Să cunoaştem brandul: O poveste cu iz provensal

Că tot vă spuneam că uneori am tendinţa să nu duc lucrurile la capăt doar pentru că aştept un moment mai bun, iată un exemplu concret: tocmai s-a împlinit un an de când mi-am pus în minte să demarez proiectul Să cunoaştem brandul prin care doresc să vă spun poveştile brandurilor şi oamenilor din spatele companiilor preferate.

Deoarece am dorit să debutez cu o poveste specială, plină de culoare şi arome unice, astăzi aştern pe blogul meu câteva momente din basmul scris de fondatorul L’Occitane en Provence.

Născut din pasiune şi respesct pentru meşteşugurile tradiţionale mediteraneene şi pentru natură, L’Occitane este un brand construit cu paşi mici. Acum 37 de ani, tânărul Olivier Baussan, captivat de legendele provensale ale prelucrării ingredientelor naturale, ia hotărârea de a readuce la viaţă meşteşugurile tradiţionale şi porneşte timid la drum în crearea primelor ingrediente care vor sta la baza produselor sale şi câteva decenii mai târziu.

După succesul avut din vinderea uleiurilor naturale de rozmarin şi lavandă, acesta se lasă sedus de ideea manufacturării săpunului de Marsilia, meşteşug specific sudului Franţei pe care îl reînvie cu succes folosind o reţetă bazată pe uleiuri vegetale şi metode tradiţionale de producţie.

Având un brand în plină ascensiune şi o reputaţie solidă pe piaţa cosmeticelor naturale, tânărului antreprenor, aflat în căutarea unor ingrendiente noi pentru extinderea gamei de produse, descoperă efectele incredibile de hidratare ale untului de shea african specific din Burkina Faso, numit şi “aurul femeilor”. Acum acest ingredient este prezent în peste 55 de produse ale brandului, multe dintre ele fiind preferatele mele.

Un an mai târziu, Olivier inaugurează primul magazin L’Occitane în Volx, Provence şi 11 ani mai târziu în Paris.

Filozofia brandului L’Occitane se traduce prin principii care implicã autenticitatea (reînvierea tradiţiilor autentice şi a legendelor provensale), senzorialitatea (produse care îmbină toate senzaţiile şi aromele mediteraneene) şi respectul faţă de mediul înconjurãtor şi oameni.  Astfel, în anul 1997 a fost prima companie producătoare de produse cosmetice care a inscripţionat limbajul Braille pe etichetele produselor sale. De asemenea, a utilizat materiale reciclabile pentru ambalaje, a interzis utilizarea ingredientelor de origine animalã sau testarea produselor pe animale, şi a utilizat ingrediente certificate A.O.C. (Appelation d’Origine Controlee). Emblemă A.O.C. indică faptul că ingredientele care stau la baza obţinerii produselor respective fac parte din culturi selecţionate şi reprezintã o garanţie a călităţii.

În anul 1999 un nou ingredient natural emblematic intră în familia L’Occitane – verbina din Corsica.  Prezentă la momentul actual în peste 40 de produse al brandului graţie parfumului său unic şi special de lamâie care revigorează simţurile aceasta este recomandată pentru alungarea stresului şi a oboselii.

Trei ani mai târziu, după 10 ani de cercetări ale proprietãţilor unice antiîmbãtrânire a speciei de imortele Helichrysum italicum descoperită în ţinutul arid al insulei Corsica, laboratorul L’Occitane a creat un Ser Preţios pentru Ten (review AICI) ce are la bazã un complex format din ulei esenţial şi extract de celule de Imortele într-o formulã patentatã care ajutã la stimularea, protejarea şi repararea fibrelor de colagen. Gama cu extract de Imortele oferă îngrijire completă tenului în lupta împotriva îmbătrânirii cutanate datorită uleiul esenţial care protejeaza pielea de agresiunea radicalilor liberi.

Povestea produselor gamei cu migdale este una specială deoarece L’Occitane a lansat un program pentru sprijinirea şi reînvierea culturilor tradiţionale de arbori de migdal, acesta fiind cu decenii în urmă unul dintre simbolurile regiunii Provence, prin utilizarea în produsele sale doar a migdalelor ce provin din anumite culturi situate în sudul Franţei sprijinind astfel comerţul cu migdale şi familiile producătoare. Produsele cu migdale L’Occitane au efecte miraculoase vizibile în tratamentele de remodelare corporală deoarece conferă pielii fermitate şi luptă împotriva celulitei.

Una dintre trăsăturile specifice L’Occitane este că în permanenţă doreşte să aducă mai aproape atmosfera mediteraneană şi legendele provensale, creand poveşti încapsulate în sticluţe de parfum care te îmbie cu arome proaspete de Lavandă, Verbină sau florale precum cele ale gamelor Bujor, Cherry Blossom sau Trandafir. Iar miresmele gamelor Eaux de Provence şi La Collection de Grasse te vor conduce într-o călătorie senzorială în sudul Franţei.

Şi pentru că L’Occitane este un brand care ţine cont de dorinţele consumatorilor săi, începând cu aceasta iarna, colecţiile speciale de Crăciun vor deveni colecţii permanente disponibile pe tot parcursul anului. Produsele de debut ale acestei schimbări sunt cele cu aroma Fleur d’or şi Acacia, care fac parte din gama La Collection de Grasse, ce poartă numele oraşului Grasse din Provence devenit cunoscut sub numele de capitala mondială a parfumului. Fleur d’Or şi Acacia combină mireasma senzuală a mimozei din Grasse cu cea a salcâmului din bazinul mediteranean obţinând o aromă florală proaspătă, dar sofisticată.

Şi nu pot încheia acestă poveste fără să vă spun care este aroma mea preferată semnată L’Occitante. Fleurs Merveilleuses îmi va aminti întotdeauna de amestecul delicat şi sofisticat al fructelor roşii şi florilor magice dintr-un buchet roz : trandafir, bujor roz, mosc alb şi zmeurã. Roz pentru mine, ce surpriza – nu-i aşa?

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

2 Comments on Să cunoaştem brandul: O poveste cu iz provensal

  1. zuza G
    10 January, 2014 at 13:48 (5 years ago)

    Eu sunt indragostita iremediabil de parfumul Rose 4 Reines!!!! Nu credeam ca pot adora vreodata un parfum cu arome de trandafir, dar asta este atat de special, de delicat, de… loccitanez 😀

    Reply
  2. Mihaela Bolea
    11 January, 2014 at 22:41 (5 years ago)

    Frumos! ♥
    Nu am avut ocazia să testez niciun produs marca L’Occitane, dar nu-i timpul pierdut ♥

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2014/01/10/povestea-loccitane">
  • Twitter20
  • YouTube0