La Gacilly este cel mai frumos loc pe care l-am vizitat vreodată!

Yves Rocher este unul dintre brandurile mele preferate, iar voi știați cu siguranță asta pentru că de foarte mulți ani produsele se regăsesc printre paginile virtuale ale blogului meu. La început am fost atrasă de aromele produselor de îngrijire și igienă personală. Apoi am descoperit parfumurile florale și fructate, ca într-un final să leg o relație strânsă cu produsele de machiaj.

Ca orice relație, lucrurile evoluează și se transformă. Așa că și eu am devenit dintr-un simplu consumator care își comanda prin poștă prousele preferate, la un client în magazin. Apoi am colaborat cu brandul Yves Rocher în calitate de blogger, iar acum mă simt chiar un prieten de-al casei.

Să vă zic care sunt primele motive care îmi vin în minte atunci când prefer să achiziționez produse Yves Rocher:

  • Produse cu arome pe placul meu și un sortiment foarte diversificat (gelul de duș cu cafea – forever my favourite)
  • Texturi plăcute care îngrijesc pielea așa cum îmi doresc
  • Prețuri accesibile
  • Cosmetica vegetală care înseamnă că se studiază modul în care plantele reușesc să crească, să se adapteze să supraviețuiască în diferite condiții și să se regenereze, iar apoi această tehnologie este introdusă în produse.
  • Formule cu ingrediente de origine vegetală care provin din culture sustenabile.
  • Respectul pentru natură prin reducerea cantității de plastic din ambalaje și utilizarea celui reciclat.
  • Preocuparea pentru crearea de locuri de muncă.
  • Plantările de arbori care se fac în mod constant (până acum Fundația Yves Rocher a plantat peste 85 milioane de arbore în toată lumea, dintre care 300 000 în România).
  • Relația deschisă pe care o au cu clienții.

Dacă până acum nu ați încercat niciun produs Yves Rocher, sunt sigură că v-am convins sau că măcar v-am stârnit interesul. Și nici că puteați alege un moment mai bun: anul acesta brandul Yves Rocher sărbătorește 60 de ani de la înființare.

În 1959 Yves Rocher (botanist și mare iubitor al naturii) a început să creeze produse pentru îngrijirea tenului folosind beneficiile plantelor din grădina lui din orașul La Gacilly (regiunea Bretania, Franța). În scurt timp, datorită rezultatelor foarte bune pe care le aveau produsele sale, a început să primească scrisori prin care doamnele le descriau problemele de piele cu care se confruntau, iar el le crea produse personalizate pe care le trimitea prin poștă. Și așa a luat naștere primul canal de livrare, cel prin corespondență, care se menține și astăzi.

La doar trei ani după înființarea brandului, Yves Rocher devine primarul orașului La Gacilly funcție pe care o ocupă timp de 46 de ani. Am simțit nevoia să vă dau această informație pentru că în 2017 am avut ocazia să vizitez acest superb orășel care mi-a rămas întipărit în minte ca o poveste. Pur și simplu este cel mai frumos loc pe care l-am vizitat vreodată și tare îmi doresc să mai revin.

 

Vă spuneam că este o ocazie minunată de încerca produsele Yves Rocher dacă nu ați făcut-o deja pentru că am și o recomandare frumoasă pentru voi: produsele în ediție limitată aniversară de 60 de ani pe care le-am descoperit în cadrul evenimentului care celebra acest moment important. Vă recomand în mod special setul La Gacilly ediție limitată aniversară 60 de ani care conține trei produse cult care au ca ingrediente principale trei dintre plantele emblematice: Arnica, Albăstrelele și Mușețelul.

De asemenea, în cadrul evenimentul aniversar care a avut loc la Florăria Iris (nici nu vedeam un loc mai potrivit de a sărbători iubirea față de frumusețe și natură decât printre plantele frumoase de la Iris), am avut ocazia de a o cunoaște pe  Christine Delfaut, Yves Rocher International Communication Director. Nu doar că a fost o adevărată onoare să îi ascultăm poveștile, dar cu adevărat emoționant a fost maniera plină de bucurie și împlinire cu care vorbea despre jobul său. Și sincer vă spun, nu am întâlnit persoană care să lucreze pentru Yves Rocher (indiferent de poziția ocupată) și să nu fie încântată de mediul și activitățile în care este implicat.

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

1 Comment on La Gacilly este cel mai frumos loc pe care l-am vizitat vreodată!

  1. Bianca
    17 May, 2019 at 08:00 (3 months ago)

    Sunt foarte bune aceste produse, chiar au functionat la mine. Multumesc pentru recomandare 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    http://ioanadumitrache.ro/2019/05/13/yves-rocher-60-ani">
  • Twitter20
  • YouTube0