Toată lumea îşi doreşte o dantură sănătoasă, cât mai frumoasă şi dacă se poate de un alb imaculat. Iar eu nu fac excepţie. Mai mult decât atât, dacă aş putea avea dinţi albi, frumoşi şi sănătoşi fără să dedic prea mult timp şi bani îngrijirii, aş fi cea mai fericită. Dar din păcate nu este suficient să îmi doresc, ci trebuie să şi acţionez.
Aşa că pe lângă vizitele regulate (dar nu neapărat dese) la medicul dentist, acasă am un întreg arsenal de produse de îngrijire care mă ajută să previn o eventuală problemă mai serioasă a danturii. Şi vreau să vă povestesc puţin despre fiecare.
1. Periuţa de dinţi – este esenţial să aveţi o periuţă de dinţi potrivită nevoilor danturii voastre, pe care să o schimbaţi fiecare trei luni. Eu le prefer pe cele cu perii moi, care nu rănesc gingiile, iar acum voi încerca şi o periuţă electrică ce poate fi conectată la telefon. Însă recomandarea mea este să vă consultaţi cu medicul vostru dentist şi să aflaţi ce fel de periuţă de dinţi este potrivită danturii voastre. AICI găsiţi o paletă largă de periuţe de dinţi – de la cele petru bebeluşi până la cele dure, cu peri de silicon sau electrice.
2. Apa de gură – chiar dacă aparent pare un moft, să ştiţi că nu este. Mai ales pentru persoanele care suferă de diferite afecţiuni gingivale. În plus, apa de gură elimină până la 99% dintre bacteriile pe care curăţarea prin periaj nu o poate face. Asta înseamă menţinerea sănătăţii bucale cât mai mult timp.
3. Aţa dentară – mereu ţin în geantă o rolă cu aţă dentară pentru momentele în care îmi rămân resturi între dinţi şi care pot crea un disconfort. Dar să ştiţi că aţa dentară trebuie folosită frecvent după periaj pentru a curăţa spaţiile dintre dinţi unde periuţa nu poate ajunge. Şi acolo pot rămâne resturi care în timp se pot transforma în mici carii.
4. Perii interdentale – mi-au îmbunătăţit viaţa de când le-am descoperit. Cele pe care le folosesc eu se numesc GUM Soft Picks şi sunt ca nişte mici scobitori cu capătul din cauciuc şi care au mici striaţii. Se transportă foarte uşor în geantă, căci au o mică carcasă în care încap vreo 10-15 bucăţi şi sunt foarte uşor de folosit atunci când ţi-au rămas resturi de alimente între dinţi şi te jenează foarte tare.
5. Periuţă de dinţi de poşetă sau Travel Kit – GUM Sunstar este primul brand la care am găsit şi eu în sfârşit un kit de călătorii cu periuţă de dinţi, pastă, aţă dentară micuţă şi acele perii interdentale care ocupă foarte puţin spaţiu (potrivit să îl iei în geantă zi de zi), care se găseşte tot timpul în farmacii şi care costă foarte puţin (30 lei). În plus, dacă ai nevoie doar de periuţa de dinţi al cărui mâner se stransformă în carcasă atunci când este strânsă, poţi cumpăra produsul separat.
V-am făcut mai sus o listă cu produsele dentare pe care eu le folosesc şi de care am nevoie în mod constant pentru că de curând am descoperit un brand care mi le oferă pe toate.
SUNSTAR GUM®, brandul numărul 1 în îngrijirea orală în America şi Japonia, a ajuns acum şi pe rafturile farmaciilor şi magazinelor Mega Image din România. Eu personal am fost atrasă de paleta largă de produse disponibile. SUNSTAR GUM® (brand creat în 1932) se diferențiază de celalalte mărci disponibile prin gamele ce favorizează o îngrijire orală personalizată, în funcție de nevoile și cerințele fiecărei danturi. Mai mult, e prima linie de produse special concepută pentru a preveni cauzele bolii paradontale, nu doar simptomele.
Eu vă invit să intraţi pe site-ul www.spotlightmed.ro şi să descoperiţi toate gamele şi produsele de îngrijire GUM Sunstar. Eu am fost surprinsă foarte plăcut să descopăr produse pe care le puteam găsi doar în cabinetul stomatologic.
2 comentarii
Eu am inteles de la medicul meu stomatolog ca ata dentara se foloseste inainte de periere, pentru a putea permite periutei sa ajunga si sa scoata resturile din locurile greu accesibile.
Am incercat si eu pasta de dinti G.U.M si am fost foarte incantata de rezultate 🙂 Pupici