Mi-au apărut primele vergeturi când aveam vreo 12-13 ani, imediat după ce am intrat la pubertate. Inițial m-am speriat de aceste semne vineții care au apărut violent pe pielea mea de copil. Nu-mi mai amintesc ce mi-a zis mama atunci, dar știu că m-a liniștit făcându-mă să simt că este ceva firesc. Norocul meu că am avut lângă mine o femeie adevărată, o femeie care trecuse deja prin două sarcini, o femeie blândă. Pentru că fix de asta avea nevoie fetița care într-un timp foarte scurt a trebuit să se confrunte cu o serie de schimbări majore pe corpul ei.
Nu prea am vorbit despre asta, dar o dată cu apariția menstruației viața mea a fost dată peste cap. Acum 21 de ani sursele de informare nu erau la îndemână, iar dacă nu aveai un părinte răbdător sau o soră mai mare care să te invețe, singura sursă erau revistele Bravo sau Popcorn. Iar dacă mai erai și un copil timid și pudic, așa cum eram și eu, erau șanse să nu vorbești cu nimeni despre schimbările mari prin care treci și pe care nu le înțelegi.
Cred că este foarte important să punctez faptul că schimbările hormonale din perioada pubertății sunt importante atât pentru fete, cât și pentru băieți, însă pentru fete sunt ceva mai violente. Poate cu mintea mea de adult cuvântul “violent” este prea mult, dar copilul de atunci așa a resimțit totul.
Să vă zic doar câteva dintre schimbările prin care am trecut eu într-un timp foarte scurt: mi-a venit menstruația, au început să îmi crească sânii și să fie nevoie să port bustiere sau sutien pentru că acum atrăgeam atenția colegilor și nu mă simțeam confortabil, am început să mă îngraș și mi-au apărut primele vergeturi, mi-au apărut coșuri, iar părul a început să mi se îngrașe mult mai repede. Corpul meu începea să arate total diferit de cel al colegelor mele și parcă nu mai aveam niciun control asupra lui. M-am simțit pur și simplu pierdută.
Tot atunci a fost perioada în care mama m-a dus prima oară la endocrinolog și la nutriționist. Mi-a fost prescris un tratament pe bază de hormoni pe care mama l-a întrerupt după ce a văzut nu doar că nu mă ajută să slăbesc, dar începusem să am pilozitate excesivă. Ba chiar în anii următori am luat un tratament pentru glanda tiroidă dat în urma unui diagnostic pus prost. Nici în ziua de azi nu am probleme cu glanda tiroidă, ci problema mea se numește Sindromul Ovarelor Polichistice (SOP, SPOC sau PCOS – în caz că vreți să citiți mai mult pe această temă) – diagnosticul corect pe care abia în 2009 mi l-a pus un medic endocrinolog mai deștept și mai plimbat pe la congrese. Deci, abia după 8 ani mi s-a pus un diagnostic corect și am primit un tratament corespunzător.
De SOPC nu te vindeci niciodată. Ca să îl parafrazez pe medicul endocrinolog care mi-a pus diagnosticul corect în 2009 “ești într-un cerc vicios: nu poți slăbi din cauza SOPC, dar îți dau un tratament care să te ajute să-ți reglezi menstruația și să funcționezi mai normal, însă acest tratament care îți este necesar întreține obezitatea. Dacă nu reușești în următoarele 2-3 luni să slabești sănătos prin alimentație și mișcare trebuie să înfometezi. Nu este un mod sănătos de a slăbi, dar tu nu funcționezi ca un organism sănătos și trebuie să iei măsuri mai radicale. Sunt aproape sigur că metodele normale nu vor funcționa în cazul tău”.
Și ghiciți ce? Nu am putut slăbi cu o dietă dată de nutriționist, așa că am urmat a doua recomandare a medicului și m-am înfometat. Credeți că am reușit să mă înfometez singură cu niște hormoni de foame supra stimulați? Bineînțeles că nu.
În 2009 era la modă Pastila de slăbit, un medicament chinezesc care se zvonea că e pe bază de amfetamină. Nu știu daca avea sau nu amfetamină, dar știu sigur că îți tăia pofta de mâncare, nu aveai somn, mă simțeam anxioasă (dar pe atunci nu știam că se numește așa), îmi sărea țandăra ușor, aveam palpitații, dar am slăbit în vreo lună și jumătate de la 94kg la 78kg. Am reușit să mențin acest rezultat vreun an, apoi am început ușor-ușor să mă îngraș. Acum cu siguranță nu aș mai proceda așa, dar atât am putut cu mintea mea de atunci. Plus că eram sătulă de regimuri și diete, și voiam o cale mai ușoară. Și nu văd de ce aș fi judecată pentru asta, nu vrem cu toții o cale mai ușoară în tot?
Astăzi am 34 de ani și multe vergeturi albe pe corp care sigur sunt datorate efectului de yo-yo (slăbit-îngrășat) la care mi-am supus corpul de-a lungul anilor. Vergeturile sunt rupturi cutanate care apar atunci când pielea este întinsă prea mult într-un timp scurt. Culmea, vergeturile apar și când slăbim. Stratul mijlociu al pielii este întins foarte tare iar fibrele de colagen se rup și apar mici fisuri vineții care devin albe când se transformă în cicatrici. Când sunt vineții ai șanse să le tratezi, când devin sidefii sunt deja cicatrici care vor putea fi scoase doar cu bisturiul.
Din experiența personală vă spun sincer că arată mai înspăimântător la început.
Vergeturile apar și la bărbați, și la femei. Celulita în schimb afectează doar femeile pentru că bărbații au stratul adipos mai adânc sub piele, că dacă l-ar avea și ei acolo unde îl au femeile ar umbla și ei cu celulita la vedere.
Multe fotomodele de top au vergeturi și defilează pentru case importante de modă, sunt apreciate și adulate de o lume întreagă. Am auzit că bărbații care merg la sală se mândresc cu vergeturile lor pentru că înseamnă că le-a crescut masa musculară. Este ca o celebrare și cred că și noi femeile ar trebui să învățăm un pic din atitudinea lor. Este doar o altă perspectivă din care putem privi lucrurile.
Să faci pace cu tine, cu corpul tău și cu toate deciziile bune sau proaste care te-au dus într-un anumit punct este un proces de lungă durată. Treci prin stări de negare, prin stări de furie în care te simți nedreptățit, prin stări de resemnare, prin stări de oboseală fizică sau psihică, prin momente în care ai vrea să dispari pur și simplu. Am norocul că am conștientizat că eu trăiesc pentru mine. Că existența mea și corpul meu nu au ca scop producerea de plăcere vizuală altui individ și că voi încerca să trăiesc în termenii proprii. Niște termeni realiști.
Dacă scoți capul în lumea reală și te vei detașa de rețelele sociale, vei descoperi cum este lumea în care trăiești de fapt, și vei realiza că mass media și rețelele sociale au făcut normalizat excepția. Mă refer la acele standarde de frumusețe care sunt greu de atins și pentru care ai nevoie de un cumul de factori pentru a le atinge (o genetică bună, un mediu de viață social și economic, o anumită vârstă etc). Adică sunt oameni foarte frumoși de la natură, dar sunt câțiva. Sunt oameni care au anumite înclinații de mici și își dezvoltă anumite abilități (de exemplu, fac un sport de performanță care îi modelează într-un mod armonios), sunt oameni foarte bogați care se operează până când ating sau chiar ei dictează standardele de frumusețe (vezi cazul familiei Kardashian). Chiar am o prietenă care spune mai în glumă, mai în serios că nu există femei urâte, ci doar femei neîngrijite, și că nu există bărbați urâți, ci doar bărbați săraci. Sesizați și sexismul din acest comentariu?
Așadar, dacă ne uităm la TV, în reviste sau în online vedem o normalizare a excepției. Păi cum să nu te apuce frustrarea și depresia când în oglindă tu privești ceva ce este departe de imaginea promovată?
Procesul de slăbit prin care am trecut în perioada 2015-2017 și pe care l-am documentat aici pe blog la secțiunea (My body journey) mi-a oferit multe lecții despre mine și despre viață. Pe de o parte am descoperit ce bine este să te eliberezi de kilogramele în plus și că, de exemplu, durerile de articulații nu trebuie să fie o normalitate, dar pe de altă partea mi-a oferit și partea dură a adevărului: oricât aș slăbi tot nu voi avea un corp normal, un corp ca al unui om care nu s-a confruntat cu probleme de greutate niciodată. Cu cât slăbești mai mult, cu atât pielea va atârna mai mult pe tine. Începi să arăți mai bine și mai rău în același timp. Știți ce lovitură am primit când am realizat asta pe pielea mea? Nu aveți idee cât de mult mi-a luat să accept asta. După tot efortul și toată disciplina de care am dat dovadă tot nu voi primi ceea ce majoritatea primește de la viață fără nici cel mai mic efort. Prin urmare, înțelegeți de ce vergeturile chiar sunt ultimele pe lista mea de probleme.
Nu am avut un plan în acest proces de descoperire și iubire de sine, dar am reușit să sintetizez câteva momente importante pe care le voi sintetiza ca pe niște pași pe care îi urmez când vreau să schimb și să îmbunătățesc ceva la mine:
- Acceptarea – de cele mai multe ori vorbim despre o situație în care ne aflăm. După ce treci de furie și frustrare acceptă situația așa cum e. Doar după ce nu te mai lupți cu ea, și respectiv împotriva ta, vei reuși să integrezi toate acele părți și sentimente cu care te opresc să ieși din acel cerc vicios în care te găsești. Atenție, acceptare nu înseamnă resemnare, delăsare sau indolență, ci înseamnă asumare și maturizare.
- Iertarea – este un proces pe care trebuie să îl exersezi pentru că de cele mai multe ori nu suntem conștienți de vocea aceea critică din mintea noastră care rulează pe fundal și cu care suntem deja obișnuiți. Cei mai mari critici ai noștri suntem chiar noi. Cele mai dure jigniri mi le-am spus singură. Și am descoperit asta nu de mult timp. Dar măcar acum îmi aud vocea și îi dau volumul mai încet până n-o mai aud deloc. Să te ierți înseamnă să îți spui asta conștient (și chiar și cu voce tare). Înseamnă să accepți că ai făcut tot ce ai putut și ce ai crezut că este bine pentru tine la momentul respectiv. Ajută mult să faci o listă cu lucrurile pe care vrei să le ierți la tine pentru că iertarea este și ea un proces care poate dura mai mult timp.
- Acum este momentul să treci la acțiune – dacă e ceva ce nu îți place la tine sau la viața ta schimbă. Nu ești copac să nu te poți muta dintr-un loc, așa că orice nu-ți mai servește vieții pe care ți-o dorești sigur poate fi schimbat. Sigur, trebuie să fim realiști și să acceptăm că schimbările nu se fac peste noapte, dar crede-mă că micile schimbări fac diferențe mari în timp.
Vă mai spun sincer că o parte foarte importantă a procesului meu de a face pace cu corpul meu și cu vergeturile mele a fost să-mi trăiesc viața printre femei. Brandul meu de haine #IDuFashion mi-a deschis noi orizonturi și m-a ajutat să deschid cu adevărat ochii spre lume. Am avut oportunitatea, și nu întâmplător am ales acest cuvânt pentru că altfel nu văd cum aș fi primit această șansă, să întâlnesc și să interacționez cu femei de toate felurile: de la măsura 34 la 54 dacă e să ne luăm după siluetă, de la tinere de liceu la doamne în pragul pensionării, de la viitoare mămici la proaspete mămici sau femei cu copii deja mari, de la femei angajate care își iubeau jobul la femei care se simțeau blocate în privința carierei sau femei antreprenor la început de drum cum sunt și eu, sau din contră la cele mai înalte niveluri la care pot aspira și de la care mă pot inspira și eu. Toate aveau și avem în comun dorința de a trăi frumos, cu bucurie și de a face pace cu acele părți ale noastre fizice sau emoționale care ne umbresc momente din existență. Pentru că adevărul este că fiecare dintre noi avem nesiguranțele noastre.
Eu nu mă simt jignită sau afectată de ceea ce a declarat George Buhnici, dar pot spune asta după 7 ani în care am decis să îmi iau viața în propriile mâini și să fac tot ce pot eu pentru a avea o viață mai bună din punctul de vedere al sănătății, după trei ani de terapie, 5 ani de citit cărți despre iubire de sine, vulnerabilitate și curaj, asumare, având o familie iubitoare și care mă susține necondiționat, având un cerc de prieteni geniali și iubitori, o afecere prosperă, un iubit pe sufletul meu (pe care l-am întâlnit după multe relații eșuate sau toxice) și o comunitate de femei extraordinare alături de care am crescut. Ioana aceasta nu este afectată, dar o femeie care nu are în spate toate aceste lucruri cum se simte? Acelei femei cu celulită și cu vergeturi vreau să îi transmit că nu are nevoie de permisiunea nimănui ca să existe așa cum își dorește ea. Că există viață frumoasă, apreciere și iubire sinceră chiar dacă nu se încadrează în niște standarde pentru care nu a semnat la naștere.
Ea și doar ea este stăpâna propriului destin și doar ea își poatre transforma viața astfel încât să trăiască așa cum dorește. Și doamnelor, nu uitați că viața nu este lină, ci așteptați-vă la variații mari: acceptați-le, iertați-le și apoi acționați în direcția în care vreți să vă îndreptați. În perioada aprilie 2020 – iunie 2022 am plimbat în sus și în jos 8-9 kg. Cortizolul mi-a ieșit de 4 ori peste limita maximă în ultimele luni, am insomnii de aproape un an, dar și momente frumoase. Am întâlnit doi medici (Dr. Andra Balcangiu Stroescu, medic pe nefrologie, diabet și boli metabolice și Dr Raluca Tulin, medic endocrinolog care are SOPC) care mă vor ajuta să mă reglez hormonal, să ies din stres și să mă eliberez de kilogramele în plus care îmi provoacă un stres suplimentar. De ce vă zic asta? Nu ca să fac reclamă, ci ca să vă arăt cum poate arăta asumarea, acceptarea și iertarea în viața de zi cu zi a unei femei care se luptă cu greutatea de când a început să devină femeie. Știți cât de supărată am fost pe mine atunci când m-am îngrășat aproape 8-9 kg după ce m-am chinuit atât să slăbesc 42 de kilograme? Știți cât de dur mi-am vorbit? Nu știți. Nu știți pentru că nu ați fost în papucii mei. Așadar, fiți blânzi cu voi în primul rând, dar și cu ceilalți. Nimeni nu vrea să fie într-un loc în care nu îi este bine.
Vă mulțumesc și vă apreciez pentru că mi-ați citit gândurile. Mi-ați face o bucurie să distribuiți acest articol și să rămâneți alături de mine în această comunitate în care creștem împreună și în care descifrăm cum putem trăi viața frumos.