Mereu mă boscorodeşte că niciodată nu ajung la timp şi că nu pot fi punctuală nici măcar o dată, însă astăzi eu sunt cea care îl aşteaptă pe el. Nici de data aceasta nu am ajuns la timp, însă nu are cum să afle că am întârziat având în vedere că au trecut cincisprezece minute peste ora stabilită şi el încă nu este aici. Nu îl stresez cu telefoane căci vreau să păstrez toate reproşurile pentru momentul revederii. După încă cinci minute încep să îmi fac griji şi să mă simt vinovată că nu l-am sunat până acum. Dacă i s-a întâmplat ceva? Însă grijile se risipesc rapid când îl văd coborând din maşină. Părul negru, bogat şi ciufulit iar s-a aşezat frumos de parcă tocmai ar fi ieşit din mâna unui hairstylist, ochelarii de aviator îi ascund ochii de un verde ciudat care mereu mă tulbură şi mă bucur că îi poartă căci sunt hotărâtă să fiu supărată. Nu îl las să mă sărute dar nu mă pot abţine să nu mă cufund în îmbrăţişarea lui. Şi rămân aşa preţ de câteva secunde bune căci aroma acestei îmbrăţişări parcă mă paralizează.
Dulce, dar proaspăt, masculin, dar preţios, relaxat, dar plin de eleganţă – parfumul lui mă face să uit că eram supărată pe el.
…
Mă aflam într-o parfumerie când am descoperit bijuteria ce încapsula cea mai nouă aromă a Casei Montblanc. Un flacon negru, sobru, elegant – un bloc sculptat cu linii pure şi precise ce amintesc de vârful muntelui şi cele şase văi glaciare – sfidează timpul şi codurile impuse de lumea parfumurilor şi prezintă semnătura cameleonică a bărbatului modern.
Emblem by Montblanc se deschide cu o aromă discretă de grapefruit amar care se împleteşte armonios cu notele de cardamom şi frunze de salvie. În scurt timp vei simţi acordurile frunzelor de violetă şi scorţişoară şi vei fi sedusă de note lemnoase. Pe scurt, nici nu vei şti ce te-a lovit sedus.
…
O îmbrăţişare prelungită şi toate reproşurile mele s-au evaporat din minte. Gândul îmi zboară doar la mirosul pielii lui şi la cât de norocoasă sunt.
Purta Emblem by Montblanc.
8 comentarii
Ii oferisem si eu prietenului meu,un balsam dupa ras Mont Blanc.Mirosea bestial.Exact sentimentul descris de tine il simteam si eu atunci cand il imbratisam.
Uneori ma intreb daca toate artificiile de infrumusetare pe care le facem noi au acelasi efect asupra lor…
♥♥♥
:*
Superb scris articolul <3 Aproape ca si vizualizam scena intalnirii… O idee buna de cadou pentru persoana iubita!
Ioana…de unde e luat si cat costa, please? 😀
M-am uitat acum si am vazut ca a fost lansat in 2014 dar pret sau siteuri de unde poate fi achizitiont nu am gasit nici eu insa nici nu am insistat , recunosc .
Foarte fain scris 😀