Service-ul auto unde femeile sunt tratate mai frumos decât bărbaţii
Până de curând nu ştiam nici de unde să deschid capota maşinii pentru a-mi pune lichid de parbriz. Singurul lucru pe care mi l-am asumat încă de când mi-am luat permisul de conducere a fost să ştiu să îmi alimentez singură maşina cu combustibil. Însă şi în legătură cu asta am câteva poveşti haioase pe care le voi lasă pentru altă ocazie.
Iar a rămas una fără lichid de parbriz şi a venit să spele maşina…
Dar adevărul este că nici nu mi-am dorit să ştiu de revizii, mers la service, filtre, ulei, becuri, cauciucuri de vară şi volante. Deşi le-am schimbat pe toate din câte îmi amintesc (nu sunt sigură 100% pentru că întotdeauna s-a ocupat domnul din dotare de tot ce este legat de maşină). Însă cum am rămas fără domnul din dotare, şi maşina mea a răms fără lichid de parbriz vreo 3 săptămâni. Până am găsit soluţia salvatoare: merg cu maşina la spălătorie şi acolo îl pot ruga de băiatul care mi-o curăţă să îmi pună şi lichi de parbriz. Şi se pare că nu sunt singura femeie care a avut această idee sclipitoare pentru că o dată am auzit o discuţie între băieţii de la spălătorie şi concluzia era următoarea „Iar a rămas una fără lichid de parbriz şi a venit să spele maşina!”.
M-am amuzat şi mi-am spus că a venit momentul să aflu unde este butonul de deschis capota şi să îmi iau în mână soarta propriei maşini.
Mergem la service şi le cerem să…?!
Până şi eu ştiu că la un moment dat, cred că o dată pe an, trebuie să merg la revizia tehnică obligatorie (cred că aşa se numeşte). Ei bine, la această revizie obligatorie să ştiţi dragi doamne că nu vă verifică maşina cap coadă să descopere dacă are vreo defecţiune, ci se concentrează pe ulei, plăcuţe şi frâne şi nimic în plus. Adică nu îţi vor spune dacă ţi s-a ars vreun bec, s-a ars vreo bujie (asta chiar ştiu cum arată, dar nu ştiu ce face) sau dacă maşina are vreo defecţiune serioasă şi viaţa va este pusă în pericol.
Tocmai pentru că noi ca femei nu ne dăm seama când băncăne ceva, este recomandat să mergem la service şi să cerem o verificare totală a maşinii şi musai apoi să ne dea un deviz (o listă cu lucrurile ce trebuie reparate).
Mie una mi-e teama să nu fiu luată la mişto sau să fiu păcălită. De aceea vă spun de oferta AutoHut.ro, un service auto prietenos cu femeile, care are o ofertă specială pentru femei în luna martie. Adică, toate doamnele şi domnişoarele care merg cu maşina la AutoHut.ro în luna martie primesc 30% reducere la revizia periodică obligatorie ce include schimbul filtrelor şi uleiului, dar vor beneficia gratuit şi de o verificare totală a maşinii ce include verificarea mecanică articulaţii, uzură discuri şi plăcuţe de frână, lichide şi lumini, dar şi completarea lichidului de parbriz. V-am zis eu că lichidul astă de parbriz este important!
Toate femeile care îşi fac rezervarea în luna martie vor putea beneficia de această ofertă, chiar dacă revizia nu va fi făcută în aceeaşi lună. Programările se pot face pe site-ul Autohut sau la numărul de telefon 0377 100 946 (interior 3 pentru Service).
”Multe dintre femei evită în general să meargă la service cu maşina, fie pentru că nu cunosc foarte multe detalii tehnice despre maşini şi se tem să nu fie păcălite, fie pentru că service-urile auto în sine sunt considerate medii neprietenoase pentru femei. Noi ne dorim să schimbăm această percepţie şi să demontăm mitul că femeile nu se pot descurca singure la service. Pentru că suntem in luna martie, luna in care sărbătorim femeia, dorim să le oferim doamnelor şi domnişoarelor un cadou. Le invităm la un service unde să se simtă speciale şi le urăm pe această cale o primăvară cat mai frumoasă! Reviziile la AutoHut se fac pe bază de programare, pentru a evita timpul de aşteptare, oferim consultanţă clienţilor care au întrebări sau nelămuriri şi avem cel mai bun raport calitate-preţ.”, a declarat Alexandru Stoinea,unul dintre fondatorii AutoHut.
Concluzia…
..este că nu m-am apucat să scriu despre maşini, dar sunt o femeie independentă care se confruntă cu tot felul de probleme. Iar când găsesc rezolvare, simt nevoia să o împărtăşesc cu voi căci şi voi m-aţi ajutat cu soluţii de atâtea ori.