De ce aș vrea să merg la programul Slim & Fit Solution by Iulian Dinu în fiecare seară

Este aproape ora 11 noaptea, iar eu nu vreau să mă culc până nu vă spun ce am pe suflet. În ultima vreme nu am mai avut așa mult timp pentru scris, dar să știți că atunci când scriu aici pe blog, o fac pentru că simt că trebuie să vă spun ceva. 

După cum vă spuneam, este aproape ora 11 noaptea, sunt obosită, mi-e puțin foame, mi-e foarte somn, iar mâine iar am antrenament de la ora 7 dimineața. Cu toate astea simt o stare de fericire și vreau să împărtășesc cu voi motivul căruia se datorează această stare.

Acum o lună Iulian (antrenorul meu pentru cine nu știe deja) a lansat programul de slăbit și remodelare corporală Slim & Fit Solution Program by Iulian Dinu. În ce constă, cât costă și ce oferă acest program am scris deja aici și dacă vă interesează intrați acolo și găsiți toate informațiile.

Ceea ce vreau eu să împărtășesc cu voi este părerea mea despre antrenamentele de grup la care particip și eu. Practic, de două ori pe săptămână, lunea și joia de la ora 20:30 la ora 22:00 merg la antrenamentele din cadrul acestui program. La început nici nu eram prea convinsă dacă vreau să vin, dar pentru că știu că orice concept creat de Iulian este ceva extraordinar, am vrut să merg și să îmi dau seama singură despre ce este vorba. Nu eram obligată și în continuare nu sunt obligată. La urma urmei, îl am pe Iulian doar pentru mine la antrenamentele personale pe care le facem la studioul lui.

La primul antrenament am fost în jur de 16 fete și un băiat. Toate fetele mă știau și îmi cunoșteau povestea, așa că încă de la început atmosfera a fost una foarte relaxată și prietenoasă. Toate am primit câte un tricou roz personalizat (recunosc că eu am ales culoarea aceasta frumoasă care din pacate nu a fost pe placul tuturor) și acest lucru ne-a ajutat creăm o legătură încă de la început.

Primul antrenament a început cu o sesiune de coaching. Coaching poate este un cuvânt prea pompos, așa că eu voi folosi termenul cu care mă simt cel mai confortabil și anume, motivare. Iulian cred ca poate să motiveze chiar și cel mai nemotivat om din univers. Ah, dar stai: deja a făcut-o cu mine și continuă să o facă de aproape doi ani de zile.

După 20 de minute am început antrenamentul propriu-zis. Pentru mine a fost un antrenament ușor, iar fetele s-au descurcat foarte bine. Sincer, am simțit puțină gelozie în timpul antrenamentului pentru că toată atenția nu mai era îndreptată asupra mea, nu mă mai puteam răsfăța ca la studio și în plus, trebuia să le dau un exemplu fetelor și să lei fiu un model. Brusc antrenorul meu nu mai era antrenorul doar al meu. La final am fost puțin confuză și nu-mi dădeam seama dacă îmi place sau nu să vin la program. Dar am venit și joia următoare. Iar antrenamentul a fost complet diferit. Adică exercițiile erau diferite și față de ce făceam eu la studio și față de ce făcusem data trecută. Am făcut exerciții de echipă care pe lângă faptul că erau distractive, mi-au amintit și de orele de sport din școala generală și liceu, unde se făceau tot felul de astfel de exerciții pe echipe și, de la care profesoarele de sport mă excludeau pentru presupuneau că nu pot face față efortului și că voi încetini dinamica grupului. Vă imaginați cum se simțea copilul-Ioana în astfel de momente. Însă cu siguranță nu vă puteți imagina cum se simte adultul-Ioana când în sfârșit nu este exclusă de la activitățile de grup. Poate sună stupid pentru unii, dar în sfârșit am și eu copii cu care să mă joc la orele de sport. Și este și foarte distractiv!

Trecând peste rănile mele din copilărie, vreau să vă spun că am devenit fană a acestui program și abia aștept serile de luni și de joi ca să mă întâlnesc cu fetele și cu colegul nostru. Pentru că da, Slim & Fit Solution nu este doar un program destinat doamnelor. Îmi place energia de grup, iar Iulian ne-a format de la început ca o echipă în care membrii se încurajează și se susțin în momentele în care cineva simte că nu mai poate sau că nu mai vrea. Și niciun antrenament nu seamănă cu celălalt, deși sunt exerciții care se repetă. Și cu fiecare antrenament exercițiile devin mai complexe, dar are Iulian un mod de a gândi totul astfel încât să nu simți când trece timpul.

Așa arăta tricoul meu după antrenamentul din seara aceasta.

Cred că aș putea să vă scriu o grămadă de lucruri despre antrenamentele din cadrul programului pentru că sunt entuziasmată și îmi place foarte tare, iar eu după cum știți scriu doar despre lucruri care îmi plac, însă s-a făcut aproape 00:50, iar eu trebuie să mă trezesc în 5 ore. Poate unora dintre voi li se va părea târziu pus acest antrenament de la ora 20:30, însă mie mi se pare perfect și vă spun și motivele mele:

  • nu există scuză că nu ai timp, că e la o oră la care nu poți ajunge sau că nu ai cu cine lăsa copilul.
  • Ai timp să iei ultima masă cu două ore înainte de antrenament și nu te vei simți încărcat în timp ce faci sport.
  • Pentru că muncești atât de intens și ai rezultate atât de bune, nu îți mai vine să dărâmi ușa de la frigider când ajungi seara acasă.
  • Străzile sunt libere și nu pierzi timp în trafic.

Ah, și nu v-am zis de grupul nostru super fain de Facebook unde postăm ce mâncăm (cine vrea, nu este nimeni obligat) și unde schimbăm tot felul de idei de rețete și articole motivaționale. Sau cerem o informație prețioasă precum… cât cântărește o felie de pâine?! :)))

Fetelor & colegul nostru, vă mulțumesc! Chiar dacă am fost puțin geloasă pe voi la început, să știți că devin dependentă de energia voastră și de întâlnirile noastre de luni și de joi. Simona, dacă vei citi acest articol, să știi că îți simt lipsa!

Iulian, după aproape doi ani de când lucrăm împreună, tu continui să mă surprinzi plăcut. Felicitari pentru acest program și fă în continuare ceea ce faci pentru că faci bine.

*în grupa noastră mai sunt câteva locuri disponibile și vă mai puteți înscrie până lunea viitoare. Nu cunosc detaliile, dar le puteți afla sunând la acest număr: 0720 239 389.

Primul meu maieu de sport: cum îmi venea în august 2015 și cum îmi vine azi. Ieri adică. Noapte bună!

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email21
  • Facebook
  • Google+1
    http://ioanadumitrache.ro/2017/02/27/programul-slim-fit-solution-by-iulian-dinu/">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0