La sfârşitul lunii mai vã spuneam cã am o perioadã mai dubioasã, dar care din fericire a trecut. Mai întâi a apãrut Şcoala de Beauty Blogging care m-a entuziasmat teribil. Vreau sã vã anunţ cã mã numãr printre câştigãtoare şi sã vã mulţumesc pentru susţinere şi sã îmi cer iertare cã am fost atât de insistentã 😀

Apoi a fost vinerea frumoasã, care a pornit o avalanşã de zile şi evenimente frumoase în care am cunoscut multe persoane interesante.

Întâmplarea a fãcut ca într-o zi când aşteptam o prietenã sã iasã de la un interviu sã mã trezesc eu în mijlocul unui interviu în urma cãruia s-a nãscut o colaborare foarte frumoasã.

La doar câteva zile dupã aceastã întâmplare am primit un telefon prin care am fost anunţatã cã ãm câştigat o invitaţie dublã la concertul Placebo de la Madrid!!!! Pur şi simplu nu ştiam ce sã cred, lucrurile astea se întâmplã numai în filme, nu şi în viaţa realã!

Tot ce am fãcut a fost sã mã intru pe acest site şi sã completez un formular, iar peste câteva sãptãmâni am primit vestea 😀

Evenimentul a fost organizat de Mercedes cu ocazia lansãrii noii maşini Mercedes A Class. Ei au suportat toate cheltuielile de transport şi cazare şi credeţi-mã cã nu au fãcut deloc o treabã de mântuialã!

Hotelul a fost foarte primitor, situat în centrul centrului la doar 1 minut de mers pe jos pânã la concert, mesele (pentru cã le-au asigurat şi pe acestea) au fost pe placul meu, iar când am refuzat felul care conţinea carne, imediat am fost întrebatã dacã vreau sã servesc o salatã şi am apreciat foarte mult atenţia pe care o acordã fiecãrui invitat. Iar concertul a fost cireaşa de pe tort! Placebo este una dintre formaţiile mele preferate şi m-am bucurat mult când am vãzut cã vin din nou la Bucureşti pentru cã nu mã pot plictisi ascultându-i şi m-am bucurat şi mai mult pentru cã i-am putut asculta la Madrid în cadrul unui eveniment mai restrâns decât un concert obişnuit. Pe scurt, m-am îndrãgostit de oraş şi îmi doresc foarte mult sã îl revãd în curând.

[slideshow]

Oricum am trecut prin ceva peripeţii cu aceastã plecare. În primul rand nu ştiam cã pentru a pleca din ţarã am nevoie de un act valabil cel puţin 6 luni de la plecarea din ţarã şi nici nu mi-am dat seama cã îmi expirã cartea de identitate pentru cã se împlineau 10 ani de când îl am. Ca sã scurtez povestea, vã spun ca mi-au închis contul la ING, nu vroiau sã îmi dea cardul nou pentru cã îmi expira CI, am vrut sã îmi fac alt CI, dar nu am putut pentru cã pãrinţii mei erau în concediu la sute de km şi fãrã ei nu se putea, iar timp nu mai aveam. Ultima soluţie a fost sã îmi fac un paşaport la urgenţe care este valabil doar un singur an şi de care mã pot bucura doar 6 luni pentru cã trebuie sã fie valabil cel puţin 6 luni de la data plecãrii pentru a putea ieşi din ţarã. Când te bucuri cã primeşti ceva gratis, uite cã mai apar alte cheltuieli, dar nu mã plâng pentru cã a fost o experienţã tare frumoasã (plecarea la Madrid, nu scoaterea paşaportului:))

Deşi excursia a fost scurtã, mi-a prins tare bine şi a venit exact înainte de ziua mea, aşa cã iubitul meu m-a rãsfãţat cu cele douã oje Dior pe care mi le doream şi pe care de abia aştept sã vi le arãt, dar încã nu pot pentru cã manichiura pe care mi-am fãcut-o miercuri seara cu ojele L’Oreal şi top coat-ul Sally Hansen refuzã sã se strice, iar eu vreau sã vãd cât rezistã.

M-am întors vineri seara în România şi de la aeroport m-am dus direct la Persida acasã pentru a-mi lua rochia pe care urma sã o port a doua zi la nunta unor prieteni dragi şi de ziua mea, bineînţeles. Vreau sã vã spun cã talentul Persidei nu cunoaşte margini, cel puţin în cazul meu. Eu doar i-am dat materialul şi i-am spus în mare cum vreau sã fie şi mi-a fãcut cea mai frumoasã rochie dintre toate rochiile mele cumpãrate sau fãcute de ea. Eram sigurã cã voi avea parte de o surprizã pentru cã mereu îşi pune amprenta şi chiar aşa s-a întâmplat. Sã mai menţionez cã nu am fãcut nicio probã şi cã mi-a venit perfect? 😀

Voi încheia aici, dar promit sã vã povestesc despre vizita la Oksana Salon si despre toate cadourile frumoase pe care le-am primit.

Vã îmbraţisez cu drag şi vã anunţ cã de astãzi mã reapuc de treabã!

 

Comentariile la 5 despre “Unde am dispãrut în ultima perioadã

  1. federova spune:

    Vai, ce norocoasa ai fost! Felicitari! Super premiu ,ce sa mai!
    Sa ne arati rochita! Scuze daca am ratat dar unde o gasim pe Persida? 😀 Si cat ti-a luat pe croiala, daca nu-s indiscreta?
    Te pup!

  2. Ce super mini-vacanta ai avut! Felicitari pentru premiu! Mi-ar placea sa am parte si eu de o asa surpriza intr-o zi. Te pup!

  3. Andreea DLC spune:

    Prea mult ti-ai facut de cap, gata! 😛 Te ateptam sa recuperezi :*

  4. Miu Miu spune:

    Mvai ce scumpa esti in poza aia de te uiti asa frumos :X:X:X Te pup

  5. Alecsa spune:

    Ce fel de vizita la Oksana Salon ?:-” De abia astept postarea! Eu una ma gandesc sa ma duc pentru un tratament cu keratina.

Comentariile sunt închise.