12 obiceiuri noi care m-au ajutat să slăbesc

Zilnic primesc mesaje sau mă întreabă câte un cunoscut care este rețeta succesului pe lângă ambiție. Ei bine, nu este nicio rețetă, nicio dietă minune, niciun program de exerciții revoluționar. Este vorba de schimbare și de o nouă atitudine. Este vorba de o luptă continuă care uneori devine mai ușoară și alteori este mai grea. Este vorba despre ieșirea din zona de confort și înlocuirea obiceiurile nesănătoase cu unele mai bune. Este vorba despre consecvență și răbdare, chiar și atunci când nu vezi rezultate. Dar haideți să vă spun câteva mici sau mai mari schimbări pe care le-am făcut și care în timp s-au transformat în obiceiuri care m-au ajutat să merg mai departe în #MyBodyJourney.

  • Am introdus mișcarea și apoi sportul în viața mea. Și pentru că știu că singură aș fi renunțat, dar și pentru că aveam probleme la coloană, am apelat la un antrenor personal specializat în kinetoterapie. Iulian Dinu m-a ajutat să mă disciplinez și să fac sport în mod regulat.

  • Fie că mă trezesc la 6 dimineața, fie că mă trezesc la ora 10, nu sar niciodată peste micul dejun și m-am învățat ca în maxim 30 de minute de la trezire să iau un mic dejun consistent.
  • Nu mănânc la ore fixe, dar mănânc la intervale regulate: la 4 ore distanță între mese dacă nu iau nicio gustare și la 5-6 ore dacă iau și o gustare.
  • M-am învățat să mănânc mai puțin și mi-am scos din sistem ideea de masă formată din două feluri principale de mâncare + desert.
  • Am în casă doar mâncare și gustări sănătoase. Dacă mă apucă vreo poftă nebună de ceva pur și simplu nu am. Cel mult găsesc niște fructe proaspete sau niște merișoare uscate.
  • Încerc să mănânc legume proaspete la aproape fiecare masă.
  • Evit persoanele care nu îmi respectă decizia și insistă să calc și eu strâmb că doar nu se întâmplă nimic dacă o fac doar o dată. Ce-i drept, nu se întâmplă nimic dacă am un cheat meal sau un cheat day, atât timp cât este o întâmplare, dar vreau să fie 100% alegerea mea. La fel de tare evit și oamenii care simt nevoia să se implice mai mult decât este cazul și se uită insistent în farfuria mea, sau se trezesc să facă remarci de genul “Iulian știe?“ sau “ te spun lui Iulian!“.

  • Am renunțat la sucuri, iar optiunile mele când ies în oraș sunt următoarele: ceai neîndulcit (așa îmi place să îl beau), cafea cu lapte (fără zahăr sau miere), apă plată sau minerală și Cola Zero/Pepsi Light. Ocazional mai beau câte un smoothie făcut în mare parte din legume.
  • Îmi planific mesele dinainte ca să nu ajung într-o stare de foame foarte mare și vreau să mănânc orice sau mai mult decât am nevoie.
  • Îmi gătesc singură. Nu vă imaginați că fac chestii complicate, dar am învățat să îmi fac singură salate, gratare, sau mâncăruri simple la cuptor. Astfel controlez și cantitățile și modul în care a fost pregătit.
  • Cântăresc mâncare și calculez numărul de calorii. Asta mă ajută să realizez cât de calorice sunt anumite alimente și să nu mănânc mai mult decât am nevoie. Puteți urmări #MeseleIoanei pe Instagram ca să vedeți idei de mese, cantități și numărul de calorii calculate pentru fiecare.
  • Am învățat să mă odihnesc când obosesc sau când simt că nu mai vreau/pot, și să nu renunț. Merge greu, dar măcar nu mă opresc.

Credit foto: Răzvan Ionescu 

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

5 Comments on 12 obiceiuri noi care m-au ajutat să slăbesc

  1. Carmen
    26 June, 2017 at 19:46 (2 months ago)

    Multumesc ca imparti cu noi din ceea ce ai experimentat cu succes 🙂

    Off topic cumva, am zarit pozele pe instagram, tare frumos era acolo la munte in tabara aceea, urmeaza sa ne povestesti in detaliu si cu poze mai multe, tocmai bune ptr a visa(planui)?

    Reply
  2. Georgi
    28 June, 2017 at 05:59 (2 months ago)

    Sunt niste obiceiuri de bun simt, pe care le poate aplica oricine.
    Evident, mai greu cu practica :))) De exemplu, daca ma simt suuuuper bine si am o stare buna, cand mi-e foame, mai dau iama in fast food sau in prajituri de la ZoomSerie. Evident, regret dupa aia, dar… Imi plac. Macar ma dreg in restul zilelor cu ceva sanatos :))).

    Vara sunt super innebunita dupa smoothie-uri, cu atatea fructe, e mai mare pacatul sa nu profitam.
    Ca mic dejun, vara, imi place sa fac un smoothie din fulgi de ovaz, lapte de cocos, banana si inca o mana de fructe (Depinde ce am: ananas, zmeura, pepene galben, etc). Iti recomand, pentru zilele cand te grabesti sau nu ai chef sa aprinzi aragazul pe caldurile astea.

    Imi mai plac si optiunile pe care ti le da Mega Image acum, sa iti faci propria salata. Efectiv m-au salvat de la moarte si de la mancat bazaconii. Daca imi este foame, intru intr-un Mega Image care are asemenea vitrina si imi incropesc repede o salata, iau un iaurt de baut si pot sa mananc linistita.

    Unele magazine Mega Image acum au si vitrina cu fructe gata taiate, cereale si iaurt, doar ti le pui in caserola si gata. Si pe alea le iubesc! LA fiecare 2 zile imi umplu cate o caserola cu ananas si pepene galben si am acasa desert sanatos sau material de smoothie!!
    Yumyyy!

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      28 June, 2017 at 13:05 (2 months ago)

      Am auzit si eu ca sunt magazine Mega Image care au fructe deja taiate, dar nu am gasit unul inca 🙁 mi se pareo idee foarte buna. Mai ales ca locuind singura, nu apuc niciodata sa mananc un pepene intreg de exemplu. Te pup si iti multumesc pentru comentariu, tu mereu esti o draguta ;*

      Reply
      • Georgi
        29 June, 2017 at 05:42 (2 months ago)

        Eu locuiesc in Baneasa si merg tocmai la Mega Image de langa Promenada Mall. Doar acolo au. Imi umplu mereu cate 2-3 caserole ca sa am 2-3 zile din ele si sa nu bat drumul mereu. Plus ca, e mereu bataie pe ele, avand in vedere cate corporatii sunt in jur, majoritatea isi incropesc repede niste fructe cu iaurt si cereale, sau o salata si gata.
        La concept store, de aici, din Baneasa, nu exista.
        Stiu ca mai exista si la cel de la piata Gemeni.
        Acum, nu stiu in ce zona stai, asa ca nu stiu cat iti este de folos. Asta e tot ce stiu :(.

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2017/06/25/12-obiceiuri-noi-care-m-au-ajutat-sa-slabesc/">
  • Twitter20
  • SHARE9
  • YouTube0