În privinţa produselor de îngrijire a pãrului sunt foarte pretenţioasã şi întotdeauna le prefer pe cele profesionale chiar dacã presupune o investiţie mai mare pe moment.

Dupã ce TopLine a anunţat la începutul lunii august introducerea unui nou produs în portofoliul lor şi anume, faimosul ulei Moroccanoil(al cãrui ingredient principal este miraculosul ulei de argan), am fost extrem de dornicã sã îl încerc. Din documentãrile mele anterioare pãrea a fi un produs care îndeplinea toate criteriile de exigenţã impuse de mine, dar trebuia sã verific mai întâi.

Se poate beneficia de tratamentul Moroccanoil doar în saloanele selecţionate de TopLine. Eu am vizitat salonul Revolution Style (Str. Roma, Nr. 40) unde m-am bucurat de toatã atenţia Silviei şi a Inei în cele aproape douã ore pe care le-am petrecut împreunã. Rãsfãţul a început cu spãlatul pãrului si un masaj capilar ca în poveşti, şi a continuat cu aplicarea unei mãşti tratament. Apoi m-am aşezat pe scaun şi a început partea cea mai frumoasã.

Deşi aveam cam 1001 de întrebãri pregãtite, atât Silvia cât şi Ina mi-au rãspuns pe rand la ele, astfel încât la final rãmãsesem cu foarte puţine curiozitãţi.

Moroccanoil este un tratament în adevãratul sens al cuvântului şi nu doar un produs care oferã o soluţie de moment aşa cum o face un produs de styling. Formula foarte hrãnitoare, nu lasã reziduuri şi nu încarcã firul de pãr, chiar dacã depãşiţi puţin doza recomandatã. Deşi nu îmi plac produsele de tip “bun la toate”, apreciez versatilitatea Moroccanoil care poate fi folosit în locul balsamului la spãlare, înainte de coafare, pentru finisarea coafurii, pentru descurcarea extensiilor de pãr sau în compoziţia amestecului de vopsea pentru protecţie intensã, luciu şi absorţie maximã a culorii. Dacã acum m-aş vopsi, nu aş face acest pas fãrã 5ml (doza recomandatã) de Moroccanoil în compoziţie.

Formula specialã conţine acizi graşi, uleiuri cu Omega 3 şi vitamine pentru strãlucire, antioxidanţi pentru protecţie (poluare, raze UV, foehn, placã, etc) şi proteine care oferã rezistenţã firului de pãr.

Este potrivit oricãrui tip de pãr, chiar şi celui creţ şi uscat care va deveni strãlucitor, neted şi uşor de manevrat.

moroccanoil1

Unul dintre cele mai mari plusuri ale acestui produs este faptul cã interacţioneazã bine cu orice alt produs destinat îngrijirii pãrului, diminuând timpul de uscare şi sporindu-i proprietãţile. În general eu sunt adepta folosirii aceleiaşi game de produse pentru rezultate maxime, dar nu vreau sã îmi schimb şamponul şi masca pentru cã ne înţelegem excelent, aşa cã doar voi mãri “echipa care are grijã de pãrul meu” cu încã un membru de nãdejde.

Pentru fiecare tip de pãr existã instrucţiuni clare de utilizare care vor maximiza rezultatele, dar chiar şi dacã depãşim doza recomandatã (pentru cã nu suntem toţi specialişti, iar Moroccanoil se poate folosi foarte uşor şi acasã) pãrul nu va fi încãrcat sau îmbâcsit.

Silvia şi Ina au fãcut o echipã foarte bunã, iar ulterior am aflat cã sunt surori. Pentru pãrul meu lung şi natural au folosit douã pompiţe de Moroccanoil pe care le-au aplicat pe pãrul umed pentru a putea fi absorbit cât mai bine în timpul uscãrii când cãldura foeh-nului va deschide puţin cuticula. Uleiul a fost aplicat doar pe lungime pentru cã scalpul meu are tendinţe de îngrãşare, dar se poate aplica şi pe scalp în timpul spãlãrii în cazul în care acesta este mai uscat.

Le-am mãrturisit fetelor cã nu mi-am fãcut niciodatã bucle la salon pentru cã la început nimeni nu se încumenta sã îmi facã, iar apoi din comoditate nu am mai dorit aşa ceva, iar ele s-au arãtat încântate sã îmi ofere buclele mult dorite.

M-am simţit bine şi rãsfãţatã, mai ales dupã ce am observat cã în salonul Revolution Style lucrurile nu se fac pe genunchi. Nu mi-au pus bigudiuri, ci mi-au prins buclele cu clipsuri (cam 2-3 pentru fiecare şuviţã) şi nu s-au plâns niciodatã cã pãrul este prea lung sau prea mult, iar acest lucru s-a vãzut la final ..sau mai bine zis l-am vãzut eu la final, în oglindã:D

bucurec59fti 20120803 01310

ioana dumitrache moroccanoil 5ioana dumitrache moroccanoil 3

ioana dumitrache moroccanoil 1

Dupã ce mi-au dat clipsurile jos şi buclele mi-au mângâiat umerii, au mai aplicat o pompiţã micã Moroccanoil pentru finisare, iar efectul s-a vãzut instant. Se poate observa mai uşor pe pãrul uscat, decât umed.

Când am plecat din salon m-am simţit ca o micã Marilyn, dar din pãcate în ziua respectivã nu aveam nicio întâlnire, niciun eveniment la care sã merg şi eram cam tristã cã “iroseam” o coafurã frumoasã într-o zi banalã, dar seara în drum spre casã m-am întâlnit din întâmplare cu un fost iubit, aşa cã nu a fost chiar irositã :p

Moroccanoil este disponibil în magazinul TopLine de pe Bd. Regina Maria, Nr. 14 sau în saloanele selecţionate.

ioana dumitrache moroccanoil 2

ioana dumitrache moroccanoil

  1. Delia spune:

    ce par frumos ai! Eu din pacate am un fir subtire, fara volum si destul de rarut 🙁

  2. Delia spune:

    ce par frumos ai! Eu din pacate am un fir subtire, fara volum si destul de rarut 🙁

  3. Katyna spune:

    Ahaa! Acum am aflat si secretul parului stralucitor, ca ieri n-ai vrut sa deconspiri nimic! 😛

  4. modniza spune:

    superb parul,superba fata! te iubesc!

  5. modniza spune:

    superb parul,superba fata! te iubesc!

  6. Lorraine spune:

    Din cate am vazut e si foarte scump…:( dar am auzit ca e bun si am avut ceva produse pe baza de ulei de asta si mi-au placut mult… Strang bani sa imi cumpar unul 🙂

  7. Traiasca uleiul de argan! Apropo de tratamentele pe baza de uleiuri: imi aduc aminte de timpurile in care parul meu era foarte lung (aproape 1 m lungime) iar mama (adica bunica ta) ma obliga efectiv sa-mi dau regulat cu ulei de nuca, pentru a-l descurca fara sa-l rup si ai da stralucire. In acele timpuri despre uleiul de argan majoritatea nu auziseram, dar erau la mare pretuire si atunci, uleiul de nuca pentru ingrijirea parului. Dar pentru un par cu un aspect frumos, dupa parerea mea mai conteaza ceva: perierea parului seara, preferabil cu o perie din par natural, pentru descurcarea firelor incalcite, indepartarea prafului acumulat peste zi, a produselor de fixare a parului si a excesului de sebum, mai ales in cazul unui par cu tendinta de ingrasare excesiva.

    1. irina spune:

      bune sfaturi!!eu am parul cu tendinta de ingrasare si uneori nu-l periam seara sa nu starnesc matreata!!

  8. Traiasca uleiul de argan! Apropo de tratamentele pe baza de uleiuri: imi aduc aminte de timpurile in care parul meu era foarte lung (aproape 1 m lungime) iar mama (adica bunica ta) ma obliga efectiv sa-mi dau regulat cu ulei de nuca, pentru a-l descurca fara sa-l rup si ai da stralucire. In acele timpuri despre uleiul de argan majoritatea nu auziseram, dar erau la mare pretuire si atunci, uleiul de nuca pentru ingrijirea parului. Dar pentru un par cu un aspect frumos, dupa parerea mea mai conteaza ceva: perierea parului seara, preferabil cu o perie din par natural, pentru descurcarea firelor incalcite, indepartarea prafului acumulat peste zi, a produselor de fixare a parului si a excesului de sebum, mai ales in cazul unui par cu tendinta de ingrasare excesiva.

    1. irina spune:

      bune sfaturi!!eu am parul cu tendinta de ingrasare si uneori nu-l periam seara sa nu starnesc matreata!!

  9. Oana spune:

    Foarte frumos rezultatul! Stii cumva ce preturi au? Am incercat sa intru pe site, dar nu merge:(.

    1. Ioana Dumitrache spune:

      Oana incerc sa aflu. Stiu ca la TopLine costa in jur de 160-170 de lei, dar nu sunt sigura

  10. irina spune:

    ai un par minunat!!!

    1. Ioana Dumitrache spune:

      Multumesc :”>

  11. irina spune:

    ai un par minunat!!!

  12. irina spune:

    e culoarea ta naturala?

    1. Ioana Dumitrache spune:

      Buna Irina!

      Da, este culoarea mea naturala. Am ales sa nu ma mai vospsesc 😀

  13. Ioana Dumitrache spune:

    Oana incerc sa aflu. Stiu ca la TopLine costa in jur de 160-170 de lei, dar nu sunt sigura

  14. Ai un par foarte frumos si se vede ca este si foarte sanatos! Felicitari!

    1. irina spune:

      mersi de ponturi!!am renuntat la bidugiuri si imi prind seara cu clipsuri parul..si rezista mai mult onduleurile…si nici nu ma chinui la somn…citesc cu mare interes blogul tau

    1. Ioana Dumitrache spune:

      I love yout hair!

    1. Ioana Dumitrache spune:

      I love yout hair!

  15. Ioana Dumitrache spune:

    Buna Irina!

    Da, este culoarea mea naturala. Am ales sa nu ma mai vospsesc 😀

  16. Catalina spune:

    foarte frumos parul tau! des ,stralucitor ,culoare superba! sa ai grija de el.te-am pupat

  17. Catalina spune:

    foarte frumos parul tau! des ,stralucitor ,culoare superba! sa ai grija de el.te-am pupat

  18. Adi Miu spune:

    Mai exista un salon in Cotroceni langa Facultatea de medicina Carol Davila care are intreaga gama de produse Moroccanoil inca din luna Iunie ,iar stilystii de acolo au fost scolarizati pentru folosirea produselor ,dar din cate stiu eu este obligatorie programare.
    http://www.meistudio.ro
    http://www.facebook.com/#!/meistudiosalon

  19. Adi Miu spune:

    Mai exista un salon in Cotroceni langa Facultatea de medicina Carol Davila care are intreaga gama de produse Moroccanoil inca din luna Iunie ,iar stilystii de acolo au fost scolarizati pentru folosirea produselor ,dar din cate stiu eu este obligatorie programare.
    http://www.meistudio.ro
    http://www.facebook.com/#!/meistudiosalon

  20. Cosmina spune:

    Si mie imi place super mult uleiul asta! Cu siguranta il cumpar in varianta full size cand se termian cele 2 mostre. Cum ai zis si tu, lasa parul moale cateva zile bune si buclele se aseaza minunat singure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *