Știați că cei mai mulți oameni au o voce critică în mintea lor cu care s-au obișnuit atât de mult încât nu mai conștientizează când aceasta preia controlul discursului? Practic, noi ne spunem lucruri urâte, dar este ca o muzică de fundal cu care pur și simplu ne-am obișnuit. Da, ne-am obișnuit să auzim lucruri urâte la adresa noastră. Se spune că de cele mai multe ori vocea critică a părinților (sau a îngrijitorilor primari, a unui profesor sau a unei persoane marcante din copilările) se transformă în vocea noastră critică.
Poate ai fost tot timpul criticat sau comparat când erai mic iar acum ajungi să îți vorbești fix așa cum ai fost obișnuit în primii ani de viață.
Mi-a luat foarte mult timp să realizez că unele dintre cele mai dure critici mi le-am spus singură. Iar de când am început să fiu conștientă și să aud activ această voce mi-am dat seama că prima persoană care pune la îndoială și care critică ceva realizat de mine sunt chiar eu. Dacă scriu un articol pentru blog imediat îmi vorbesc de parcă cineva mi-ar sublinia punctele slabe și mi-ar demonstra de ce materialul scris de mine nu este bun. Mi s-a întâmplat de multe ori să creez o rochie nouă și după momentul de euforie dat de bucuria și satisfacția de a vedea că ideile mele au prins viață atât de frumos să încep să mă critic și să-mi zic: dar sigur iar se va găsi cineva să-mi comenteze modelul sau sigur îmi vor spune că de ce n-am ales altă cusătură pentru tiv. Eu îmi fac asta singură! Oare de ce?
Există persoane care o percep ca pe un antrenor abuziv care îi ajută să facă performanță, și ajung să creadă că este ceva benefic pentru ei. Dar cred că suntem cu toții de acord că “benefic” și “abuziv” nu merg în aceeași propoziție.
Cum faci să oprești vocea critică din mintea ta?
Primul pas este să devii conștient de acea voce și să începi să o auzi. Nu poți opri ceva de care nu ești conștient.
Al doilea pas este să vorbești blând cu tine și să dai volumul mai încet. Cum poți face asta? Pur și simplu îți spui: iar am început să vorbesc bălării, însă lucrurile nu sunt atât de dramatice în realitate. Este important să te securizezi și să îți spui că lucrurile nu sunt atât de grave dacă e să le privim la rece. Poți chiar cere părerea alte persoane.
Al treilea pas este să faci altceva. Unii o pot vedea ca pe o distragere, alții o văd ca pe un exercițiu de mindfullness. Mindfullness înseamnă să fii prezent atunci când întreprinzi o activitate. Așadar, când începi să te auzi spunându-ți lucruri grele spune stop și apucă-te să faci altceva dacă pur și simplu nu te poți opri. Poți să speli vasele sau doar să bagi mâinile în apă foarte rece, poți face puțină mișcare, poți suna un prieten, uită-te la un video sau la un film. Alege acea activitate care ție îți face plăcere. Mie îmi place să dansez sau să probez haine și asta funcționează în cazul meu.
Un mesaj de la o cititoare m-a determinat să scriu despre acest subiect
Vreau să vă las și vouă mai jos mesajul primit de la una dintre cititoarele mele, mesaj în care sunt sigură că mulți dintre voi vă veți regăsi pentru că și eu m-am regăsit în el.
Prin discutarea acestui mesaj vreau să vă ofer un instrument care să vă ajute să vă înfrângeți sau măcar să vă țineți în frâu criticul interior.
Fix înainte să apară scandalul asta Buhnici vs. vergeturi&celulită m-am hotărât să mă duc la sală… first time in my life. Culmea e că…îmi și place… am o lună întreagă… 100% contează și antrenorul… dar în viața mea nu am crezut că o să-mi iasă pe gură vorbele „abia aștept să mă duc la sală” 🤣 Și nu am făcut-o că m-a trimis un idiot… ci pentru că am simțit eu că e momentul oportun… și că e singura opțiune pe care n-am încercat-o până acum 🤷♀️
Bine.. am avut aseară o mini cădere nervoasă. Că au apărut un grup de 4 fete… clasa7a… și antrenorul n-a fost atent unde le trimite…că nu e treaba lui să-mi trateze sechelele din copilărie… au venit fix lângă aparatul unde făceam eu… și zici că erau bătute în cap. Aveau de făcut ceva la stepper… dar nu erau atente că s-au băgat fix în raza aparatului unde trebuia eu să ridic picioarele. Și le-am zis frumos să se dea ca să nu le lovesc. Efectiv s-au făcut că nu aud. Până când s-a uitat antrenorul la mine să vadă de ce nu fac exercițiile și i-am făcut semn că n-am loc de ele… la care el: dă-i înainte…dacă nu te aud e vina lor. Mă și gândeam că dacă îi băgam un picior zbura săraca până în Patagonia. Abia când a ridicat el vocea atunci a auzit și ea într-un sfârșit ca vorbește o persoanaă cu ea și s-a apucat să șușotească cu celelalte și să se uite urât la mine.
Mi-a venit să plâng instant.. m-am și dus și i-am zis să-mi dea alte exerciții în alt loc din sală. Adică la clasa a șaptea, 13 ani, le-aș putea fi mamă.
Să vă zic că nici eu nu credeam vreodată că voi ajunge să-mi placă mișcarea și că abia aștept să merg la sală? Că mi-a fost atât de rușine la început să merg pentru că mi-era teamă de reacțiile celor din jur? Că orice privire primită când îmi făceam la început exercițiile într-un loc public mă faceau să mă simt stânjenită și că îmi făceam tot felul de scenarii despre ce lucruri urâte vrea să-mi spună X sau Y? Și toate aceste lucruri sunt justificate pentru că de foarte multe ori chiar am auzit jigniri fără să greșesc cu nimic. Încă de când eram în liceu mi s-a întâmplat să merg pe stradă și să-mi strige câte-un bărbat “graso!”. Așa că înțeleg foarte bine de unde vin aceste sentimente pentru că le-am trăit și eu.
Așadar, ce facem când suntem puse într-o situație similară cu cea a cititoarei mele?
Schimbăm povestea
Da, ați citit bine. Schimbă povestea din mintea ta. Acum când sunt la sală și poate nu am o stare bună, sau stima mea de sine este mai jos, sau pur și simplu cineva se uită intens sau îmi aruncă o privire plină de judecată încerc să nu-mi mai imaginez lucrurile urâte sau jignirile pe care le gândește persoana respectivă despre mine, ci îmi spun că persoana aceea mă admiră pentru efortul și perseverența mea. Că se uită la mine și se simte inspirată de motivația mea, iar efectul pe care aceste gânduri îl au asupra mea este ca un boost de energie, voie bună și dorință să dau un randament mai bun. Vreau să fiu un exemplu pentru acea persoană, așadar mă straduiesc mai mult și am rezultate mai bune. Pe cine impactează direct un randament mai bun al antrenamentului meu? Pe mine și doar pe mine!
Așadar, nu-i mai bine ca în loc să te duci într-o zonă întunecată care te macină pe interior și care lucrează în defavoarea ta, să alegi să mergi spre lumină și să înflorești?
Contează foarte mult povestea pe care ți-o spui, așa că schimbă povestea. Atunci când te concentrezi pe frumos și pe bine asta vei atrage. Nu trebuie să fii perfect.
Nu uita că schimbările mici duc la schimbări mari în timp, așa că îți recomand să te concentrezi pe ce ai reușit să faci și nu pe ce nu ai făcut.
Așadar, tu ce poveste alegi să îți spui?
Multumesc pentru articol si pentru ca esti atata de deschisa in a comunica cu comunitatea stransa in jurul tau 🙂
E foarte greu sa schimbi narativa din capul tau, mai ales ca uneori auzi aceleasi lucruri urate de 30 de ani…
Dar cred ca se poate; absolut orice schimbare in bine pe care am facut-o la mine a avut succes abia atunci cand am hotarat sa nu imi mai pese de ce zice lumea…
La sfarsitul zilei ramanem singuri cu constiinta noastra nu cu toti ceilalti…
Mulțumesc, mă bucur tare mult când mesajele mele ajung la persoanele potrivite. Recunosc că mi-e greu să mă deschis uneori, dar a devenit mai ușor în timp, prin exercițiu, dar și prin vindecare. Cred că vindecarea îți dă puterea de a spune cu voce tare ce te doare și culmea, în același timp te și susține în procesul de vindecare. Mulțumesc tare mult pentru comentariu. Așa tare mă bucur când îmi scrie cineva aici 🥰