Frumusețea e o femeie care se place mult. E acea femeie căreia îi strălucesc ochii de poftă de viață și bucurie, care zâmbește mult, care nu se mai luptă cu corpul ei, ci îl apreciază pentru că e vie.
Este duminică, dar în această dimineață mi-e greu să mă trezesc. O notificare pe telefon îmi arată că am primit răspunsurile interviului cu Irina Markovits, o veste care m-a energizat rapid. Deschid mailul și încep să citesc cu aceeași curiozitate cu care îi savurez fiecare material de pe blogul său, Style Diary.
Irina este una dintre acele #femeimișto pe care am avut ocazia să le cunosc prin intermediul activității mele online, dar pe care mi-am dorit să le cunosc și offline. Fie că era vorba despre un curs de stil susținut de ea, un eveniment de beauty, o lansare de carte sau pur și simplu o ieșire la o cafea, orice prilej de a o întâlni era o #bucurie pe care nu voiam să o ratez. Este genul de femeie care inspiră prin modul de fi și de a trăi, și care (mi-)a demonstrat că poți reuși orice îți propui.
Cu această ocazie vă anunț că lansez o nouă rubrică pe blog în care vreau să vă fac cunoștință cu #femeimișto pe care eu le întâlnesc și pe care vreau musai să le cunoașteți și voi. Acestea sunt femei ca mine și ca voi, femei care nu se încadrează într-un tipar, ci care își creează propriu model și îl impun cu succes într-o societate din ce în ce mai rigidă și mai avidă după plastic, fals și superficial. Așa că dacă vă doriți o gură de naturalețe, autenticitate și inspirație vă invit să dați play acestui cântec și să o cunoașteți pe Irina Markovits.
Tu ești primul consultant de imagine din România. Când și cum ți-a venit ideea, și care au fost primii pași spre această carieră? Ai avut de la început un plan?
Nu a fost vorba de o idee, deși îmi dorisem multă vreme să lucrez în acest domeniu. A fost o descoperire, într-o perioadă în care nu locuiam în România. Până în acel moment, pentru mine o profesie în industria modei însemna fie a fi designer, fie a lucra în visual merchandising, fie eventual de a fi journalist sau critic de modă. Momentul descoperirii acestei nișe – a consultanței de imagine și stil – a însemnat o deschidere bruscă de posibilități și oportunități.
Am avut un plan clar de la început, însă ca toate planurile a suferit modificări pe parcurs. Am făcut nenumarate cursuri de specializare, de la psihologia modei la istoria modei și de la styling pentru femei la make-up; am pregătit din timp un plan de business și de marketing, am început să mă promovez – toate astea se întâmplau prin 2005. Diferența majoră dintre plan și realitate a fost legată de cât de (ne)pregătită era piața din România la acel moment pentru acest tip de servicii: prea puține persoane știau ce înseamnă această profesie și în ce constau serviciile, încă există percepția greșită că este vorba de servicii de lux, nimeni nu făcea corelarea dintre gestul de a te îmbrăca (corect, armonios) și educație vestimentară. Lucrurile s-au schimbat fundamental de atunci!
Ce părere ai despre blogurile de modă și cum îți poziționezi propriul blog față de ele?
Cred ca au avut și au utilitatea lor, iar lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani. Din perspectiva mea, utilitatea și efortul inițial al blogurilor de modă – din România sau din alte țări – au fost admirabile: era nevoie de platforme democratice, care să permită oricui să se joace stilistic, să își facă un portofoliu, să arate femeilor cât de multă diversitate de stiluri și posibilități există. Ceea ce admiram enorm era originalitatea lor, autenticitatea “vocilor”. Spun că lucrurile s-au schimbat pentru că, din păcate, cele mai multe bloguri de modă au devenit simple instrumente comerciale, care înlocuiesc paginile de reclamă ale revistelor, dar fără să ofere – cum fac revistele – și un conținut suplimentar, substanțial (un interviu, un articol pe o temă relevantă etc).
Style Diary a fost mereu diferit și sper că așa va rămâne. L-am gândit de la bun început drept o platformă de educație vestimentară. La fel ca tot ceea ce fac în rest – workshopuri, consiliere individuală online sau offline -, îmi doresc ca din interacțiunea cu mine cititoarele să rămână cu ceva concret: să învețe în câte feluri pot purta o fustă de piele, să descopere cât de multe combinații de culori pot purta, să știe ce să își aleagă la shopping sau cum să își construiască ținutele, ba chiar și ce alte lucruri le vor forma bunul gust, stilul. Mă interesează prea puțin să postez fotografii cu mine – ceea ce am de spus și de transmis e mult mai important decât ce pantofi am purtat azi sau de unde mi-am cumpărat o anume rochie.
Femeile cu care lucrez nu sunt dive, celebrități sau moștenitoare bogate, care arată perfect și au bugete imense: sunt femei cât se poate de normale, cu joburi și vieți ca ale noastre
Crezi că România este pregătită pentru serviciile de consultanță de imagine? Nu este considerat un serviciu de lux sau destul de greu accesibil?
Spun “da” cu multă încredere! Nu cred că mai e considerat un serviciu de lux și spun asta din două motive. Pe de o parte, de la an la an întâlnesc din ce în ce mai multe femei care îmi devin cliente pentru personal shopping, pentru lecții individuale de stil sau pentru sedințe de Outfit Styling&Wardrobe Detox. În mod similar, absolut de fiecare dată când anunț deschiderea unui curs de stil sau a unui workshop , locurile se completează imediat! Nu în ultimul rând, femeile cu care lucrez nu sunt dive, celebrități sau moștenitoare bogate, care arată perfect și au bugete imense: sunt femei cât se poate de normale, cu joburi și vieți ca ale noastre; unele lucrează în corporații sau au propriul mic business, unele sunt directoare de scoli sau avocate, altele sunt traducătoare și medici, unele apelează la mine pentru că au pierdut sau câștigat multe kilograme și nu se mai împacă cu garderoba, altele sunt mămici care învață să se reîmprietenească cu propriul corp după sarcină, cele mai multe sunt din Bucuresti, altele sunt din țară sau plecate din țară…
Cum îți definești propriul stil vestimentar?
Nu îl definesc așa cum te-ai aștepta, în sensul că nu îmi pun problema să îl descriu prin cuvinte. Mă raportez la cum mă simt , cum mă văd în oglindă, cum îmi doresc să arăt sau să mă simt într-o anumită perioadă și, în funcție de asta, mă îmbrac feminin sau nu, mai modern sau mai simplu, mai colorat sau mai neutru. Iubesc cerceii deosebiți și fustele colorate, prefer să fiu comod îmbrăcată în loc de a suferi într-o rochie, am în garderoba haine și de la designer români, și internaționali, și branduri de fast-fashion.
Unde greșesc femeile cel mai mult?
Își cumpără haine fără să își pună problema dacă se potrivesc siluetei sau stilului lor, ci doar pentru că hainele respective le atrag în magazine. Se compară mult cu alte femei și, din dorința a “fura” puțin din respectiva persoană, le copiază ținutele sau machiajul – în loc de a se descoperi pe ele însele, a descoperi ce le place cu adevarat, ce le reprezintă, ce li se potrivește (e mai ușor să faci copy-paste, în loc să creezi ceva original!). Critică îngrozitor de mult alte femei și, pe multe teme, se poziționează ca atotștiutoare, singurele care știu cel mai bine ce ar trebui să facă persoana din fața lor, fie că vorbim de parenting, îmbrăcăminte, alegeri în viață sau aspecte ale vieții profesionale.
Nu vreau o definiție a frumuseții, dar vreau să îmi spui cum arată frumusețea prin ochii tăi?
Frumusețea e o femeie care se place mult. E acea femeie căreia îi strălucesc ochii de poftă de viață și bucurie, care zâmbește mult, care nu se mai luptă cu corpul ei ci îl apreciază pentru că e vie. Frumusețea e acea femeie pentru care hainele sunt un instrument prin care se pune în valoare și se conturează, fără ca să găsească în asta motive de nefericire sau inferioritate. Nu în ultimul rând, frumusețea pentru mine e acea femeie care vede și frumusețea fizică și interioară a celorlalte femei, în loc de a le critica sau găsi cusururi, în loc de a se compara cu ele.
Care este rețeaua socială pe care petreci cel mai mult timp?
Instagram (follow @irina.markovits)
Ce apreciezi cel mai mult în mediul online?
Diversitatea
Cum te relaxezi?
Citesc, dorm mult, mă plimb câteva ore la întâmplare prin București, gătesc, ascult podcasturi, beau câte o cafea interminabilă cu o prietenă, uneori un film, alteori un masaj sau pur și simplu lenevesc.
Tu ai deja un tatuaj. Există restricții de ordin stilistic în acest sens?
Nu, tatuajele țin de libertatea personală de exprimare. Restricțiile nu sunt de ordin stilistic, ci de asocieri aberante pe care le are o societate (sau o persoană) conservatoare și retrogradă.
Aceste mișcări (n.r. body positivity și moda plus size) au un impact fantastic și pleacă de la o premiză umană și profundă: suntem mai mult decât simple corpuri, a căror valoare nu stă în centimetri și kilograme
Crezi că o ținută frumoasă poate influența starea de spirit?
Absolut. O ținută care ne avantajează e ca o mica încurajare, e un fel de a ne spune “come on, lucrurile nu sunt așa grave!” Ceea ce vedem în oglindă e corelat cu starea noastră mentală, ceea ce înseamnă că măcar din această perspectivă, lucrurile sunt în controlul nostru. În plus, culorile vii influențează pozitiv dispoziția, ne dau o altă energie.
Vreau să știu părerea ta despre mișcările body positivity și moda plus size care capătă contur și în România. Crezi că ne îndreptăm într-o direcție bună?
Din păcate, nu, nu cred asta – și mă refer strict la România. Aceste mișcări au un impact fantastic și pleacă de la o premiză umană și profundă: suntem mai mult decât simple corpuri, a căror valoare nu stă în centimetri și kilograme. Baza acestor mișcări vine din empatie, din înțelegerea frumuseții drept un concept multifațetat, nu drept un standard unic, care exclude și umilește femeile din simplul motiv că fizicul lor nu se conformează credințelor din societate la acel moment. Din păcate, noi ca societate nu avem în ADN acest grăunte de bunătate, compasiune, deschidere spre înțelegere. Asta nu înseamnă să ne descurajam, ci din contra! Tocmai în asta constă valoarea mișcărilor de pionierat: în tenacitate și perseverență, în dorința de a face o schimbare în viitor, în a mișca lucrurile și astfel de societăți.
Au existat momente în care silueta te-a pus într-o poziție dezavantajată?
Niciodată în viața profesională! Uneori, în interacțiuni din viața personală și, culmea!, remarcile sarcastice și criticile au venit de fiecare dată din partea unor femei.
Parfum preferat: Bosque de la Humiecki&Graf
Cântec preferat: Nouveau jour, a lui Brice Conrad
Ce carte citești acum: Goddesses in Everywoman, de Jean Shinoda Bolen
Local preferat din București: nu am, gasesc mereu unul nou care imi place
5 conturi de Instagram preferate: Nadia Bokody; Business of Fashion (BoF); Inoza.ro; Decatorevista; Garance Dore
Cel mai scump obiect din garderoba ta: nu știu cel mai scump, știu cele mai frumoase: o fustă din mătase cu print roșu-alb de la Raquette și o geantp de la Otilia Flonta.
Animale de companie: pisici