E timpul să vorbim despre regresul meu

Probabil că ați observat deja că de când am devenit antreprenor prezența mea online a devenit mai limitată, iar motivul este faptul că timpul dedicat creării de conținut este alocat acum brandului meu de haine IDu Fashion. Era mai ușor când cream doar conținut pentru că aveam o singură activitate principală. Acum creez modele, caut furnizori, caut țesături, găsesc soluții pentru femeile cu forme generoase, alerg între modificări de tipare, ateliere, munca administrativă de birou, showroom, răspuns la mesajele voastre, colete, awb-uri și un proiect personal de care mă ocup de mai bine de jumătate de an și despre care aleg să nu vorbesc. 

Despre ce vreau să vă vorbesc totuși este tot o provocare personală prin care trec, și deși știu că este doar o etapă care se va încheia și pe care o voi depăși așa cum am făcut întotdeauna, mă săcâie. Și nu vreau să bag mizeria sub preș și să mă prefac că acele emoții negative nu există, pentru că există și mă afectează.

De curând s-au împlinit 8 ani de când m-am apucat de sport. Da, s-au făcut 8 ani de la primul meu antrenament cu Iulian Dinu și 8 ani de când nu mai sunt un om sedentar. În continuare nu sunt o femeie slabă sau normoponderală (nu vreau să supăr pe nimeni cu exprimarea mea, dar vreau să înțelegeți la ce fac referire), dar sunt un om activ care are o viață mai bună și mai frumoasă decât avea cu 8 ani în urmă. Ba chiar am auzit de curând că s-a făcut un studiu care spunea că un om supraponderal care face o oră de mișcare trăiește cu trei ore mai mult decât un om normoponderal care nu face mișcare. Nu știu dacă e adevărat căci nu mi-a picat studiul în mână ca să-l citesc, dar aleg să îl cred pentru că îmi programează creierul să creeze o realitate benefică lui, și pe mine mă ajută să nu renunț la acele 3-6 ore de sport pe săptămână. 

Pentru cine nu mă cunoaște am reușit în perioada 2015-2017 să slăbesc un pic peste 43 de kilograme și am reușit cu efort să mă mențin până pe la începutul anului 2020. 

Îi detestam pe cei care îmi spuneau când eram în proces că e ușor să slăbești și că e mai greu să te menții (mie mi se părea greu și să slăbesc), dar aveau dreptate. Menținerea în cazul meu este plină de provocări, mai ales dacă luăm în calcul toți factorii: SOPC, tratamentele cu hormoni, mâncatul emoțional și munca de antreprenor care deși nu pare chiar este foarte solicitantă. Peste asta mai adăugăm și contextele sociale (pandemie, război, anxietate socială pe care n-o aveam înainte de pandemie), insomniile post covid care nu mai trec și care nu mă lasă să mă odihnesc, accidentul la picior care m-a ținut pe tușă destul de mult timp, crizele de sciatică care au devenit din ce în ce mai dese de când car toată ziua role cu țesături, sute de rochii și colete, și toate grijile și emoțiile care mă încearcă zi de zi. Uneori mi se pare de-a dreptul ireal că de doi ani și trei luni sufăr de insomnii. La cât de mult îmi place mie să dorm parcă e o ironie a vieții să mă pun în pat seară de seară și să nu pot dormi mai mult de 3-4 ore pe noapte, și asta nu ar fi o problemă dacă nu m-aș trezi foarte des. Dar sper să nu mai dureze mult. 

În noiembrie am luat decizia să renunț la un tratament hormonal pe care îl urmez neîntrerupt din 2009. Că tot se spune peste tot cât de răi sunt hormonii și că nu e bine să băgăm în noi atâtea pastile. Eu am luat această decizie în ciuda faptului că medicul a spus că nu este o idee bună. În ultima jumătate de an am ajuns la cea mai mare greutate a mea de când am slăbit. Hainele mele au început să mă strângă, și o parte din hainele de vara trecută nu-mi mai vin. Este cea mai accelerată îngrășare din ultimii ani. Mi-a luat ceva până am corelat întreruperea tratamentului cu transformările corpului meu. Așadar, de o săptămână am reluat tratamentul. 

Vă mărturisesc sincer că înainte de a porni călătoria mea (2015) eram tare deconectată de la corpul meu. Nu am nicio imagine vizuală cu el pentru că nu mă priveam, credeam că durerile de genunchi sunt o normalitate, refuzam să urc pe scări sau să fac orice fel de efort, legatul la șireturi îmi provoca un disconfort pe care îl credeam normal, și pur și simplu trăiam din inerție. Aveam un gând care mă făcea să cred că ceva este în neregulă cu mine și că trebuie să accept lucrurile așa cum sunt. Mă forțam să fac lucruri care nu-mi plăceau sau care îmi provocau durere fizică sau emoțională crezând că asta merit și nu eram atentă deloc la semnalele pe care mi le transmitea corpul. Dacă apărea undeva o durere ori o ignoram, ori o percepeam ca fiind normală. 

Făcând mișcare și începând să simt noi senzații am început ușor să mă conectez la corp. Mi-amintesc și acum când mi-a explicat Iulian că prima dată corpul te va face să simți că rămâi fără suflu și apoi te va face să amețești doar ca să te oprești și să te întorci în zona de confort unde el se simte bine. Acelea au fost primele momente când eu am început să mă conectez cu adevărat la corpul meu și să îmi dau voie să simt cu adevărat ceea ce se întâmplă cu mine fizic și emoțional. 

Înainte legumele nu aveau gust. Până în 2015 pentru mine legumă era cartoful, iar castravetele insipid, iar acum mi se face poftă de castravete. Mi se pare amuzant și trist în același timp că mă limitam la o paletă atât de redusă de legume și de fructe. Dar așa se vede și se simte progresul.

Și dacă tot am adus în discuție progresul haideți să vorbim și despre regres, căci dacă ne luăm după legea dualității altfel nu există echilibru în univers. Regresul meu constă tocmai în faptul că acum am cea mai mare greutate din ultimii 5 ani. Nu am pus toate cele 40+ de kilograme înapoi, dar am pus vreo 15, dintre care vreo 7-8 în ultima jumătate de an. 

Cum mă face asta să mă simt?

Nu prea bine. Nu îmi place această situație, mai ales că acum fiind atât de conectată la corpul meu simt totul. 

Poate vă întrebați ce înseamna că simt totul? Înseamnă că fiecare schimbare adusă de aceste kilograme în plus este o schimbare de care sunt conștientă. Când fac sport îmi simt picioarele mai grele, elasticitatea mai redusă, durerea de genunchi care nu mai apare doar la efortul foarte mare, ci și la un efort moderat. Simt cum brațele s-au îngroșat și se lovesc de corp, simt cu sânii sunt mai grei, mă strâng hainele mele și simt disconfort și obosesc mai repede față de cum o făceam înainte.

Și deși nu îmi place realitatea pe care o trăiesc în acest moment, mă bucură că de data aceasta o trăiesc conștient și asumat, și că acum am instrumentele necesare pentru a deține controlul și cunoștințele necesare pentru a gestiona situația diferit. 

Și dacă tot vorbim despre instrumente, chiar de curând am conștientizat un lucru absolut senzațional pentru mine. Voi încerca să transmit prin cuvinte emoțiile, dar chiar și mie mi-e greu să redau ce a simțit sufletul meu când am avut această conștientizare. 

Motivul pentru care am reușit să trec cu liniște și cu multe momente de bucurie prin această perioadă în care mi-e foarte greu să jonglez cu toate rolurile și toate responsabilitățile pe care le am, în care nu am mai putut să îmi concentrez atenția pe corpul meu și pe ținerea greutății sub control, este că am avut haine care m-au făcut să mă simt frumoasă. Hainele acestea pe care eu le-am creat și despre care scriam cu ceva timp în urmă că vreau să fie armura de care femeile au nevoie ca să facă față provocărilor zilnice, care să le ajute să se simtă puternice și neînfricate, și în care să se simtă admirate, au fost fix hainele în care femeia Ioana cea de azi s-a simțit frumoasă, chiar și în momentele în care poate îi plăcea mai puțin de ea. 

Știu că toate știți ce înseamnă să nu te placi și să te critici pentru că toate avem zile mai puțin bune, perioade proaste sau chiar ani în care nu ne acceptăm. Am descoperit că este o trăsătură pe care toate o avem indiferent de siluete sau de măsura de la haine. 

Cum putem trece peste aceste momente?

Cu acceptare, cu iertare și cu blândețe. Dar cum să fii blând cu tine când simți că totul de prăbușeste? Adunând resurse și apelând la instrumente. Resursa mea principală, odihna, lipsește din cauza insomniilor. De aici și starea perpetuă de oboseală și lipsa de energie și chef de a face mai multă mișcare, de a găti și de a pregăti mesele. Dar am mai găsit o resursă în satisfacția pe care o simt când primesc feedback-ul clientelor IDu Fashion, al cursantelor mele sau când când petrec timp cu voi în showroom unde uneori au loc adevărate transformări. Iar instrumentul principal a fost faptul că am avut la îndemână o sursă generoasă de haine vesele, tinerești, frumoase în care eu am putut să mă văd frumoasă chiar și în momentele în care nu mă simțeam frumoasă. 

Am creat brandul IDu Fashion din nevoia mea de a avea haine frumoase și de bună calitate pe placul meu, și am ajuns să realizez că mi-am creat mie în primul rând un sistem de susținere care mă ajută să trăiesc frumos și să depășesc cu mai multă ușurință o perioadă grea din viața mea.

Să știți că, total contrar opiniei generale, eu nu port hainele pe care le creez ca să le promovez, ci pentru că îmi plac la nebunie și pentru că în sfârșit am haine pe gustul meu și pe stilul meu. Am atâtea opțiuni minunate încât nu mă pot abține să nu aleg ceva creat de mine. Și spre deosebire de trecut, în ultimii trei ani nu am mai simțit deloc că nu am cu ce să mă îmbrac. Fiecare zi e un motiv de bucurie și un motiv să mă simt frumoasă. Nu am mai simțit frustrarea de a merge într-un magazin și de a nu găsi ceva cu care să mă îmbrac și nici nu am mai văzut șapte femei pe stradă îmbrăcate ca mine. Și știți ce mi se pare fain? Că și dacă mă întâlnesc cu o clientă și suntem îmbrăcate la fel, noi arătăm diferit. Pentru că femeia este cea care dă viață unei haine, doar ea cu energia ei poate face această magie să se întâmple. Iar atunci când te simți bine și ești fericită nu poți emana decât energie frumoasă. De asta femeile care poartă IDu Fashion sunt magnetice. Rochiile IDu Fashion doar amplifică frumusețea și bucuria care este deja în ele. 

Am început să scriu acest articol săptămâna trecută și uite că l-am terminat în luna în care IDu Fashion împlinește trei ani. Coincidență? Eu nu mai cred de multă vreme în coincidențe, ci pur și simplu știu că Dumnezeu și Universul are un plan pentru fiecare dintre noi și că noi trebuie doar să ne deschidem sufletele și să ne urmăm intuiția. Acum trei ani în plină pandemie mi-am riscat toate economiile investind în acest proiect pentru că simțeam că nu pot să nu mai fac asta. Și mă bucur că am făcut-o pentru că acum știu sigur că se împletește perfect cu misiunea mea pe acest pământ, aceea de a ajuta femeile să se descopere și să iubească mai mult, și să trăiască mai frumos. Misiunea mea este călătoria mea în care mă descopăr, mă accept, mă iert și mă iubesc din ce în ce mai mult, și nu din ego sau din minte, ci din suflet. 

Acum trei ani nu aveam de unde să știu că va veni un moment în care eu voi avea nevoie de ceea ce am creat. Vă mai mirați de ce nu mai cred în coincidențe?

Vreau să îi mulțumesc Ioanei care a purtat toată greutatea acelor kilograme în toți acești ani, Ioanei care a ales să se vadă și să fie disciplinată, Ioanei care a reușit să inspire mii de oameni să își înceapă propria călătorie, Ioanei care a rezistat și a trecut cu bine peste momentele în care a fost inundată de comentarii și critici la adresa corpului ei, Ioanei care și-a urmat mereu pasiunile, Ioanei care a riscat toate economiile pentru o chemare pe care nu și-o putea explica, Ioanei care a învațat business, deși nu acesta era planul ei și mai ales, Ioanei de azi care le conține pe toate Ioanele de până acum. 

Și dacă ai ajuns până aici, vreau să îți reamintesc să mulțumești și tu tuturor versiunilor tale trecute care te-au ajutat să fii versiunea ta de azi și care te vor susține să devii o versiune și mai bună a ta 🩷

Și dacă tot este o lună aniversară pentru brandul meu IDu Fashion vreau să te răsplătesc pentru cadoul mi l-ai făcut de a petrece câteva minute pe blogul meu și în sufletul meu, și să îți ofer un cupon prin care beneficiezi de 15% reducere + transport gratuit la orice comandă plasată pe shop până pe 07.07.2023. Codul este “Bekind15”.

Mulțumesc