Eram în Londra. Tocmai ieşisem de la cursuri (de machiaj, la University of the Arts London) şi voiam să mă opresc la Costa să-mi iau o cafea pentru lungul drum spre casă. Îmi verific rapid mesajele şi văd unul de la Mari în care mă anunţa că în seara asta apare reportajul. Mă apuc repede să sun tot neamul ca nu cumva să rateze cineva şi la ora 20:00 fix să nu fie în faţa televizoarelor pe Antena 1, postez câte ceva şi pe Facebook şi mă urc în metrou. Eram obosită, entuziasmată şi nerăbdătoare să văd ce a ieşit. Aveam nişte emoţii de mama-mamă şi-mi ziceam că dacă m-am făcut de râs, măcar sunt departe şi îmi trece mie până mă întorc în ţară.
Oricum am trecut prin toate stările până am ieşit de la metrou. Însă colegele mele beauty bloggers au fost foarte drăguţe şi mi-au trimis un mesaj cu link-ul înregistrării. Şi mulţi prieteni şi cunoscuţi mi-au trimis mesaje frumoase şi poze cu televizorul, ceea ce mi-a dat puţină încredere. Aşa că am luat o gură de cafea, m-am aşezat pe o bordură şi m-am uitat la înregistrare.
–-
Era luni. Tocmai mă intorsesem din Grecia şi peste patru zile urma să plec la Londra. De data asta nu o sun eu pe Mari pentru o sesiune de consultanţă, ci ea mă sună pe mine. Îmi povesteşte repede că cei de la Observator Special de la Antena 1 au citit pe blogul ei despre proiectul meu My Body Journey şi că sunt interesaţi să afle mai multe. Această deschidere faţă de un proiect cât se poate de uman şi real, dar care de cele mai multe ori este considerat subiect tabu, m-a entuziasmat foarte tare. Doar că trebuia să ne organizăm rapid, căci singura zi liberă dinainte de plecare era chiar următoarea. Echipa Observatorului Special a fost foarte drăguţă cu mine şi mi-a permis să aleg eu locul în care să facem filmarea. Le-am propus să ne vedem la Social 1 – unul dintre localurile mele preferate din Bucureşti unde nu revin doar pentru mâncarea gustoasă şi sănătoasă, ci şi pentru energia uber-cool şi creativitatea locului. M-am gândit că mă voi simţi în largul meu într-un loc familiar.
Părul. Nu mai trecusem pe la vopsit de vreo două luni şi jumătate. Ultima schimbare de look pe care mi-o făcuse Liza se dovedise a fi o alegere foarte înţeleaptă căci nu mai eram dependentă de vopsitul rădăcinilor. Dar mai voiam o mică schimbare, iar acesta era pretextul perfect. Aşa că marţi dimineaţă m-am prezentat la salonul cu pricina din strada Sibiu, Nr. 17. Rezultatul a fost unul foarte frumos şi sunt sigură că şi voi aţi remarcat că părul îmi stătea frumos în filmare. Însă nu pot să vă ascund povestea din spate. Adevărul este că în timp ce eram spălată pe păr (norocul meu că vopseaua fusese curăţată deja) a a avut loc o pană de curent. Şi nu m-aş fi panicat atât de tare dacă nu aş mai fi avut doar 30 de minute la dispoziţie pentru tuns, uscat şi coafat – toate operaţiuni care necesită curent. Aprope toate, căci Liza este foarte inventivă şi a scos scaunul de tuns pe terasă. A fost foarte plăcut, iar clientele ei fumătoare chiar i-au sugerat să introducă în meniu acest serviciu. Pentru uscat şi coafat Liza a “împrumutat” puţin curent de la vecini (un service GSM), astfel că în ciuda presiunii timpului am reuşit să ajung la timp. Ba chiar, am mai avut şi cinci minute pentru a aplica puţin machiaj.
–-
Filmarea. Aveam mari emoţii şi chiar dacă Mari era alături de mine acest gând nu mă consola prea tare căci ea este obişnuită cu astfel de filmări. Vi s-a părut că am vorbit foarte relaxat şi că nu am avut emoţii deloc? Să vă dezvălui şi secretele din spatele “relaxării” mele: Dana Husman, reporterul Observator Special, mi-a propus să discutăm puţin mai întâi şi apoi să filmăm. La povestit şi răspuns la întrebări sunt cea mai bună, aşa că nici nu am observat când a dat drumul la cameră. Fără să-mi dau seama treaba fusese făcută.
Apoi am discutat despre plus size fashion împreună cu Mariana Romanică (pe care am pus-o pe speed dial de când a devenit consultantul meu de imagine) care ne-a dat câteva trucuri pentru a crea ţinute care să arate bine şi pe siluete pline.
Proiectul My Body Journey este unul cât se poate de personal, şi poate cel mai important proiect al meu. Este despre a mă descoperi pe mine aşa cum sunt eu şi nu cum mă văd alţii printr-un filtru propriu sau prin nişte lentile propuse de societate. Este despre a fi fericită şi împăcată cu deciziile pe care le iau zi de zi şi despre a schimba ceva care nu mă mulţumeşte pe mine, şi nu pe altcineva. Şi nu în ultimul rând, My Body Journey poate fi proiectul oricărei femei, zi de zi, până când atinge starea de echilibru dorită.
AICI găsiţi filmarea.
Loooove <3
Felicitari!!!Pentru tot 🙂
Te-am urmarit cu mare drag si te felicit din suflet pentru tot ce faci! Te pup
Multumesc. Si multumesc Observator Special!
Eu spun ca a iesit foarte bine. Te-am vazut si de acolo am descoperit blogul tau, imi place ceea ce postezi!