Am testat până acum trei BB Cream-uri Lioele, iar acesta este cel mai recent introdus în colecţia mea şi cel care îmi place cel mai puţin. Să nu vă faceţi impresia greşită că nu este un produs bun, doar că pentru tenul meu brandul Lioele are Bb Cream-uri mult mai potrivite decât acesta.

Despre Lioele

Ştiţi deja povestea Lioele pentru ca v-am spus-o în review-ul despre primerul Lioele Powdery Sun Chiffon SPF 50+/PA+++, aşa că mergeţi acolo căci este tare frumoasă!

Despre Formula Lioele Beyond the Solution BB Cream

Lioele Beyond the Solution BB Cream este un produs 2 în 1 care oferă putere mare de acoperire asemenea unui fond de ten, dar care în plus conţine ingrediente active ce reduc secreţia de sebum, menţine aspectul neted şi sănătos al pielii şi hidratează în profunzime timp îndelungat. Toate acestea se datoreaza formulei speciale cu alantoină, rădăcină de lemn dulce, ulei de jojoba, extractelor de nuci de macadamia şi derivaţilor din acid hialuronic şi colagen marin cu care este îmbogăţită.

Lioele-Beyond-the-Solution-BB-Cream

Ingrediente Lioele Beyond the Solution BB Cream

Apa, Cyclomethicone, Titanium Dioxide (CI 77891), Glycerin, Dipropylene Glycol, Talc, Hydrogenated Polydecene, Butylene Glycol Dicaprylate/Dicaprate, Cetyl PEG/PPG-10/1 Dimethicone, Macadamia Integrifolia Seed Oil, Polyglyceryl-3 Disostearate, Sorbitan Olivate, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Squalane, Betaine, Magnesium Sulfate, Dimethicone, Disteardimonium Hectorite, Polyglutamic Acid, Iron Oxides (CI 77492), Iron Oxides (CI 77491), Tocopheryl Acetate, Iron Oxides (CI 77499), Bisabolol, Phenoxyethanol, Methylparaben, Propylparaben, Butylparaben, Stearyl Glycyrrhetinate, Polymethyl Methacrylate, Allantoin, Hydrolyzed Collagen, Sodium Hyaluronate, Parfum

Ambalaj

După cum vedeţi eu am testat varianta mini a acestui produs, cea de 5ml, care mi-a ajuns pentru cam 8 -10 aplicări. În primul rând, trebuie să neapărat să punctez faptul că apreciez extrem de mult că multe dintre BB Cream-urile Lioele le găsiţi pe Make-up Shop şi în variantă mini la doar 8,9 lei şi că le putem testa fără a cumpăra produsul full size. În al doilea rând, vă mărturisesc că îmi place atât ambalajul variantei full size care este cu pompiţă, cât şi al variantei mini. Ambele sunt foarte practice şi uşor de folosit.

Catitate: 50ml

Valabilitate: 12 luni de la deschidere

lioele-bb-cream

Impresii şi recomadări Lioele Beyond the Solution BB Cream

Textura este una cremoasă şi uşor de aplicat cu degetele. La fel de bine se aplică şi cu bureţelul umezit, depinde dacă preferi o omogenizare mai bună cu ajutorul căldurii degetelor sau un rezultat mai opac prin aplicarea cu bureţelul.

Culoarea este una potrivită atât pentru tenurile mai deschise, cât şi pentru cele mai închise pentru că se adaptează destul de bine. Dacă aveţi tenul foarte alb, ca în cazul meu, se va vedea o mică diferenţă aşa că recomandarea mea este să îl estompaţi bine pe gât în jos.

Mirosul este unul discret, uşor floral. Nici nu l-am sesizat la primele aplicări.

Puterea de acoperire ­– are o putere de acoperire medie, iar dacă mai aplicaţi un strat veţi obţine un rezultat mai opac. Nu este full cover după cum vedeţi şi în pozele de mai jos. Eu l-am aplicat cu degetele, dar daca foloseam un berete cu siguranţă estompam de tot zonele rozalii.

Lioele Beyond the Solution BB Cream swatch

După ce aplici Lioele Beyond the Solution BB Cream tenul devine uşor mat, dar trebuie să aştepţi câteva minute. Deşi este recomandat pentru toate tipurile de ten, cele cu ten gras/uleios trebuie musai sa aplice şi pudră o dată la câteva ore dacă îşi doresc un ten fără luciu. La mine era nevoie şi de pudră şi chiar şi aşa după câteva ore tenul lucea din nou.

L-aş cumpăra şi în varianta full-size? Da.

Îl găsiţi AICI.

Comentariile la 7 despre “Review Lioele Beyond the Solution BB Cream

  1. Adriana Gheorghiu spune:

    Care din cele trei BB cream-uri este preferatul tau? vreau si eu sa imi cumpar unul, insa nu ma pot hotari 😀

  2. Nu am incercat inca aceste bb-cream-uri insa dupa ce am citit sunt tentata sa-mi achizitionez cel putin 2 variante mini.Pupici :*

    http://larizuka.blogspot.com

    1. Sa-mi spui cum ti se par dupa ce le incerci! :*

  3. Alex spune:

    Eu am lioele aqua ceva (cel cu recipientul albastru). Are o putere mica de acoperire, insa pentru tenul meu super uscat (si fara probleme majore din fericire) eu zic ca este minunat 🙂
    O sa faci un review si la acesta? Pupici

    1. Nu stiam de el, dar il voi incerca

Comentariile sunt închise.