Câteva impresii despre cursul Fashion & Editorial Make-up de la London College of Fashion în cadrul University of the Arts London

Se fac aproape două săptămâni de când m-am întors din Londra, iar informaţiile primite la cursul de machiaj încep să se aşeze din ce în ce mai bine. Şi după câteva job-uri în Bucureşti încep să îmi fie mai clare lucrurile pe care le-am învăţat acolo. Este cât se poate de limpede că experienţa acestui curs mi-a schimbat tehnica şi mi-a oferit o altfel de perspectivă asupra felului în care voi aborda de acum încolo machiajul.

La sfârşitul lunii martie m-am înscris la cursul de Fashion & Editorial Make-up la London College of Fashion din cadrul University of th Arts London. Iniţial voiam să merg şi eu ca toată lumea la Illamasqua, dar am fost îndrumată de către Ana, make-up artistul oficial Ellis Faas (pe care am avut şansa să o cunosc în cadrul unui eveniment la Elysée Concept şi cu care am ţinut legătura ulterior), către University of the Arts London. Uitându-mă în spate, acum îmi dau seama că Acela a fost unul dintre momentele în care şansa mi-a bătut la uşă şi se pare că eu am ştiut să profit de ea.

De când m-am înscris şi până în momentul în care am ajuns acolo trebuie să vă mărturisesc că am trecut prin toate stările: de la entuziasm pur până la teamă şi anxietate că nu sunt suficient de pregătită, şi iar la entuziasm. Şi chiar dacă nu eram la nivelul aşteptat, întotdeauna am fost o fată isteaţă care a prins repede orice lucru o interesa, aşa că determinarea de a învăţa cât mai multe nu-mi lipsea.

Cursurile au avut loc în Lime Grove (destul de departe de unde stăteam eu în Londra), într-un complex uber-cool care expira artă, fashion şi creativitate prin toţi porii. În fiecare dimineaţă vedeam studenţii cursurilor de modă cum vin cu trollere pline de materiale, haine şi accesorii, uneori chiar purtând sub brat câte un manechin de plastic. Cursurile de make-up aveau loc în corpul D, aşa că în drumul meu mereu treceam pe lângă toate sălile în care se formau viitori designeri şi stilişti.

Trainerul cursului meu a fost Ruth Brophy, un reputat make-up artist specializat în machiajul de film, TV şi teatru, şi care lucrează foarte mult în editoriale de fashion, campanii pentru cele mai importante branduri şi show-uri din cadrul fashion week. Însă, Ruth a avut un job foarte important într-o zi şi fost înlocuită de nimeni alta decât Lucy Wearing/Gibson! Pe Lucy o urmăream pe blogul ei MascaraWars.com (care este unul dedicat make-up artiştilor) şi m-am bucurat că am avut ocazia să o cunosc personal. Ea este celebrity make-up artist şi le-a fost asistentă Luciei Pieroni şi lui Alex Box. Fairy tale, nu?

Primele două zile de curs nu au fost deloc solicitante din punct de vedere creativ pentru că ne-am concentrat foarte mult asupra tehnicii. Şi cu această ocazie m-am şi relaxat pentru că am observat că nu am aşa multe lipsuri, iar mania mea de a studia prezentările de modă şi look-urile create special pentru podium m-a făcut să dezvolt o tehnică asemănătoare cu cea a make-up artiştilor care lucrează foarte mult în editoriale de modă sau fashion weeks.

La curs am lucrat doar cu produse MAC Cosmetics, ceea ce mi-a plăcut pentru că m-a făcut să cunosc mai bine brandul şi să înţeleg ce este cu toate gamele şi texturile lor, şi cel mai important: să nu mai încurc NC-urile cu NW-urile. A fost o provocare să cunosc şi să pot crea look-uri într-un timp atât de scurt cu produsele unui brand cu care nu lucrasem atât de mult.

Ce mi-a plăcut foarte mult la acest curs este că s-a pus tot timpul accentul pe atitudinea pe care trebuie să o aibă un make-up artist în diferite situaţii, dar şi pe atenţia constantă asupra modelului.

Fiecare zi de curs începea cu o parte introductivă în care discutam despre un anumit stil de machiaj, sau un anumit artist (fie că era fotograf, pictor, make-up artist etc), despre texturi şi tehnici, despre proporţii şi repere de care trebuie să ţinem cont atunci când abordăm un anumit stil.

În fiecare zi petreceam câte 7 ore în sala de curs. Am fost 5 studente în grupa mea dintre care două fete venite special din India, una din Egipt şi o englezoaică. Însă eu eram singura persoană cu piele caucaziană, păr şi ochi deschişi la culoare, aşa că vă imaginaţi că toate colegele mele voiau să lucreze cu mine :)))

Mi-a plăcut foarte mult că am avut ocazia să lucrez cu pielea foarte închisă la culoare, însă cea mai mare provocare a fost să uniformizez cele 5 tonuri diferite (de la oliv la cărămiziu) de pe tenurile colegelor mele din India. Măcar ştiu sigur că de acum încolo voi fi pregătită pentru astfel de situaţii şi nu am plecat din Londra fără să îmi cumpăr produsele necesare.

Ultimele zile de curs au fost cele mai distractive, dar şi cele mai solicitante din punct de vedere artistic şi creativ. Chiar şi atunci când realizezi un machiaj SF sau fantezie există câteva repere de care trebuie să ţii cont atunci când dai viaţă ideilor tale. Iar eu nu ştiam acest lucru până să fac acest curs. Şi studiind lucrările unor artişti precum Alex Box, Serge Lutens sau Pat McGrath, le-am putut vedea foarte clar acum. Doar înainte nu le vedeam.

Sunt multe lucruri pe care nu le înveţi în şcoală şi care se fură de la artist la artist, dar cel mai mult la acest curs mi-a plăcut exerciţiul prin care ni s-a cerut să facem o chestie fără să  ni se spună cum şi să venim cu tot felul de propuneri de soluţii prin care să ajungem la acel rezultat. La urma urmei, creativitatea nu are margini.

Mai multe despre cursurile pe care le puteţi face la London College of Fashion din cadrul UAL puteţi citi AICI.

Şi vă las cu câteva fotografii făcute cu telefonul în timpul cursului:

Fashion & Editorial Make-up-London College of Fashion - University of the Arts London3

Fashion & Editorial Make-up-London College of Fashion - University of the Arts London Fashion & Editorial Make-up-London College of Fashion - University of the Arts London2

Fashion & Editorial Make-up-London College of Fashion - University of the Arts London4

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

2 Comments on Câteva impresii despre cursul Fashion & Editorial Make-up de la London College of Fashion în cadrul University of the Arts London

  1. Macy
    25 September, 2015 at 07:49 (2 years ago)

    Frumoasa experienta de la acest curs unde ai avut ocazia de a invata mai multe pentru meseria ta. Felicitari si succes mai departe 🙂

    Reply
  2. Aby
    25 September, 2015 at 08:00 (2 years ago)

    Felicitari! Tot respectul pentru tine si pasiunea ta si tot ceea ce facinpentru a te perfectiona.
    Iti multumesc pentru articol, chiar nu aveam idee despre ce sunt acetse cursuri, desi am auzit vag despre scoala.
    Foarte interesante pozele, tehnica si machiajele.
    Sunt sigura ca vei ajunge departe fiind o persoana foarte determinata.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2015/09/25/cateva-impresii-despre-cursul-fashion-editorial-make-up-de-la-london-college-of-fashion-in-cadrul-university-of-the-arts-london/">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0