Astăzi am ieşit pentru prima dată la alergat

Iulian a plecat azi de dimineaţă la Oradea iar eu sunt puţin tristă pentru că mi-ar fi plăcut să facem şi azi antrenament. I-am şi zis asta de altfel. Şi recunosc că dacă mi-ar fi zis să mă duc la ora 05:30 dimineaţa să facem un antrenament EMS la aparatul E-Fit, pe cuvântul meu de onoare că m-aş fi dus.

Săptămânile petrecute la Londra m-au cam defocusat* şi în ciuda faptului că am mers foarte mult pe jos zi de zi, tot am reuşit să mă întorc cu vreo 2 kg în plus. Să mănânci sănătos în acel oraş când tot timpul eşti pe drumuri şi fără să cheltuieşti o avere pe mâncare este o adevărată provocare. Şi se pare că eu nu i-am făcut faţă cu brio.

Când m-am întors i-am zis lui Iulian că trebuie să lucram din nou la partea de motivaţie pentru că mă simt cam distrasă de la obiectivele mele. Şi mă bucur că m-a înţeles şi că a ştiut cum să procedeze pentru că în mai puţin de o săptămână motivaţia mi-a revenit şi parcă este şi mai puternică. cred că astăzi nu eram tristă doar pentru că nu fac antrenament, ci mai mult pentru că nu facem antrenament împreună. De exemplu, ieri mi-a introdus 3 exerciţii noi pe care nu credeam iniţial că le pot face. Dar am putut, trebuia doar să fiu puţin împinsă de la spate şi să fie cineva care să îmi arate cum să le execut corect.

Când îmi amintesc care era starea mea fizică la începutul antrenamentelor şi compar cu rezistenţa pe care am dobândit-o acum, parcă nici nu îmi vine să cred că este vorba despre aceeaşi persoană. Şi nici dureri de spate nu am mai avut, iar durerea s-a mai lăsat pe picior de maxim două ori în aproape trei luni şi jumătate. Iar o dată ştiu sigur că a fost din cauza condusului.
ioana-dumitrahe-iulian-dinuÎn fine! Pentru astăzi şi cele două zile de weekend stabilisem împreună cu Iulian că voi face antrenamente acasă. Cu siguranţă nu sunt la fel de intense precum cele de la studio, dar cel puţin nu îmi ies din ritm până luni. Şi cum de multă vreme îmi doream să încep şi eu să alerg, azi am simţit că a venit momentul.

Marcela (brăţara mea Fitbit Charge HR) zice că am parcurs 5,93km însă adevărul este că am alergat propriu-zis doar vreo 2,3km. Eu zic că este un început bun. Mai ales că în total am făcut mişcare în aer liber 1:20 ora. Am pornit cu o alergare uşoară din faţa blocului până la parcul Moghioroş, şi cu ocazia celor două semafoare de pe drum am făcut şi nişte pauze mici, iar apoi am continuat prin parc şi pe lângă parc. Când am simţit că nu mai pot am început să urc şi să cobor dealurile din parc de vreo zece ori şi apoi am dat de nişte scări pe care le-am urcat şi le-am coborât de câteva ori. Lângă scări era o mică aerisire de beton pe care am folosit-o pe post de stepper şi am făcut 3 serii dintr-un exerciţiu solicitant pe care mi l-a introdus ieri Iulian în program, dar care îmi place. La prima serie pulsul mi-a urcat până la 188 de bătăi pe minut, dar nu mi-a fost prea bine şi la următoarele serii am avut un rimt mai lent care urca până la 170 maxim. Oricum am transpirat foarte, foarte tare. Exerciţiul este foarte bun pentru muşchii abdomenului şi fesieri, şi voi încerca să vă explic (atât cât pot) cum îl fac: urc pe stepper cu piciorul drept şi îl ridic pe stângul la piept, apoi pun stângul jos şi duc piciorul drept în spate ca într-o fandare. Doar că nu este chiar fandare. Şi fac de câte 15 ori cu fiecare picior. Este foarte solicitant, cel puţin pentru mine. Vă recomand să îl încercaţi!

fitbit-charge-hr-ioana-dumitrache

După ce mi-am terminat cele 3 serii de exerciţii, am pornit în mers alert spre casă. Am mai alergat puţin pe drum şi acasă mi-am întins salteluţa şi am făcut abdomene şi ridicări de picioare. Şi cu asta mi-am încheiat programul de exerciţii de vineri seara. Eu zic că m-am descurcat destul de bine în lipsa antrenorului meu personal 😀

Cred că voi ieşi şi mâine să fac mişcare. Am întâlnit foarte multă lume astăzi care ieşise la alergat sau la tenis în parc. Şi fiecare era cu treaba lui aşa că am trecut neobservată. Vă zic asta pentru că nu de multe ori mi-a fost pur şi simplu ruşine să ies în parc. Dar astăzi chiar mi-a plăcut!

PS: Pe Facebook am dat drumul unui concurs ce are ca premiu 4 antrenamente EMS la Personal Trainer Studio. Pentru detalii click AICI.

*ştiu că nu există acest cuvânt în limba română, vă rog să mă iertaţi pentru furculition.

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2015/09/25/astazi-am-iesit-pentru-prima-data-la-alergat">
  • Twitter20
  • YouTube0