Știați că există o legătură între tipul de păr și trăsăturile de personalitate?

Se spune că blondele se distrează mai bine, iar că brunetele își vor aminti a doua zi toate cele întâmplate. Cert este că nuanța părului, lungimea sau modul în care îl coafăm, ne face să fim încadrate în niște tipare. Dar oare se apropie cât de cât de adevăr aceste tipare?

AVON a lansat de curând primul studiu care corelează tipul de păr cu trăsăturile de personalitate ale femeilor. După ce au corelat declarațiile a peste 1200 de femei din România (tare aș fi vrut să particip și eu!) au ajuns la niște rezultate interesante, surprinzătoare și intrigante pe alocuri.

Părul meu natural este blond închis spre șaten, dar mulți ani l-am vopsit roșcat pentru că mi se părea că îmi evidențiază ochii verzi. Acum sunt blondă, iar culoarea aceasta de păr mi se pare cel mai dificil de întreținut, însă consider că se potrivește cel mai bine cu personalitatea mea.

Să vedem ce spune studiul despre blonde:

  • Blondele se caracterizează ca fiind cele mai puțin sensibile și visătoare – aici eu nu sunt de acord, dar poate ar trebui să mă ghidez după culoarea naturală 🙂
  • Blondele sunt mai calme când vine vorba de o dispută amoroasă – păi normal, că sunt sensibile și sunt prea ocupate să plângă.
  • Blondere se declară a fi femei energice – total de acord!
  • Când vine vorba de carieră, blondele se declară cele mai dedicate femei – așa mă declar și eu

Cercetarea AVON ,,Advance Techniques – Despre personalitatea părului este prima care investighează legătura dintre tipul de păr și personalitatea femeilor și arată că:

  • cele mai muncitoare românce se declară cele cu părul vopsit multicolor sau roșcat, în timp ce blondele sunt cele mai interesate de evoluția în carieră;
  • 6 din 10 femei consideră că felul în care le arată părul le reflectă personalitatea;
  • roșcatele sunt cele mai convinse că felul în care le arată și își aranjează părul e oglinda sufletului (76%). Pe ele, culoarea părului le face să se simtă încrezătoare. Cât despre blonde, ele se percep drept feminine (39%) și sexy (15%) datorită culorii părului. Efectul acesteia asupra șatenelor este că se cred cuminți (18%), iar brunetelor le induce percepția că sunt serioase (20%).

,,Culoarea, lungimea și modul în care femeile decid să își aranjeze părul sunt elemente ce pot fi corelate cu diverse aspecte ale personalității fiecăruia – nivelul de încredere în sine, temperamentul și chiar valorile după care se ghidează în viață.

Pentru femeile care prioritizează imaginea de sine, care investesc timp și resurse în schimbări mai dese de look, încrederea în sine se bazează și pe felul în care își percep atractivitatea părului.

Totodată, în ceea ce privește temperamentul femeilor care doresc schimbări în privința culorii, lungimii sau modului în care își aranjează părul, se poate observa o relație cu dinamismul versus pasivitatea persoanei”, a declarat Luminița Barz, doctor în psihologie.


Eu tind să mă regăsesc în multe dintre rezultatele studiului și chiar consider că modul în care îmi aranjez părul îmi influențează mult comportamentul. Am observat că tind să fiu mai glumeață și să am o atitudine mai copilăroasă cand am părul prins sau drept, iar când îl ondulez tind să mă simt mai feminină și mai sexy. Și vouă vi se întâmplă la fel? Hai să vedem ce mai spune studiul și vă rog să îmi scrieți în comentarii în care dintre afirmațiile de mai jos vă regăsiți!

Cele mai optimiste românce

Dintre toate, brunetele și femeile cu părul lung se consideră cele mai optimiste.

Cele mai energice sunt cele cu părul mai deschis la culoare – șatenele și blondele.

În relațiile cu ceilalți, cele mai sociabile se simt roșcatele (36%).

După tipul de păr, femeile cu părul creț se pare că sunt mai optimiste decât cele cu părul drept. Acestea din urmă se caracterizează cel mai des ca fiind sociabile (31%) și totodată cel mai puțin visătoare (6%).

Cele mai vulcanice femei

Cât privește relațiile, femeile cu părul vopsit multicolor sunt de departe cele mai vulcanice (80% dintre acestea), fiind urmate de cele cu părul șaten (40%), care preferă să se exprime mai aprins într-o discuție.

Blondele și brunetele (60%) sunt cele mai calme, chiar și când vine vorba de o dispută amoroasă.

După tipul de păr, femeile cu părul scurt și cu părul drept sunt mai calme (60%).

Cele mai darnice femei

În ce privește atitudinea față de bani, cele mai darnice românce sunt cele cu părul vopsit multicolor sau roșcat și cele cu părul scurt.

La polul opus, cele mai strângătoare sunt femeile cu părul mai închis la culoare (șatenele și brunetele). Femeile cu părul creț (54%) sunt mai strângătoare decât cele cu părul drept.

Cele mai sensibile și visătoare femei

Potrivit cercetării, primele la sensibilitate sunt româncele cu părul multicolor, iar cele mai visătoare sunt roșcatele.

Blondele sunt cele care s-au descris ca fiind cele mai puțin visătoare și sensibile, la fel și femeile cu părul scurt.

Cele mai muncitoare românce

Când vine vorba de serviciu, cele mai muncitoare s-au declarat femeile cu părul multicolor (52% dintre acestea), urmate de roșcate. La extrema cealaltă, cele mai puțin muncitoare se simt brunetele (3 din 10 brunete).

La muncă, perseverența este o însușire cu care se identifică cel mai adesea roșcatele, iar după lungimea părului – femeile cu părul scurt (40% dintre acestea).

Însă și blondele conduc în top: ele sunt cele mai dedicate când vine vorba de carieră.

60% dintre femei pun egal între personalitatea lor și a părului

Indiferent de tipul sau culoarea părului, 60% dintre femei consideră că felul în care le arată și își aranjează părul le reflectă personalitatea.

Româncele roșcate sunt cele mai convinse că felul în care le arată și își aranjează părul e oglinda sufletului (76%). Pe ele, culoarea părului le face să se simtă încrezătoare. Cât despre blonde, ele se percep drept feminine (39%) și sexy (15%) datorită culorii părului. Efectul acesteia asupra șatenelor este că se cred cuminți (18%), iar brunetelor le induce percepția că sunt serioase (20%).

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2018/10/16/avon-studiu-par-advanced-techniques">
  • Twitter20
  • YouTube0