Tu de ce te îmbraci?

E duminică, ora 7:00, sunt în Sighișoara și m-am trezit pur și simplu. E o duminică în care aș putea dormi până la ce oră vreau, dar corpul meu nu știe că azi este weekend și că mâine nu va mai avea această opțiune.

Refuzând să mă dau jos din pat așa devreme încep să rememorez ziua de ieri în speranța că mă mai ia puțin somnul.

Ieri am participat alături de familia mea la nuntezul prietenei mele din facultate care a avut loc la Sighișoara într-un loc absolut superb (nuntez = un nou concept care definește evenimentul care celebrează în același timp botezul și nunta, dat fiind faptul că am trecut printr-o pandemie în care s-au întâmplat multe). 

La București 33 de grade, la Sighișoara 14 grade. Nu-i ca și cum nu știam că e frig, doar că nu mă așteptam să fie chiar atât de frig…

În fine, îmi pregătisem o ținută cu o rochie de vaporoasă de vară și sandale, dar ploaia m-a descurajat instant. Am reconfigurat rapid planul și mi-am propus să port DOAR la biserică o rochie din noua colecție de toamnă pe care o pusesem în mașină cu speranța că voi avea timp a doua zi să o pozez în cetate, înainte să ne pornim spre casă. 

Noua mea ținută era foarte simplă: o rochie bleumarin cu buline albe și pantofi albi. Nu doar că am primit multe aprecieri, dar m-am simțit și foarte bine. Așa că am decis să o port și la petrecere. Iar de-a lungul serii mi-am tot spus că am făcut cea mai bună alegere aducând argumente precum: 

• Rochia asta ascunde burta și la poze, dar și când stau jos. 
• Ce bine că nu se șifonează!
• Ce frumos îmi evidențiază talia.
• Are lungimea perfectă și arată cea mai frumoasă parte a picioarelor mele (cea mai mare nesiguranță pe care o am legată de corpul meu sunt picioarele mele).
• Ce bine că are buzunare! Pot avea telefonul cu mine tot timpul, iar când nu știu ce să fac cu mâinile doar le bag în buzunar.
• Îmi pune în evidență pieptul astfel încât talia se se vadă frumos, dar nu este deloc decoltată și nu m-am simțit nicio clipă jenată că s-ar uita cineva prea mult în decolteul meu (femeile știu despre ce vorbesc).
• Este simplă, dar atrage toate privirile admirative. 

Așadar, asta îmi spuneam ieri când eram la nuntă. Însă azi dimineață, mi-am dat seama că de fapt am purtat acea rochie pentru că pur și simplu a îndeplinit cu succes rolul de armură. Mereu am spus despre brandul meu că nu mi-am dorit doar să creez haine care să îmbrace corpul, ci o experiență întreagă: o stare de bine, de putere și de curaj. Mi-am dorit ca femeia care poartă #IDuFashion să se simtă frumoasă și încrezătoare, și să se bucure de aprecierile celor din jur. Vreau să simtă că are pe ea o armură magică atunci când poartă o piesă #IDuFashion, și așa m-am simțit eu ieri.

Oamenii, și în special femeile, se îmbracă din mai multe motive, nu doar pentru că nu pot umbla goi pe stradă. 

Unii caută se se ascundă sau să ascundă anumite părți (fizice sau emoționale), alții vor să iasă în evidență pentru că au nevoie să fie văzuți, unii vor să își exprime personalitatea, alții doresc să protesteze împotriva a ceva, unii sunt condiționați să se îmbrace într-un anumit fel – există atâtea motive câți oameni sunt pe acest pământ. 

Așa cum am mai spus și în articolul Cum să-ți găsești inspirație pentru ținute stylish de zi cu zi, stilul personal este modul prin care putem purta la exterior părți din interiorul nostru, și nu se referă doar la partea vestimentară. În formarea și descoperirea propriului stil căutarea începe din interior: în modul în care ai fost educat și crescut, cum și cu cine ți-ai petrecut timpul liber sau vacanțele, în limbajul tău de zi cu zi față de tine și față de alții, în cum flirtezi și cum te cerți, în cum pășești, în postura corpului, în ticuri verbale, în cum reacționezi la bucurii sau la tristeți – practic în cum ai trăit și cum alegi să trăiești.

Deci, putem alege să ne îmbrăcăm într-un anumit fel într-o zi doar pentru că avem o stare de spirit care ne îndeamnă pe moment să abordăm acel stil. 

Oamenii se schimbă. Oamenii evoluează. Așadar, nu trebuie să avem un parcurs liniar de-a lungul vieții nici măcar în privința vestimentației. Vă vine să credeți că eu am avut o perioadă în viața mea (scurtă, ce-i drept) când am abordat stilurile metal sau punk? Mi-am permis să experimentez și să descopăr lucruri noi despre mine. Vă vine să credeți că am avut ani de zile în care nu am îmbrăcat nici măcar o zi pantaloni? Nici acum nu port prea des, dar încerc noi croieli și noi țesături până le descopăr pe care care îmi plac, care mă reprezintă și în care mă simt bine.

Nu există o rețetă universală care să ne țină toată viața sau care să se potrivească tuturor. Cred că aș fi tare tristă să mă îmbrac ca restul oamenilor de pe stradă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care rochiile mele vin în ediții limitate mici – pentru că vreau să ne simțim deosebite, așa cum suntem de fapt, dar unora dintre noi ne trebuie mai mult timp să descoperim asta.

De când lucrez cu femeile și de când am început să le cunosc și personal în showroomul IDu Fashion sau la târguri, am descoperit frumusețea în și mai multe forme: în blândețea vocii și a gesturilor, în profunzimea privirii, în formele infinite ale siluetei, în curaj, în timiditate, în vulnerabilitate, în altruism, în cultură, în determinare, în reziliență și aș putea continua până mâine. Partea frumoasă este că atunci când vă înșiram pe foaie toate aceste calități îmi veneau în minte chipuri ale clientelor pe care le-am întâlnit. 

Însă am mai observat un lucru: femeile au tendința de a vedea frumosul în alții, dar unele nu sunt capabile să își vadă propria frumusețe. Suntem mai blânde, mai iubitoare și mai darnice față de alții, dar ne este greu să facem asta față de noi. Chiar și în asta pot vedea atâtea calități: bunătate, blândețe, susținere, dăruire. Așadar, dacă aveți momente în care nu vedeți nici bun în voi, vă provoc să vă priviți din această perspectivă. Fiecare om este valoros.

Eu de ce mă îmbrac?

De obicei pentru că îmi face plăcere. Am zile grele, epuizante și stresante, dar momentul în care îmi concep ținuta și când privesc rezultatul este un ritual care îmi aduce bucurie. La fel ca machiajul, este acea mică bucurie pe care mi-o pot oferi eu fără prea mult efort. Este o ancoră și un mecanism de supraviețuire atunci când viața îmi aruncă provocări.

Am zile în care am nevoie de un boost de încredere. Sunt femeie de afaceri pe hârtie, dar în realitate sunt o tânără care acum învață, care experimentează, care face greșeli și care trebuie să se comporte ca un egal al oamenilor mari din industrie. Uneori hainele sunt armura care mă țin întreagă în momentele în care simt că mă descopun, sau care mă ajută să par sigură pe mine cum ar trebui să fiu, deși mă simt nesigură pe interior. 

Vreau să mă joc. Am momente în care fetița din mine iese la suprafață și vrea să fie în centrul atenției, să atragă aprecieri și ovații, să râdă, să distreze și să nu mai fie adultul concentrat pe treburi serioase. 

Uneori mă simt senzuală, feminină, pasională. Hainele sunt cel mai la îndemână instrument prin care pot manifesta asta la exterior fără să fie nevoie să spun un cuvânt.

Am nevoie să mă ascund sau să ascund părți din mine. Credeți că eu sunt atât de împăcată cu mine încât îmi place tot și vă pot oferi transparență totală? Nu. 

Iar iubirea de sine nu înseamnă să iubești tot la tine, ci înseamnă să accepți și acele părți ale tale pe care nu le iubești, iar ele nu trebuie să fie neapărat fizice. Iubirea de sine nu înseamnă resemnare, ci acceptare, iertare, blândețe față de sine și un exercițiu zilnic de a trăi în armonie și echilibru. Aveți grijă că a trăi în armonie este un scop exigent, de aceea am zis exercițiul de a trăi în armonie. Cu cât exersezi mai mult un lucru, cu atât vei deveni mai bun la acel lucru. Cu cât vei încerca mai mult să fii blândă cu tine, cu atât vei reuși mai des să faci asta. Și este suficient. Perfect nu este un deziderat, este o iluzie. 

Iar în încheiere am două provocări pentru voi:

1. Vă provoc să vă priviți în oglindă zilnic timp de 5 minute și să ascultați cu atenție ce vă spuneți. Ideal ar fi fi să vă priviți dezbrăcate, dar este minunat dacă începeți prin a vă privi doar corpul. Fiți prezente și ascultați conștient ceea ce vă spuneți și încercați să preluați controlul asupra lucrurilor pe care vi le spuneți. Veți observat că la primele încercări nu vă veți putea privi sau că veți lăsa vocea criticului interior să vă domine discursul și să vă spună același lucruri care au rulat ani de zile. Continuați exercițiul și vă promit că veți simți îmbunătățiri.
2. A doua provocare este să vă răspundeți la întrebarea: eu de ce mă îmbrac? Nu trebuie să vă răspundeți imediat, ba chiar vă încurajez să vă luați timpul necesar să vă observați comportamentele și emoțiile. Nimic nu este greșit în tot acest proces. Nu vă judecați, doar observați. Și acest exercițiu are menirea de a vă ajuta să fiți prezente și să fiți mai conștiente, să vă scoată de pe pilotul automat care vă conduce și să vă ajute să preluați voi controlul.

Și aș aprecia foarte tare dacă v-ați întoarce aici și mi-ați împărtăși conștientizările voastre, chiar și în mod anonim. Și eu am scris timp de mai bine de un sub un pseudonim pe blog atunci când m-am apucat de scris, așa că vă înțeleg. Mulțumesc.

Rochia pe care am purtat-o la nuntez face parte din colecția de toamnă a rochiilor Lucia (măsuri 38-54) pe care le puteți vedea AICI.