Cum stă treaba cu slăbitul şi ce am înţeles eu după ce am slăbit 13 kg

Astăzi aveam nevoie de o poză frumoasă cu mine şi am intrat pe blog să aleg una dintre cele cu ţinute postate la rubrica Plus size fashion. Cu această ocazie am revăzut şi primele mele fotografii ce au fost realizate pe 29 mai anul acesta. Nu am putut să nu observ singură diferenţele care au devenit din ce în ce mai vizibile chiar şi pentru mine. Parcă arăt total altfel la faţă, iar braţele parcă sunt ceva mai ferme, ca să nu zic că parcă nu mai am coapsele chiar atât de mari. Este şi normal, doar am slăbit 13 kg de atunci şi am făcut mult sport. Iar sportul remodeleaza.

Adevărul este că am avut şi perioade în care m-am defocusat de la obiectivele mele, căci altfel m-aş fi lăudat acum cu mai multe kg în minus. Dar nu regret nimic deoarece ştiu că mai bine dau jos câte puţin şi nu le mai pun niciodată la loc, decât să am parte de o schimbare atât de bruscă încât să nu ştiu cum să gestionez situaţia.

În aceste patru luni de când am hotărât că trebuie să schimb ceva pentru sănătatea mea, am învăţat foarte multe lucruri despre mine şi despre procesul de slăbire, în general. Şi vreau să le împărtăşesc cu voi. Şi mai vreau să vă invit să împărtăşiţi şi voi cu mine sfaturi şi experienţe pentru că adevărul este că uneori un sfat, chiar şi virtual, ajută mai mult decât o mie de gesturi.

  • Alimentaţia şi disciplina sunt foarte importante dacă ai ca obiectiv să scazi în greutate. În primul rând, dacă vrei să schimbi ceva trebuie să schimbi ceva cu adevărat. Şi acest lucru înseamnă că trebuie să ieşi din zona de confort şi să renunţi la vechile obiceiuri sau măcar la o parte dintre ele pentru început.
  • Chiar dacă alimentaţia contează mai mult atunci când vrei să slăbeşti, sportul este cel care te va ajuta să devii mai sănătos din mai multe puncte de vedere: scazi raportul de grăsime din corp şi creşti masa musculară, te remodelezi mult mai armonios, îţi creşte rezistenţa pentru activităţi banale precum urcatul scărilor sau alergatul după autobuz, vei respira mai bine, te vei simţi mai bine şi vei avea mult mai multă energie.
  • Nu există diete-minune sau celebre care să îţi rezolve problema. Fie că este vorba de Dukan, Rina, dieta Ketogenică, disociată sau oricare alta, aşa cum a spus şi dna. Doctor Daniela Stegaru la cursul de nutriţie pe care îl urmez, dieta trebuie să fie punctul de la care trebuie să pornim pentru un stil de viaţă sănătos. Adică, nu trebuie să o priveşti ca pe o rezolvare, ci ca pe un punct de pornire al schimbării pe care ti-o doresti.
  • Tot legat de diete, cele sustenabile pe termen lung sunt cele echilibrate, care conţin atât grăsimi, cât şi carbohidraţi şi proteine. Însă trebuie să învăţăm fiecare în particular ce fel lipide, carbohidraţi şi proteine trebuie să consumăm, şi mai ales în ce cantităţi. Iar acest lucru depinde de foarte mulţi factori: obiectiv, vârstă, sex, înalţime, greutate, afecţiuni de sănătate etc. Ca să funcţioneze pe termen lung, totul trebuie să fie cât mai personalizat.
  • Ai nevoie de o motivaţie serioasă, de susţinători şi de extrem de multă ambiţie. Pe mine recunosc că mă mai părăseşte din când în când motivaţia, însă încerc să mă înconjur de oameni care să mă susţină. Şi faptul că vă povestesc vouă pe blog, pe Facebook şi pe Instagram toate astea, pentru mine înseamnă că vreau să fiţi alături de mine şi să mă motivaţi atunci când eu am momente de slăbiciune.
  • Unul dintre cei mai mari susţinători ai mei este Iulian Dinu, antrenorul meu. Acest om a ajuns să îmi fie tare drag. Şi nu doar pentru că până acum a fost singurul care chiar a ştiut cum să mă ajute şi alături de care am obţinut cele mai bune rezultate în această privinţă după ani întregi de încercări eşuate.   Îl admir pentru că a ştiut să fie alături de mine cu totul şi să se transforme odată cu mine. A ştiut să fie specialistul care mi-a câştigat încrederea prin combinarea kinetoterapiei cu sportul la început, apoi a devenit instructorul prietenos care mi-a construit un program personalizat de slăbit ce a evoluat la fiecare antrenament, s-a transformat atunci când a fost nevoie în instructorul exigent când îmi pierdeam motivaţia sau nu dădeam un randament bun la antrenamente şi întotdeauna a căutat soluţii alături de mine la micile probleme care au apărut pe parcurs. Însă ce îmi place mie cel mai mult este că întotdeauna m-a motivate prin rezultatele pe care le obţineam dacă îl ascultam şi urmam programul de antrenamente propus de el, şi niciodată prin lucruri negative.

ioana-dumitrache-slabit

  • Trebuie să îţi faci timp. Cu toţii folosim scuza că nu avem timp. Ba avem timp dacă vrem să avem. Întotdeauna. Este nevoie doar de puţină organizare, voinţă şi o mai bună prioritizare a lucrurilor. Eu a trebuit să învăţ să introduc în programul meu acea oră de sport de 3-4 ori pe săptămână, să învăţ să îmi fac cumpărăturile din timp şi să cumpăr alimente bune, şi să îmi fac timp ca să mănânc cum se cuvine şi nu pe fugă.
  • Trebuie să există porţii. Chiar dacă tu intenţionezi să mănânci doar pui la grătar cu salată, şi doar fructe ca gustări între mese, trebuie să ţii cont de faptul că organismul tău are nevoie doar de o anumită cantitate de nutrienţi pentru a func tiona la cote maxime. Nu-i da mai mult pentru că rişti să te îngraşi.
  • Trebuie să fii tu cel stăpân pe situaţie. Şi aici mă refer la faptul că de foarte multe ori ne pierdem controlul şi consumăm alimente nesănătoase în cantităţi şi mai nesănătoase. Nu o dată mi s-a întâmplat să zic că iau o linguriţă de tort şi să ajung să mănânc toată felia. Şi apoi mă scuzam zicând “dar nu m-am putut abţine!” de parcă un drăcuşor din creierul meu a preluat controlul asupra mea. Chiar nu vi s-a întâmplat?
  • Ah, şi dacă nu poţi lua doar o bucăţică, nu mai lua deloc. Este cea mai sigură metodă de a te tine departe de derapaje.

Acestea sunt concluziile la care am ajuns până acum şi care m-au ajutat să îmi îmbunătăţesc viaţa. Şi chiar dacă uneori mai am impresia că este nedrept ca unele persoane să fie mai slabe decât altele fără să depună nici cel mai mic efort, sunt totuşi recunoscătoare că există soluţii.

Ioana-Dumitrache-C&A-FotografulTAU-3677

Credit foto: The Bucharest’s

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

6 Comments on Cum stă treaba cu slăbitul şi ce am înţeles eu după ce am slăbit 13 kg

  1. Descude
    12 October, 2015 at 13:52 (2 years ago)

    Bravo, Ioana. Ma bucur sincer pentru tine si stiu sigur ca vei ajunge exact acolo unde iti doresti!
    Pupici
    http://www.descude.com

    Reply
  2. nicol costea
    12 October, 2015 at 18:03 (2 years ago)

    Felicitari Ioana! Arati nemaipomenit.Iti urmaresc activitatea si te sustin!

    Reply
  3. Dana
    13 October, 2015 at 08:44 (2 years ago)

    Te simpatizez foarte mult, Ioana si ma bucur ffff. mult pentru reusita ta! Sper si iti doresc sa ajungi acolo unde iti doresti si din punct de vedere al nr. de kg! E f. important pentru sanatate, caci surplusul de grasime, mai ales cel din zona abdomenului creaza tot felul de dezechilibre in timp. Eu am de dat 10-12kg nefiind foarte inalta (si asta din totdeauna, n-am fost genul slaba niciodata). Am avut diferite tentative de a tine diete, impreuna cu activitate fizica, insa la prima situatie neprevazuta care imi dadea programul peste cap, imi era tot mai greu sa revin, asadar de fiecare data abandonam si dieta si activitatea fizica, dezamagita de mine, desigur. Reveneam la vechile obiceiuri (portii mari si dulciuri), ca urmare rapid cele 1-2kg de care poate scapasem anterior reveneau. Am analizat ceva diete, am tot citit opiniile celor care slabisera cu respectivele diete si ce s-a intamplat cand au revenit la programul lor obisnuit. In 99% din cazuri fetele s-au ingrasat la loc sau mai mult, dupa care din nou se gandeau sa inceapa dieta cu care slabisera. Dezamagita putin mi-am zis ca nu o putem tine intr-o dieta continua toata viata, in sensul, perioade de ex. de 1-3-6 luni in care sa monitorizam mesele+sport, apoi sa nu mai tinem cont si dupa o vreme, cu noi kg in plus, sa revenim la diete. Pe mine a inceput sa ma streseze numai gandul de regim/dieta etc. Enervata de tot ce am citit si de experienta mea, care am de dat doar cateva kg, dar si incurajata pe de alta parte de rezultatele unor persoane cum esti tu, am ajuns la concluzia ca singurul mod de reusita pentru noi cele, predispuse la ingrasare, este cum spui si tu mai sus, iesirea din zona de confort si facut treptat mici schimbari in alimentatie, dar care sa fie permanente, alaturi de activitate fizica periodica, de asemenea, permanenta. Mai exact, redus portiile si orice sursa de zahar (aici sunt cu gandul la dulciuri), schimbat total stilul de gatit, renuntat la unele obiceiuri culinare din familie, hidratare optima si miscare sub orice forma, zilnic. Bineinteles multa rabdare si asteptari realiste, nu poti slabi n kg in 1 luna in cond. in care le-ai pus in ani de zile… Te pup! Mult succes pe mai departe!

    Reply
  4. monica
    13 October, 2015 at 09:33 (2 years ago)

    de obicei nu comentez pe bloguri, doar citesc postarile cu interes, dar draga mea trebuie neaparat sa te felicit! Rare au fost momentele cand am fost multumita de greutatea mea si recunosc ca eu mi-as dori sa slabesc doar 2-3 kg, dar nu am fost niciodata suficient de motivata sa fac ceva. E mult mai usor sa-ti plangi de mila decat sa faci ceva sa schimbi situatia in care esti…Felicitari inca o data si keep up the good work!

    Reply
  5. trenda
    13 October, 2015 at 10:28 (2 years ago)

    Felicitari Ioana!!! Te admir si te sustin! 🙂
    Am trecut si eu printr-un astfel de proces de slabire.
    La fel ca si tine am combinat sportul cu un stil de viata sanatos. Recunosc ca nu as fi reusit fara ajutorul unui nutritionist.
    Dupa un an de dieta, sunt in perioada de mentiner.
    Sper sa reusesc in continuare sa ma mentin.
    Succes si tie, iti tin pumnii 🙂 !

    Reply
  6. Alina
    27 October, 2015 at 19:50 (2 years ago)

    Felicitări!!!, tot ce ai spus este plin de adevar, eu nu am voința, încep primele zilele și apoi apare ispita după colt și îmi spun doar o bucățică :(. Și o iau de la început.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2015/10/12/cum-sta-treaba-cu-slabitul-si-ce-am-inteles-eu-dupa-ce-am-slabit-13-kg/">
  • Twitter20
  • SHARE2
  • YouTube0