Ieri a fost ziua mea. La ora 17:20 am împlinit 27 de ani, dar am ratat momentul pentru că dormeam pe un şezlong la marginea piscinei. Şi dacă eram trează nu cred că mă trecea vreo emoţie. Şi în niciun caz una mai mare decât toate momentele frumoase trăite ieri.

Dimineaţa am pornit împreună cu iubitul meu şi Bianca spre Domeniul Greaca. Era ziua mea şi voiam să mi-o petrec la piscină. Da, în mijlocul săptămânii. Înainte să plec de acasă nu făcusem nicio pregătire, aşa că arunc repede în geanta de plajă câteva prosoape, o carte, cremele cu protecţie solară şi …nu-mi găseam costumul de baie întreg. Fac o cercetare superficială în locurile în care ar fi trebuit să fie, dar nu îl găsesc. Mă cert puţin pentru că am un singur costum de baie întreg şi iau repede din sertar unul în două piese. Noroc că sunt o persoană cu simţul ridicolului şi nu am costume de baie minuscule. Fix înainte să ies pe uşa dormitorului îmi găsesc costumul întreg. Îl arunc repede în geantă şi mă simt oarecum salvată.

O oră mai tărziu ajungem la frumosul resort Domeniile Greaca. Îmi place liniştea din timpul săptămânii. Aleg să port costumul în două piese şi m-am bucurat să constat că îmi vine chiar lejer. Era şi normal, doar am mai slăbit câteva kilograme bune fata de anul trecut. Dar ştiţi cum e –  până nu vezi, nu crezi. Şi ca să fiu sinceră eram puţin şi sub influenţa unor comentarii primite la cea mai recentă postare cu ţinute. Uneori îmi este atât de greu să ignor anumite acuzaţii nefondate încât stau şi mă întreb la nesfârşit dacă nu cumva poate şi eu m-am făcut neînţeleasă. Ce să fac dacă sunt un rac autentic şi extrem de sensibil…  le pun pe toate la suflet!

Domeniul-Greaca Domeniul-Greaca2

Însă toate aceste gânduri s-au evaporat rapid pe marginea piscinei în timp ce făceam planuri pentru adevărata vacanţă în care voi pleca o săptămână în Grecia. Mi-aşa dor de Grecia şi abia aştept să descopăr insula Aegina!

Aniversarea mea a fost perfectă. Multă bălăceală în apă, mângâieri de soare în timp ce devoram filă cu filă cartea „100 de zile de fericire” şi multe mesaje de la persoane dragi. Nici nu ştiu când s-a făcut ora 18:00 şi a trebuit să plecăm în fugă spre Bucureşti pentru a continua petrecerea cu restul prietenilor.  Seara s-a încheiat frumos, cu multe râsete şi amintiri speciale.Nici nu am apucat să fac multe poze, dar asta înseamnă doar că am fost mai mult prezentă acolo, ceea ce reprezintă încă o dovadă că a fost cât se poate de fain.

Ioana-dumitrache-27

Astăzi m-am trezit cu zâmbetul pe buze. Şi mi-am deschis laptopul, şi Facebook-ul pentru a citi toate mesajele frumoase primite ieri …şi am dat peste video-ul de mai jos.


Şi mi-am amintit că trăiesc într-o ţară în care diversitatea nu doar că nu este încurajată, ci este chiar blamată. Şi nu pentru că i-ar păsa unui străin cu adevărat  „de sănătatea ta”, ci doar pentru că eşti diferit şi astfel oferi un subiect de discuţie. Oare aceste standarde estetice promovate şi spre care multe persoane tind să se îndrepte nu sunt făcute doar pentru a te încadra în peisaj? De ce nu putem avea un tablou plin de elemente diferite în care fiecare să aibă locul său şi să poate exista cu adevărat o armonie? De ce în loc să ne preocupăm de propria dezvoltare personală şi să ne inspirăm din poveştile de succes  care contează cu adevărat, ne preocupăm de cât spaţiu ocupă găina din curtea vecină, şi mai ales de unde a apărut găina aia şi câte boabe mănâncă pe zi?

Vă doresc să fiţi fericite şi să vă simţiţi frumoase!

  1. Iulia spune:

    E foarte ușor să judeci, mai ales că de multe ori răutățile adresate altora nu sunt trecute prin filtrul gândirii. Nu te descuraja! Ești o persoană minunată și meriți tot ce e mai bun! Te pup! :-*

    1. Multumesc, Iulia! In momentul de fata sunt foarte motivata si ma concentrez pe obiectivele mele, dar recunosc ca mai sunt momente si cand sunt data peste cap. Partea trista este ca sunt data peste cap de altii. Te pup!

  2. Si Atat Roxana spune:

    Felul in care te simti tine foarte mult de modul in care te percepi, de relatia pe care o ai cu oglinda. Eu personal mi-as dori sa am cu 10 kg mai putin si nu pt a maincadra in vreun sablon, ci pt ca am fost asa si stiu ca imi sta al naibii de bine si maistiu cat de usor e sa gasesti haine dragute pt caorice ai pune pe tine toate te avantajeaja. Dar daca tu te simti bine asa cum esti, tot respectul. Lucrurilecu greutatea siaspectul fizic sunt relative. e ca si cum mie nu imi place ciocolata, desi totata lumea o adora. Daca tu nu iti doresti sa fii slaba si iti iubesti corpul e perfect!

    1. Nu este vorba despre faptul ca nu imi doresc sau nu sa fiu slaba, ci despre a nu fi nefericita din cauza altora. Refuz cu toata fiinta mea ca o alta persoana (si in special una total necunoscuta) sa fie motivul nefericirii mele. Daca am vreo nemultumire, prefer sa vina de la mine si sa mi-o asum. Pentru ca nimeni nu isi asuma nimic in locul meu. Exercitiile pe care le fac la sala de sport sunt din ce in ce mai grele si mai multe. Si imi tot repet ca merita, ca asa voi obtine rezultate, ca trebuie sa muncesc din ce in ce mai mult si ca pot face asta. Si la sfarsitul antrenamentului sunt mandra de mine. Chiar daca imediat nu se vede nimic. Si apoi sa vina cineva sa-mi puna o eticheta total aiurea, parca imi da cu ceva in cap. Sper din tot sufletul sa iti atingi obiectivul. Eu chiar stiu cat este de greu, dar fiecare pas mic te va duce mai aproape de ce iti doresti. Mult succes!

      1. Si Atat Roxana spune:

        Multumes, la fel. sigur te vor ajuta exercitiile respective, sa nu iti pierzi increderea in ele si rabdarea. Si la multi an cu multe bucurii!

  3. Anca B spune:

    Hai sa fim realisti – nu poti sa-ti iubesti corpul cand esti bombardat la tot pasul cu diverse remarci. Sau cel putin eu nu pot. M-am saturat sa aud ca-s prea alba, ca am prea multa celulita sau fundul prea mare. In ziua de azi daca nu ai 1,80 m si 42 de kg, esti numai buna de balacarit, pentru ca tu ai ales sa te nasti putin diferit si pentru ca nu ai sentimente.

    1. Dar tu esti atat de frumoasa din toate punctele de vedere!!!! <3

  4. Tu esti o persoana minunata si nu trebuie sa bagi in seama rautatile celorlalti.Este foarte usor sa ii judeci pe cei din jur, iar asta nu e decat o dovada a frustrarilor care ii macina.Multi pupici si tine-o tot asa :*:*:*

    1. Multumesc, Irina! as vrea ca oamenii sa fie mai deschisi si sa aiba o atitudine mai putin agresiva la adresa persoanelor care arata diferit. Diferit in orice sens. Te pup si iti multumesc!

  5. Eh tu ai cateva kg in plus, eu nu am sani :)) big deal…Lumea comenteaza, insa rautatea este de neoprit…si nu prea trebuie sa plecam capul la tot ce auzim…Si o zic eu..ca problema ta e rezolvabila, poti slabi, a mea e fara capat :)) sanii s-au oprit din cresterea lor de 2 lei :)) Asadar atept sa fiu mamica si poate-poate da norocul peste mine sa raman cu biiig boobies :))) Be strong Ioana 😛 Ti pup :*

    1. Daca ai stii de cate ori mi-am dorit eu sa am sanii mai mici, de fapt de cate ori mi-am dorit sa am orice mai mic. Pana la urma suntem perfecti asa cum suntem si trebuie sa ne bucuram de tot ce avem. Te pup si iti multumesc pentru sustinere!

  6. Oana spune:

    Ioana, iti urez inca o data la multi ani si ma bucur ca ai avut o zi asa de frumoasa! 🙂 imi place cum ai pus subtil punctul pe i.

    1. Multumesc, Oana! Te pup

  7. Georgia spune:

    La multi ani, Ioana! Ma bucur ca ai petrecut o zi frumoasa si mi-a placut mesajul postarii, fericirea noastra nu ar trebui sa depinda niciodata de etichetele pe care ni le pun strainii.

    1. Multumesc, Georgia! si ma bucur mult ca mesajul meu s-a inteles asa cum trebuie. Te pup si te mai astept!

  8. Georgi spune:

    Hey Ioana! La multi ani si multa sanatate si fericire iti doresc!
    Sunt noua la tine pe blog, te-am descoperit in clipa in care am cautat pe google informatii despre Phillips Lumea si te-am adaugat la bookmark!
    Apropo, am vazut poze before and after cu noua ta culoare de par. Vreau sa iti zic ca iti sta mult mai bine blonda! Parca ti se potriveste mai mult si ai facut o alegere buna!

    Am citit articolul cu tinutele si vreau sa spun ca acele comentarii rautacioase mi-au trecut fix prin inima.M-a durut sa vad cat de rea poate fi lumea si m-a facut sa ma simt atat de oribil prin faptul ca si eu judecam oamenii acum cativa ani (bine, eram pustoaica si cred ca toti suntem rautaciosi in adolescenta si ne credem buricul targului), dar m-a socat sa vad persoane in toata firea, ca acea „doamna” doctor, care , numai profesional nu s-a expirmat. Pacat.

    Tot ce iti doresc este sa te trezesti in fiecare dimineata si sa te duci la culcare in fiecare seara cu ambitia de a nu te lasa in ceea ce faci! Voi fi aici, ca noua cititoare si sustinatoare.
    Si nu numai eu, ci si restul cititoarelor, sper, te vor sustine!
    Ma bucur ca esti ambitioasa si determinata! Fii pozitiva si concentreaza-te pe cei ce te iubesc asa cum esti , indiferent de schimbari.
    Gandeste-te la cei din jurul tau ca la un castron cu cirese bune si cirese cu viermi. Iei ciresele stricate si le arunci fara sa le dai atentie si te concentrezi doar pe alea bune!

    Te pup si sa ai o vara frumoasa!

    1. Haha.. mi-a placut mult analogia cu ciresele si chiar voi tine cont de ea pentru ca este un sfat pretios si foarte practic. Iti multumesc pentru gandurile frumoase, sa stii ca au ajuns acolo unde trebuie si vor ramane mult timp. Sunt fericita ca exista oameni ca tine, deschisi si optimisti, empatici si care au curajul sa ia atitudine. Te pup si o sa astept cu nerabdare orice semn de la tine! :*

  9. Lory's Blog spune:

    La multi ani frumosi, Ioana! Sanatoasa sa fii, ca restul le faci! Si le faci foarte bine! 🙂
    Te pup!

    1. Multumesc din suflet, Lory. Te pup!

  10. Dana spune:

    La multi ani! Nu baga in seama oamenii rai, gandeste-te ca ce zic ei are legatura mai mult cu ei decat cu tine. Au si ei frustrari si probleme si daca asa se poarta cu altii, iti dai seama cum se poarta cu ei.
    Daca pot sa iti dau un sfat pentru concediu: am fost de curand in Aegina si este foarte, foarte frumos. Dar e o insula mica rau, asa ca daca mergeti cu masina de aici, cel mai bine ar fi sa o lasati in parcare in Atena si acolo sa ma plimbati cu scuter sau biciclete (bine, fiind cam multe delulete s-ar putea sa fie usor greu uneori. Eu am avut scuter :D). Daca ai cumva nevoie de idei, sfaturi, te ajut cu drag :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *