Promisiunea noii formule NIVEA Hair Care: Îngrijeşte. Fortifică. Protejează.

 

Oricât de fascinată aş fi de toată industria frumuseţii, adevărul este că în cele mai multe dintre cazuri îmi doresc soluţii simple pentru problemele cu care mă confrunt. Şi sunt sigură că aşa gândeşte orice femeie de pe această planetă.

Nu voi nega că îmi plac tratamentele complexe efectuate în saloane sau terapiile relexante la spa, însă la mine acasă vreau soluţii simple şi eficiente. Mai ales când vine vorba de îngrijirea părului. Tocmai de aceea am fost foarte interesată de vestea îmbunătăţirii formulelor produselor Nivea Hair Care.

Chiar dacă este un brand mass-market, nu trebuie să uităm că Nivea are o istorie de peste 100 de ani, timp în care s-a remarcat prin calitatea superioară a produselor, dar şi prin formulele inovatoare pe care le oferă publicului la un preţ accesibil.

nivea-nutri-essenceGamele Nivea Hair Care nu au doar un ambalaj cu un design mult mai feminin şi mai atractiv, ci şi o formulă îmbunătăţită ce promite să îngrijească părul, să îl fortifice şi să îl protejeze împotriva degradării. De fapt, noua tehnologie se bazează pe combinarea a două dintre cele mai hrănitoare substanţe bogate în lipide: Eucerit® – un ingredient natural, ce hidratează şi protejează, şi uleiul de macadamia – cunoscut pentru proprietăţile sale de hrănire şi îngrijire.

În plus, pe lângă cele două ingrediente bogate în lipide, în formula tuturor şampoanelor şi balsamurilor NIVEA, se regăsesc ingrediente naturale precum extract de floare de salcâm, citrice, bambus sau aloe vera, pentru rezultate eficiente în funcţie de fiecare tip de păr şi de nevoile acestuia.

nivea-hair

Nathalie Sors, Director de cercetare în cadrul Beiersdorf Research & Development Institute, explică de ce noua formulă se concentrează în jurul lipdelor: La nivelul firului de păr, vârfurile prezintă cea mai mare pierdere a lipidelor datorită utilizării repetate a instrumentelor de coafat precum foehn, placă sau ondulator. Astfel, sănătatea părului este afectată şi frumuseţea acestuia este compromisă. Prin urmare, aportul de lipide necesar atât pentru protejarea părului, cât şi pentru fortificarea structurii interne a acestuia este asigurat de inovaţia Nutri Essence ce combină într-un mod eficient Euceritul® şi uleiul de macadamia. Euceritul® protejează suprafaţa firului de păr, în timp ce uleiul de macadamia îl fortifică din interior spre exterior, crescând elasticitatea şi supleţea acestuia“.

nivea-hair-care

Preţ recomandat şampoane: 13.68 Lei, 250 ml; 18.85 Lei, 400 ml

Preţ recomandat balsamuri: 13.68 Lei, 200 ml.

 

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email45
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2015/11/26/promisiunea-noii-formule-nivea-hair-care-ingrijeste-fortifica-protejeaza">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0