Dincolo de centimetri: Workshop de frumusețe și stil cu Ioana și Irina

Acest workshop a luat naștere în mintea mea și în sufletul meu acum mai bine de trei ani. A pornit de la o nevoie proprie și a crescut o dată cu toate întrebările primite de la voi. Îmi amintesc că înainte de 2015 nu se vorbea aproape deloc în România despre moda plus-size, despre stil pentru femeile cu siluete atipice, și cât de greu îmi găseam haine frumoase în magazine.

Problema nu era doar lipsa măsurilor +44, ci și faptul că atunci când găseam în sfârșit ceva să îmi vină, hainele parcă nu aveau formă.

Chiar dacă nu aveam o siluetă ușor de îmbrăcat, nu m-am ferit (aproape) niciodată de culori. Zic aproape niciodată pentru că și eu am avut momentele mele în care credeam că hainele negre sunt o pelerină protectoare împotriva stigmatizării primite din partea celor din jur

Îmi amintesc că nu mi-a fost deloc ușor atunci când am decis să îmi asum public că sunt o femeie tânără, care lucrează în domeniul frumuseții, care inspiră și influențează multe alte femei, și care poartă măsura 52 la haine. Nu mi-a fost ușor să mă expun de bună voie criticilor care nu au fost deloc puține și nici persoanelor care aveau nevoie de un exemplu.

Cu siguranță m-am născut cu înclinație spre estetică, dar niciodată talentul nu este suficient pentru a excela într-un domeniu fără studiu și practică. După ce mi-am desăvârșit studiile în machiaj la London College of Fashion în cadrul Universității de Arte din Londra și sub îndrumarea multor altor traineri internaționali, am realizat că în domeniul modei cunoștințele mele sunt destul de limitate. Astfel a intrat în viața mea un consultant de imagine care m-a ajutat nu doar să îmi găsesc drumul spre propriul stil (proces care poate dura ani), dar m-a învățat practic cum se construiește o ținută, cum să îmi descopăr atuurile fizice și cum să le pun în valoare și cum să camuflez zonele care mă nemulțumeau.

 M-a ajutat să scap de anumite complexe (de exemplu, clasicul nu îmi place să îmi expun brațele) și m-a forțat să probez prima fustă conică – o piesă pe care o credeam interzisă persoanelor corpolente.

Nu ai nevoie de prea multe întâlniri cu un consultant bun de imagine pentru ca viața ta stilistică să fie complet reorganizată. Cred că în cazul meu trei au fost de ajuns ca eu să prind curaj și să îmi organizez apoi singură garderoba și să îmi creez ținute care să mă reprezinte și în care să mă simt bine.

Tot impactul pe care poveștea #MyBodyJourney l-a avut asupra mea, dar și asupra oamenilor care mă urmăreau a dat naștere unei idei: un workshop în care femeile să primească un bagaj de informații structurat, care să le inspire, să le motiveze și să le îmbunătățească viața. Încă de la început nu l-am perceput ca pe un curs clasic în care să învețe cum să se îmbrace corect, ci ca pe un program motivațional în cadrul căruia să primească un instrument care să le ajute să pur și simplu să se simtă mai bine în propria piele indiferent de măsura de la haine, vârstă, ocupație sau de prejudecațile de care s-au lovit de-a lungul timpului. L-am conceput ca un workshop în care să se elibereze de complexele care nu le-au permis să fie ele însele.

Și pentru că îmi plac lucrurile făcute foarte bine, am știut că trebuie să fac echipă cu un expert în consultanța de imagine. Bineînțeles că prima și singura mea opțiune a fost Irina Markovits.

Pe Irina am cunoscut-o acum foarte mulți ani, când nici nu mă interesa moda prea tare. Dar știu că prezența ei a avut un impact puternic asupra mea. A fost una dintre persoanele pe care le-am plăcut instant. Am rezonat cu fiecare idee o transmitea și am apreciat naturalețea și relaxarea cu care vorbea despre modă fără a face acest domeniu să pară complicat și inaccesibil. Ulterior, am aflat că este primul consultant de stil din România și că de mai binde de o decadă se ocupă cu educația vestimentară a femeilor.

Împreună cu Irina am conceput pentru voi un altfel workshop în care nu vom vorbi despre centimetri, kilograme sau tipare în care nu ne încadrăm, ci ne vom concentra pe cât de minunate sunt trupurile noastre fix așa cum sunt și cum putem să ne simțim mai bine în propria piele.

Workshop-ul este structurat în două întâlniri de câte două ore și jumătate (poate chiar trei dacă sunteți mai vorbărețe) și am organizat două grupe: una pentru cele care pot veni doar seara în timpul săptămânii (serile de 20 și 27 martie, orele 18:30-21:00) și una pentru cele care pot veni doar în weekend (24 și 31 martie, orele 12:30-15:00).

Care sunt principalele teme pe care le vom aborda?

  • cum să ne îmbrăcăm feminin, modern și armonios, când nu ne încadrăm în mărimi standard
  • imaginea despre sine și imaginea din oglindă
  • motivație interioară, sănătate, acceptarea și înțelegerea propriului corp
  • cum să îndrăznești să ieși din zona de confort pentru a te descoperi pe tine
  • de ce contează să nu ne cramponăm de cifrele de pe etichetă
  • cum ne identificăm silueta și ținutele potrivite fiecărei morfologii
  • care sunt cele 5 detalii-cheie pe care învațăm să le căutam într-un outfit
  • 10 mituri false despre îmbrăcarea siluetelor plus-size
  • cum ne evidențiem zonele corpului care ne plac cu adevărat (jocuri de lumini și umbre, plasări de puncte focale, acrobații cu accesorii)
  • lenjeria modelatoare necesară: cum o alegem, cand o purtăm, căror ținute se potrivește și de unde o achiziționăm
  • propriile definiții ale feminității și senzualității
  • culori și imprimeuri care ni se potrivesc
  • branduri, magazine și platforme de e-commerce pe care le recomandăm
  • tips & tricks de styling

…și multe alte sfaturi și răspunsuri la întrebările voastre.

Prin acest workshop ne dorim să vă ajutăm să vă dezvăluiți frumusețea în propria ei formă, fără a mai încerca să o modelați după croieli standard total nepotrivite și judecăți de valoare care nu vă reprezintă și cu care cel mai probabil nici nu rezonați.

În plus, avem o serie de surprize faine pentru voi de la partenerii evenimentului: TEX, FashionUP și FitBit

Workshop-ul Dincolo de centimetri costă 300 lei (pentru ambele întâlniri) și avem doar 30 de locuri disponibile pe serie. Înscrierile se fac printr-un email la adresa inscrieri@imagematters.ro.

Vă așteptăm cu drag!

PS: Irina are aici un mesaj foarte important pentru voi!

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

1 Comment on Dincolo de centimetri: Workshop de frumusețe și stil cu Ioana și Irina

  1. Dana
    7 August, 2019 at 09:32 (2 weeks ago)

    Interesant acest workshop, in contextul actual!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2019/03/01/dincolo-de-centimetri-workshop-ioana-dumitrache-irina-markovits">
  • Twitter20
  • YouTube0