Cosmetic Plant este unul dintre brandurile 100% româneşti care mi-a câştigat încrederea şi simpatia. Şi nu ar fi reuşit asta dacă o foarte bună prietenă nu mi-ar fi recomandat să încerc produsele gamei cu Q10 şi ceai verde. Aşa că într-o zi când mă aflam în faţa raftului cu cosmetice într-un magazin DM mă trezesc că îmi pun în coş cele 7 produse ale gamei. Nu aveam nevoie de toate. De fapt nici nu mai aveam nevoie de cosmetice, dar nu mă pot abţine în faţa unor produse cu ambalaje frumoase ce sunt dublate de nişte recomandări de încredere.
Despre gama Cosmetic Plant Q10 + ceai verde
Din cercetările mele am aflat că această gamă a fost lansată în 2006, iar în 2014 a fost relansată într-o formulă nouă, îmbunătăţită. Adică, pe lângă ingredientele minune Q10 şi ceai verde a fost introdus un complex mineral energizant ce are în compoziție Ca, Mg, Cu și Zn. În plus, ambalajele au fost îmbunătăţite astfel încât să fie mai uşor de folosit, dar să asigure o protecţie mai solidă a ingredientelor din formulă.
Noua gamă Cosmetic Plant Q10 + ceai verde conţine 7 produse care asigură necesarul de hidratare pentru o rutină completă:
- Cremă antirid de zi
- Cremă antirid de noapte
- Cremă contur de ochi
- Lapte demachiant revitalizant
- Loţiune tonică revitalizantă
- Lapte pentru corp
- Cremă pentru mâini anti-îmbătrânire
Despre noua formulă a gamei Cosmetic Plant Q10 + ceai verde
Noua gamă Cosmetic Plant Q10 + ceai verde este destinată femeilor active și moderne, cu ten normal sau mixt, ce au vârste cuprinsă între 30 – 55+ ani şi care cunosc importanța îngrijirii tenului și pielii.
De ce au fost combinate cele două ingrediente coenzima Q10 şi ceaiul verde? Deoarece reprezintă o armă puternică în lupta cu semnele îmbătrânirii pielii. Coenzima Q10 este o substanţă prezentă în toate celulele organismului, deosebit de eficace împotriva radicalilor liberi şi care previne degradarea colagenului, iar ceaiul verde este un puternic antioxidant, energizant şi curativ. Împreună redau pielii vitalitalitatea şi elasticitatea, şi previn apariţia ridurilor.
Noua gamă Q10 + ceai verde este îmbogațită cu un complex mineral energizant care furnizează pielii mineralele și electroliții necesari pentru stimularea funcționării mitocondriei, uzina energetică a celulei. De asemenea, îmbunătățește oxigenarea și metabolismul celular şi limitează în același timp producția radicalilor liberi. În plus, previne degradarea acidului hialuronic și a colagenului din dermă, menținând astfel integritatea matricei extracelulare și prevenind apariția ridurilor.
Impresiile mele despre gama Cosmetic Plant Q10 + ceai verde
- Cremă antirid de zi
Este destinată tenului matur, aşa că am folosit-o doar cât să îmi satisfac curiozitatea. Mi-a plăcut foarte mult textura fină, dar lejeră potrivită unui ten mixt şi care s-a absorbit rapid în piele. Are un miros discret de ceai care nu deranjează absolut deloc. Pe lângă filtrele UVA şi UVB absolut necesare unei creme de zi, mi-a plăcut şi pentru formula îmbunătăţită cu uleiuri vegetale naturale de sâmburi de struguri şi germeni de grâu care formează împreună cu extractul de ceai verde, coenzima Q10 şi vitaminele A şi E, un veritabil cockteil cu efect regenerant şi antioxidant pentru ten.
Preţ: 17.6 lei
- Cremă antirid de noapte
Nu am folosit această cremă pentru că nu mi se potriveşte. Conţine o formulă eficientă ce reduce semnele de îmbătrânire ce apar pe un ten matur (nu este cazul meu). Complexul mineral activ este o sursă de minerale esenţiale pentru revitalizarea şi detoxifierea celulară, cu efect anti-aging demonstrat prin teste in-vitro.
Preţ: 17.6 lei
- Cremă contur de ochi
Este un răsfăţ pentru ochi. Se absoarbe rapid în piele, are un efect răcoritor ce decongestionează zona cearcănelor, iar datorită formulei îmbogăţite cu vitamine (A, E şi B5), ceai verde şi uleiuri vegetale naturale ( germeni de grâu, sâmburi de struguri şi migdale) + filtru mineral de protecţie, privirea ta va arăta tânără pentru mai mult timp. Atentie, are o sticluta cu pompita pentru o dozare usoara si igienica
Preţ: 15.5 lei
- Lapte demachiant revitalizant
Formula lejeră şi răcoritoare îndepărtează rapid machiajul fără să îţi lase o peliculă neplăcută pe ten. Îl masez cu buricele degetelor pe faţă şi apoi îl îndepărtez cu ajutorul dischetelor demachiante umezite exact cum v-am învăţăt în articolul „Cum să te demachiezi corect”.
Preţ: 12.3 lei
- Loţiune tonică revitalizantă
Pentru că îmi place să îmi simt tenul perfect curăţat şi ferm, aplic cu ajutorul unei cotonete loţiunea tonică revitalizantă care face pielea să pară mai suplă şi mai luminoasă. Este pregătirea ideală pentru aplicarea cremei hidratante. Seara o fac ca pe un ritual de răsfăţ! Ştiţi că eu sunt o persoană mai senzorială, iar aroma gamei Cosmetic Plant Q10 + ceai verde mă trimite cu gândul la un tratament spa.
Preţ: 12 lei
- Lapte pentru corp
Ar trebui să se numească „Răsfăţ pentru corp”. Formula acestui produs este una foarte lejeră. Atât de lejeră că nu-mi lipseşte din geanta cu echipamentul de sală. După antrenament îmi simt pielea rigidă şi am o senzaţie de disconfort, aşa că o aplic înainte de a mă îmbracă şi pentru că se absoarbe rapid, nu trebuie să aştept nici două minute. Simt că îi redă elasticitatea pielii, senzaţia de confort şi catifelare. Şi de ce să nu recunosc, acţionează şi asupra stării psihice pentru că mă face să simt că ajut pielea să se refacă frumos şi din exterior.
Preţ: 12.3 lei
- Cremă pentru mâini anti-îmbătrânire
Pentru că are în formulă unt de cacao, o ţin tot timpul pe birou. Îmi place să am mâinile hidratate, iar în perioada rece parcă simt mult mai des nevoia de a folosi o cremă de mâini. Mă gândesc serios să cumpăr una pe care să o ţin în maşină.
Preţ: 9.5 lei
Voi aţi încercat produsele gamei Cosmetic Plant Q10 + ceai verde cu noua formulă îmbunătăţită? Dacă nu, v-ar plăcea să le testaţi?
Si eu tin o crema de maini in masina. Sa fie :))) si una la iubitul meu, tot asa sa fie…pana si la tati am pus una 😀
Te pup, draga mea.
http://www.miu-miu.ro
:))) Uneori ma gandesc sa imi duc si un portfard, macar sa le tin pe toate la un loc. Am imprastiate un parfumel, un balsam de buze, ulei de cuticule, crema de maini …si tot asa :*
Ma tenteaza Cremă antirid de noapte
Trebuie sa o incerci!
Eu folosesc crema antirid de zi si imi place mult. Am facut o comanda online in farmacia myriam si am pus-o in cos sa intregesc comanda. Nu ma asteptam sa fie atat de buna.
Nu am folosit, dar am auzit ca sunt bune, iar crema de ochi chiar mi-a fost recomandata de o bloggerita make-up artist. Intentionam sa o cumpar, dar intre timp am primit o crema de ochi de la Eucerin si am renuntat :*.
Poate o incerci dupa ce o termini pe cea de la Eucerin. Important este sa ne ingrijim pielea cu produsele corespunzatoare, indiferent de brand :*
laptele pt corp de la ei e f bun.
Si mie imi place la nebunie!
am avut demachiantul din aceasta gama,iar din celelalte game creme si tonice cu galbenele,macese,catina.Sunt foarte bune si la preturi modeste.
Brandurile romanesti fac produse din ce in ce mai bune, iar noi nu putem decat sa ne bucuram 😀