Nicio vacanţă fără peripeţii. Să vă povestesc primele întâmplări…

Am plecat din Bucureşti la ora 07:00, luni dimineaţă. Drumul spre Arad a fost destul de liber. De fapt am avut noroc că tirurile nu au avut acces pe o porţiune destul de mare pe Valea Oltului în acea zi şi am putut merge într-un ritm destul de alert. Înainte de ieşirea din ţară am oprit să cumpărăm vigneta pentru Ungatia. Întotdeauna o luăm de la aceeaşi bărăcuţă. De data aceasta ne-aservit o doamnă foarte amabilă care ne-a numit sudişti. Ne-a povestit că în trecut a lucrat la petrochimia din Piteşti şi ne-a demonstrat că ştia toate fabricile mari din zonă. Vigneta pe 10 zile a costat 55 lei (în caz că vă ajută această informaţie).

Seara ne-am oprit la un hotel Ibis în Budapesta. Iubitul meu a fost cam dezamăgit de cum arăta camera, dar mie mi se părea ok. E drept, nu avea nicio legătură cu luxul de la Alva Park (despre care v-am povestit AICI), dar aş mai merge acolo. Din cercetările mele hotelurile din lanţul Ibis sunt destul de ieftine.

A doua zi am pornit direct spre Austria, iar prima oprire a fost în benzinăria Shell care este imediat după graniţă de unde am cumpărat vigneta pentru Austria. A costat până în 10 euro pentru 10 zile, dar nu ne amintim exact cât, ca să fiu sinceră.

Următoarea oprire a fost la Outletul din Parndorf care se extinde de la an la an. Voiam în special ceva lenjerie intima de la Calvin Klein pentru că au acolo un magazin cu preţuri foarte bune. După Triumph, Calvin Klein este al doilea brand preferat la capitolul lenjerie. Din păcate anul acesta nu am găsit nimic pe placul meu, însă am găsit la Palmers un sutien din dantelă cu bretele groase care a costat doar 5 euro, aşa că tot am rezolvat  această problemă. Ne-am mai oprit la magazinul Vans de unde ne-am luat fiecare câte o pereche de încălţări. Eu mi-am găsit o pereche de tenişi roz foarte intens de care m-am îndrăgostit instant. Au costat doar 26 euro. Mai pusesem ochii pe o pereche cu platform gen Isabel Marant cu negru şi leopard print, dar să fiu sinceră eu nu mă îmbrac foarte des sport, aşa că m-am gândit că mai bine păstrez banii pentru festival. Am făcut o scurtă oprire şi la magazinul de cosmetice de unde am plecat cu un concealer MAC Pro Longwear şi o pudră galbenă Smashbox. Corectorul a costat 14 euro, iar pudra 12 euro. Mi s-a părut foarte haios momentul în care studiam pudra galbenă iar iubitul meu mi-a zis foarte serios “pudră galbenă nu ai”. Chiar nu mă aşteptam să ştie atât de bine ce am în trusă :)) Dacă sunteţi fane ale produselor MAC, Estee Lauder sau Clinique la acest magazine veţi găsi nişte oferte foarte bune. Din păcate când am plecat de la Parndorf a început o ploaie puternică aşa că plimbările lungi pe care le-am plănuit prin Viena au fost amânate.

Pe la ora 18:00 ne-am cazat la un hotel Ibis la vreo 3-4 km de centrul Vienei. Abia seara am ieşit la plimbare. Ne-am oprit în zona pietonală care deşi era destul de animată, era mult mai liniştită decât Lipscaniul nostru din Bucureşti. A fost o plimbare extrem de plăcută. Am intrat în aproape toate magazinele de suveniruri chiar dacă nu am cumpărat nimic. Acum 6-7 ani aş fi fost extrem de încântată de aceste magazine, dar acum mi se par toate produsele kitchuri. Zona pietonală din centrul Vienei este foarte frumoasă, iar arhitectura catedralei este deosebită. Mă bucur că am ales să facem această plimbare seara, a fost foarte plăcută. După câteva ore ne-am întors în cămăruţa noastră sărăcăcioasă de la hotel. Acest Ibisl este mult mai urâţel decât cel din Budapesta, chiar dacă am plătit mult mai mult. Ca să nu mai spun că iniţial ne oferiseră o cameră dublă cu două paturi, dar au fost foarte drăguţi şi au acceptat să ne-o schimbe.

A doua zi m-am trezit la 07:30 ca să îmi ondulez părul şi să mă machiez. Nu folosesc foarte mult machiaj în vacanţă, doar cât să mă facă să mă simt bine. Noroc cu extensiile de gene care mă salvează. În spirit de glumă, după ce m-am aranjat m-am bagat la loc în pat lângă iubitul meu şi am aşteptat să se trezească. Voiam să vadă că nu îl păcălesc şi că eu chiar mă trezesc aşa dimineaţa :)))

De data aceasta am hotărât să luăm micul dejun la hotel, dar nu a fost o decizie înţeleaptă. Nu mi-a plăcut absolut deloc şi nu recomand. Nu merită să dai 6,5 euro de persoană pentru chifle, unt, gem, şuncă şi caşcaval. Nicio legumă, niciun fruct sau ouă de vreun fel. Nici aparatul cu suc şi apă nu mergea ca lumea. Să vă povestesc: eu voiam un pahar cu suc de mere şi iubitul meu cu portocale. Aparatul avea suc de mere, de ananas, mere, tropical şi apă simplă. Pun eu paharul şi apăs pe butonul pentru mere. Nu se întâmplă nimic. Mai apăs o dată, tot nimic. Îmi zic că nu mai au mere, aleg ananas. Apăr butonul de ananas, iar nimic. Îmi zic “hai să iau pomrtocale pentru el” şi apăr butonul respectiv. Iar nu se intâmplă nimic. Într-un final îl apăs şi pe cel cu aromă tropicală şi iar nimic. Hotărăsc că apa este mai bună decât nimic şi apăs butonul de apă. Din nou, nimic.

În spatele meu aştepta la rând un băiat la vreo 9-10 ani. Mă dau la o parte şi îl las pe el. Ia un pahar, apasă butonul cu mere şi ghiciţi ce? I s-a umplut paharul cu suc de mere. După ce pleacă, mai încerc şi eu o dată. Iar nu merge. M-am lăsat păgubaşă. Setea trecuse deja şi oricum numai mie mi se poate întâmpla aşa ceva.

Strângem bagajele, plătim parcarea hotelului (care costa 50 cenţi pe oră, după primele două ore) şi pornim spre Sankt Polten unde urma să aibă loc festivalul de muzică FreQuency. După 40 de minute de mers pe autostradă ajungem în oraşul cu pricina. Ştiam că este un festival mare şi că urmează să vină oameni din toată Austria şi din alte ţări din Europa, dar nu ne aşteptam să fie chiar atât de mare. Foarte mulţi oameni au venit cu cortul sau stăteau în campusul lor cu corturi numit “COMFORT”. Pentru 60 de euro îţi ofereau un cort de 2 persoane, toalete şi duşuri în campusul lor pentru 4 zile. Am optat şi noi pentru această variantă de cazare gândindu-ne că oricum nu vom dormi prea mult. Dar sinceră să fiu eram cam singura opţiune pentru că pe booking sau airbnb nu am găsit nimic de închiriat în acest oraş. Totul era fully booked deja pe perioada festivalului.

Bun, ajungem în Sankt Polten, dibum noi care este zona de festival şi ne apucăm să căutăm un loc de parcare. Cred că ar fi fost mai uşor să găsim un copil pierdut decât să găsim un loc în care să lăsăm maşina în siguranţă şi să nu fie la 5 km de zona de camping. Hotărâm să mergem să ne luăm brăţările de acces mai întâi. Am fost direcţionaţi de către echipa de la postul de informaţii să mergem la casa de “Comfort check-in” unde era o coadă întinsă pe vreo 7-8 metri. Am aşteptat doar vreo 50 de minute la coadă ca să ne luăm brăţările. Băiatul de  la casă ne-a spus sămergem la coada care se vede în stânga lui şi să ne facem check-in-ul pentru cort. Părea departe. De fapt totul era departe aici. Noroc că eu sunt o persoană care se organizează foarte bine şi am făcut în aşa fel încât să avem puţine bagaje: doar trollerul meu Princess Traveller (despre care v-am scris AICI) , cei doi saci de dormit, rucsacul iubitului meu şi poşeta mea. Faţă de ceilalţi noi nici nu aveam bagaj.Unii erau cu cărucioare imense de bagaje în care aveau baxuri peste baxuri  de cutii de bere. Nu am mai văzut niciodată atâta bere! Fiecare persoană (chiar şi fetele) avea ce puţin un bax de 24 de cutii de bere.

Ne-am pus şi noi cu restul persoanelor la coada care se întindea pe cel puţin 20 metri şi care avea o lăţime de cel puţin 5-6 metri. Se avansa destul de greu, dar entuziasmul festivalului ne-a ajutat mult. Din păcate după vreo oră a început să plouă. Ploua torrential iar eu aveam doar o geancă de piele întoarsă pe mine şi un tricou. Cu pelerina de ploaie, căci aveam doar una singură şi aia luată doar aşa “că poate trebuie..”, am acoperit trollerul şi sacii de dormit. Ar fi fost destul de trist să ajungem în cort şi să constatăm că erau uzi. După vreo 30-40 de minute ploaia dădea semen să se oprească, dar oricum nu mai conta. Fata care s-a trezit la 07:30 dimineaţa ca să-şi onduleze părul şi să apară ca o divă la festival era doar o curcă plouată care tremura de frig şi se întreba ce a făcut să merite una ca asta. Eram cam supărată că am lăsat umbrela în maşină, dar s-a dovedit a fi o alegere înţeleaptă căci atunci când ne-a venit rândul am constatat că nu aveam voie cu umbrele în acel perimetru. Nu pot să vă explic de ce.

Oricum, partea cea mai rea abia acum urmează. Fix când mai aveam doar două persoane în faţa noastră la rând, adică după vreo două ore şi ceva, doi băieţi austrieci au intrat în vorbă cu noi. La un moment dat au observat că nu avem deja brăţările pe mână şi ne-au întrebat de ce naiba mai stăm la coadă? Apoi au început să vorbească în germană cu persoane din staff (evident că noi nu înţelegeam nimic) care şi ele păreau destul de dezorientate şi nu ştiau ce să facă cu noi. După vreo 10 minute în care băieţii austrieci s-au agitat pentru noi am aflat cruntul adevăr: noi nu trebuia să stăm la acea coadă. Puteam merge direct la zona de Comfort ca să facem check-in-ul în cort. Pe cuvântul meu că aproape am început să plâng când am auzit. Eram udă toată în partea de sus, pantofii mei sport noi erau plini de noroi şi eram udă la picioare, iar când am trecut şi de zona de control unde am aflat că nu trebuia să stăm la coada aia, au scuturat apa de pe cort pe blugii mei aşa că aveam toată partea din spate udă. Deja eram super udă cu totul.

OK, eram aproape în zona de camping, dar nu găseam zona Comfort special amenajată de ei. Primisem o hartă la început, dar nu prea ne ajuta în condiţiile în care nu ne spunea nimeni unde eram. Din păcate la capitolul organizare şi comunicare festivalul FreQuency 2014 a fost destul de prost organizat. Din loc în loc mai erau afişe cu câteva informaţii, dar doar în germană.

După vreo 25 de minute găsim zona de Comfort şi aflăm care este cortul nostru. Înauntru totul era uscat. Hotărâm să aruncăm bagajele şi să pornim spre zona de concerte căci deja le pierdusem aproape pe toate din prima zi de festival. Cuvântul de ordine din acea zi? NOROI! Era noroi peste tot! când ne-am dat jos din maşină prima dată în Sankt Polten, prietenul meu tot comenta că aproape toţi erau încălţaţi cu cizme de cauciuc. Cine îşi dorea acum cu ardoare o pereche de cizme de cauciuc şi ar fi dat orice pentru una? Eu!

Când am ajuns la scena principală concertul Bastille era deja spre final. Am mai prins două melodii pe care am cântat şi dansat de parcă nu m-ar fi plouat niciun pic. Mi-aş fi dorit să îi ascult de la început. Cam aşa arătam noi atunci.

Nu am stat foarte târziu în prima seară şi am hotărât să mergem să ne schimbăm hainele ude şi să ne încălzim. Am luat salteaua gonflabilă din maşină şi am pornit spre zona de camping. Primul semn bun a fost că a încăput perfect în cort (avea puţine emoţii că ar putea fi prea mare). S-a apucat iubitul meu să o umfle cu o pompă. La un moment dat părea destul de umflată şi i-am zis că poate să se oprească, dar el din prea multă precauţie a mai dat câteva pompe. În doar câteva secunde s-a auzit un mare POC! şi salteaua era din nou dezumflată. Eu eram sigură că s-a spart, iubitul meu credea că mai avea vreun capac pe undeva şi că a ieşit. Am hotărât să ne culcăm aşa pe ea şi să vedem mâine.

Prima noapte în cort a fost …ok. Noroc că avem nişte saci de dormit foarte groşi, dar aş fi apreciat mai mult să dorm pe saltea.

În următoarea postare promit să vă arăt mai multe fotografii şi să vă povestesc care este atmosfera de la festival şi cum se distrează tinerii austrieci. Am atâtea să vă povestesc, sper doar să fie interesante pentru voi postările din vacanţă 🙂

Duminică noapte voi ajunge în România, aşa că de luni vă pot scrie mai multe. Diseară îi voi asculta live pe cei de la Placebo, de abia aştept! Azi de dimineaţă când mergeam să iau micul dejun i-am auzit făcând repetiţii. Totul suna foarte bine. Iau în considerare varianta de a mă aşeza în faţa scenei cu câteva ore înainte, dar dacă vor fi tot 13 grade la fel ca aseară….