Astãzi doamnelor am o poveste mai specialã pentru voi. Am rugat-o pe mama mea sã împãrtãşeascã cu noi primele experienţe legate de frumuseţe. Aşa cã dacã sunteţi curioase sa aflati care au fost primele farduri sau primele produse de îngrijire ale unei adolescente cochete în anii ’70 vã invit sã citiţi mai departe.
Oricât ar pãrea de greu de crezut, cochetãria femininã a existat de când lumea, astfel încât oricare au fost timpurile, mai bune sau mai grele, femeile au dorit sã fie cât mai frumoase (cred cã s-a remarcat cã nu am spus pur şi simplu “frumoase”) şi imediat ce reuşau sã se ţinã bine pe tocurile mamei, treceau şi la atacul asupra arsenalului de înfrumuseţare al acesteia: rujuri, pudre, parfumuri şi ce mai gãseau, exersând îndelung în faţa oglinzii pentru momentul suprem când urmau sã dea pe spate reprezentanţii sexului opus. Mai conta câţi ani dura antrenamentul? Partea cea mai amuzantã este cea pe care nu o vede nimeni, nu-i aşa fetelor? Mai puţin pentru mame, dar cine sã le creadã?
Nici eu nu am fãcut excepţie deşi mama mea, dãruitã de la Dumnezeu cu un ten fãrã pete, cu spâncene ce nu trebuiau pensate, nu prea mi-a dat ocazia sã fac ravagii prin trusa sa de frumuseţe dar, mare a fost norocul meu sã am o sorã mai mare, care a avut grijã sã-mi “punã” la dispoziţie (adicã sã am eu de unde sã mã servesc fãrã pe mari fasoane) tot ceea ce îmi dorea inimioara: creme, farduri de ochi, creioane, pudrã, rujuri şi sã nu uit ojele, care se duceau repede de tot, cãci mai mult le stergeam decât sã stea pe unghii, cãci unde era sã mã duc cu unghii fãcute, la şcoalã? Trebuie sã spun cã sora mea este cu 4 ani mai mare, deci o diferenţã de ani confortabilã când tu ai 14 ani şi te pregãteşti sã iei cu asalt lumea iar ea la 18 ani deja dãdea bãtãlie dupã bãtãlie şi le cãştiga cu uşurinţã. Inaltã, blodã şi cu ochii verzi, fãcea ravagii şi îşi perfecţiona tehnica de machiaj fãrã prea mari probleme, într-o vreme când singurele modele erau artistele din revista Cinema sau vedele din filmele artistice cãci televizoarele erau alb-negru.
Acum sunã amuzant dar nici atunci nu era prea tragic cãci industria cosmeticã nu era inexistentã pe la noi, iar magazinele de “lux” aveau raioane unde se gãseau produse de calitate şi cine şi le permitea le gãsea. La magazinele de pe Calea Victoriei, la Coada lui Mihai, la Unirea, la Cocor sau la Bucur Obor se gãseau produse Helen Rubinstein, Pond’s, Caron sau Chanel. Studentã fiind dupã fiecare examen mã rãsfãţam cu câte o vizitã la aceste magazine şi mãcãr un sãpun tot îmi cumpãram cã mai mult nu se putea, dar mã ţineam la curent cu noutãţile. Poate cã mama nu folosea farduri dar trebuie sã recunosc cã a fost foarte înţeleaptã şi ea a fost cea care a adus dintr-o cãlãtorie farduri de pleoape lichide şi oje franţuzeşti, încurajând astfel folosirea lor dar şi dându-ne posibilitatea sâ înţelegem ce înseamnã caliatate. Dar sã revin la începuturi!
Cred cã pe la 14 ani am început sã mã arãt interesatã de cosmeticalele surorii mele: creioane de ochi şi faduri de pleoape. Partea cu buzele o rezolvasem de mult, toatã casa fiind numai bucãţele de strugurel, roz şi roşu. Se mai gãseau şi cutiuţe cu roşu de buze, dar nu se numãrau printre preferatele mele.
Imi plãcea sã stau şi sã o privesc când se farda încercând sã ”fur” din arta ei de a se machia cãci pe atunci nu prea aveai de unde sã te inspiri şi fiecare se descurca singurã sau fãcea schimb de experienţã cu prietenele. Eu o aveam pe sora mea mai mare şi deci ţinea tutoriale pe viu, asta dacã nu fãcusem vreo trãznaie şi mã tãiase de la porţie!
Dupã un timp am descoperit crema ei de mâini “Catifelin” şi ce mã mai rãsfãţam pânã m-a tãiat de la porţie! Trebuie înţeles cã în acele timpuri noi aveam puţini bani de buzunar şi tot ce ne trãznea prin cap trebuia procurat din ceea ce economiseam, cã doar nu mã puteam duce la mama sã-mi dea bani sã-mi cumpãr farduri! Şi la Parfumerie erau destule produse care-mi fãceau cu ochiul dar oricum nu prea aveam unde sã le folosesc şi dacã le luam era doar ca sã spun prietenelor cã am şi eu.
Cel mai mult îmi plãcea vara la mare, unde veneau polonezele cu tot ce visam: farduri, cutiuţele cu rimel pentru gene, gene false, oje, creioane de ochi, cletişori de întors genele şi spre marea noastrã bucurie mama ne cumpãra tot ce ne doream. Am admirat mereu la mama mea înţelepciunea de care a dat dovadã, nu ne-a interzis şi deşi ea nu le folosea, nouã ne-a dat posibilitatea sã avem farduri dar, ne-a impus sã le folosim în afara şcolii şi cu mãsurã. Astãzi poate pãrea ciudat şi restrictiv dar pentru noi nu a fost o problemã, ştiam cã le avem şi cã putem sã le folosim şi aveam şi unde: mergeam sãptãmânal la Operã, la Ateneu, la teatru şi în vizitele la rude aveam voie sã le folosim şi mai ales în concediu, aşa încât nu am perceput restricţia ca pe o corvoadã.
Dar întreţinerea tenului era o problemã mult mai serioasã. Când au început problemele cu coşurile a apãrut “Juvenalul”, sãpunul cu sulf sau nesuferitul “Borax”, dar dacã era necesar, cu plãcere. Clãtitul feţei cu ceai de muşeţel sau compresele cu ceai de albãstrele pentru ochi era o altã etapã de îngrijre. Sau punctele negre, despre care auzeam ba cã trebuie scoase, ba cã sã le las în pace, ba cã trebuie mers musai la cosmeticianã. Oricum la dermatolog am ajuns pentru cã mi-era teamã sã nu aparã probleme mai mari, dar m-am liniştit repede. Laptele “Doina” şi emulsia cu lapte de castraveţi au fãcut minuni în timp. Apoi a fost crema “Apidermin” şi nelipsita “Nivea”. Când eşti tânãr şi eu eram foarte, foarte tânãrã, problemele tenului nu sunt atât de mari, dar folosirea excesivâ din zilele noastre poate crea probleme, dar în acele timpuri ce putea însemna excesiv pentru noi? Poate dacã te maimuţãreai în fiecare searã în casã, în faţa oglinzii, dar nu prea era cazul.
Cel mai mult îmi plãcea partea cu rimelatul genelor: rimelul era solid, umezeai periuţa cu apã apoi o treceai peste produs şi începea marea aventurã a rimelãrii genelor. La demachiere era mai rãu cã produse speciale pentru demachierea ochilor nu aveam aşa încât foloseam tot laptele demachiant “Doina’ şi cam ustura. Dar rãbdam eroic cã deh, cine avea gene frumoase?
Sper ca v-a placut povestea mamei mele 😀
Foarte mult! 🙂
Ma bucur mult ca ti-a placut 😀
foarte frumos 🙂
Si mie mi s-a parut o poveste care merita povestita 😀
Frumoasa povestea, frumoasa si mama ta, ai cu cine semana asta e clar!
Multumim, Camelia! Se va bucura sa auda asta. Mereu a suferit ca lumea zicea ca seman mai mult cu tata :)))
Si eu mi-am petrecut copilaria admirand-o pe Mama cand se farda si se parfuma….. frumoase amintiri …multumesc >:D<
Oare mama ta ce cosmetice folosea? 😕
Si mama are niste povesti foaarte interesante si amuzante, la fel si matusa mea care a cochetat cu arta machiajului. Ma inspira articolul tau si poate am sa fac si eu unul dupa ce imi intervievez doamnele din familie 😀
Sa-mi lasi si mie un link daca se concretizeaza 😀
Era atat de eficient Juvenalul! Pacat ca nu se mai produce!
Mi-a povestit mama despre el. Inainte totul era atat de simplu! Acum cand iti cumperi un produs anti-acneic iti pui multe intrebari, printre care si daca nu cumva iti va face mai rau..
Ce frumooos, mi-a placut mult postarea asta. Eu imi amintesc cum ma desenam in oglinda cu rujul verde al mamei, de parca ar fi ieri 🙂
Pare o poveste descprinsa dintr-o alta epoca. Eu am fost mereu fascinata de ritualul de ingrijire al mamei mele. Nu folosea prea mult machiaj, doar un creion verde Ada(cu care facea un smokey eyes doar cu ajutorul degetelor) la ocazii mai speciale si fard de obraz,intr-un roz placut, provenit dintr-o cutie de Cobra, daca nu ma insel. In schimb, nu am vazut-o niciodata pe draga mea mama iesind din casa fara ruj pe buze, un ruj intr-o nuanta de roz maroniu, nu prea intens, care ii complementa foarte bine tenul. De asemenea, cuticulele si unghiile erau mereu ingrijite, si in fieare saptamana se dadea cu oja. In fiecare seara se demachia cu emulsia de la Doina, intr-o sticluta mica, alba cu inscris mov, care mirosea divin.
Imi place tare mult cum a povestit. Habar nu aveam de rimelul solid! :))
M-a facut sa ma gandesc cum pandeam eu poseta mamei.. Cam degeaba, fiindca avea doar o trusa Ruby Rose, rimelul nu-i placea si nu-i place nici acum, degeaba am incercat eu sa ii dau si sa o fac sa-l foloseasca.
Ma rimelam la scoala, ca deh, colegele o faceau si ma spalam bine de tot inainte sa merg acasa. :))
Am inceput sa te vizitez zilnic! Super 😀
iuuui! multumesc! 😀
ar trebui sa ne mai vedem si noi, live, nu online!
interesant
mama folosea creioane Ada si nelipsitul Doina. poate era mai bine fara atatea cosmeticaraie cu e-uri si parabeni..si aveau o frumusete aparte mamele noastre, nu credeti?
si mama imi tot povestea/povesteste de comertul cu polonezele de pe litoral :).
Si eu cand eram adolescenta am dat iama prin produsele mamei. Tin minte si acum ca avea tot felul de creioane de ochi, o minunatie, tus si farduri. Avea o punga pastrata cu produse din timpul facultatii ei sa ne arate ce produse erau atunci. Si ce am apreciat si eu la mama a fost faptul ca primele produse de make-up mi le-a achizitionat ea cadou fara ca eu sa le fi solicitat.
Ce mult mi-a placut postarea! 🙂
Mama se farda doar cu ruj, rimel si pudra, asa ca abia prin liceu am inceput sa ma machiez si eu, invatand de la colege.
Ai cu ce te mandrii ,mama ta este un adevarat talent 🙂 Mi-a placut foarte mult modul in care a povestit,si multumim de ideea Ioana,intr-adevar in zilele noastre vorbim numai despre ce apare in America,Europa,ce trebuie sa avem si noi,cica,insa de vremurile de atunci nimeni nu aminteste,nimeni nu povesteste,asa ca felicitari atat tie cat si mamei tale :*
Frumoasa poveste,mi-a placut,frumoasa mama ta,sa aiba sanatate multa, sa aveti fericire,bucurie,tot ce va doriti.
Iti multumesc din suflet si ma bucur mult ca ti-a placut! <3
foarte fumoasa, imi aduce aminte de copilarie :)) cand ma dadeam cu rimel si daca era uscat dadeam cu un pic de parfum in el si gata 🙂
Foarte dragut articol!
Foarte frumos articolul, este cam lung, dar chiar merita citit pana la capat.Cu totii cred ca ne amintim de laptele de corp Doina si crema de fata Nivea la cutie metalica.
Foarte frumoasa aceasta postare. Pupam si mama, e o frumoasa.
Ai o mama foarte frumoasa
Am citit cu placere acest articol!
ce frumos a spus
Frumoasa poveste! Am citit-o pe nerasuflate! Mama mea nu se machia cand eram eu mica ( si nici acum) decat la ocazii ( unde imi imprumuta fardurile) dar stiu ca mereu avea o trusa RubyRose in geanta, un tus negru si un ruj cu o tenta rosu- roziu inchis, care numai ei i se potriveste. Mai degraba dadeam iama in rujurile bunicii, care erau mult mai numeroase, iar cand mergeam in vizita la N. ,prietena mamei, era un adevarat deliciu cand ma lasa sa ii cotrobai printre farduri. Tin minte ca avea un fard verde crema foaarte tipator dar imi placea asa de mult :)) azi, nici nu l-as mai atinge decat daca as vrea sa ma transform intr-o creatura marina la un bal :))
Superba povestea 🙂 M-a amuzat tare rau partea cu „ma taia de la portie” :))))
Stii ce ma gandesc?!…cand o sa am si eu copii (ca sigur o sa am o fetita candva :)) ) si o sa ii povestesca cineva ca mami ei nu putea sa doarma noaptea ca nu avea un ruj de la Dior :)))))))
Pup mare pt mami tau :*
ps: si pt tine bineinteles :*:*:*
Omg mama ta e adorabila, povesteste super frumos. Mai vreeeem 😀
Eu am fost de mica fermecata de trusele mamei..acum am inceput si eu sa le adun si sa le strang….nu ma mai pot opri!
Buna ziua ! M-am nascut in 1953 , deci cunosc perioada respectiva . Am inceput cu lacul de unghii si cu rujul (cumparate de la poloneze ) la virsta de 16 ani , sfatuita fiind de mama mea .Era nascuta in 1921 , era cocheta , folosea ruj , crema si pudra pentru fatza , lac de unghii. Eram fascinata cind ma lua cu ea la coafor : stateam cu degetzelele intinse pe masa manichiuristei sa-mi lacuiasca unghiile. Tot de la mama am invatzat sa-mi pun parul pe „moatze ” . Apoi am inceput sa folosesc creionul dermatograf Helena Rubinstein .Erau produse cosmetice scumpe , marci putzine , dar bune si parca , la unele se putea ajunge si daca nu eram bogatzi . Cred ca sint si eu cocheta si folosesc tot ce trebuie in materie de cosmeticale . Dar mama era frumoasa si pozele ei par desprinse din filmele anilor 40-60 ! Cu bine !
frumoasa povestea..frumoasa si mami 🙂
Ce articol frumos. Ai facut un lucru minunat lasand-o pe mama ta sa impartaseasca cu toata lumea atfel de amintiri. Tin minte cum imi spune i mie mama astfel de povesti.