Mi-am făcut operație de abdominoplastie. Pregătirile.

“Și dacă ți se lasă pielea îți faci tummy tuck și asta e!” mi-a tăiat-o scurt Bianca într-o seară friguroasă de februarie. Auzise scuza asta din gura mea de sute de ori și deja se plictisise. Era începutul anului 2016, iar noi mersesem pentru câteva zile la centrul de detox Atasagon din Brașov (după părerea mea, singurul centru adevărat de detox din România). Ne era greu să ne obișnuim cu meniul raw vegan și cu clasele de Tai Chi și Meditație, așa că în fiecare zi de la ora 18:00 de când părăseam centrul ne baricadam în penthouse-ul nostru din centrul orașului ca să minimizăm orice tentație de a da o fugă până la Sergiana.

Pornisem călătoria #MyBodyJourney de mai bine de jumătate de an, iar rezultatele pe care le obținusem până acum îmi dădeau mari speranțe. Alături de antrenorul meu Iulian Dinu reușisem deja să scap de aproape 20kg și mă simțeam foarte încrezătoare. De fapt, simțeam că de data aceasta va fi diferit, că de data aceasta voi reuși să mă eliberez de kilogramele în plus care îmi afectau sănătatea și fericirea. Și tocmai pentru că simțeam că acum nu voi mai da înapoi, vechea mea scuză începea să devină un adevăr ce trebuia înfruntat.

Mi-e frică de operații și de spitale. Nu mi-e frică de doctori, dar mi-e frică de procedurile în sine. Pentru că am fost un copil cuminte și liniștit care nu sărea garduri și nu se urca în copaci, nu am avut niciodată vreo mână sau vreun picior rupte, nu am stat prin spitale și nici nu m-am îmbolnăvit grav vreodată. De fapt, până la vârsta de 30 de ani când m-am tăiat pe picior în carcasa unui CD pus aiurea în ușa de la mașină nu am avut nicio cicatrice pe corp (excepție făcând operația de apendicită făcută la vârsta de 10 ani și pe care sincer abia mi-o amintesc).

La vârsta de 26 de ani, când tatăl meu mi-a propus să fac o operație de micșorare a stomacului, m-am speriat foarte tare de ideea de operație și am preferat să aleg varianta mai grea cu sport și alimentație sănătoasă, doar doar să nu mă taie nimeni.

După doi ani de muncă, multe ore petrecute în sala de sport, pe pista de alergare, vizite la nutriționist și chiar cursuri de nutriție, am tras linie și am văzut că slăbisem peste 40kg. Cu toate dereglările mele hormonale și cu toate piedicile întâlnite, iată că reușisem. Arătam mult mai bine și mă simțeam mult mai bine. Trecusem de la măsura 52 la haine la măsura 42-44. Aveam zile în care îmi vedeam pielea de pe brațe, picioare și abdomen mai fermă și zile în care simțeam că atârnă toate pe mine. Așa sunt oamenii, se pare că nu ne putem iubi necondiționat și în continuu, dar important este să nu ne lăsăm copleșiți de emoțiile negative.

Deja începusem să mă gândesc intens la operația de abdominoplastie. Urmăream multe conturi și povești pe Instagram ale persoanelor care au slăbit mult și apoi au făcut tot felul de intervenții de îndepărtare a pielii în exces, citisem bloguri, site-uri ale medicilor și povești de pe forumuri. Însă în România mi se părea că nu prea am de unde alege. Oamenii nu prea vorbesc despre astfel de intervenții, deși foarte mulți le fac. Am citit tot ce există pe internet în limba română pe această temă în căutarea medicului potrivit, a medicului care să îmi facă mie această intervenție. Găseam doar informații pe site-urile spitalelor sau ale chirugilor plasticieni care efectuau astfel de intervenții, dar nu asta căutam eu. Eu îmi doream să citesc părerile oamenilor care au trecut prin această experiență pentru că voiam păreri sincere. Și nu am găsit. Cel mult am găsit niște impresii pe niște forumuri legate de complicații, iar acest lucru mă descuraja și mai tare. Mai cunosc o singură persoană care a trecut prin această intervenție și care a fost foarte deschisă cu mine și care m-a încurajat să o fac (mulțumesc mult, Rodi!), dar nu am simțit să aleg același medic.

Cum îți alegi medicul?

Nu știu cum îți alegi medicul. Pur și simplu simți că îi poți încredința viața ta. Dacă nu simți asta, mai caută și nu te grăbi. Eu acum sunt convinsă că medicul m-a ales pe mine, iar eu doar l-am atras în viața mea.

În perioada mai 2015- iunie 2017 am slăbit peste 40kg și am avut timp să mă gândesc la intervenția de abdominoplastie.

De ce îmi doream foarte tare să fac această operație? Pentru că dintotdeauna cel mai mare complex al meu a fost legat de burtică. Sau burti – cum o alintam eu în ultima perioadă ca un exercițiu de a fi mai blândă cu mine și de a accepta și această partea a mea care nu îmi plăcea, și care nu vreau să mă definească.

De când eram mică am început să observ că există o diferență între mine și celelalte fetițe. Burtica mea era total diferită: ele aveau burtici aproape plate care căpătau o rotunjimi feminine pe măsură ce depășeam perioada pubertății, iar burti a mea se tot mărea în volum dând semne că în curând avea să atârne făcând-o să arate masculină. Sau cel puțin așa mi-am văzut eu burta în mare parte din viață: masculină.

Așadar, de când eram mică mi-am dorit să am și eu un abdomen plat și cât mai feminin. Acum uitându-mă în urmă îmi dau seama că am fost un pic cam dură cu mine în tot acești ani, dar pe de altă parte mă bucur că sunt o fire cât se poate de pragmatică și că până la urmă am reușit (cu mari eforturi) să accept și acea parte din mine.

Din 2017 am început să mă gândesc serios la operația de abdominoplastie. Au urmat doi ani în care greutatea mea a fluctuat pentru că am realizat cât este de dificil să te menții și cât este de ușor să iei înapoi în greutate dacă te relaxezi complet și revii la vechile obiceiuri. Un an de platou m-a descurajat și m-a făcut să mă îngraș 6-9kg.

În februarie 2018 (se pare că multe lucruri bune se întâmplă în februarie) l-am cunoscut pe doctor Oltjon Cobani. Fusesem invitată să îi iau un interviu (pe care îl puteți citi aici) și m-am dus pentru că eram într-o perioadă în care voiam să cunosc cât mai mulți chirurgi plasticieni, și în care voiam să aflu cât mai multe informații despre procedurile estetice care mă interesau în mod direct. În plus, Bianca deja avusese deja ocazia să stea de vorbă cu el și mi-a zis că ea îmi recomandă să merg să-l cunosc. O tot readuc pe Bianca în discuție pentru că fără să intenționeze, este parte din poveste.

Informațiile pe care le-am aflat în cadrul interviului și al consultației spontane ce a avut loc imediat de cum i-am împărtășit intențiile mele domnului doctor mi-au dat puțin planurile (și așa incerte) peste cap, mai ales că nu mă aflam în cea mai bună formă.

Am început să îl urmăresc pe doctor Cobani în online, deși este o prezență destul de discretă având în vedere că petrece mai mult timp în sala de operație decât în online.

Apoi, din nefericire, în urma unui diagnostic incert la sâni (despre care puteți citi mai multe aici) prietena mea Bianca a intrat în sala de operație. Din fericire, a intrat alături de doctor Cobani care a contribuit la succesul acestei intervenții complexe. Se apropia toamna, Bianca se simțea foarte bine și în mintea mea rodea din ce în ce mai puternic ideea de a mă lăsa și eu pe mâinile doctorului Oltjon Cobani.

Tot acela a fost și momentul în care am început din nou să ies din starea de platou în care mă aflam de aproape un an. La începutul lunii ianuarie 2019 am tras linie și am observat că reușisem să dau jos în ultimele 6 luni aproape 9kg și să scad o măsură și jumătate la haine. Începusem să mă simt iar puternică și foarte bine în pielea mea, iar într-o zi de februarie (pentru că se pare că în februarie se întâmplă lucruri magice) am luat decizia de a trece la acțiune.

Mi-era teamă și nu mă simțeam pregătită. Din nefericire corpul meu nu vrea să scadă sunt 78kg, iar 80kg este greutatea la care nu fac eforturi supraomenești pentru a mă menține și la care arătam cel mai bine din ultimii patru ani. Patru ani de sport m-au modelat frumos. Chiar dacă reușisem să ajung iar la greutatea din 2017, acum arătam mai slabă și îmi cumpăram haine o măsură mai mică decât atunci.

Prin urmare, am decis că aceasta este greutatea mea stabilă și realizabil de menținut pe termen lung, și că nu are rost să mă mint că voi ajunge la 65kg prea curând, și ca abia atunci să fac operația. Eu am vrut să îmi îmbunătățesc calitatea vieții pe care o trăiesc acum și nu cea pe care ar putea fi posibil să o trăiesc la un moment dat.

La începutul lunii martie am sunat la Centrul Medical Monza din strada Tudor Ștefan și m-am programat la o consultație la domnul doctor Oltjon Cobani. Consultația a avut loc pe data de 8 martie și i-am cerut domnului doctor să mă opereze pe 17 aprilie 2019 (conform astrogramei mele luna aprilie era favorabilă intervențiilor chirurgicale), după ce terminam și proiectul cu Gerovital Beauty de la Cosmoworld.

Consultația nu a decurs chiar așa simplu cum pare din acest articol pentru că eu m-am dus cu niște cerințe și niște așteptări, și apoi am decis de comun acord (medic și pacient) care sunt cele mai sigure modalități de intervenție. Vă mărturisesc sincer că mi-aș fi dorit o operație combinată (pentru că știu că doctor Cobani face și astfel de intervenții) lipoaspirație + abdominoplstie, însă pentru a reduce cât mai mult riscurile, în cazul meu mi s-a recomandat să fac doar operația de abdominoplastie. Am plecat acasă fericită că data pe care mi-o doream pentru ziua intervenției era liberă (semne bune că acela era momentul potrivit), dar cumva bosumflată pentru că ce voiam eu și ce vedeam eu pe Instagram nu se poate face și în cazul meu. Sau se putea face, dar cu asumarea unor riscuri inutile. Pe moment nu l-am plăcut pe domnul doctor pentru asta, dar acum îi sunt recunoscătoare din toată inima.

Cum te pregătești pentru operație?

1. Primești o serie de recomandări pe care trebuie să le urmezi. Printre ele se numără să renunți la anumite medicamente, la fumat (dacă ești fumător) și să iei anumite vitamine recomandate de chirurg și de medicul anestezist.
2. Primești o listă de analize de sânge pe care trebuie să le faci. Eu le-am făcut la un centrul Synevo din apropierea casei mele și au costat în jur de 800 lei. Dimineața am mers la recoltare și până seara am primit rezultatele pe email.
3. Trebuie să faci și o ecografie abdominală de părți moi pe care o poți face doar în anumite centre medicale. Eu am făcut-o la Medicover Victoriei și a costat în jur de 300 lei.
4. Trebuie să faci un EKG pe care l-am făcut la Centrul Medical Monza unde m-am și operat și care a costat 80 lei.

După ce faci toate analizele te programezi la o consultație cu medicul anestezist. Doctor Cobani colaborează cu doctor Alexandru Uleia, care după ce a analizat atent starea mea de sănătate mi-a descris cum se vor desfășura lucrurile pas cu pas în ziua intervenției, ceea ce m-a ajutat foarte mult pentru că mă înspăimânta ideea că voi face o anestezie generală. Auzisem suficiente povești despre cât de rău te simți de la anestezie, inclusiv miturile acelea că o anestezie îți ia nu știu câți ani din viață.

Doctorul Uleia este foarte blând, dar ferm. Dumnealui a fost primul care s-a opus unei intervenții combinate deoarece cu cât ești mai supraponderal, cu atât cresc riscurile atunci când stai timp mai îndelungat sub anestezie. În plus, în cazul meu nu exista un istoric ca să știm cum reacționez la anestezie sau cum mă recuperez după intervențiile chirurgicale.

Pe scurt, deciziile au fost luate pe principiul cele mai bune rezultate cu riscuri minime.

De asemenea, doctorul anestezist mi-a recomandat să renunț la sport cu minim 4-5 zile înainte de intervenție pentru a nu avea acid lactic în mușchi și să iau Vitaminele D și C. La consultație i-am mărturisit că tocmai alergasem 10km cu o zi înainte lucru care l-a încântat atunci când s-a uitat peste EKG-ul meu.

Pentru a nu avea timp să mă gândesc prea mult la ce urma să fac, mi-am ocupat tot programul în zilele de dinainte. Pe 15 aprilie am pozat toată ziua hainele din colecția mea #plussize cu Lo Spaccio (hainele se pot comanda de aici) deoarece pentru mine era important să am burti în acele fotografii, iar a doua zi am fost la coafor, la manichiură, m-am văzut cu prietenii, am filmat ceva pentru un client și am fost până la spital pentru a semna câteva acte și pentru ca doctor Cobani să mă mai consulte o dată. Cum mă prindea prin spital, cum mă mai consulta un pic, chiar dacă nu aveam programare. Ulterior mi-am dat seama că de fapt își făcea o hartă mentală a intervenției pe care urma să o efectueze.

Începând cu ora 20:00 nu am mai avut voie să mănânc nimic, iar la ora 05:00 dimineața am putut să beau apă ultima data înainte de operația programată la ora 09:00.

Doar că nu am intrat în operație la ora stabilită pentru că era să nu mai ajung.

Vă mulțumesc că ați ajuns până aici, știu că am scris foarte mult, dar mi-am dorit să vă dau cât mai multe informații. În partea următoare vă povestesc cum am trait eu experiența intervenției și cum au fost zilele petrecute în spital. Am suprins totul și pe video, așa că sunt sigură că o să vă placă mult!

Citește partea a doua aici.

stânga 2015, dreapta 2019 la 2 săptămâni după operație când încă purtan centură și eram umflată.