Ţinuta pe care o voi purta la concertul Placebo din Londra + CONCURS incheiat!

Ştiaţi că formaţia mea preferată este Placebo? Prima dată i-am ascultat LIVE în 2006 la Bucureşti, apoi la Madrid în 2012, la Viena anul trecut şi urmează să îi reîntâlnesc din nou în luna martie, la Londra. Ciudat, nu? Nu v-aţi fi aşteptat ca o fată cu o personalitate aşa bubbly să asculte rock alterntiv cu influenţe indie.

Ei bine muzica acestei trupe este foarte specială pentru mine şi îmi transmite foarte multe stări, cea mai comună fiind cea de eliberare. Iubitul meu deja s-a obişnuit cu rolul de bodyguard pe care trebuie să-şi asume rapid la orice concert, căci eu trebuie să fiu în primul rând, să cânt şi să dansez în mulţime.

Eram zilele trecute în maşină şi ascultam la maxim una dintre piesele mele preferate – Begin the end – iar notele pregnante de cafea şi iasomie ale parfumului Yves Saint Laurent Black Opium pe care tocmai îl pulverizasem pe piele şi în păr înainte să ies din casă, mă învăluiau făcându-mă să fiu şi mai nerăbdătoare după ziua concertului. Am început să mă imaginez în mulţime fredonând A million little pieces şi să vizualizez din ce în ce mai clar ce machiaj voi purta, ce ţinută voi alege şi cum îmi voi aranja părul. Până când s-a sfârşit melodia deja ştiam exact şi ce parfum voi purta în cea mai aşteptată seară de martie.

Yves Saint Laurent Black Opium este un parfum misterios ce transmite o stare de spirit rock’n roll, dar care menţine o notă jucăuşă şi dulce. Nu ridica din sprânceană, trebuie doar să simţi cum se împletesc acordurile de vanilie, pără şi cafea cu notele delicate ale florilor albe de iasomie şi floare de portocal. Nu ştiu exact ce gândiţi voi acum, nu vreau să vă bulversez, dar vă garantez că nu voi paşi în sala de concert fără un strop de Black Opium pe piele.

Black-Opium-YSL

Şi ca să mă înţelegeţi mai bine, am făcut un mood board în Polyvore. Voi alege cu siguranţă o fustă de piele şi un tricou lejer cu un mesaj simpatic, în picioare voi purta botinele cu toc gros şi platformă pentru că vreau să mă simt comod. Machiajul va fi unul neglijent-studiat cu buze roşii şi un smoky eyes clasic în tonuri de gri şi negru şi voi alege un rucsac micuţ în locul unei genţi de umăr. Destul de cool-casual, nu?

Black_Opium_Placebo

CONCURS #YSLBLACKOPIUM!

Acum doamnelor, vreau să vă invit să faceţi şi voi acelaşi exerciţiu de imaginaţie şi să îmi spuneţi în comentarii (Facebook sau Disqus) ce stare de spirit rock’n roll, dark or mysterius vă transmit notele speciale ale noului parfum Yves Saint Laurent Black Opium şi cum ar fi ţinuta pe care doriţi să o asortaţi cu acest parfum. Nu uitaţi să folosiţi hashtag-ul #YSLBLACKOPIUM în toate comentariile!

+ Share acestei postări pe Facebook!

YSL-Black-Opium

Voi premia două dintre voi cu câte un parfum Yves Saint Laurent Black Opium.

Perioada de înscriere: 10 – 24 februarie 2015

Câştigătoarele vor fi anunţate în data de: 25 februarie 2015

Mult succes!

———–

Castigatoarele sunt: Velea Georgiana Catalina si Florentina Ioana Nita. Felicitari!

Astept un mesaj pe mail cu datele voastre de contact pana pe 27 februarie, ora 12:00. Daca nu le voi primi, voi alege alte castigatoare!

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

39 Comments on Ţinuta pe care o voi purta la concertul Placebo din Londra + CONCURS incheiat!

  1. Ionela Mihai
    11 February, 2015 at 08:24 (2 years ago)

    Parfumul #YSLBLACKOPIUM mi se pare o mireasma IMBIETOARE, TARE, SEXY si plina de SENZUALITATE si ar merge o o tinuta cat mai sexy

    Reply
  2. mayasecret
    11 February, 2015 at 09:15 (2 years ago)

    Ma voi inscrie la concurs, dar nu inainte sa testez parfumul, asa mi se pare corect. 😀 Tinuta aleasa de tine este tare simpatica, rucsacelul cu bufnita este super uber cute si mai potoleste putin atitudinea de bad girl pe care vrei sa o arati. Vezi ca pe siteul Newlook sunt niste botine chunky foarte asemanatoare, doar ca au niste catarame in plus sau decupaje, gasesti mai multe modele. Preturile sunt foarte bune, in jur de 20-30 lire pentru botine din piele.
    Te pup. 🙂

    Reply
  3. nadia candrea
    11 February, 2015 at 10:32 (2 years ago)

    hey!!! Multumim frumos!

    #YSLBLACKOPIUM Eu as merge pe varianta Mysteriousssssss 😉 Adica, obligatoriu un top decoltat, o fusta din piele (imi plac la nebunie si nu am destule!!!), dresuri negre, cizme peste genunchi cu toc (suportabil), ochelari de soare (preferatii mei in orice sezon) + ruj rosu!

    https://www.facebook.com/nadiaalina.candrea/posts/947557405264269?pnref=story

    :-* have fun, girl!!!

    Reply
  4. Dana Maria
    11 February, 2015 at 10:45 (2 years ago)

    Din pacate, inca nu am facut cunostinta cu #YSLBLACKOPIUM, insa cei aproape 3 ani de lucru intr-o parfumerie ma ajuta sa imi fac o idee cat de mica despre cum miroase. Il vad ca pe-un parfum cald, vanilat, misterios. Vanilia il incalzeste, ii da un strop de mister si te face sa te simti puternica si senzuala, iar cafeaua te mentine energizata si cu picioarele pe pamant. Nu am mirosit niciodata un parfum cu note de cafea, dar sper ca pe pielea mea se va regasi in toata splendoarea ei. De fapt, parfumul ma duce cu gandul la melodia lui Michel Sardou, Je vais t’aimer, cantata de Garou. Da, sunt sigura ca as purta Black Opium la un concert de-al lui Garou. Ma vad imbracata in pantaloni cu un croi simplu, negri, o bluzita la fel de simpla si un fel de jacheta eleganta de primavara, dintr-un material fluid. Probabil o culoare pastelata, un roz pal sau ceva de genul asta. Cam cum e pata de culoare de pe sticla parfumului. O bratara masiva, cercei negri, smokey eyes si un gloss lejer, nude. Tocuri micute si o poseta minuscula. Parul l-as lasa liber, si asa e prea scurt ca sa ma complic cu coafuri.
    Doua-trei pufuri de parfum si sunt gata sa ma simt iubita la un concert al artistului cu melodii ce imi fac pielea de gainușă.
    Cam astea ar fi alegerile in imaginatia mea.
    Am dat un share aici:https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=920177861346012&id=100000614210293&mds=%2Fedit%2Fpost%2Fdialog%2F%3Fcid%3DS%253A_I100000614210293%253A920177861346012%26ct%3D2%26nodeID%3Dm_story_permalink_view%26redir%3D%252Fstory_chevron_menu%252F%253Fis_menu_registered%253Dfalse%26perm&mdf=1

    Reply
  5. Giorgiana Gio
    11 February, 2015 at 18:07 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM – Parfumul Yves Saint Laurent Black Opium imi transmite un aer misterios.Femeia care il poarta este misterioasa si eleganta. Cand isi face aparitia, poarta o rochie lunga neagra din dantela cu spatele gol, ii arata formele frumoase pe care le are, reusind sa atraga atentia tuturor. Link share https://www.facebook.com/giorgiana.gio.1069/posts/1539908222935898

    Reply
  6. Federova
    11 February, 2015 at 23:24 (2 years ago)

    Citind despre aromele parfumului #YSLBLACKOPIUM imi dau seama ca e un amestec de eleganta, mister si senzualitate, un parfum pe care ar trebui sa il aiba orice femeie puternica. Si sa-l poarte imbracata intr-o rochie maxi diafana din voal movuliu semi-transparent, cu crapatura pe un picior, decolteu adanc, machiaj puternic, geaca si botine inalte din piele neagra ambele. Accesorii putine si bucle lejere. Sper sa fiu eu acea femeie.
    https://www.facebook.com/federova19/posts/694499107315663?pnref=story

    PS: Have fun la Placebo!!

    Reply
  7. Kind Of Ira
    12 February, 2015 at 09:03 (2 years ago)

    Ce dragut, nu stiam ca esti fana Placebo. A fost trupa mea “de suflet” in liceu si inca ascult cu drag melodiile lor vechi. Cat despre concerte..am mers toate din Romania, insa cel va conta cel mai mult pentru mine va fi mereu cel de la Romexpo. Am avut inspiratia sa mai raman putin dupa ce s-a terminat si..la insistentele unul grupulet care a strigat “Placebo” vreo 20 de minute incontinuu..au iesit si au oferit autografe. Si cand i-am oferit biletul meu la semnat, Brian..m-a luat de mana 😀
    Iti urez distractie placuta!

    Reply
  8. slly
    12 February, 2015 at 17:18 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM imi inspira libertate, mister. As alege o rochie neagra si cizme

    Reply
  9. Guest
    13 February, 2015 at 06:32 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Un parfum senzual, misterios… L-as asorta cu o tinuta precum:

    Reply
  10. Mona
    13 February, 2015 at 14:06 (2 years ago)

    Aș merge pe over the knee boots cu toc cui, într-o frumoasă culoare burgund, o fustă creion neagră cu o crăpătură discretă pe picior, fustă care să fie până la lungimea cizmelor, un crop ton cu inserții de piele, un ruj grena. Aș accenta ținuta cu o pereche de cercei chandelier. Părul meu portocaliu aprins ar fi prins într-un coc sus. #YSLBLACKOPIUM

    Parfumul mi se pare că reprezintă o femeie puternică, independentă, care știe să se facă remarcată și știe ce vrea.

    Reply
  11. Oana Mosteanu
    13 February, 2015 at 14:11 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM – un parfum misterios, senzual – l-as
    folosi la o tinuta compusa din rochie din piele neagra+top alb,
    accesorii rosii si ca machiaj as folosi si tus negru.

    Reply
  12. Roxana Popa
    13 February, 2015 at 15:24 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Imi inspira liberate… l-as asorta cu o rochie neagra si pantofi rosii alaturi de o coafura ciufulita

    Reply
  13. Roxana Timocel
    13 February, 2015 at 15:35 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM te face sa te dezvalui!! L-as asorta cu o rochie de piele(pe corp) si o pereche de pantofi!!Rochie neagra si pantofi nude. Si bineinteles o coafura cu bucle lejere.

    Reply
  14. Mihaela
    13 February, 2015 at 19:07 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM … cum ar spune o melodie celebra “i love rock in roll!” 🙂

    L-as purta cu o pereche de pantaloni de piele, cu o pereche de ghete cu talapa groasa, o palarie pe cap si bineinteles nelipsita graca cu tinte 😉

    Reply
  15. Ioana Mohora
    14 February, 2015 at 13:48 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Un parfum inacantator si enigmatic. Este numai bun pentru a iesi in evidenta atunci cand iesi in oras. L-as asorta cu o tinuta neagra.

    Reply
  16. Oanna
    14 February, 2015 at 16:05 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Eu i-as gasi locul intr-o tinuta cam ca asta(rochia sa fie mai lunga) 😀

    Reply
  17. Gabriela Catalina
    15 February, 2015 at 00:19 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM este parfumul pe care vrei sa-l incerci imediat cum il vezi, pentru ca te atrage.

    Este un parfum misterios! Da, mie acest parfum imi inspira muuuuult mister.

    Un mister placut ce-ti aduce in acelasi timp curiozitatea de-al incerca si de a-l purta tot timpul cu tine (pe tine). Este un parfum minunat cu un caracter puternic. (pentru ca da si un parfum poate avea un caracter puternic).

    Este un parfum pe care mi-l doooresc tare mult sa-l incerc de ceva timp..

    Dupa minunata ta descriere, eu m-am indragostit de minunatul parfrum #YSLBLACKOPIUM!

    Acest parfum l-as incerca cu o super vestimentatie, la fel de misterioasa ca si el.. as alege pantalonii din imagine cu gecuta de piele, cu super minunata gentuta, plus ghetutele.. ce zici, iti place?!

    Muuuuuuuuultumim pentru un super minunat adorabil concurs!!!

    Share: https://www.facebook.com/budoi.catalina/posts/1069877749695114?pnref=story

    Pupici!

    Reply
  18. PicincuHobjila Viorica
    16 February, 2015 at 08:07 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM parfumul te invaluie in mister, clar :); ca si tinuta, as alege o rochie neagra din piele, de lungime medie

    Reply
  19. Gavriloi Adina
    16 February, 2015 at 09:12 (2 years ago)

    Acest parfum imi inspira o stare de spirit dark si pentru acest fapt as purta un top negru si pantaloni de piele negri la care as incalta ghete cu tinte.No make-up, doar ruj rosu.
    #YSLBLACKOPIUM

    Reply
  20. raluca h elena
    16 February, 2015 at 13:27 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Hmmm, foarte bun acest exercitiu de imaginatie… Parfumul Yves Saint Laurent Black Opium este pe placul meu asa ca este bine venit acest concurs iti multumesc. Acest parfum imi inspira acea stare rock’n roll dar si de mysterius dar in acelasi timp provocator plin de seductie , o seductie care te duce la o sexualitate rafinata pe care orice femeie trebuie sa o trezeasca in barbati, iar acest parfum este un accesoriu care te scoate din anonimat din timiditatea cu care ne “confruntam” toate femeile, majoritatea. tinuta ideala ptr acest parfum este: o rochie feminina + cercei +colier+curea = stil elegant misterios si rafinat la care se adauga o geaca de piele neagra+ghete+manusi+geanta+makeup+manichiura= stil rock’n roll, dur greu de accesorizat unei femei dar nu in ultimul rand + coafura care inspira “dezorientare” ciresa de pe tort Parfumul Yves Saint Laurent Black Opium imbina aceste doua stiluri vestimentale greu de “apropiat”una de alta mai ales unei femei , iar parfumul ajuta ” apropierea intre aceste stiluri” si transforma femeia in femeie fatala=adik femeia care stie ce vrea in primul rand de la ea si care nu poate fi “invartita pe degete” de oricine.

    Reply
  21. Zamfir Ramona-Dora
    18 February, 2015 at 16:16 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM In prima zi in care s-a lansat parfumul am fugit si eu sa il incerc, prea era laudat si mi se parea ca se pliaza perfect pe acea parte mai ascunsa a personalitatii mele, cea rebela. Ei bine, nu m-am inselat. A fost dragoste la prima “mirosire”/”vedere”, tot tacamul. A avut loc o explozie, un scurt-circuit in capsorul meu, in sfarsit imi gasisem parfumul ideal!! Dar povestea nu are happy-end..Mai aveam putin si il furam pentru ca nu mi-am permis sa il cumpar, dar mi-am promis ca voi face tot ce pot pentru a-l avea cat de curand! Asa ca din cauza aceasta particip acum la concurs.:) Eu ma vad purtandu-l intr-o combinatie usor rock, usor dark, super misterioasa dar si foarte feminina. Se spune ca orice femeie trebuie sa aiba in
    garderoba o rochie indrazneata, dar si o rochie little black dress, cu care nu poate da niciodata gres. Eu as opta pentru o rochie din piele! Neagra, dar deloc banala, sexy dar deloc vulgara, la 5 cm deasupra genunchiului, mulata pe corp, astfel incat sa scoata in evidenta doar formele armonioase, nu si defectele. Manecile sa fie pana la cot, iar decolteul in V, nu foarte adanc, ci potrivit, suficient cat sa incite imaginatia. In picioare as purta platforme negre sau pantofi stiletto negri, cu un design deosebit, usor gotic, iar ca accesorii as avea, pe langa parfum, cercei statement argintii si un skull box clutch negru, ma gandesc la un Alexander Mcqueen. Pentru coafura as opta pentru bucle lejere, iar la machiaj nu sunt prea priceputa, insa sigur voi avea pe buze un ruj rosu sangeriu. Per total mi se pare o tinuta potrivita pentru o seara in club sau pentru un eveniment monden, nu cred ca este prea exagerata. Bineinteles, in functie de starea de spirit oricine poate adapta cum doreste. Iar la cat de bine miroase parfumul, daca l-as avea l-as purta si prin casa, imbracata in pijama. 🙂 Am creat si un colaj care sper sa creioneze cat mai bine tinuta imaginata de mine! Multumim pentru concurs!

    Reply
  22. Iulia
    19 February, 2015 at 08:33 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Miroase divin! Am avut ocazia să-l testez și este fix pe gustul meu! Despre ținută: Mă gândesc la o imagine cu o școlăriță rebelă, care se furișează de la ore pentru a ajunge la concertul preferat. Aș purta: O fustă skater de piele neagră, și o bluză albă ușor transparentă, cu mânecă lungă și o fundă neagră la baza decolteului, iar peste o geacă neagră cu ținte aurii. În picioare aș alege să port niște botine de piele cu toc ortopedic, deoarece mi se par mai comode pentru statul în picioare. Geanta ar fi tot neagră, micuță, dar cu un lanț lung auriu. Ca ultime accesorii aș alege o brățară de la Pandora și niște cercei cu șurub. Toate aceste le-aș învălui în mirosul parfumului Black Opium. Ca și machiaj, aleg un cat eye, cu o bază nude și o linie de tuș ceva mai groasă plus gene false și ruj roșu mat. Unghiile un mov. Nu în ultimul rând, un messy bun, pentru a completa imaginea!

    Reply
  23. Andra Katerina
    19 February, 2015 at 09:47 (2 years ago)

    de cand am vazut acest parfum, #YSLBLACKOPIUM , mi-am zis ca trebuie sa fie al meu! pana cand strang bani… imi incerc norocul aici. sunt rockerita de cand ma stiu, insa gusturile mele sunt putin mai hard decat placebo. mi se pare ca parfumul este facut pentru mine! de la sticluta eleganta, in stil rock, pana la note, totul imi place! de curand mi-am cumparat o rochita neagra, cu un imprimeu fin tot negru, foarte eleganta, dar gothica in aceleasi timp. ar merge de minune purtata cu black opium.

    Reply
  24. Diana Dia
    21 February, 2015 at 11:04 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM Eu zic că acest parfum nu ar trebui să-i lipsească niciunei femei! O aromă senzuală, misterioasă trebuie să reflecte şi ţinuta noastră. Eu aleg celebra “Little Black Dress” alături de o prereche de botine şi pălărioară neagră care dă o notă puţin mai rock! Pentru machiaj, rujul roşu! Ca accesorii, ceasul este piesa de bază. Pentru un strop de culoare, un şal pufos roz face din ţinuta noastră puţin sobră până acum, una mai elegantă!

    Minunat concursul, iti multumim! :*

    Share: https://www.facebook.com/Danielle.Gociu/posts/947418595277606?pnref=story

    Reply
  25. Bianca
    21 February, 2015 at 12:51 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM pur si simplu minunat!! Doar ca.. fiecare student cheltui prea repede banii care mi-i trimit parintii si nu pot sa il achizitionez deocamdata 🙁 cum niciodata nu am castigat nici un concurs , sper sa sparg gheata acum :)) ca tinuta as alege jeansi negri, camasa neagra, pantofi stiletto rosii + geaca de piele neagra , bucle lejere si ruj rosu 🙂

    Reply
  26. Martha Codreanu
    23 February, 2015 at 17:54 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM

    Dupa ce am terminat YSL Manifesto primul instinct a fost sa ma intorc la raionul YSL si ce mi a atras atentia a fost, evident, acest parfum.It s even better.Mi-a ramas de atunci gandul la el.Bottom line-it s sexy,a very sexy and addictive scent.Nu poti sa dai gres cu el.But you also have to know how to wear it.Tinuta care mi a venit instant in minte a fost somehow,tot YSL.A perfect match with the perfume- sexy and bold.
    Love love love YSL

    share:https://www.facebook.com/martha.codreanu/posts/898115406885996?pnref=story

    Reply
  27. Carmen Ghituleasa
    24 February, 2015 at 08:49 (2 years ago)

    #YSLBLACKOPIUM

    Parfumul asta e absolut incantator, l-am testat si eu si m-am indragostit pe loc! Clar un parfum cu care te faci remarcata.
    Tinuta la care ma duce cu gandul acest parfum este formata dintr-o fusta de piele burgundy, un crop top negru, platforme negre in combinatie cu smokey eyes si buze nude. Pentru par as alege un messy bun 🙂

    Reply
  28. Miu Miu
    24 February, 2015 at 18:38 (2 years ago)

    Nu m-am inscris, am zis ca oricum nu stiu cum e parfumul, mai bine las sansa altei fete care isi doreste sa il aiba. SI acum o ora l-am incercat in magazin. Ai de capul meu, nu stiam cum sa ajung mai repede acasa sa ma inscriu sa nu se termine giveawayul.

    Unde o sa il port? O sa il port la nunta mea. Stiu ca e greu, e special, nu e un parfum oarecare si parca nici de vara nu prea este, dar zau daca imi pasa…Asa ca #YSLBLACKOPIUMe perfect pentru mine si rochia mea de mireasa si daca nu voi castiga trebuie sa il am, e divin!!

    Reply
  29. mayasecret
    24 February, 2015 at 20:32 (2 years ago)

    Am zis ca revin dupa ce il testez, pentru a sti daca mi se potriveste si pentru a afla ce imi inspira.

    Ei bine, dupa ce l-am testat pe pielea mea, nu ma asteptam o clipa sa ma invaluie un miros cald si placut de vanilie, care sa mi se si potriveasca.

    Imi aduce aminte de un alt parfum pe care l-am purtat cu drag in timpul facultatii, ambele au acel ceva care ma determina sa ma simt altfel, mai rebela si mai increzatoare.

    Inainte sa iti las comentariu, am intrat pe Fragrantica sa vad ce note m-au convins la Black Opium si imediat am inteles: piperul rosu, iasomia si floarea de portocal (ultimele doua note sunt notele mele preferate. Note pe care le contine aproape fiecare parfum pe care l-am avut sau care m-a facut sa ma indragostesc la un moment dat de el). Notele de cafea si de vanilie sunt mai exotice, pe ele le suspectez a fi cele care ofera acea caldura si dulceata care are o aroma placuta pe pielea mea, lucru care ma surprinde putin, pentru ca nu sunt cea mai mare fana a notelor de vanilie, de data aceasta chimia si-a facut treaba.

    As purta acest parfum la o tinuta urban chic, purtand perechea mea preferata de wedges animal print, perechea mea preferata de jeansi negri, cu insertii de piele deasupra genunchilor, tricoul meu preferat cu mesaj: “Boy Scout – looking for the best” (chiar daca am iubit caruia ii sunt fidela si il iubesc nespus, imi place sa vad baietii zambind pe strada atunci cand citesc mesajul de pe tricoul meu, fara sa ma simt slutty :P), iar pe deasupra as lua parka mea preferata de culoare oliv, cu gluga supradimensionala.

    In umar geanta cross over cu pisica si cireasa de pe tort: patru pufuri de parfum Black Opium YSL, doua la baza gatului si doua la incheieturile mainilor, asa reusesc sa simt parfumurile cel mai aproape de inima si simturile mele. 🙂 #YSLBLACKOPIUM

    P.S Sper ca nu te-am plictisit cu un comentariu kilometric. 🙂 https://www.facebook.com/roxanna.bella/posts/785351458168350?pnref=story

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+7
    http://ioanadumitrache.ro/2015/02/10/concurs-black-opium/">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0