Ce admiri la mine se găsește deja în tine

Urmează un mesaj crud, vulnerabil, dar plin de adevăr. Poate este doar adevărul meu, dar este posibil să fie și adevărul tău. Te las pe tine să decizi la final.

Acum câteva zile am avut o conștientizare frumoasă și vreau s-o împărtășesc cu tine, chiar dacă este intimă și personală. Mereu când am simțit că pot ajuta sau pot contribui în vreun fel la înfrumusețarea vieții cuiva am făcut-o fără regrete, chiar dacă asta a însemnat uneori să-mi asum faptul că unii oameni au făcut poteci dureroase pentru mine, cu bocanci murdari, în sufletul meu deschis.

Scriu pe blog de aproape 15 ani și vreau să clarific de la început că asumarea și vulnerabilizarea pe care le dovedesc astăzi sunt o consecință a unui proces lung și continuu la care am luat parte intenționat. Pe scurt, nu am fost atât de asumată și vulnerabilă de la început. Și nici n-aveam cum. Nu mă cunoșteam pe mine, în primul rând, iar în al doilea rând, mi-era frică de necunoscutul vieții, al internetului, dar și de tine, un cititor care poate a ajuns întâmplător sau țintit în ghemul gândurilor mele, pe care doar încerc să le descâlcesc așternându-le pe paginile blogului meu.

Să ne reamintim că la început scriam pe blog sub pseudonim. Apoi am început ușor să îmi arăt părți de chip – ochii sau buzele – în postările în care voiam să vă mai arăt cum mă machiam. Ușor mi-am dezvălui prenumele și apoi numele. Apoi mi-am arătat chipul și corpul, iar de aici au fost doar 1000 și mulți pași până am descoperit-o împreună pe Ioana așa cum este azi. Ioana pe care am construit-o din cioburi de speranță, din curaj împrumutat, din pași mici și imperfecți, din greșeli și lecții dure, din susținerea ta și a multor alți necunoscuți din care o parte generoasă mi-au devenit apropiați. Viața a fost generoasă cu mine, chiar dacă mi-a dat multe provocări de dus. 

Așa cum probabil te gândești deja, cea mai mare provocare a vieții mele a fost lupta cu kilogramele în plus. Nu a fost singura provocare, dar cu siguranță a fost cea mai constantă, exact ca un spin care te împunge la fiecare pas ca să-ți reamintească că este acolo și că nu te lasă să te bucuri pe deplin de ceva. 

Și dacă e să fiu sinceră atât cu mine, cât și cu tine, așa este și în prezent: sunt rare momentele în care mă pot bucura de lucruri mari sau mărunte fără să fiu în contact cu realitatea corpului meu. Pur și simplu mi-a intrat în sistem să fiu conștientă de cât loc ocup, de cum se mișcă corpul meu și de cum este privit. Sau cum îmi imaginez eu că este privit. Multe sunt de fapt doar în mintea mea deja pregătită pentru ce este mai rău.

Puterea femeilor care ne oglindesc

Vorbeam zilele trecute cu Teodora despre Andreea. Numele lor sunt cele reale, și aleg să fac aceste dezvăluiri asumat, dar totuși le voi cere permisiunea înainte, ca să mă asigur că este în regulă să vă spun adevărul atât de crud. Știu cum e să intre oamenii cu bocancii în viața ta fără să le permiți, și nu vreau să devin unul dintre ei.

Teodora este femeia care a inspirat numele rochiei best-seller IDU FASHION, Teodorița. Este o urmăritoare veche de-ale mele care a devenit clientă pentru că îi plăceau rochiile create de mine, iar mai apoi am descoperit amândouă că este căsătorită cu un prieten vechi și drag din copilărie. Ba mai mult, am ajuns amândouă să facem parte din același grup exclusivist – Femei în armonie. Pe scurt, viața ne-a creat situații și contexte ca să ne cunoaștem și să ne descoperim. Se mai miră cineva că în prezent Teodora s-a alăturat echipei IDU FASHION și că face parte din poveste? Face parte din poveste nu doar pentru că ne leagă amintirile pe care ni le-am creat împreună, ci pentru că împărtășim aceleași valori, iar atunci când ne dezbrăcăm de titluri, de reușite sau de eșecuri, și rămânem cu sufletele goale valorile sunt cele care unesc oamenii și îi țin împreună. 

Andreea este prietena ei din copilărie. Este o FEMEIE SUPERBĂ din toate punctele de vedere: atrăgătoare, cu o siluetă la care eu și multe femei visează, cu rotunjimi apetisante, cu un păr lung și strălucitor desprins din reclamele la Pantene, un zâmbet molipsitor și privire pătrunzătoare (nu-i judec pe bărbații care se simt intimidați), deșteaptă și mereu cu vorbele la ea, amuzantă și cu o energie magnetică. 

Și totuși, de foarte multe ori, ea nu reușește să se vadă așa. 

Se critică pentru fluctuațiile de greutate ale siluetei și pentru că nu și-a menținut greutatea din adolescență, consideră de multe ori că problema este la ea și nu la oamenii care nu mai știu ce este respectul și limitele sănătoase, și ajunge să creadă că trebuie să se schimbe ea, în loc să pună oglinda în fața unei societăți care judecă femeile mai aspru decât orice greutate.

Zilnic vorbesc cu femei. Fac asta de ani de zile pentru că printre femei mă simt în largul meu, înțeleasă, acceptată și văzută. Și toate ne biciuim pentru micile „greșeli”. Dar câte dintre noi am pus la îndoială ce înseamnă greșit cu adevărat? Câte dintre noi am îndrăznit să definim ce înseamnă corect sau greșit, și să trăim autentic după propriile valori și nu după ce ni se transmite direct sau subtil? Câte dintre noi trăim în paradigme și prejudecăți moștenite, dar care nu ne aparțin și care nu au nicio legătură cu esența noastră? Vă spun eu: prea multe.

În ultimul an am experimentat viața diferit de cum am făcut până acum, iar cu toții știm că atunci când acționezi diferit ai parte de rezultate diferite. 

Așa că vreau să fiu sinceră cu tine și să-ți povestesc ce decizii m-au adus în punctul în care trăiesc cu bucurie cea mai bună perioadă din viața mea.

#MyBodyJourney a început acum mai bine de 10 ani și fiecare an a venit cu conștientizări și evenimente interesante (evit să spun plăcute pentru că unele nu au fost plăcute deloc). Această experiență m-a purtat printr-o călătorie spre mine și m-a ajutat în primul rând să îmi calibrez așteptările de multe ori nerealiste, la realitatea pe care o trăiesc. 

În primul rând, am înțeles că este o călătorie care nu se va termina niciodată. Ce nume interesant și atât de potrivit am ales: #MyBodyJourney! La început credeam că este doar despre slăbit. Credeam că este un proces căruia mă voi dedica 1-2 ani și că se va termina și apoi voi avea parte de propriul meu happy end. 

Nu a fost așa. Am realizat după 5-6 ani că nu se va termina poate niciodată. Mi-au mai trebuit câțiva ani ca să accept asta. Iar acum, după mai bine de 10 ani sunt recunoscătoare că n-am rămas blocată în obiectivul slăbitului și că am început să am capacitatea, deschiderea și puterea să observ, să primesc și să cuprind toate fațetele acestei călătorii.

Nu este doar despre slăbit. Este despre iertare, acceptare, luptă, câștiguri, compromisuri și descoperire de sine. 

Doamne, și cât este de faină Ioana care se dezvăluie petală cu petală precum un boboc de trandafir cu o tulpină plină de spini și frunze care o protejau de lumea exterioară, dar și de ea însăși. Însă uneori, fix ceea ce te protejează te ține departe și de cea mai bună versiune a ta. Trebuie doar să ai curajul să alegi să faci munca dureroasă, să îți lărgești zona de confort deschizându-te spre necunoscut făcându-l astfel să-ți devină familiar.

Și lăsând metaforele la o parte, hai să pătrundem împreună mai adânc în sufletul meu. Te rog doar să fii blândă și să mă ții de mână. Nu uita că sunt doar o oglindă care îți arată doar ce este deja în tine. 

Ioana, o altă prietenă dragă, mi-a zis de curând un lucru tare frumos: oamenii vor să fie în preajma ta pentru că văd în tine ce este mai frumos în ei. Și am rămas mult timp cu această idee în gând. Mi-a umplut sufletul să mi se spună direct că ceea ce eu văd în alții reușesc la rândul meu să oglindesc. 

Ultimii ani au fost cei mai valoroși pentru mine din mai multe puncte de vedere: întâlnirile cu clientele IDU FASHION în showroom mi-au arătat corpuri reale ale femeilor ca mine, femei pe care le admir, femei cu care mă identific, femei care mă inspiră, femei pe care vreau să le am în preajma mea. M-au calibrat și m-au ancorat în realitate după ce ani de zile trăisem în paradigma perfecțiunii etalate online și care la nivel subtil îmi afectase subconștientul să cred că sunt o impostoare, că viața mea este plină de lipsuri și mai ales, să râvnesc la viețile altora. Îți sună familiar? Nu măr mir, vreau doar să știi că te înțeleg perfect. 

Femeile cu care am interacționat în ultimii ani m-au învățat să redefinesc frumusețea, succesul, autenticitatea și ce înseamnă să trăiești o viață împlinită. De la mame fericite la mame derutate și prinse între fosta viață și noul statut de mamă, de la tinere la început de drum în descoperirea de sine și femei mature singure prinse în paradigma nu pot fi împlinită dacă sunt singură, dar totuși iubesc viața mea așa cum e acum, toate mi-au arătat același lucru: nu există doar o singură cale. 

Anul acesta este primul în care mi-am dat voie să mă bucur pur și simplu de mine, de tinerețea mea, de frumusețea mea, de succesele mele mai mici sau mai mari, fără să-mi mai fie teamă că nu sunt perfectă. Că nu am corpul zvelt, că nu am pielea întinsă, că nu am un copil la vârsta de 37 de ani, că nu mi-e viața plină de vacanțe de lux, că nu fac parte din cele mai exclusiviste cercuri sociale sau că nu mă pot ține de vreun program inspirațional pe Instagram. 

Vara aceasta, pentru prima dată în ultimii 15 ani, am pășit fericită și împăcată cu pielea lăsată pe brațe și pe picioare într-un costum de baie în două piese. Ba chiar mi-am purtat mândră aceste urme lăsate de toate kilogramele de care am reușit să mă eliberez după ani de lupte și chinuri interioare. Mi-am amintit că o cicatrice este doar un semn clar că o rană se vindecă. 

Timp de mai bine de 10 ani am făcut tot ce se putea face ca să reușesc să slăbesc natural, fără o intervenție la stomac. Am vrut să demonstrez că eu pot și chiar dacă nu recunoșteam, în adâncul sufletului meu simțeam că dacă fac intervenția va fi o confirmare a eșecului meu. Nici eu nu eram conștientă că asta e credința mea interioară. Mulți oameni trăiesc ani de zile pe pilot automat. Și eu sunt om. Și eu sunt ca tine și ca mulți alții.  

Când am luat în sfârșit decizia să mă operez la stomac am simțit că predau armele, dar față de mine aveam consolarea că măcar am încercat tot ce se poate face timp de aproape 10 ani. Asta mi-a dat putere. Nu eram împăcată cu decizia mea, dar această consolare mă ajuta să nu dau înapoi. Trăiam cu povara eșecului. Și am mai trăit așa o perioadă bună după operație până am ajuns la acceptare. Și nu doar acceptare, ci o mai bună înțelegere a procesului prin care trec de fapt, a piedicilor și greutăților la care mă supun de bună voie, poate chiar la o pedeapsă pe care mi-o dădeam singură. Știi câte femei se pedepsesc singure? Normal că știi, ești una dintre ele. Una dintre noi. 

Dar după câteva luni bune de la operație am realizat că nu e un eșec, ci un act de curaj și de iubire de sine. Așa cum spune prietena mea Alexandra (realizatoarea podcastului Kilograme de fericire), am tăiat o parte din mine ca să le salvez pe toate celelalte. Eu sunt eroina propriei mele povești! V-am zis câte am învățat eu de la voi, femeile din jurul meu! 

Iar conștientizarea despre care vă spuneam la începutul acestui mesaj m-a ajutat să ating un nou nivel de bucurie și înțelegere a propriei vieți: m-am chinuit în prima parte a vieții ca să pot trăi în bucurie o perioadă mai lungă de timp. Pragmatic vorbind, am mai mult timp în față decât am lăsat în urmă.

Da, nu mi-a fost ușor. Da, nu a fost plăcut. Da, mi-aș fi dorit să nu fi trăit anumite momente și să nu fi întâlnit anumiți oameni. Dar Ioana de azi este tocmai suma tuturor acestor factori. Și da, este meritul meu că am reușit să scot la lumină o Ioana atât de faină și nu una înrăită și plină de resentimente, cu mentalitate de victimă (și da, am fost acolo) și cu o atitudine pesimistă. 

Vreau să te atenționez că toate suntem Ioana, Teodora, Alexandra și Andreea la un moment dat în viață. Așa cum nici bătăile inimii nu sunt liniare când trăiești, nici viața trăită din plin nu este nici liniară, nici doar ascendentă sau doar descendentă. Este așa cum ne-a fost dat, dar și cum alegem noi să o trăim. 

Așa că draga mea, îți doresc să nu fie nevoie să ajungi și tu la 37 de ani ca să realizezi că suntem prizonierele propriilor noastre minți și că doar noi avem puterea și darul unic de a popula acel loc cu bucurie, cu oameni și gânduri frumoase, cu iubire de sine, cu blândețe față de noi și față de alții. 

Și nu uita: ce admiri la mine se găsește deja în tine.