Doamnelor astãzi am un review mai special pentru voi 🙂

La sfârşitul anului trecut am fost norocoasa câştigãtoare a unui premiu surprizã pe pagina de Facebook Benefit Cosmetics Romania. Am câştigat un gloss Sugarbomb şi un primer the POREfessional. Ambele produse au fost o noutate pentru mine deoarece nu foloseam nici gloss pânã atunci şi nici nu încercasem the POREfessional, deşi auzisem atâtea despre el şi mi-l doream mult.

Cu primul produs m-am înţeles bine de la prima aplicare, însã cu al doilea am avut câteva bãtãi de cap şi dupã câteva încercãri mi-am dat seama cã nu mi se adreseazã. Discutând despre aceastã problemã cu Cristina, ea s-a arãtat foarte încântatã de acest produs aşa cã i l-am dãruit ei.

Benefit Porefessional

Mai jos veţi citi un review foarte detaliat semnat  Cristina Shopping Therapy 😀

A venit timpul să mă declar Benefană. Am încercat majoritatea produselor Benefit și pot să vă spun că pe multe dintre ele le-am cumpãrat din nou și au rămas în rutina mea zilnică. Preferatul meu este blush-ul Dallas, iar pe loc secund se află POREfessional, balsamul pentru pori măriți. Despre el vă voi vorbi în acest review.

POREfessional este un produs destinat porilor și liniilor fine. Promite minimalizarea lor și o piele mai fină ca mătasea. Formula este oil-free, conține un derivat de vitamină E și este potrivită tuturor tipurilor de ten. Se aplică pe tenul curat, hidratat corespunzător, cu ajutorul degetelor din dotare.

Nu pot spune că am testat foarte multe primere la viața mea, dar din ce-am testat nici unul nu m-a ajutat la diminuarea porilor din jurul nasului. Probabil că nici nu mă tenta foarte mult, dacă nu aș fi avut într-un set un mini produs. Pur și simplu a făcut minuni. E ca opțiunea de airbrush din programele de editare :))

Și să nu uit să vă spun că, din toamnă, cantitatea de produs e dublă, iar prețul e foarte puțin mărit (față de cel inițial).

L-am aplicat și sub fondul de ten și peste, dar am realizat că diferențe prea mari nu există între cele două variante. Dacă decideți să îl folosiți peste fondul de ten trebuie să îl aplicați cu mișcări de tapotare, nu prin frecare energică :))

De aplicat, se aplică foarte ușor, e fin, incolor (deși în tub seamănă cu un BB cream, adică puțin colorat), matifiazã zona pe care este aplicat și face porii să dispară. Zonele pe care îl aplic eu sunt: nas și perinazal, deoarece acolo sălășluiesc enervantele puncte negre și porii măriți.

POREfessional Benefit

Am mai observat că funcționează de minune şi ca bază de machiaj, prelungește rezistența fondului de ten, dar nu oferă o matifiere de durată. Așa că nu vă bazați pe el să țină sebumul în frâu 🙂

Varianta mini m-a ținut vreo 3 luni, pentru că e necesară o cantitate foarte mică de produs pentru a acoperi zonele dorite de mine. Acum am varianta mare (mulțumesc Ioana) și sunt sigură că mă va ține cel puțin un an.

 E un produs cam scump, însă investiția se va amortiza în timp. Nu uitați că trebuie să folosiți fond de ten împreună cu el. Aplicat fără fond de ten nu prea face o mare diferență.

Nu uitaţi sã îi vizitaţi blogul Cristinei!

————————————————————————————————————————————-

Dacã v-a plãcut acest review  nu uitaţi sã îmi spuneţi acest lucru printr-un comentatiu, like sau share, dacã mai aveţi întrebãri puteţi folosi de asemenea cãsuţa de comentarii sau adresa de email ioana@ioanadumitrache.ro şi dacã nu v-a plãcut aştept sã îmi spuneţi de ce

Nu uitaţi sã vã înscrieţi la Giveaway:

Name Day Giveaway! – Ultima zi!!!!!!!!

Sã vã abonaţi la Newsletter (gãsiţi cãsuţa de abonare în coloana din dreapta)

Sã mã urmãriţi pe:

Facebook – https://www.facebook.com/IoanaDumitracheBlog

Twitter – https://twitter.com/IoanaDumitrache

Pinterest – http://pinterest.com/ioanadumitrache/

Şi nu uitaţi de codul de 15% reducere “BFF01” la produsele CHI, label.m, Bruno Vassari şi Pevonia Botanica pe site-ul http://luxbeauty.ro/

Comentariile la 9 despre “Guest Review Benefit the POREfessional

  1. Ok, m-a convins Cristina, e f tare, nici nu mai conteaza textul, poza face cat o mie de cuvinte. Am citit totusi toata postarea 😛

    1. exact! poza face cat o mie de cuvinte!

  2. Madalina spune:

    Da, din pacate si eu am ajuns la concluzia ca acest produs nu mi se adreseaza. L-am achizitionat in urma cu 2 saptamani sin Sephora, in trusa Fast Train to Fabulous si nu ii gasesc nicio utilitate.
    Daca este vreo cititoare interesata de el, il vand cu 40 lei, singura conditie fiind sa ma pot intalni personal in Bucuresti cu fata respectiva, sa nu ma complic cu expedieri prin posta.
    Produsul meu e full size si l-am folosit de fix 4 ori, in jurul nasului

    1. Miha spune:

      Buna Madalina, eu as fi interesata sa-l cumpar si sunt din Bucuresti, cum te pot contacta?

      1. Ioana spune:

        Buna Miha,

        I-am dat un email Madalinei cu adresa ta de email pe care ai trecut-o in formular.

        O zi frumoasa,

        Ioana

        1. Miha spune:

          Perfect asa, multumesc mult, Ioana!

  3. Andreea A spune:

    Intr-adevar este foarte eficient si face ceea ce promite. Din pacate insa, pentru mine mai facea ceva in plus :)) Imi usca groaznic tenul, asa c-am renuntat la el.

  4. kleopatra spune:

    Cred ca la un moment dat o sa imi iau si eu o „trusa” de la Benefit cu el inclus ca sunt foaaaaaarte curioasa daca mi se potriveste.

  5. Tentant produs ! La ce preț este ?

Comentariile sunt închise.