Poveştirile mamei continuă – Hairstyling în anii ‘80

Luna trecută mama mea v-a povestit despre primele cosmetice ale ei şi cum erau adolescentele cochetele în anii ’70. Seria articolelor continuă şi pentru că sunt poveşti frumoase şi interesante care merită spuse, astăzi v-a pregătit o nouă amintire cu iz de beauty. Sper să vă placă!

Şi pentru cã am vorbit despre cum ne strãduiam sã fim frumoase chiar şi fãrã sã avem la dispoziţie tutorial despre cum sã ne machiem sau cum sã ne îngrijm pielea, cred cã putem vorbi puţin şi despre îngrijirea podoabei naturale a oricãrei femei: pãrul. Este adevãrat cã cele mai multe dintre femei sunt dãruite de la naturã cu un pãr bogat, frumos şi sãnãtos, dar nu este mai puţin adevãrat cã fãrã un efort susţinut pe tot parcursul vieţii, pãrul îşi poate pierde din sãnãtate şi frumuseţe. Deci, cum ne îngrijeam pãrul într-un timp în care mãştile de pãr, tratamentele de întreţinere sau şampoanele specializate erau puţin cunoscute şi desigur folosite, chiar şi în saloanele de coafurã?

Pãr frumos şi sãnãtos, aceasta era deviza şi ţelul oricãrei mame care dorea sã-i fie admiratã copila încã din momentul primelor codiţe legate cu fundinţele reglementare. Deci nu am scãpat nici eu, nici surorile mele de pãrul lung, purtat frumos în codiţe la şcoalã şi lãsat liber pe spate sau prins într-o coadã în restul timpului. Nu pot spune cum au trecut primii ani de îngrijire a pãrului cãci mama era cea care se îngrijea în mod special, dar de la 10-12 ani, ştiu sigur sã spun care era rutina de îngrijire a ceea ce a devenit cu timpul cu adevãrat o podoabã, admiratã de toatã lumea. Sã ai un pãr sãnãtos, bogat, care lãsat liber ajungea pânã la talie, nu putea trece neobservat.

Dar sã o luam cu începutul. Rutina era urmãtoare : spalat, uscat şi sã nu râdeţi, uneori, cofat. Mã rog, ceva ce presupunea cã la sfârşit pãrul vã avea un alt aspect decât cel natural.

Spãlatul pãrului. O datã pe sãptãmânã, de obicei duminica seara. Douã ape, la începuturi cu sãpun de casã şi mai apoi cu şampon cu muşeţel sau cu urzicã. 10 lei sticluţa. Alb-gãlbui cu ou şi albastru-verzui cel cu muşeţel. Erau foarte bune.

Urma clãtirea în musai douã ape şi a treia în care puneam un pãhãruţ de oţet, pentru îndepãrtãrea tuturor urmelor de sãpun şi ca sã strãluceascã frumos. Mama spunea cã pãrul este curat, spãlat bine dacã la sfârşit strâns în mânã pãrul scârţâia. Doamne, ce senzaţie!

Uscarea se fãcea vara, pe balcon la soare, deci ne spãlam la prânz, iar iarna în bucãtãrie lângã aragaz, cu mare grijã sã nu se întâmple ceva. Foenul a apãrut în viaţa noastrã mai târziu, prin anii ’80, dar asta nu însemna cã stãteam în loc de el.

A doua zi, începea circul care dura 2-3 zile: fiind foarte bogat, uşor ondulat, era greu de descurcat fapt pentru care, foloseam doar peria cu pãr natural şi pentru a fi mai uşor de descurcat foloseam ulei de nucã. Celebrele sticluţe cu ulei de nucã nelipsite dintr-o casã cu fete. Şi chiar dãdeau rezultate. Pãrul de cuminţea, mirosea frumos şi se descurca cu uşurinţã. Nu trãgeam sã-l rupem, nu ne schimbam între noi periile de pãr sau pieptenii. Eram patru fete şi fiecare aveam peria noastrã de pãr şi pieptenele nostru. Spãlam periodic periile de pãr cu sãpun, le clãteam foarte bine cu oţet şi le uscam la aer. Mama ţinea foarte mult la respectarea acestor obiceiuri.

Din când în când, aveam parte de un tratament mai special: înainte de spãlat mama ne fãcea un masaj capilar uşor cu gaz. Cã nu ne fãcea nicio plãcere era clar, dar nu exista cale de scãpare şi recunosc acum cã, probabil, acest tratament a fost benefic, cãci nu exista sã ne cadã pãrul, sã avem mãtreaţã sau alte surprize, precum pãduchii de care aud şi astãzi cã se gãsesc prin colectivitãţile şcolare cele mai selecte.

Astãzi, produsele specializate pe bazã de petrol sunt la mare cãutare şi foarte apreciate. Noi aveam doar gazul lampant care la un moment dat a fost din ce în ce mai greu de gãsit. Dar mama îl cãuta şi noi avem mereu la îndemânã “tratamentul” capilar, cam mirositor, dar eficient.

Un alt tratament de care aveam parte din când în când era şamponul natural cu gãlbenuş de ou. Douã-trei gãlbenuşuri, cu care se spãla bine pãrul şi apoi clãtirea care dura ceva mai mult pânã când scãpam de omleta  din cap. Astãzi îl fac cu mare plãcere şi de bunã-voie.

Primãvara clãtirea era mai specialã, cãci de când apãreau urzicile, începea tratamentul  cu fiertura urât mirositoare. Şi mai avea şi o culoare de mureai. Dar mama ne pãzea şi deci nu scãpam netratate corespunzãtor cãci la sfarşit ne controla dacã ne-am spãlat pãrul bine şi l-am clãtit conform standardelor stabilite. Vã mai amintiţi: sã scârţãie de curat!

Şi ca sã nu spuneţi cã nu îngrijeam şi de aspect sã şţiţi cã, noi cele blonde (da, eram blondã!) aveam parte de clãtire cu ceai de muşţel, iar cele brunete cu fierturã din frunzã de nuc. Ce ziceţi, eram cochete? Nu era foarte simplu sã ai un pãr frumos, trebuia sã faci un efort substanţial dar a meritat.

Partea cu coafatul a venit mai târziu. Mai dupã 16 ani când am început sã mã gândesc sã-l aranjez şi altfel decât în codiţe, într-o coadã sau lãsat liber pe spate. Şi atunci ce puteam face? Bigudiurile, dar pânã la ele moaţele şi-au trãit perioada de glorie. O fâşie de pânzã pe care se punea o bucãţicã de ziar. Apoi luam o şuviţã subţire de pãr şi o rãsuceam legând capetele fâşiei de pânzã. Moaţele erau practice, dormeai bine cu ele şi ieftine. Dimineaţa aveai o claie de pãr creţã, zbârlitã în toate pãrţile.

In anii facultãţii am încercat ceva mai “exotic” la aceea datã: codiţele africane, multe, vreo 24 de obicei, subţiri prinse la capete cu mãrgeluţe de plastic care se închideau cam ca piesele de lego de astãzi, cu mici picioruşe. Cercei care atârnau şi un mic colier cu lanţ şi cãpãtam un look mai aparte. Mie mi-a plãcut tare mult aceea perioadã. Şi cred cã şi pozele aratã cã mã distram.

Apoi a început relaţia mea specialã cu saloanele de coafurã, dar despre asta altãdatã cãci, a fost o relaţie nãbãdãioasã, care meritã povestitã pe larg. Oricum erau multe, ofereau servicii diverse şi chiar dacã astãzi sunt cu miile ofertele privind întreţinerea pãrului de la simple serivicii de spãlat-coafat la hair-stilişti consacraţi, nici atunci femeile nu se plictiseau şi chiar erau foarte multe saloane unde erau coafeze extrem de apreciate şi la care ajungeai la recondarea unei cunoştiinţe. De, astãzi se face reclamã salonului sau hairstylistului, atunci recomandarea clientului mulţumit era singura în mãsurã sã-ţi facã reclamã şi sã-ţi aducã noi clienţi.

Share the love!

Coco mi-a atras atenţia mai întâi ca cititoare şi mai târziu ca bloggeriţă. Am intrat pe blogul şi am observant că tratează subiecte pe placul meu reuşind astfel să iasă din mulţime. Povestea ei este foarte drăguţă pentru că este omul de marketing (a lucrat pentru Marionnaud) care a trecut în cealaltă parte a baricadei, cea a bloggeriţelor. Vă invit să citiţi interviul cu Marinela Mirea, CEO INGLOT şi neapărat să nu rataţi articolul despre fondul de ten ideal pentru vară! Beauty by Coco este un blog cu potenţial şi chiar dacă mai are de lucrat (vei primi feedback-ul pe mail) pentru că întotdeauna este loc de mai bine, apreciez seriozitatea cu care tratează acest hobby, perseverenţa şi ritmul constant şi susţinut în care scrie pe blog. Felicitări Coco!

PS: Coco mi-a luat un interviu după ce am câştigat premiul la Gala Digital Divas pe care îl puteţi citi aici 🙂

Sfatul săptămânii pentru bloggeri:

Fii creativ şi original! Nu mai încerca să te încadrezi în nişte standarde pe care nici măcar nu ştii cine le-a impus.