#LetsTalkAboutElle – Află ce surpriză a pregătit echipa ELLE România cititoarelor în luna februarie
Vineri, 22 ianuarie. Ziua începe cu o întrebare pe care nu mi-o mai pusesem de multă vreme “Eu cu ce mă îmbrac?”. Mariana, îmi spusese cu o zi înainte că trebuie musai să ne vedem cât mai repede, aşa că am stabilit o întâlnire în dimineaţa brunch-ului ELLE. Bun, două evenimente fashion-related chiar înainte de ora prânzului. Dar să nu ne stresăm înainte de vreme!
Am ales o rochie scurtă de culoare neagră ce sublinia linia taliei şi un sacou pe care îl cumpărasem înainte de Crăciun, şi în care speram să intru în curând. Astăzi mi-am zis cu încăpăţânare că era ziua potrivită să încap în el, deşi trecuse doar o lună de când îl achiziţionasem şi nu îl mai probasem absolut deloc. Se pare că antrenamentele cu Iulian chiar dau roade pentru că îmi venea foarte bine, iar detaliile croiului geometric alungea şi subţia frumos silueta. Deja îmi imaginam (şi speram) ce încântată va fi Mariana de alegerea mea.
Şi nu m-am înşelat. Încă de cum am călcat pragul studio-ului Art of Image din zona Piaţa Alba Iulia am observat cum îmi studiază atent fiecare detaliu, de la cercei la rochie şi pantofi, şi cum în ochi i se citeşte satisfacţia. “Outfitul tău este perfect! Nu ştiu acest sacou, este nou? “ mi-a spus, iar în acel moment toţi muşchii corpului meu au început să se relaxeze. Sesiunile noastre de style coaching din ultimele luni dădeau rezultate.
Acum abia aşteptam să ajung la restaurantul de pe şoseaua Nordului pentru a descoperi câştigătorii ELLE International Beauty Awards, care au fost votaţi de beauty editorii ELLE din 46 de ţări, dar şi surpriza ELLE România ce urma să fie dezvăluită în cadrul evenimentului #LetsTalkAboutElle.
Încă de la intrare am fost întâmpinată de zâmbetul lui Maurice aşa că m-am relaxat imediat. Petrecerea începuse deja, şi îi spun petrecere deoarece pentru prima oara în istoria ELLE România revista are nu una, ci două coperţi – sexy, stylish, spirited! Acestea au rezultat în urma un shooting de excepţie, realizat la Paris cu unul dintre cele mai în vogă modele internaţionale ale momentului şi cu accesoriile din minunta colecţie Givenchy.
Ambele imagini sunt spectaculoase aşa că nu îmi este greu să îmi imaginez de ce echipa ELLE România nu s-a putut decide la una singură. Deşi aş fi tentată să aleg coperta de beauty cu close-up pe o femeie puternică, nu pot să nu admir şi coperta fashion ce reinterpretează romantismul într-o formă actuală şi curajoasă.
Numărul ELLE de februarie se găseşte deja la chioşcurile de ziare iar voi vă puteţi alege coperta preferată. Chiar sunt curioasă pe care o veţi alege, aşa că vă rog să îmi lăsaţi preferinţele voastre în comentarii sau pe Facebook.
Şi pentru că ştiu că vreţi să aflaţi care sunt produsele câştigătoare desemnate de beauty editorii ELLE din 46 de ţări, vă las lista mai jos:
- Mascara: Diorshow – DIOR
- Buze: Pop Lip Colour + Primer – CLINIQUE
- Fond de ten: Miracle Cushion – LANCÔME
- Hidratare facială: Hydra Beauty Micro Sérum – CHANEL
- Anti Aging: New Dimension Expert Liquid Tape – ESTÉE LAUDER
- Mască facială: Instant Detox Mask – CAUDALIE
- Hidratare corporală: Ideal Body Balm – VICHY
- Protecție solară: Super Soin Solaire Milky Body Mist SPF30 – SISLEY
- Anticelulită: Masvelt /Body Shaping Cream – CLARINS
- Șampon: Résistance Bain Thérapiste – KÉRASTASE
- Hair Styling: Surf Infusion – BUMBLE AND BUMBLE
- Parfumerie: Alaïa Paris Eau de Parfum – AZZEDINE ALAΪA
- Produs de beauty iconic: Touche Éclat – YVES SAINT LAURENT
Un comentariu la “#LetsTalkAboutElle – Află ce surpriză a pregătit echipa ELLE România cititoarelor în luna februarie”
Comentariile sunt închise.
cred ca sunt interesante amandoua!