Cum să porți aceeași rochie la trei ocazii diferite
Luna trecută mi-am cumpărat o rochie de care m-am îndrăgostit de cum am văzut-o. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult am ieșit îmbrăcată cu ea din cabina de probă și mi-am mai luat una identică pe altă culoare. Ba chiar și doamna din cabina alăturată m-a întrebat dacă o cumpăr pentru că ar vrea și dumneai să o probeze. Și chiar dacă este vorba de o rochie mulată care îmi accentua abdomenul (nu tocmai plat) și câțiva colăcei, știam că voi rezolva această problemă cu un dresul modelator potrivit care va camufla perfect chiar și orice urmă de celulită.
Și pentru că între timp acestea au devenit rochiile mele preferate (pe cea verde am purtat-o aici) și le-am purtat destul de mult, m-am gândit să vă arăt trei moduri diferite în care puteți stiliza aceeași piesă centrală – rochia mulată din jerseu în culoarea bleumarin – pentru a putea fi purtată la trei ocazii diferite.
Ținuta business
Multe dintre voi lucrează în medii în care se impun ținute business. Dar asta nu trebuie înseamne neapărat clasicii pantaloni de stofă, cămașă albă și sacou în tonuri neutre. Eu cred că ar fi minunat dacă birourile multinaționalelor, bancilor sau chiar a instituțiilor publice s-ar umple cu femei care fac alegeri vestimentare chic, colorate, feminine, moderne și accesorizate după personalitatea fiecăreia.
- Eu am ales un sacou cambrat de culoare roșie (roșul este o culoare care complimentează blondele și brunetele) a cărui lungime acoperă șoldurile până la jumătate. Sacoul cambrat accentuează talia (sau creează efectul de talie acolo unde este cazul), și creează efectul de alungire (sau cum ne place nouă femeilor să spunem, ne face să părem mai slabe și mai înalte).
- Am ales un colier lung și nu unul la baza gâtului tocmai ca să sublinieze și mai tare ideea de alungire.
- Pentru a mă simți confortabil (deoarece la birou petreci foarte multe ore) am ales un dres subțire care are și funcție modelatoare pentru a camufla imperfecțiunile de care vă spuneam mai sus (burtică, colăcei, celulită etc). Recomandarea mea pentru o ținută smart business este un dress subțire de culoare neagră care va da o notă elegantă, dar în același timp relaxată ținutei.
- În sezonul rece puteți purta la birou atât pantofi, cât și botine. Eu am ales o pereche de botine cu toc gros de 10cm în naunțe de grena. Astfel am creat un contrast între culoarea dresului, a rochiei și a încălțărilor, am distras atenția de la gambele mele groase și am reușit să pun în valoare culoarea frumoasă a sacolui și a botinelor.
Pentru această ținută am ales o pereche de ciorapi compresivi Scholl Light Legs 20DEN de culoare neagră. Ciorapii compresivi, pe lângă rolul de înfrumusețare, mai au și un beneficiu medical pentru că previn apariția varicelor (un detaliu foarte important pentru femeile care poartă tocuri cum sunt și eu), senzația de picioare obosite și grele pe întreg parcursul zilei și ajută la îmbunătățirea circulației venoase (de la picioare spre inimă).
Rochie: Miniprix.ro
Sacou: French Connection
Botine: FashionUP
Colier: din garderoba personală
Ciorapi compresivi: Scholl Light legs de culoare neagră, 20 DEN, măsura XL
Ținuta smart casual
Am purtat această ținută într-un weekend la o ieșire în oraș cu prietenii. Nu am vrut să mă agit prea tare, dar pentru că această rochie mă face să mă simt fabulos, cred că este o ținută foarte reușită pe care o puteți purta în mai multe contexte.
- Am vrut să transform rochia într-o fustă, așa că am adăugat un pulover comod pe deasupra. Pe lângă rolul de a-mi ține de cald, puloverul mi-a ascuns cu totul burtica. În cazul acestui tip de rochie/fustă creion puteți alege lungimea puloverului după preferințe: poate fi unul de tip crop top sau unul mai lung, în funcție de tipul vostru de siluetă.
- Pentru că imprimeul de leopard este deja unul care atrage atenția, am accesorizat ținuta doar cu o pereche de cercei mari în același registru de culori calde ca ale puloverului. Să nu vă fie teamă să purtați bijuterii mari sau piese statement pentru că ele pot scoate orice ținută din anonimat și pot da look-ului un aer stylish-chic.
- Pentru că vremea de afară era mai răcoroasă, am ales o pereche de ciorapi compresivi Scholl Light Legs de culoare neagră, dar mai groși, de 60DEN. Supriza a fost că acum mi s-a potrivit măsura L mai bine decât măsura XL, lucru care m-a bucurat pentru că oferta este variată pentru o gamă mai largă de tipuri de siluete. Ciorapii opaci modelează frumos picioarele, netezesc suprafața și fiind vorba de niște ciorapi compresivi, m-am simțit confortabil chiar dacă toată ziua am stat încălțată într-o pereche de botine cu toc de 11cm.
Rochie: Miniprix.ro
Pulover: New Look
Botine: Condur by alexandru
Cercei: BonBijou
Ciorapi compresivi: Scholl Light legs de culoare neagră, 60 DEN, măsura L
Ținuta elegantă
Gândește-te că ești la birou și trebuie să pleci direct la o cină importantă sau la un eveniment cu dress code de tip cockteil. Ce faci dacă nu mai ai timp să treci pe acasă?
- Simplu, renunți la sacoul roșu și la ciorapii negri (deși dacă pantofii pe care urmează să îi porți sunt negri, poți purta și ciorapii negri 20DEN), îți pui o pereche de pantofi eleganți, preferabil într-o culoare în armonie cu întreaga ținută și schimbi accesoriile.
- Eu am ales să port o pereche de ciorapi subțiri în culoarea piciorului din motive absolut practice, dar și estetice: pe lângă modelarea piciorului, nu aș ieși la -2 grade Celsius cu picioarele goale afară. Însă, un ciorap invizibil va arăta întotdeauna mai elegant decât unul colorat sau negru, așa că eu spun că am găsit soluția perfectă!
- Am adăugat o broșă supradimensionată și colorată cu pietre colorate și strălucitoare pentru a da o notă și mai chic ținutei.
- Mi-am aplicat pe buze rujul meu roșu care mă face să mă simt frumoasă și încrezătoare.
Știți deja că eu sunt o susținătoare a purtării lenjeriei modelatoare și nu neapărat doar din motive estetice, ci mai degraba din motive ce țin de confort. Ei bine, iarna dresurile potrivite pot lua locul lenjeriei modelatoare, astfel încât să nu fie nevoie să purtăm mai multe straturi de lenjerie decât ar fi nevoie în mod normal. Ciorapii compresivi Scholl Light legs sunt cea mai nouă descoperire a mea și am vrut musai să o împărtășesc cu voi.
Prima întrebare pe care o primesc de la prietenele mele este cu ce sunt diferiți de niște dresuri normale cu talie mai înaltă? În primul rând, apreciez calitatea și faptul că sunt foarte fini. Se simt extrem de bine pe piele, sunt mai greu pe pus pentru că sunt compresivi (și într-adevăr strâng și modelează, dar fără să incomodeze) și netezesc frumos piciorul.
Sunt foarte rezistenți și nu m-am temut că i-aș putea perfora cu unghiile, deși recomand să îi puneți cu atenție, și pe ambalaj scrie că rezistă la peste 50 de spălări.
Intră în categoria produselor de înfrumusețare, dar care au un beneficiu de funcțional legat de sănătate. Ajută la prevenirea varicelor și a senzației de picioare obosite, îmbunătățesc circulația venoasă, asta în timp pe picioarele și coapsele tale arată foarte frumos!
Sunt disponibil în 2 tipuri de culori, 4 măsuri și 3 tipuri de grosimi. Dacă la 20DEN m-am simțit mai bine în măsura XL, ciorapii de 60DEN măsura L mi s-au potrivit mai bine.
Ciorapii compresivi Scholl Light Legs sunt disponibili în farmacii și pe Emag.ro, iar dacă vreți să îi încercați să știți că urmează să dau drumul unui concurs pe pagina de Facebook a blogului unde voi premia 3 câștigătoare cu câte 3 perechi de ciorapi compresivi.
Rochie: Miniprix.ro
Broșă: Bon Bijou
Pantofi: Condur by Alexandru
Ciorapi compresivi Scholl Light legs, 20DEN, natural, măsura XL.
Credit foto: http://thebucharests.ro
Dacă v-a plăcut acest tip de articol și îl găsiți util, nu uitați să îmi spuneți asta în comentarii, iar pe viitor voi mai aborda astfel de subiecte!
Câștigătoarele concursului de pe Facebook sunt: Claudia Stancu, Iulia Ungureanu și Oana Budurleanu. Felicitări! Vă voi da eu mesaj pe Facebook pentru a intra în posesia premiilor!
Comentariile la 4 despre “Cum să porți aceeași rochie la trei ocazii diferite”
Comentariile sunt închise.
Hello. Se poate un link la rochie si sacou? M-ai convins!
Buna!
Rochia am luat-o din magazin, nu de pe site. Iar sacoul, asa cum am scri s si in articol, l-am luat din magazinul French Connection din Londra, acum câțiva ani.
Interesant articol! L-am dat prietenei mele sa-l citeasca 😀
De fapt, faci Seo. Dar iti multumesc pentru comentariu 🙂