Printre prietenii mei circulă o glumă de fiecare dată când mergem la mare. Oricine ar întreba în orice moment “Ioana ce mai face?” răspunsul este întotdeauna acelaşi: “Se dă cu cremă cu protecţie solară!”. Însă această reputaţie este doar pe jumătate meritată deoarece nu este vina mea că am pielea foarte albă şi că perioada de expunere la soare trebuie să fie cât mai mică. În plus, sunt singura din grup care la sfârşitul zilei nu se plânge de arsuri, chiar dacă le-am explicat de atâtea ori ce impact are fiecare arsură asupra pielii…
De fapt, una dintre cele mai frecvente greşeli pe care oamenii le fac când îşi aleg produsele cu FPS este că ţin cont doar de textură şi cât de mult sau de repede vor să se bronzeze. Nimic mai greşit!
Iată care sunt factorii de care trebuie să ţii cont când îţi alegi produsul cu protecţie solară:
- Fototipul pielii. Acesta îţi spune timpul pe care îl poţi petrece la soare fără să te arzi. Eu sunt fototipul 2 (piele deschisă la culoare care se arde întotdeauna şi uneori prinde un bronz deschis, cu destul de mulţi pistrui) şi rezist la soare 10 minute fără să mă ard.
- Factorul de protecţie solară. După ce ai aflat ce fototip eşti poţi determina ce factor de protecţie solară ai nevoie. Factorul de protecţie solară reprezintă cantitatea de radiaţie pe care pielea o poate primi până în momentul în care începe să se înroşească atunci când foloseşti cremă cu protecţie, faţă de situaţia în care pielea nu este protejată. Dacă pielea ta se înroşeşte după 2 minute, prin aplicarea unui produs de protecţie acest timp se va înmulţi cu valoarea factorului de protecţie solară. De exemplu, în cazul unui produs cu SPF 15 vei putea sta 30 minute fară probleme la soare, iar în cazul unui produs cu SPF 30 vei putea sta o oră până vei începe să te înroşeşti.
- Texura şi natura ingredientelor. Pielea este un organ cu nevoi specifice aşa că industria cosmetică a dezvoltat o gamă largă de texturi ale produselor cu protecţie solară. De la creme, la loţiuni, uleiuri sau spray-uri răcoritoare – sigur vei găsi produsul care ţi se potriveşte cel mai bine. Mie îmi plac cel mai mult produsele cu extracte naturale ce conţin antioxidanţi. Nu uitaţi că antioxidanţii sunt cei care neutralizează efectele radicalilor liberi responsabili de îmbătrânirea pielii!
- Tipul de filtru solar. Ştiai că filtrele solare sunt de două feluri? Există filtre chimice care absorb radiaţiile solare şi care trebuie aplicate cu minim 20 de minunte înainte de expunerea la soare, şi filtre fizice/minerale care resping razele ultraviolete şi pot fi aplicate oricând deorece sunt eficiente din secunda în care au fost aplicate. Dezavantajul produselor cu filtre minerale este că lasă acea peliculă albă care se absoarbe mai greu.
- Locul unde foloseşti produsul. Eu ţin întotdeauna un spray răcoritor cu SPF 30 în torpedoul maşinii pentru a-mi proteja partea stângă a corpului. Cât stau la semafor l-am şi aplicat! Când mă duc la plajă prefer texturile uleioase, iar la piscină cremele şi loţiunile cât mai bogate.
Ce este bronzul?
Bronzul este o reacţie naturală a pielii de apărare împotriva agresiunii solare. Bronzul protejează pielea împotriva arsurilor solare, însă nu formează un scut impenetrabil, aşa că avem nevoie de produsele cu SPF care sunt pline de antioxidanţi naturali. În momentul expunerii la soare pielea începe să producă melanină pe care o trimite către straturile superioare ale pielii, unde ea are rolul de a forma un scut care să absoarbă şi să împiedice pătrunderea ultravioletelor în straturile profunde. Acest pigment poate fi maro sau portocaliu şi producerea lui necesită timp și resurse – energie, vitamine, minerale, iar dacă pielea este expusă prea mult şi unor raze prea puternice ea nu are timp să se dezvolte natural şi astfel apar arsurile care degradează pielea.
Vara aceasta mi-am îndreptat atenţia către produsele de îngrijire solară L’Erbolario care au o gamă extinsă de produse ce se adresează atât persoanelor cu pielea deschisă la culoare, cât şi celor care capătă cu uşurinţă o culoare măslinie. Îmi place acest brand pentru că iubeşte natura, iar în produsele sale adaugă doar cele mai eficiente ingrediente naturale. Pe scurt, combină fitoterapia clasică şi ştiinţa cosmeticii moderne pentru a crea produse blânde pentru piele.
Spray-ul despre care vă spuneam că îl aplic chiar şi în maşină este Spraysole SPF 30 îmbogăţit cu ulei de argan şi extract natural de goji. Uleiul de argan are proprietăţi anti-îmbătrânire şi de hidratare, iar extractul organic de goji este un cockteil de vitamine şi antioxidanţi atât de necesar pielii expuse razelor ultraviolete. Acest produs loţiune sub formă de spray care se absoarbe rapid în piele protejează atât împotriva razelor UVB, cât şi a UVA. Îl iau cu mine peste tot pentru că ştiu că mă fereşte de arsurile solare!
După ce mă întorc de la plajă, când pielea este uşor sensibilizată am un produs cu care o răsfăţ şi care îi dă o strălucire seducătoare instant: Crema iluminatoare cu ulei auriu de palmier şi aloe vera. Te scapă instant de efectul de “piele care ţine” datorită ingredientelor active cu proprietăţi antioxidante şi de calmare – aloe vere, unt de Karité şi mango şi ulei de măsline – şi oferă o strălucire de diamant datorită particulelor luminoase de rocă de mică.
Iar produsul must-have al verii este Unguentul Superbronzant cu coajă de nucă verde, ulei de morcov şi aloe care intensifică bronzul prin atingeri satinate şi catifelate. Chiar dacă este lipsit de filtre solare, acesta este bogat în elemente hrănitoare şi calmante şi este rezistent la apă.
..ce mai, vara asta se poartă L’Erbolario!
Surpriză pentru beauty bloggers!
Pentru că vara asta se poartă L’Erbolario vreau să le invit pe colegele mele beauty bloggers să scrie un articol în care să ofere cel puţin 5 sfaturi de bronzare dintre care unul să fie legat de produsele de îngrijire L’Erbolario.
Împreună cu L’Erbolario voi premia 3 dintre participante cu câte un set de produse formate din Spraysole SPF 30, Crema Iluminatoare şi Unguentul bronzant + încă 3 seturi pe care să le ofere cititoarelor în cadrul unui concurs. Sună excelent, nu-i aşa?
Aştept link-urile voastre până pe 23 iulie!
Surpriză pentru cititoare!
De asemenea, toate cititoarele mele sunt invitate să intre în aplicaţia L’Erbolario de pe Facebook pentru a câştiga premii minunate.
Super ofertă! Cumpără orice produs cu protecţie solară L’Erbolario şi primeşti 50% reducere la al doilea produs din aceeaşi gamă. Produsele sunt disponibile exclusiv în farmaciile Sensiblu.
–––––––
Castigatoarele sunt:
http://www.frommegwithlove.ro/
Multumim ptr sfaturi si pentru recomandari . Nu stiam despre atatea lucuri de care trebuie sa tii cont in alegerea unui produs ptr protectia solara .
E minunat articolul!
gata si articolul meu, ma inscriu si eu in cursa pentru premiu! 😀
Acesta este articolul meu: http://cossasblog.wordpress.com/2014/07/15/cum-se-bronzeaza-o-persoana-cu-pielea-alba-ca-zapada/
Fingers crossed!
Buna! Link-ul cu postarea mea: http://lorenamarchis.wordpress.com/2014/07/18/pielea-bronzata-e-frumoasa-daca-e-si-sanatoasa/
iata si articolul meu :* http://dyibianka.blogspot.com/2014/07/un-bronz-natural-in-5-pasi-simpli.html
Gata și articolul meu :* : http://coquetteromania.blogspot.ro/2014/07/vara-asta-se-poarta-pielea-bronzata-si.html
Eu sunt fototipul 1 – si mai si ;)))
Mi-a recomandat doctorul dermatolog sa folosesc lotiune cu factor de protectie chiar si cand merg la munca…pe strada, nu doar la plaja! Imi pare rau ca nu ma pot bronza, insa m-am obisnuit cu ideea! Multumesc pentru sfaturi 🙂
Buna! Utile sfaturile! Imi plac tare mult ochelarii. Ce model sunt?
Buna, Ioana!
Am scris si eu un articol – il gasesti aici:
http://www.frommegwithlove.ro/2014/07/5-sfaturi-pentru-un-bronz-sanatos.html
Te pup!
Buna 🙂
Am scris si eu un articol 😀 http://beautyandrecipe.blogspot.com/2014/07/5-sfaturi-pentru-un-bronz-auriu-si.html
Buna, Ioana, ma inscriu si eu, multumesc! http://www.beautybarometer.com/2014/07/decalogul-bronzarii-sanatoase.html
Buna! interesante sfaturi! desi am o varsta unele lucruri abia acum le aflu! Multumesc ca esti!
Cu mare drag si ma bucur ca ti-a fost folositor acest articol. Te pup!
Inscrierea mea: http://deebiku.blogspot.ro/2014/07/5-sfaturi-pentru-un-bronz-frumos.html 🙂
http://malecsandra.wordpress.com/2014/07/22/vara-asta-se-poarta-lerbolario – am scris si eu un articol despre L`erbolario !
Buna,
Frumos articol 🙂 Acesta este si articolul meu, sper sa-ti placa: http://konadnails.blogspot.ro/2014/07/5-sfaturi-pentru-un-bronz-sanatos.html
http://malecsandra.wordpress.com/2014/07/22/vara-asta-se-poarta-lerbolario -acesta e articolul meu .
Si eu, si eu in ultima zi :D.
http://federova.blogspot.ro/2014/07/cateva-sfaturi-pentru-un-bronz-frumos.html
:*
Imi incerc si eu norocul: http://danamakeup.blogspot.ro/2014/07/ce-sa-nu-faci-ca-sa-ai-un-bronz-frumos.html
Te pup.
Dana
Foarte interesant articolul. Produsele L’Erbolario sunt foarte bune si merita sa fie cunoscute de cat mai multe femei.
Iata si postarea mea referitoare la bronzarea… urbana:-)
http://www.giulieta.info/2014/07/pentru-o-bronzare-rapida-in-balcon.html
Buna!
Acesta este articolul cu care ma inscriu si eu : http://blogulpandorei.wordpress.com/2014/07/22/10-sfaturi-pentru-un-bronz-de-nota-10/ .
Te pup!
Draga Ioana, articolul meu este aici:
http://www.bysunshine.com/2014/07/tot-anul-se-poarta-l-erbolario.html#.U87NfON_vvZ
Pe ultima suta de metrii am reusit sa scriu si eu cateva trucuri pentru o piele bronzata si santatoasa. http://www.juliet.ro/5-trucuri-pentru-o-piele-bronzata/
un articol de nota 10 ,felicitari si multumim mult de sfaturi!