Impresii după primele două cursuri de Tehnician Nutriţionist

Încep prin a vă spune că mi-e bine. Sunt într-o perioadă a vieţii mele când mă simt foarte energică, sănătoasă şi fericită, când se întâmplă doar lucruri frumoase iar oamenii din jurul meu mă fac să mă simt ca şi cum aş putea muta munţii din loc.

Încă nu pot să spun că m-am îndrăgostit de sport, dar cu siguranţă m-am îndrăgostit de efectele lui asupra sănătăţii şi asupra siluetei mele. Iulian Dinu îmi demonstrează la fiecare antrenament ce înseamnă să ştii cu adevărat să dozezi efortul fizic pentru rezultate maxime, chiar şi atunci când traficul mă face să întârzii şi 30 de minute.

Şi dacă faptul că am ajuns să fac sport regulat şi să fac din asta o prioritate încă mă surprinde plăcut şi îmi creşte stima de sine, faptul că mai fac şi un curs de Tehnician Nutriţionist mă face să mă simt extrem de curajoasă şi puternică.

V-am povestit acum ceva timp că m-am înscris la un curs acreditat de Tehnician Nutriţionist la Fitness Education School. Chiar dacă am ales să fac asta pentru a învăţa să mănânc corect şi nu neapărat pentru a practica, asta nu înseamnă că nu trebuia să aleg cel mai recomandat şi complet curs de pe piaţă pentru acest domeniu.

Faptul că trainerul cursului este un medic specialist în boli metabolice  cu o experienţă de peste 10 ani – a fost unul dintre principalele motive pentru care am încredere că voi avea parte de educaţie alimentară solidă.

curs-acreditat-tehnician-nutritionistÎnsă adevărul este că nu mă aşteptam să fie chiar atât de solidă. Primele două cursuri au fost despre sistemul digestiv, şi credeţi-mă că nu au fost deloc nişte cursuri superficiale. Chiar dacă doamna doctor Daniela Stegaru, trainerul cursului, a explicat totul cu foarte multă răbdare şi cât mai pe înţelesul unor oameni care nu au făcut şase ani de medicină, a avut grijă să ne ofere informaţii complete despre cum funcţionează fiecare componentă a acestui sistem. Studiul acasă este necesar şi obligatoriu, iar în manualul cursului (care este destul de stufos) pe care l-am primit la început sunt foarte bine structurate informaţiile.

Să ştiţi că nu m-am descurajat, chiar dacă nu este uşor. Al doilea curs mi-a plăcut mai mult. Am învăţat despre macronutrienţi şi în sfârşit am învăţat să citesc şi eu mai bine etichetele alimentelor. Cititul etichetelor alimentelor a devenit una dintre activităţile mele preferate acum şi sunt cât de poate de şocată de cât de mincinoşi pot fi unii producători. După părerea mea cu toţii ar trebui să ştim să citim cum trebuie etichetele că să nu mai profite companiile de oamenii cu buna credinţă.

curs-acreditat-tehnician-nutritionist2La cursul de Tehnician Nutriţionist merg un weekend pe lună de la ora 09:00 la ora 13:00. Uneori stăm puţin mai mult pentru că doamna doctor este drăguţă şi ne răspunde la toate întrebările. Şi toate miturile. Mituri precum este acela că nu trebuie să bei apă înainte sau în timpul mesei pentru că diluezi sucurile gastrice. Nimic mai fals, căci acidul clorhidric nu poate fi diluat cu apă.

Am învăţat şi am băgat în sfârşit la cap că dieta este doar ceva de la care pornim pentru un stil de viaţă sănătos. Şi de asemenea, am mai înţeles că întrebarea “este alimentul x bun?” nu este o întrebare corectă, ci că trebuie întotdeaună să menţionăm pentru ce. De exemplu, corect este să întrebi dacă alimentul x este bun pentru persoanele care vor să slăbească şi au o anumită intoleranţă. Pentru că poate pizza nu o fi bună în regimurile de slăbit, dar poate îi poate oferi unui sportiv exact ceea ce are nevoie într-un anumit moment. Aşa gândeşte un nutritionist. Şi aşa am început să gândesc şi eu.

În plus, acest curs mă ajută să mă concentrez mai mult pe nutriţie, şi nu pe alimentaţie. Mă ajută să privesc alimentele ca pe un combustibil pentru organismul meu şi mă învaţă să îi ofer cele mai nutritive alimente care îmi vor ajuta corpul să funcţioneze la capacitate maxima şi care îl vor face mai sănătos.

Mă bucur că am făcut acest pas. Colegii mei de curs vin din domenii diferite şi la fiecare întâlnire, fiecare dintre ei aduce un set nou de întrebări şi perspective la fel de diferite astfel încât mereu învăţ câte ceva nou.

De asemenea, voiam să vă anunţ că pe 12 decembrie 2015 începe o nouă serie la cursul acreditat de Tehnician Nutriţionist, iar cei care se înscriu până pe 30 noiembrie beneficiază de o reducere de 200 lei. Mai multe detalii despre curs găsiţi AICI.

curs acreditat de Tehnician Nutritionist

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

1 Comment on Impresii după primele două cursuri de Tehnician Nutriţionist

  1. coco
    23 November, 2015 at 07:43 (2 years ago)

    mult succes in continuare!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email45
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2015/11/22/curs-tehnician-nutritionist-fitness-education-school-2">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0