Un scurt update despre epilarea cu Philips Lumea

În momentul în care scriu aceste rânduri mă aflu într-o cafenea agitată din centrul Bucureştiului. Azi nu vreau să scriu de acasă, şi chiar dacă luna noiembrie este pe sfârşite eu încă mai port bluze cu mânecă scurtă. Trebuie să vă mărturisesc că fiecare deschidere de uşă îmi face pielea să tresară de la adierile reci de vânt, dar îmi place să-mi privesc braţele catifelate pe care nu zăresc nici măcar un fir de păr. Poate dacă aş lua o lupă, aş reuşi să zăresc vreunul extrem de fin situat într-un loc pe care l-am omis la ultima epilare ce a avut loc acum mai bine de lună. Deja sunt mult mai relaxată când folosesc aparatul Philips Lumea şi chiar dacă se întâmplă să mai ratez vreun centimetru nu am motive de panică. Am observat că au trecut mai bine de trei luni de la primul review despre sistemul de epilare Philips Lumea şi am câteva noutăţi pe care vreau să le împărtăşesc cu voi. În primul rând am anihilat total părul inestetic de pe braţe şi axile, şi am început să îl folosesc pe zone noi. Zone care la epilarea cu ceară sunt dureroase. Îmi pare rău doar că nu am şi eu modelul Philips SC 2008 care poate fi folosit şi în zonele sensibile precum linia bikinilor sau pe faţă. Mi-ar plăcea să scot definitiv din viaţa mea expresia de bikini waxing, şi cred că nu doar mie!

Trebuie să vă mulţumesc pentru feedback-ul pe care l-am primit la primul review şi pentru întrebările pe care mi le-aţi adresa pe email şi Facebook. În tot acest timp de când am început să folosesc Philips Lumea am realizat că deşi nu este un proces rapid, merită să îi acorzi timpul necesar deoarece rezultatele îţi  vor oferi mult mai multe beneficii. Şi aici voi vorbi strict din experienţa mea. Vă spun sincer, cu acest aparat capeţi mai multă încredere în tine şi te simţi mai bine. Îl poţi folosi singură în intimitatea casei tale fără ca nimeni să te deranjeze sau să îţi cunoască secretul. Unul dintre motivele pentru care eu mă simt mai încrezătoare este că axila mea şi-a recăpătat culoarea albă şi uniformă. Ştiţi că există femei care au zona axilei mai pigmentată chiar dacă sunt perfect epilate, iar acest lucru este foarte inestetic. Eu am rezolvat de tot această problemă şi mă simt mult mai bine. Un alt motiv pentru care am ajuns să iubesc Philips Lumea este faptul că o şedinţă de epilare durează foarte puţin (5 minute pentru ambele braţe, 2-3 minute pentru axile sau 10 minute pentru picioare) şi nu este nevoie de un gel special ca la salon. De obicei folosesc aparatul după duş când pielea este foarte curată.

Philips-SC-2008

Îmi pare rău că nu îl poate folosi şi iubitul meu deoarece are vitiligo, dar tare şi-ar dori şi el să îl poată folosi. De asemenea, nu este recomandat să îl aplicaţi direct pe zonele cu capilare sparte sau aluniţe. Aluniţele se rezolvă uşor pentru că se pot colora cu un creion alb sau se pot acoperi cu un mic plasture.

Trebuie să vă mai mărturisesc că nu sunt chiar atât de disciplinată precum ar trebui. Uneori las să treacă un interval mai mare de timp decât este recomandat, dar cu toate acestea timpul a dovedit că rezultatele tot apar.  Mai multe informaţii despre Philips Lumea puteţi citi în primul meu articol despre aparat, dar şi pe site-ul lor unde există chiar şi o secţiune Întreabă medicul unde dna. Doctor Ana Fâcă vă răspunde la orice întrebare.

Voi aţi testat sistemul de epilare cu IPL pentru acasă Philips Lumea?

Se poate cumpara de AICI.

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

6 Comments on Un scurt update despre epilarea cu Philips Lumea

  1. Iorga Daniela Ionela
    26 November, 2014 at 20:29 (3 years ago)

    nu am avut ocazia sa il testez,insa citesc mereu recenzii pozitive si chiar mi-as dori sa il am!

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      26 November, 2014 at 21:28 (3 years ago)

      Daniela vezi ca cei de la Philips au desfasurat o campanie de testare gratuita, urmareste-le site-ul poate vor mai da drumul uneia. Te pup!

      Reply
  2. Flory Florentina
    27 November, 2014 at 14:23 (3 years ago)

    Ohhh tare mult imi doresc sa am si eu acest aparat. M-am inscris de mult la testarea gratuita pe site-ul lor dar nici un raspuns. Cu aceeasi problema de “axila pigmentata si epilata” ma confrunt si eu. Asteptam si alte recenzii despre cum evolueaza si dupa 6 luni. :*

    Reply
  3. Aluculesei Brindusa
    14 December, 2014 at 13:26 (3 years ago)

    mi-as dori sa am si eu ocazia sa ma pot epila cu asa ceva!

    Reply
  4. Gabriela
    10 January, 2015 at 00:52 (3 years ago)

    Fooooarte interesant, multumim draga noastra! :*

    Reply
  5. Teodora Stoian
    17 March, 2015 at 08:09 (3 years ago)

    Super! eu deja pun in porcusor economii pentru minunatia asta <3 kiss

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2014/11/26/philips-lumea-2">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0