Stylerul pe care mi l-am dorit toată viaţa

Faptul ca am oportunitatea de a afla şi testa cu mult timp înainte de lansare beauty gadget-urile ce urmează să intre pe piaţa din România este unul dintre privilegiile de care vreau să profit şi să mă bucur la maxim. Şi mai ales, îmi doresc să împărtăşesc aceste noi informaţii cu voi, my beauty girls.

La începutul lunii septembrie am avut plăcerea să o cunosc pe Janine Jennings, international educator ghd din 2011, care a povestit cu o pasiune pe care rar o întâlneşti la oameni despre stylerele ghd. Spun styler şi nu placă de păr deoarece cu acest beauty device poţi face mult mai multe decât poţi face cu o simplă plăcă. Poate de aici a izvorât şi pasiunea cu care vorbea, din faptul că acest produs îi permite să-şi exprime creativitatea în toate formele ei fără să îi suprime absolut deloc chiar şi cele mai extravagante idei.

ghd este un brand apreciat în toată lumea iar motto-ul său, good hair day, every day, îl onorează cu succes, dovezi fiind aprecierile hairstyliştilor din toată lumea care aleg produsele brandului atunci când lucrează la şedinţele  foto ale celor mai reputate reviste din lume precum Vogue, Elle sau Tatler, săptămânile modei din Europa şi de peste ocean sau chiar în cele mai cochete saloane din lume.

ghd este deosebit prin faptul că toate tehnologiile brandului se nasc într-un centru de cercetare cu sediul în Cambridge unde oameni de ştiinţă lucrează permanent pentru a crea device-ul perfect de coafare a părului, acest fapt făcându-l primul brand din lume care poate dovedi din punct de vedere legal calitatea produselor şi care se poate mândri cu o bază ştiinţifică în alegerea tehnologiilor utilizate.

Astfel, după numeroase studii şi teste s-a ajuns la concluzia că temperatura optimă de coafare a părului fără ca acesta să fie în vreun fel deteriorat sau afectat de procesul de stilizare este de 185° Celsius. La această temperatură s-a dovedit că este posibilă coafarea tuturor tipurilor de păr, astfel că ghd a dezvoltat o tehnologie specială care să menţină constantă această temperatură. Rezultatul? Părul este protejat, trebuie să treci cu stylerul doar o singură dată peste fiecare şuviţă pentru stilizare (chiar şi în cazul părului afro) iar timpul de coafare este redus cel puţin la jumătate.

Stylerele ghd Gold Series sunt disponibile în 3 variante (classic, max şi mini) în funcţie de rezultatele pe care doreşti să le obţii. Forma ovală face ca stylerul să alunece uşor prin păr coafând dintr-o singură mişcare fiecare şuviţă. Iar dacă eşti o fire mai neatentă, află că produsele brandului sunt prevăzute cu sistem de racire inclus şi termostat de avertizare astfel că se închid automat dacă nu mai sunt folosite timp de 30 de minute.

 

 

Oficial îl declar produsul meu preferat de coafare. Mai întâi l-am testat la sediul Top Line, unde Alin Mihalache, traine Joico & Moroccanoil, mi-a făcut cele mai frumoase bucle în doar 20 de minute! Să mă înţelegeţi: eu am un păr fin şi greu, cu o structură extrem de dreaptă şi căruia nu îi place să stea coafat. Nu numai că nu m-am ales cu nişte bucle ca nişte sărmăluţe (pe care fie vorba între noi, le detest), cu nişte onduleuri lejere, dar coafura m-a ţinut 3 zile! M-ar fi ţinut şi mai mult dacă nu trebuia să spăl părul.

 

 

Şi a doua zi..

Bineînţeles că este vorba şi de talentul lui Alin, însă prima dată când am încercat stylerul acasă, pe o prietenă, urmărind tutoriale pe YouTube despre cum se fac buclele din placă deoarece nu făcusem în viaţa mea niciodată până atunci bucle cu placa, am observant cât de uşor este de folosit. În doar 7 minute am executat coafura de mai jos. Ştiu că nu este perfecta, dar este frumoasă. Adică eu zic că este frumoasă.  Voi ce părere aveţi despre primele bucle?

 

 

Preţ 770 lei

Follow me on INSTAGRAM & BLOGLOVIN! <3

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

11 Comments on Stylerul pe care mi l-am dorit toată viaţa

  1. Macnetize
    29 October, 2013 at 12:36 (6 years ago)

    Arată într-un foarte mare fel! Total love <3

    Reply
  2. Beatrice
    29 October, 2013 at 12:44 (6 years ago)

    Wow… sunt chiar superbe! Foarte dragutze, perfecte chiar. Eu am parul ondulat si mi-as dori sa-mi stea asa mereu, dar pana nu bag placa sa-l mai domolesc nu am cum…

    Reply
  3. Dara
    29 October, 2013 at 13:26 (6 years ago)

    Imi place mult! Iar parul tau este superb!

    Reply
  4. Nicoleta Ciocoiu
    29 October, 2013 at 15:38 (6 years ago)

    imi place nuanta parului tau foarte mult , la ce pret ajunge acest aparat cei drept au esit super frumoase buclele tale ..

    Reply
  5. Liza
    29 October, 2013 at 21:06 (6 years ago)

    Poti fi mai frumoasa de atat?!

    Reply
  6. Macy
    5 November, 2013 at 13:03 (6 years ago)

    Imi place parul tau, e bogat si frumos. Iar GHD Gold face o treaba foarte buna 🙂

    Reply
  7. catalina
    13 December, 2013 at 13:10 (6 years ago)

    Buna, daca as dori sa achizitionez o astfel de placa pana de craciun, cum procedez?

    Reply
  8. mira
    5 June, 2014 at 18:52 (6 years ago)

    Buna,

    Imi poti recomanda un site de unde imi pot achizitiona o placa GHD.
    Am intrat pe site-ul GHD din USA dar se pare ca nu pot comanda si in Romania

    Multumesc anticipat!
    O seara frumoasa

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      24 June, 2014 at 10:01 (5 years ago)

      Buna!

      Il poti cumpara de la Topline. Suna la ei si sigur ti-l pot trimite prin posta.

      Te pup

      Reply
    • Anne
      28 November, 2016 at 22:35 (3 years ago)

      Hey salut.Nu vreau sa te dezamagesc dar eu am comandat de pe Amazon o placa ghd platinum cu 700 ron si dupa o luna jumate nu mai merge :((

      Reply
      • Ioana Dumitrache
        9 December, 2016 at 11:45 (3 years ago)

        A mea merge perfect chiar si dupa atatia ani. Aparatul trebuie sa aiba garantie, asa ca mai bine o trimiti inapoi sa iti trimita una care functioneaza cum trebuie. Doar nu ai dat banii degeaba!

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2013/10/29/ghd-gold">
  • Twitter20
  • YouTube0