Cum s-a schimbat relația mea cu mâncarea în ultimul an și jumătate

Aveam cam 13 ani când am fost prima dată la nutriționist. Fratele meu deja începea să aibă proporții alarmante pentru un adolescent de 16 ani, iar eu începeam să fiu un copil rotofei. Endocrinologul ne spusese deja că am ceva dereglări hormonale și mi-a dat un tratament pe bază de hormoni. Fratele meu era doar pofticios.

Prima experiență la nutriționist a fost destul de marcantă pentru mama mea. Amândoi primisem o listă cu ce aveam voie să mâncăm și una cu ce nu aveam voie. Lucrul acesta a lăsat-o pe mama cu multe semne de întrebare. În primul rând, nu ne-a spus cât și cum putem mânca alimentele de pe lista cu cele permise (apropo, pe acea listă se regăseau produse precum cremvuști, parizer, salam etc). În al doilea rând, avea în față doi copii de vârste diferite, de sexe diferite și cu condiții medicale diferite. Sigur i-a dat cu rest, iar dieta dată de doamna doctor sigur nu a funcționat pentru niciunul dintre noi.

Tot pe la acea vârstă am renunțat de tot la sport. La începutul clasei a cincea nu mă primiseră în echipa de basket a școlii pentru că eram micuță și bondoacă, așa că m-au trimis la handball. Eu voiam din tot suflețelul meu la basket și chiar îmi plăcea sportul ăla, dar se pare că profesoara și-a dorit mai mult niște Michaeli Jordani de 11 ani, așa că m-a trimis la handball. Handball-ul era pentru mine sportul ala uncool, unde se duc copii care nu au fost doriți în nicio altă echipă. M-am simțit respinsă. Din clasa a cincea până în a șaptea târziu m-am chinuit cu handball-ul. Nu aveam cine știe ce talent, dar îmi placea ideea de echipă. Apropo, știați că eram în echipă cu Cristina Neagu? De pe atunci i se vedea talentul și plăcerea de a juca. Și avea o forță când dădea la poartă… Felicitări, Cristina!

fashionsport.ro

Prin clasă a șaptea am reușit să renunț la handball, și pentru că nu mai aveam cele 3 antrenamente pe săptămână unde făceam mișcare, am început să mă îngraș mai tare.

Chiar dacă nu mâncam peste măsură, tot mă îngrășam. Plus că eram o pofticioasă. Și acum sunt, asta nu trece niciodată.

Mâncarea îmi provoca plăcere și din păcate nu sunt singura care simțea asta. Am întâlnit mulți oameni care caută confort sau refugiu în mâncare.

Credit foto The Bucharest’s 

Aveam momente când îmi era rușine să mănânc în public. Este destul de greu de explicat ce mă făcea să simt asta. Cumva, în mintea mea, mă simțeam judecată pentru că deși eram durdulie îmi mai și permiteam să mănânc. Cumva ceilalți (nu oamenii apropiați mie și care erau întregi la minte) mi-au insuflat ideea că eu mi-am mâncat de mult porția și din acest motiv m-am îngrășat așa că trebuie să mă opresc și să nu le mai dau un exemplu negativ celor din jur. Acum că pun lucrurile astea pe hârtie îmi dau seama cât de stupid sună.

În perioada 2014-2015 mi-am atins apogeul greutății. Nu mai eram deloc atentă la alimentație, mișcare nu făceam deloc iar mâncarea ajunsese pentru mine recompensa preferată. Din păcate, mă recompensam cu mâncare pentru lucrurile bune pe care le făceam. Aveam o relație mult prea defectuoasă cu mâncarea și nu eram conștientă de asta. Cu haine nu mă puteam recompensa pentru că nu găseam prea multe măsura mea, pentru genți și pantofi aveam nevoie de haine frumoase cu care să le port, iar blogul îmi aducea suficiente cosmetice încât să nu mai fie nevoie să cumpăr. Mâncarea era cea mai la îndemână recompensă. Cea mai ieftină și mai rapidă sursă de confort. Tot ce voiam era să mănânc ceva gustos și rapid ori de câte ori doream. Și ghiciți ce? Mi-a ieșit perfect ani la rând!

Până când mi-a fost luat ceva ce îmi aducea mai multă bucurie decât sandvișul de la McDonald’s: abilitatea de a merge și a mă descurca singură. Pentru o lună am fost forțată să stau în pat și am avut nevoie în permanență de cineva care să aibă grijă de mine. Și aveam doar 26 de ani și jumătate. Mesajul era clar: trebuia să mai slăbesc, trebuia să îmi schimb stilul de viață (pe care oricum mi-l schimbase criza de spate) și trebuia să am mai multă grijă de mine.

Schimbarea nu s-a produs peste noapte și nici nu a pornit din bucătărie. A pornit din suflet și din minte, acolo unde s-au dat multe bătălii între ce știam și ce simțeam. Știam că sunt un om bun și capabil care nu era definit de exteriorul său, însă atunci de ce uneori mă simțeam exclusă, că nu mă încadrez în peisaj sau de ce sunt pedepsită să arăt așa. Cam șase luni a durat acest război interior până m-am decis că dacă vreau rezultate de data asta, trebuie să face ceva ce nu mai făcusem până atunci: să ies din zona de confort.

Știam că trebuie să slăbesc, dar nu știam cum.

Așa că am început cu pași mici și cu lucrurile pe care le știm cu toții: am renunțat la dulciuri, la prăjeli, sucuri și produse făinoase. Internetul este plin de informații la care avem acces in mod gratuit așa că “nu știu ce ar trebui să mănânc“ este doar o scuză pe care o folosesc oamenii care nu sunt cu adevărat interesați să învețe despre o alimentație sănătoasă. Știu asta pentru că mă regăseam complet.

După ce m-am apucat să fac sport, antrenorul meu Iulian Dinu m-a ghidat și m-a ajutat să îmi fac ordine în alimentație. Acela a fost momentul în care am început să înțeleg că rolul mâncării nu este să mă consoleze, ci să mă hrănească. Păi după ce mă munceam o oră la sport, cu multe gâfâieli și transpirație, parcă nu-mi mai venea să bag orice în gură. Și cu timpul am început să îmi dau seama singură că am nevoie de disciplină și de hrană adevărată pentru a putea susține efortul.

Ca să nu mai spun că puțină ordine în regimul alimentar și ceva mișcare făcută în mod regulat nu doar că m-au făcut să mă simt din punct de vedere fizic mai bine, dar începeam să arăt mai bine, să dorm mai bine și să am mai multă energie.

Tot Iulian m-a trimis să fac un curs de nutriție la Fitness Education School. Nu aveam nevoie de o diploma nouă și nu asta urmăream. Doream să înțeleg cum funcționeaza corpul uman și ce se întâmplă de fapt atunci când consum anumite alimente. Făcând acest curs am învățat ce îi fac de fapt corpului meu când mănânc o prăjitură sau niște snacksuri, ce se întâmplă când beau sucuri și când îl privez de apă, în ce momente ale zilei trebuie consumate anumite alimente etc.

Am înțeles aceste lucruri așa, în mare parte. Foarte multe informații mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe cealaltă. Nu-i nimic, repetiția este mama invățăturii, iar asumarea unui regim alimentar sănătos este un proces ce se întinde pe termen lung. Din experiența mea am învățat că mai bine pornesc pe un drum cu pași mici astfel încât să pot asimila schimbările într-un ritm propriu, decât să mă privez brusc de anumite lucruri și să mă simt pedepsită. Frustrări apar oricum, dar cred le gestionez mai bine dacă vin în doze mici.

Când am simțit că nu mă mai descurc, am apelat din nou la nutriționist. Ultima dată fusesem prin 2012-2013 la nutriționist, iar regimul recomandat nu-l puteam aplica deloc la stilul meu de viață. Să nu mai adaug că era bazat pe piept de pui și pește, niște alimente pe care nu le agream deloc.

Când am început să merg în august 2016 la Clinica de nutriție Nutrislim deja aveam niște prejudecăți despre nutriționiști și chiar erau justificate după toate experiențele pe care le avusesem. Am acceptat să merg doar pentru că îmi recomandase Iulian această clinică, iar în Iulian am încredere totală.

La Nutrislim am lucrat cu doamna doctor Alexandra Alexescu, care într-adevăr are o altă abordare față de medicii nutriționiști pe care îi întâlnisem eu de-a lungul anilor. Mi-a spus de la început că este mai important să mă învețe cât, cum, ce și când să mănânc astfel încât să nu fiu restricționată de dietă sau să nu știu ce să comand atunci când ies în oraș. I-am spus care sunt localurile mele preferate și ce îmi place să mănânc acolo și împreună am analizat felurile de mâncare. Simțeam că sunt într-o echipă până voi reuși să mă descurc singură.

credit foto Răzvan Ionescu 

Și au fost câteva lucruri pe care le-am învățat și pe care le aplic zi de zi:

  • Mănânc maxim 2 felii de pâine pe zi și doar la micul dejun. Se recomandă pâinea din făină integrală, nu pentru că ar îngrășa mai puțin, ci pentru că are mai multe fibre. De îngrășat, îngrașă la fel. Ia să vă uitați pe etichetă!
  • Trebuie să am 3 mese principale pe zi cu interval de 4 ore între ele dacă nu iau gustare. Dacă iau gustare, las să treaca 2-3 ore la masă, apoi iau gustarea (un fruct sau 10 migdale/caju) și masa o iau peste încă 2-3 ore.
  • La micul dejun pot mânca proteine, carbohidrați, fibre și grăsimi (avocado sau o șuncă slabă), la prânz proteine, fibre și carbohidrați (nu mai mult de 100gr de orez fiert sau cartof fiert sau la cuptor), iar la cină doar proteine și fibre. Prin fibre înțeleg 200-300 gr de legume (castraveți, roșii, ardei, broccoli etc).
  • Trebuie să mănânc cu 1-2 ore înainte de antrenament și să nu fie ceva care să îmi pice greu.
  • Contează foarte mult cantitatea. Degeaba mănânci sănătos dacă mănânci mult pentru că nu vei slăbi.
  • Dacă am poftă de ceva dulce sau pizza, cel mai bine ar fi să consum acest tip de alimente în prima parte a zilei.

Înainte mâncam de plictiseală, de poftă, de foame, pentru a-mi alina anumite suferințe sau pentru a mă recompensa pentru niște reușite. Acum mănânc ca să mă hrănesc. Văd mâncarea ca pe un combustibil de care corpul meu are nevoie pentru a funcționa și pentru a face față activităților mele de zi cu zi. Poftele au rămas și uneori mi-e foarte greu să le fac față, dar disciplina și toate lucrurile pe care le-am învățat de când am pornit #MyBodyJourney mă ajută să mă mențin cât mai bine pe drumul meu. Măcar acum sunt conștientă ce se întâmplă atunci când mănânc o prăjitură și cred despre mine că sunt mai responsabilă atunci când fac alegeri.

Mă credeți dacă vă spun că înainte legumele nici nu aveu gust pentru mine iar acum mi se face poftă de ardei?

Uitându-mă în spate stau și mă întreb ce era în mintea mea când credeam că grisinele, covrigeii sau Bake rolls sunt niște gustări sănătoase ce pot fi incluse în dietă. Da, exact așa. În multe dintre încercările mele de a slăbi și de a ține diete, mi s-a întâmplat să mă apuce foamea pe stradă sau la școală. Și nu doar o dată am mâncat o punga de Bake rolls crezând că sigur e mai de dietă decât o pungă se snacksuri. Nimic mai fals. Dar eu nu știam asta și nici nu cercetam pe internet (unde informația este gratuită) despre acest subiect.

Nu uitați: poftele rămân, iar disciplina este cea care mă ține pe drumul meu atunci când tentația este prea mare.

PS: În acest articol am încercat să folosesc toate sinonimele posibile ale cuvântului “gras”, un cuvânt care m-a înspăimântat toată viața. Preferam să îmi spui că sunt proastă, decât să îmi spui că sunt grasă. Asta până când am citit articolul Patriciei și m-am simțit eliberată de această teroare. Eu am ales să nu îl folosesc în articolul meu pentru că m-am gândit că poate va fi citit și de către oameni pentru care acest subiect este încă unul sensibil. Pentru mine acum este doar un cuvânt. Multumesc, Patricia!

 

cel.ro%20

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

6 Comments on Cum s-a schimbat relația mea cu mâncarea în ultimul an și jumătate

  1. Simona
    31 January, 2017 at 12:06 (11 months ago)

    Felicitări pentru tot ce ai reușit! Știu și sunt sigură ca nu e ușor.
    Șio intrebare: care e cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care ar vrea să facă ce ai făcut tu: să înceapă să trăiască sănătos!?

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      1 February, 2017 at 07:57 (10 months ago)

      Multumesc mult, Simona! Cred ca ar trebui sa aiba rabdare, sa nu se compare cu altii si sa ramana cat mai focusat pe ce are de facut. Mie cel mai greu imi este cand ies in oras cu prietenii sa nu ma las antrenata de atmosfera relaxata si sa incep sa comand si eu desert si apoi un pahar cu vin, si inca unul… si tot asa. Sa ramai concentrat e cel mai greu pentru mine in momentul de fata. Multumesc pentru vizita si pentru comentariu 🙂

      Reply
  2. Andres
    31 January, 2017 at 12:47 (10 months ago)

    Felicitări, Ioana! Sper ca experiența ta să ajungă la fetele care au nevoie. Sunt multe, din păcate. Dar nu e un capăt de țară!
    <3 :*

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      1 February, 2017 at 07:58 (10 months ago)

      Multumesc, Andres! Chiar sper ca mesajul meu sa ajunga la oamenii care au nevoie, caci l-am scris din suflet si nu mi-a fost usor. Multumesc pentru vizita!

      Reply
  3. Larisa
    2 February, 2017 at 12:44 (10 months ago)

    Bună Ioana,

    Țin să te felicit pentru determinarea și curajul de a duce o luptă personală cu tine însăți. Îmi imaginez că nu a fost deloc ușor. Ești o luptătoare și acesta este singurul lucru pe care ar trebuie să ți-l amintești în momentele grele din viață.
    Articolul tău trebuie musai distribuit ca sursă de inspirație și motivație pentru toți cei care privesc lupta cu kilogramele ca pe o luptă imposibilă. Te urmăresc cu drag și îmi place că ești o persoană pozitivă și frumoasă. Sper să inspiri cât mai multă lume, în special adolescenții care simt mult mai acut respingerea celor din jur.
    Succes și multă sănătate îți doresc! 🙂

    Reply
  4. Ioana Dumitrescu
    3 March, 2017 at 08:56 (9 months ago)

    Postasem initial cu Facebook fara sa-mi dau seama, am editat pentru ca prefer sa nu folosesc FB pentru chestii prea personale 🙂
    Te admir din umbra de cand ai pornit pe acest drum si mereu ma mustra constiinta cand citesc articolele tale.
    Eu sunt de partea cealalta a baricadei: niciodata nu mi-a placut sa mananc, cand eram copil mama fugea cu mancarea dupa mine. Dupa ce m-am mutat de acasa mancam si mai putin, uneori trecea o zi intreaga fara ca mie sa-mi fie foame.
    Anii au trecut, intre timp am invatat cateva chestii legate de nutritie si sport si stiu ce ar trebui sa fac. Atunci cand fac un efort consistent (numarat calorii, pentru ca altfel mananc mult sub limita + sport), rezultatele se vad. Ultima data am castigat aproape 4 kg in 6 luni. Da, stiu ca acum o sa va dati ochii peste cap, insa pentru mine a fost un tel aproape atins (aveam 49 de kg iar telul era 50).
    Din pacate viata nu merge intotdeauna in linie dreapta, iar de fiecare data cand apare un hop, tendinta mea e sa ma intorc la obiceiurile alimentare precedente. Asa ca cele 4 kg castigate cu greu le-am pierdut scurt timp.
    Te admir pentru perseverenta, stiu ca e foarte usor sa aluneci catre obiceiurile precedente.
    ps: sper sa nu te superi, dar as vrea sa fac o mica observatie: fontul, impreuna cu tema cu foarte mult alb, devin foarte obositoare atunci cand e vorba de articole mai lungi. Pe la jumatate incep sa-mi fuga ochii si sa vad tot felul de stelute si buline 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2017/01/31/cum-s-a-schimbat-relatia-mea-cu-mancarea-in-ultimul-an-si-jumatate">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0