[VIDEO] Rutina mea de îngrijire a picioarelor acasă + CONCURS

Probabil v-am mai spus asta, dar de când eram domnișorică mi-am dorit ca atunci când mă fac mare să fiu o femeie cochetă, cu părul aranjat tot timpul, cu manichiura perfectă, iar machiajul să îmi arate impecabil. Și vreau să cred că reușesc să fiu femeia care mi-am dorit să fiu încă de când eram mică.

Așa că ușor-ușor mi-am creat o rutină de îngrijire care să mă ajute să așa cum îmi doresc tot timpul:

  • merg la sală și mănânc echilibrat ca să fiu cât mai sănătoasă și să arăt cât mai bine.
  • merg constant la coafor ca să îmi vopsesc părul și să nu stau cu rădăcinile nevopsite, și am învățat să mă coafez acasă pentru că nu pot merge zi de zi la coafor.
  • o dată la două săptămâni îmi fac manichiura cu ojă semi permanentă ca să am o manichiură perfecta între vizitele la salon.
  • O dată la două-trei săptămâni îmi fac pedichiura la salon (am și o pedi mai dificilă).
  • am ales să îmi fac epilare cu laser ca să am pielea fină tot timpul și să nu mai am grija îndepărtării părului nedorit de pe corp.

Dar, experiența mi-a arătat că dacă depun puțin efort și acasă, pot menține rezultatele de la salon timp mai îndelungat. Iar la acest capitol intră și îngrijirea picioarelor.

 

Cum îmi îngrijesc eu picioarele acasă?

Simplu, dupa duș (nu nu chiar după fiecare duș) îmi usuc picioarele, folosesc o pilă abrazivă cu cristale de diamant ca să îndepărtez pielea uscată, apoi aplic o cremă foarte hidratantă și îmi pun niște șosete din bumbac. Dimineața mă trezesc cu picioare catifelate și moi.

Dar vă arăt cum fac și ce folosesc în video-ul de mai jos. Sper să vă placă, vă abonați la canalul meu de #YouTube și să vă înscrieți la concurs!

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

4 Comments on [VIDEO] Rutina mea de îngrijire a picioarelor acasă + CONCURS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Follow by Email45
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2017/11/30/scholl-velvet-smooth">
  • Twitter20
  • SHARE0
  • YouTube0