Acum mulţi ani, o femeie batrânã care se numea Dochia avea o fiicã vitregã pe care o ura. Într-o zi de iarnã cumplitã, Dochia i-a dat o hainã foarte murdarã, cerându-i sã o spele la râu. Tânãra fata a spãlat-o mult timp, dar pe cât o spãla mai tare, pe atât devenea haina mai neagrã.

Atunci a apãrut un bãrbat care se numea Marţişor. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat. Atunci Marţişor i-a oferit o floare roşie şi albã şi a îndemnat-o sã mai spele încã o datã veşmântul şi apoi sã se întoarcã acasã.

Când a ajuns fata acasã, pânza era albã ca neaua.

Bãtrânei Dochia nu i-a venit sã îşi creadã ochilor. Deodatã a vãzut floarea din pãrul fetei. Bãtrâna a crezut cã primãvara a revenit şi a plecat cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasã, aşa ca a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit a fost însã prinsã de burniţa. Bãtrâna a rãmas singurã pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre. De atunci, roşul şi albul simbolizeazã lupta între bine şi rãu, între iarnã şi primãvara.

Sursa info

Sursa foto

Comments

comments