Cum a fost la prima mea prezentare de modă #FeelGoodFashion

Nici nu știu cu ce să încep. Am atâtea emoții să vă transmit încât mi-e teamă că nu voi găsi cuvintele potrivite și nu voi reuși să surprind cu adevărat toate sentimentele care m-au încercat în realizarea acestui proiect despre care țin morțis să vă spun azi.

Au trecut mai bine de trei ani de la prima întâlnire în care Emanule Iuhas (PR/Event Specialist C&A) mi-a propus să facem ceva împreună pentru femeile din România, și mai ales pentru cele din comunitatea mea. Chiar m-a îndemnat să pornesc construirea unei comunități plus-size și aș fi nedreaptă dacă nu aș recunoaște că poate nu aș fi făcut asta dacă nu aș fi simțit acel sprijin și acel vot de încredere primit din partea lui și din partea brandului pe care îl reprezintă. Chiar dacă de la întâlnire și până la primul outfit post pe blog a trecut cel puțin jumătate de an pentru că am avut nevoie de timp să prind curaj să fac asta, pot spune că brandul C&A a fost un pion important în #MyBodyJourney încă de la început.

El este vinovatul, Emanuel Iuhas

Și tocmai datorită relației speciale pe care am dezvoltat-o de-a lungul timpului cu acest brand, am mai spus DA încă o dată în fața unei provocări pe care mi-a lansat-o chiar luna trecută cu ocazia lansării colecției de toamnă/iarnă 2017. Provocarea pare simplă, dar pentru mine a fost cu emoții: să defilez în cadrul evenimentului de lansare a noii colecții într-o ținută C&A.

Provocarea se potrivește mănușă noului slogan al brandului – Feel Good Fashion – prin care se aduce un tribut încrederii de sine și se sărbătorește diversitatea și individualitatea fiecărei femei. Și fie vorba între noi, este un mesaj cu care eu rezonez din toate punctele de vedere.

Nu sunt model de profesie (deși recunosc că am căpătat puțină experiență de la prima mea ședință foto în calitate de model), așa că a defila în fața unui public numeros a fost un capitol cu totul nou . Flatată, dar totodată plină de emoții am acceptat provocarea, și alături de Manuela Lupașcu de la Letstalkaboutfashion.com și alte 8 femei de vârste diferte care la fel ca mine nu sunt modele de profesie, am defilat în ținute compuse din piese ale noii colecții.

Cu două zile înainte am vizitat magazinul C&A din Sun Plaza și mi-am compus ținuta cu care am defilat și pe cea cu care am participat la eveniment. Deși am încercat foarte multe combinații, am rămas la două variante care se potrivesc perfect stilului meu: o bluză cu umerii goi pe care am înodat-o în față, fix așa cum fac cu toate bluzele din garderoba mea, chiar dacă mi se văd vergeturile de pe abdomen. Iar pentru eveniment am decis să îmi asortez rujul cu această jachetă din piele ecologică de culoare roșie. Presimt că voi combina această jachetă cu multe rochii sau pulovere maxi în această toamnă.

Am avut emoții la eveniment, dar am ales să mă distrez și să mă bucur de acest lucru nou care mi se întâmplă. Iar Manuelei trebuie să îi mulțumesc în mod special pentru că mi-a dat toată această energie bună care m-a ajutat să mă simt bine. Erau acolo prietenele mele, mama mea, cititoarele mele simpatice care au venit special să facem shopping împreună, colege bloggers și muulți oameni pe care nici nu îi cunoșteam.

C&A este un brand cu o istorie de peste 175 de ani și ce mi se pare deosebit este că încă de la început și-a luat în serios rolul de a face moda accesibilă pentru toată lumea (indiferent de măsura pe care o poartă). Anul acesta brandul începe un nou capitol din povestea sa și invită toate femeile din Europa să i se alăture.“Suntem de parere că toate femeile au dreptul să arate și să se simtă frumoase indiferent de măsură, vârstă sau siluetă. Acest scop ne îndruma acțiunile din toate ariile business-ului. Decenii la rând am văzut diferite standarde de frumusețe, trenduri pasagere și valori trecătoare, însă C&A a vrut să își asculte clientele pentru a descoperi ce anume le face pe le să se simtă frumoase. Astfel că, începând cu această lună, începem un nou capitol al povestii noastre introducând sloganul Feel Good Fashion alături de binecunoscutul logo C&A, devenind astfel C&A FEEL GOOD FASHION. declara Kristina Büttner – Brand Marketing Director al C&A Europa.
Cum vă suna asta? Din punctul meu de vedere este tot ce vreau să aud din partea unui brand de îmbrăcăminte!

 

Colecția C&A Toamnă/Iarnă 2017 explorează 3 direcții stilistice: Casual, Tailoring si Essentials.

Prima dintre acestea conține piese ușor de purtat și integrat în garderoba oricărei femei moderne: vestele din blană ecologică, jachetele Parka cu detalii brodate și rochiile cu imprimeuri vesele.

Direcția Tailoring pune accent pe siluete curate, liniare, simple, a căror croieli fac diferență și încearcă să pună în evidență formele feminine. Printre piesele cheie se numără sacourile ușoare, hainele din stofă în carouri masculine și rochiile office.

Reprezentată cu success de către articolele din materiale sustenabile.

Essentials e linia care susține la superlativ sloganul C&A FEEL GOOD FASHION. De la lenjeria din țesături fine, la tricourile sau puloverele din Bumbac Organic și piesele basic de zi cu zi – toate sunt realizate cu o atentă grijă pentru mediu și generațiile viitoare.

My super stylish readers

Personal mi s-a părut o idee minunată să organizeze o prezentare modă odată cu lansarea colecției de toamnă/iarnă 2017. În primul rând, pentru că au oferit o serie de idei din care ne putem inspira pentru a combina piesele, iar prin faptul că au ales femei normale (ca mine și ca tine), au oferit tuturor un exemplu concret și o dovadă clară că ne putem simți frumoase indiferent de vârstă, înălțime sau siluetă. Și chiar cred că a avut efectul dorit pentru că mama deja și-a exprimat dorința de a defila alături de mine data viitoare!

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

1 Comment on Cum a fost la prima mea prezentare de modă #FeelGoodFashion

  1. Adi L.
    13 October, 2017 at 20:14 (2 months ago)

    Nice!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2017/10/11/ca-feel-good-fashion">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0