Premiantă încă o dată. De data aceasta la Digital Divas

Chiar dacã am terminat cu şcoala definitiv, iatã cã am mai avut încã o datã ocazia de a fi premiantã, aşa cum îmi plãcea sã fiu la fiecare sfârşit de an şcolar. Au trecut douã zile de la încheierea evenimentului Digital Divas şi eu încã simt cã nu reuşesc sã îmi aştern gândurile pe foaie aşa cum se cuvine. Am aşteptat cu emoţii data de 21 iunie, dar şi cu foarte multe aşteptãri pentru cã eram nerãbdãtoare sã aflu sfaturi noi pentru a-mi îmbunãtãţi blogul şi modul de comunicare în mediul online.

Organizatorii evenimentului au fãcut o treabã foarte bunã. Totul a decurs minunat, iar din punct de vedere logistic totul a fost foarte bine pus la punct. La fel ca toate colegele mele beauty bloggers, recunosc cã mi-ar fi plãcut sã am ocazia sã ascult mãcar experienţa unui speaker de beauty. Nu ar fi fost deloc o idée rea sã o invite pe Koko ca vorbitor. Cred ca ar avea multe de povestit având în vedere cã are, dacã nu primul, printre primele bloguri de beauty/machiaj din România. Iar ea are de împãrtãşit o reţetã de succes. Oricum, dacã anul trecut am avut ceva dubii dacã am plecat sau nu puţin mai deşteaptã de la conferinţa Digital Divas, anul acesta ştiu sigur cã am primit nişte sfaturi preţioase de care voi ţine cont de acum înainte.

Prezentãrile mele preferate au fost ale Monicãi Jitariuc (de fapt, prezentarea Monicãi a fost cea mai aşteptatã de cãtre mine şi sincer nu numai cã nu m-a dezamãgit, ba chiar mi-a depãşit aşteptãrile) şi a lui Cristian Lupşa. Sfaturi bune şi la obiect cu poveşti inspiraţionale. Vã mulţumesc!

De asemenea, mã bucur mult cã a fost un prilej bun de socializare şi cã am avut ocazia sã îmi petrec timpul cu my beauty bloggers friends discutând despre pasiunile noastre comune: beauty şi blogging-ul.

Seara s-a încheiat cu ediţia I a Galei Premiilor Digital Divas, în cadrul cãreia blogul meu a fost nominalizat la categoria Best Beauty Blog. Ştiu cã nu v-am anunţat de aceastã nominalizare, însã vã mãrturisesc sincer cã nu am fãcut-o din timiditate. Foarte rare sunt momentele de timiditate pentru mine, iar acesta a fost unul dintre ele. Nu vreau sã credeţi cã nu vreau sã îmi împãrtãşesc bucuriile cu voi, ba din contra, îmi place sã o fac, însã m-am simţit copleşitã.

Însã şi mai emoţionatã mã simt acum când trebuie sã vã anunţ şi sã vã mulţumesc cã am câştigat premiul al treilea la aceastã categorie, urcând pe podium alãturi de nişte nume sonore precum Dana Sota (locul 1) şi Lilik (locul 2). De asemenea, mã bucur foarte tare cã am cunoscut-o şi pe simpatica Alina Ceuşan care a primit de asemenea tot premiul al treilea la aceastã categorie.

Lista nominalizãrilor a fost lungã, plinã de bloguri care meritau premiate şi vreau sã le felicit pe toate şi sã vã mãrturisesc cã îmi pare rãu cã nu au fost recunoscute şi meritele tuturor preferatelor mele.

Lilik este o persoanã specialã pentru mine. Vãd în ea un model şi fãrã sã ştie ea mi-a influenţat scriitura şi m-a inspirat de multe ori, fapt pentru care trebuie sã îi mulţumesc. Îmi amintesc şi acum ce emoţii am avut când am vãzut-o prima datã la evenimentul Sephora din februarie 2012. Bineînţeles cã nu am avut curajul sã mã duc sã îi vorbesc, însã câteva luni mai târziu, tot la un eveniment Sephora, ea a fãcut primul pas şi m-a întrebat “Tu nu eşti Ioana?”. Sper cã mã vizualizaţi cum mã emoţionez toatã pentru cã îmi ştia numele! Ca sã nu mai adaug cã m-am înscris la Şcoalã de Beauty Blogging L’Oreal Paris doar pentru a avea ocazia de a o cunoaşte mai bine… Dragã Lili, recunosc cã şi acum mã emoţionez când te vãd 😀

De asemenea, nu pot sã nu menţionez o douã persoană specială care şi-a pus amprenta asupra scriiturii mele şi  care nu numai cã mi-a dat votul ei de încredere, dar zilnic mã inspirã şi mã face sã îmi lãrgesc orizonturile ajutându-mã sã îmi stabilesc limite noi. Este vorba de Bianca Nuţu de care mã leagã o întâmplare emoţionantã, dar ea nu ştie şi sper sã sarã acest articol al meu pentru a nu afla. Eram anul trecut pe la începutul toamnei la un eveniment Yves Rocher şi, deşi ne ştiam din vedere iar eu o cunoşteam perfect pentru cã îi devoram articolele din revista The One, nu fusesem niciodatã prezentate oficial. Însã întâmplarea a fãcut sã îmi spunã cã îi place cum mã machiez, cã are nişte proiecte în plan şi sã-mi cearã numãrul de telefon. Dupã ce i l-am dictat i-am spus şi numele, şi imediat mi-a dat o replicã tare drãguţã: “Eu îţi citesc blogul şi tu îmi spui cum te cheamã?!”.  Sper cã vã puneţi în pielea mea şi cã vã imaginaţi cât de încântatã am fost sã aud asta. Toatã ziua am ţopãit de bucurie cã Bianca Nuţu de la The One îmi citeşte blogul, The One fiind revista mea preferatã. Chiar dacã nu primisem un trofeu fizic, pentru mine era ca şi cum mi-ar fi fost acordatã o distincţie importantã, exact aşa mã şimţeam!

Cam aşa a fost şi cu premiul de la Gala Digital Divas, secţiunea Best Beauty Blog. Recunosc cã am fost luatã prin suprindere aşa cum rareori sunt şi cã în primele secunde nu am reacţionat în niciun fel. Dar la îndemnul fetelor mi-am dat seama cã trebuie sã urc pe scenã şi sã spun ceva. Am spus douã – trei baliverne pe care nu mi le amintesc, însã chiar am fost luatã 100% pe nepregãtite şi probabil eram într-o uşoarã stare de şoc. Acum ştiu ce aş fi vrut sã spun pe scenã, dar momentul a trecut şi tot ce pot sã fac este sã mã deschid în faţa voastrã şi sã vã mulţumesc cã îmi citiţi postãrile pe blog şi cã îmi cereţi sfaturi sau cã împãrtãşiţi întâmplãri (nu ştiţi cât de mult mã bucurã când faceţi asta!), cã intraţi într-un numãr atât de mare chiar şi în zilele în care nu public nimic, cã mã urmãriţi din toate colţurile lumii şi cã sunteţi sincere şi deschise faţã de mine. Vã promit cã mã voi strãdui sã vã aduc informaţii cât mai interesante şi mai noi şi cã voi încerca sã fiu cât mai aproape de voi.

Şi pentru cã tot suntem într-un moment în care eu îmi împãrtãşesc bucuriile cu voi, vreau sã vã mai povestesc cã dupã galã Dana Argeşan (Dana Argeşan!!!) mã aştepta pentru cã dorea sã mã cunoascã şi sã mã felicite. Ea a fost una dintre cele şase jurate ale categoriei la care am participat şi care mi-a dat multe emoţii. Dupã cum ştiţi sunt foarte pasionatã de machiaj şi vroiam ca articolele despre make-up de pe blog sã se ridice la nivelul aşteptãrilor ei. Am fost extrem de bucuroasã cã am avut ocazia sã o cunosc personal, mai ales cã îmi doream acest lucru de mulţi ani pentru cã îi admir munca foarte mult.

Va multumesc!

 

Diploma 🙂

Cu Alina Ceusan

Monica Jitariuc (The Practice)

Si poza de grup pentru rudele din tari straine

Si cum aratam de fapt. De la stanga la dreapta: Jully, Alice, Camelia, Alina, Eu, Mirela.

Randul de jos de la stanga: Cristina, Iguanitza, Irina si Koko. In poza de mai sus este si Stella care acum a facut poza

Cu Boondy si Iguanitza

Cu Koko si Iguanitza

LIKE it & SHARE it!
0

Comments

comments

43 Comments on Premiantă încă o dată. De data aceasta la Digital Divas

  1. Irina
    23 June, 2013 at 22:37 (6 years ago)

    Bravoooo :*

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:06 (6 years ago)

      Thank you, hani! :*

      Reply
  2. Anca
    24 June, 2013 at 02:29 (6 years ago)

    Felicitări !

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:06 (6 years ago)

      Multumesc!

      Reply
  3. Tone Monica
    24 June, 2013 at 07:03 (6 years ago)

    felicitari!!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:06 (6 years ago)

      Multumesc 😀

      Reply
  4. Aluculesei Brindusa
    24 June, 2013 at 07:57 (6 years ago)

    felicitari maxime!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:07 (6 years ago)

      Multumiri maxime!!

      Reply
  5. Macy
    24 June, 2013 at 07:58 (6 years ago)

    Multe felicitari:)

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:07 (6 years ago)

      Iti multumesc Macy!

      Reply
  6. Nelida
    24 June, 2013 at 07:59 (6 years ago)

    Felicitari!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:07 (6 years ago)

      Multumesc >:D<

      Reply
  7. Adriana
    24 June, 2013 at 08:29 (6 years ago)

    Buna treaba! Felicitari, ma bucur mult pentru tine si tine-o tot asa!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:08 (6 years ago)

      Multumesc din suflet Adriana! Te pup!

      Reply
  8. Katyna
    24 June, 2013 at 08:32 (6 years ago)

    Hai ca te felicit si aici, la vedere! 😀

    Pentru tine si pentru Lilik m-am bucurat cel mai tare!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:08 (6 years ago)

      Multumesc, multumesc, multumesc! 😀

      Reply
  9. AGHINITEI MARIA
    24 June, 2013 at 08:46 (6 years ago)

    Ma bucur ca ai fost apreciata de juriu si ca ai impartasit 🙂

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:09 (6 years ago)

      Si eu trebuie sa multumesc juriului ca a avut incredere in mine. Iti multumesc si tie, draga Maria ca esti o cititoare fidela!

      Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:10 (6 years ago)

      Multumesc! :*

      Reply
  10. Adiana
    24 June, 2013 at 09:50 (6 years ago)

    Felicitari Ioana! M-am bucurat cand am vazut ca ai castigat locul 3, desi mi-ar fi placut sa iei locul ! (si personal cred ca si meritai)

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:10 (6 years ago)

      Multumesc, poate inca nu sunt de premiul 1 caci intotdeauna este loc de mai bine, dar ma bucur mult si de acest premiu 😀

      Reply
  11. Rotaru Gabriela Tatiana
    24 June, 2013 at 10:18 (6 years ago)

    Felicitari!Felicitari!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:11 (6 years ago)

      Multumeeeeesc!

      Reply
  12. Rauta Monica
    24 June, 2013 at 15:55 (6 years ago)

    Felicitari!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:14 (6 years ago)

      Iti multumesc Monica! te pup!

      Reply
  13. dorina2010
    24 June, 2013 at 16:03 (6 years ago)

    Felicitari !
    ” Ai reusit, continua; n-ai reusit, continua. – F. Nansen)

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:13 (6 years ago)

      Multumesc, draga Dorina! Este o lectie de viata!

      Reply
  14. cuciug ana maria
    24 June, 2013 at 16:36 (6 years ago)

    Felicitari!!!!!!!!!!

    Reply
    • Ioana
      24 June, 2013 at 19:14 (6 years ago)

      Multumesc, draga mea! 😀

      Reply
  15. muzica
    24 June, 2013 at 19:58 (6 years ago)

    FELICITARI,fetelor si sa otine-ti tot asa! Suntet-ti,tinere ,frumoase, inteligente si sper sa ave-ti noroc in dragoste la fel!!!!

    Reply
    • Ioana
      25 June, 2013 at 09:20 (6 years ago)

      Multumesc din suflet!

      Reply
  16. Dogaru Goncea Anelia
    24 June, 2013 at 20:28 (6 years ago)

    Felicitari.Un binemeritat premiu.Succes in continuare.

    Reply
    • Ioana
      25 June, 2013 at 09:19 (6 years ago)

      Multumesc Anelia! Sper sa nu va dezamagesc!

      Reply
  17. Maria
    25 June, 2013 at 00:19 (6 years ago)

    Felicitari! Ne-ai oferit o parte din tine prin intermediul blogului. Este o recunoastere a muncii tale, chiar daca o faci cu pasiune. Mult succes in continuare.

    Reply
    • Ioana
      25 June, 2013 at 09:19 (6 years ago)

      Multumesc Maria si multumesc din suflet ca citesti acest blog. Premiul trebuie sa il impart cu voi, cititoarele mele!

      Reply
  18. Cristina Popescu
    25 June, 2013 at 05:53 (6 years ago)

    Felicitari Ioana si multa bafta. Premiul ti se cuvine, pentru ca tot ce scrii pe blog scrii din pasiune.

    Reply
    • Ioana
      25 June, 2013 at 09:18 (6 years ago)

      Multumesc Cristina pentru aceste cuvinte frumoase!

      Reply
  19. Claudia Lazar
    30 June, 2013 at 08:34 (6 years ago)

    Bravo Ioana! Ai meritat din plin! Am intrat pe multe bloguri de beauty de-a lungul timpului, insa al tau este singurul pe care il urmaresc constant – continutul e foarte util!

    P.S. Te-am vazut la eveniment, insa nu am interactionat. Poate data viitoare ne cunoastem mai bine 🙂

    Te pup,
    Claudia

    Reply
  20. Ioana
    5 August, 2013 at 18:41 (6 years ago)

    Iti multumesc din suflet Claudia! chiar conteaza mult pentru mine sa aud asta. Imi pare rau ca nu am interactionat, ti-am super admirat outfit-ul. Ce ai spune sa e vedem la un ceai? Te pup!!

    Reply
  21. geo
    30 May, 2014 at 15:07 (6 years ago)

    Buna, nu te urmaresc foarte des recunosc si nu stiu daca cineva ti-a mai spus,esti o persoana foarte frumoasa ma refer aici la trasaturi fizice,ar fi extraordinar sa poti slabi si eu am avut foarte multe kg si dupa ce am slabit mi s-a schimbat viata.

    Reply
    • Ioana Dumitrache
      31 May, 2014 at 08:17 (6 years ago)

      Asa este si iti multumesc pentru mesaj. Cred ca iar sunt in faza de m-am saturat sa tot incerc in zadar… 🙁

      Reply
  22. Elena
    31 May, 2014 at 07:01 (6 years ago)

    Felicitari Ioana!
    Ma bucur extrem de mult pentru tine! Si mai mult, ma bucur ca ti-au fost apreciate talentul si pasiunea! Eu te apreciez pentru curajul si increderea pe care le inspiri!
    O zi frumoasa ca tine iti doresc! Te pup

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment *






Enjoy this blog? Please spread the word :)

  • RSS20
  • Facebook
  • Google+0
    https://ioanadumitrache.ro/2013/06/23/digital-divas-2013">
  • Twitter20
  • YouTube0