Machiajul de mireasă este unul dintre cele mai în vogă subiecte în această perioadă. Postul Paştelui se va termina în curând şi se va da start nunţilor. Cele mai întâlnite întrebări sunt “ce fel de machiaj mi s-ar potrivi?”, “care sunt tendinţele anul acesta?”, “dacă nunta mea are tematică grena, crezi că ar trebui să mă machiez cu aceeaşi culoare?”, iar lista poate continua.

Ziua nunţii este considerată de multe femei ca fiind cea mai importantă zi din viaţa lor. Poate nu este aşa, dar în vâltoarea evenimentelor fie că vrei, fie că nu vrei, exact aşa vei simţi. Ştii sigur că vrei ca totul să iasă exact aşa cum ţi-ai dorit şi orice sursă de stres îţi va înrăutăţi starea din ziua cea mare.

Machiajul nu trebuie să intre sub nicio formă în acea categorie. Am văzut mirese foarte stresate şi nervoase, agitate în timpul şedinţei de machiaj, dar care s-au calmat instant când s-au văzut în oglindă şi au redevenit ..mirese. Acele reacţii mi-au mers direct la suflet şi recunosc că aşa îmi doresc să se simtă orice mireasă se aşează pe scaunul meu de machiaj.

Alegerea machiajului şi a make-up artistului

Nu toate miresele sunt hotărâte încă de la început în privinţa rochiei, a coafurii sau a machiajului. De altfel, nehotărârea este o trăsătură specific feminină, aşa că atât hairstylistul, cât şi make-up artistul trebuie să arate înţelegere.

Machiajul de mireasă: Nu lăsa lucrurile pe ultima sută de metri!

Ştiu că ai foarte multe pregătiri de făcut pentru ziua respectivă, însă este înţelept să îţi alegi make-up artistul din timp şi să îi rezervi ziua nunţii pentru tine (cu cel puţin 5-3 luni înainte de nuntă). Fă probă!

Atât pentru coafură, cât şi pentru machiajul din ziua nunţii este foarte important să faci probă. Nu trebuie să alegi din prima un singur make-up artist. Dacă bugetul îţi permite,  poţi face proba cu mai mulţi până îl întâlneşti pe cel potrivit ţie.

Eu recomand ca proba să fie făcută cam cu 2-3 săptămâni înainte de ziua nunţii, când stresul şi presiunea apropierii evenimentului nu sunt atât de mari. Atunci poţi fi sinceră şi obiectivă, iar lucrurile pot lua exact turnura pe care ţi-o doreşti.

În cazul meu, chiar dacă mireasa este 100% hotărâtă, prefer ca înainte de începerea sesiunii de machiaj să purtăm o discuţie în care să îmi povestească precum unei prietene totul despre nunta ei (de la rochie şi coafură, până la tort, aranjamente florare şi culoarea ochilor viitorului soţ), dar şi despre ea – ce lucrează, cum se îmbracă şi cum se machiază de obicei, ce preferinţe muzicale sau cromatice are, şi orice detaliu care mă ajută să îi înţeleg cât mai bine personalitatea şi preferinţele.

Machiajul de mireasă este preferatul meu.  În primul rând pun accentul pe corecţii şi pe înfrumuseţarea modelului. Nu îmi place să fac machiaje frumoase, îmi place să fac  machiaje care să înfrumuseţeze. În ziua nunţii nu trebuie să fii altă femeie, ci doar cea mai bună versiune a ta. Vei fi în centrul atenţiei, iar fiecare detaliu va fi atent studiat. Totul trebuie să arate firesc, iar tu să te simţi confortabil în orice moment şi în orice împrejurare.

Machiajul de mireasă din punct de vedere tehnic este special. Trebuie să arate natural şi transparent, să arate bine atât în lumina naturală cât şi în fotografii sau în filmările video, şi cel mai important, să reziste pe tot parcursul evenimentului fără să se estompeze sau să dispară. Tocmai din aceste motive, special pentru astfel de ocazii aleg să folosesc produse profesionale pe care mă pot baza: Numeric PROof, Make Up For Ever, Atelier Paris, etc.

Tendinţe pentru machiajul de mireasă

Tendinţele cred că sunt ultima preocupare pe care trebuie să o aibă o mireasă. Aceste pot influenţa tema, rochia, coafura sau machiajul, însă cel mai bine este să alegi ce ţi se potriveşte şi mai ales, ceva ce va rezista în timp. Nu ai vrea ca peste 10 ani să te uiţi la fotografiile de nuntă şi să se te jenezi de alegerile făcute doar pentru că la momentul respectiv erau în trend.

Este nunta ta şi poţi purta ce fel de machiaj doreşti: clasic şi diafan, pin-up cu buze roşii, smoky elegant sau chiar grunge. Nu te ghida după norme. Alege ce ţi se potriveşte şi ce îţi doreşti. Sunt sigură că make-up artistul tău te va îndruma spre ce ţi se potriveşte cel mai bine. În general eu încerc să fiu pentru fiecare mireasă a mea make-up artistul pe care mi-l doresc eu ca mireasă.

Pregătirea tenului

Ten, unghii, păr – nu lăsa nimic pe ultima sută de metri. Hidratează-te bine înainte de nuntă, mai ales dacă aceasta are loc vara. Stresul şi agitaţia îţi vor scădea pofta de mâncare şi sigur vei uita să bei apă. Vei dori să te recompensezi cu ceva dulce pentru a creşte nivelul de serotonină şi pentru a te calma şi vei alege sucurile în defavoarea apei. Nu este bine!

Secretul unei pieli frumoase constă într-o alimentaţie echilibrată în legume şi fructe, hidratarea organismului pe interior cu apă sau ceaiuri şi hidratarea şi hrănirea pielii la exterior cu produse potrivite. Anul trecut am avut o mireasă pe al cărui ten la probă nu se aşezau produsele aşa cum trebuie. Apa din produse era instant absorbită şi rămâneau doar pigmenţii făcând mici insuliţe  de pete. Am întrebat-o instant dacă bea suficientă apă şi mi-a răspuns că se hidrata doar cu sucuri, în principal carbogazoaze. Am rugat-o ca până la nuntă să încerce să bea măcar 8 pahare de apă pe zi (lucru care nu mi se pare deloc imposibil în luna august) şi aşa a făcut. În ziua nunţii, tenul ei era total transformat, iar totul a ieşit exact aşa cum ne-am dorit.

În săptămâna nunţii se recomandă să NU FACI următoarele lucruri:

–          Nu îţi pigmenta sprâncenele, buzele sau pleoapele

–          Nu face tratamente cosmetice (poate doar Intraceuticals pentru hidratare)

–          peeling chimic sau bronzare organică

–          Nu încerca alt tip de epilare şi nu îţi epilezi mustaţa

–          Nu pune substanţe noi pe piele, în special pe ten

–          Nu îţi colorai părul pentru a evita apariţia reacţiilor alergice chiar în săptămâna de dinaintea nunţii.

–          Nu fă schimbări drastice pe care le poţi regreta

–          Evită mersul la solar sau plajă – sunt sigură că nu vei dori să apari cu pete în rochia de mireasă

Pregătirea sprâncenelor

Machiajul de mireasă pune accentul pe sublinierea trăsăturilor frumoase şi pe corectarea imperfecţiunilor sau a detaliilor care îi pot crea neplăceri miresei. Unul dintre cele mai importante elemente ale acestui machiaj sunt sprâncenele. Dacă nu eşti mulţumită de forma pe care o au sprâncenele tale, recomandarea mea ar fi să începi stilizarea lor cu 3 luni înainte. Fie ca alegi şedinţe de pensat o dată la două săptămâni cu make-up artistul care urmează să îţi facă machiajul în ziua nunţii, fie că alegi să mergi la un salon sau un studio de pensat, cel mai bine ar fi să începi din timp stilizarea lor.

Acestea sunt sfaturile mele pentru viitoarele mirese şi sper să vă fie de folos. Pentru orice întrebare legată de make-up sau chiar pentru o programare la machiaj îmi puteţi scrie pe adresa ioana.dumitrache@gmail.com.

 

Propunere machiaj de mireasă romantic şi diafan

Credit foto: Jully Bucovanu

Model: Simona Tache

Machiaj realizat aproape în întregime cu produse Numeric PROof.

Before

Machiaj de mireasa 4

After

Machiaj de mireasa

Machiaj de mireasa 2

Machiaj de mireasa 3

Machiaj de mireasa 1

 Pentru programari ma puteti contacta la nr. tel: 0736 139 143

  1. Ce machiaj frumos! Bravo Ioana :*
    http://www.bysunshine.com

    1. Iti multumesc, Elena! :*

  2. Diana spune:

    foarte frumos machiajul! as zice ca ochii sunt conturati prea tare, dar asta e o chestiune de gust! eu am avut noroc de un make up artist f ok, imi facuse deja machiaje la diferite ocazii, asa ca alegerea a fost simpla.
    desi sunt mai conservatoare, sa zic asa, mai clasica, am facut o proba cu gene false si mi-a placut f mult, asa ca le-am purtat in ziua nuntii, si inca niste saptamani dupa. imi era frica de ochi conturati prea puternic, asa ca , avand genele, am avut nevoie de fff putin contur la ochi. in rest, pasteluri cat curpinde. dar aici vorbim de un ten foarte alb si par f deschis…
    eu astept o postare mai ampla despre cum sculptezi tu pometii de arata attaaatttt de bine, asa cum ai invatat la scoala de make up 🙂
    pupici, o saptamana insorita!

    1. Fiecare femeie este diferita si isi doreste altceva. Ma bucur sa aud ca ai avut un machiaj exact asa cum ti-ai dorit. De multe ori mi s-a intamplat ca miresele sa nu isi doreasca gene false…pana in ziua nuntii cand s-au razgandit brusc :))
      Promit sa realizez si un astfel de articol 😀 Te puuup

      1. Diana spune:

        sper! sa stii ca o sa te mai trag de maneca 😛

  3. Alina spune:

    Sfaturile sunt foarte utile, iar machiajul este superb. Imi place in special machiajul ochior, sunt conturati superb. Ceva asemanator mi-as dori si eu cand o sa ma casatoresc.

    1. Ma bucur mult ca iti plac si sfaturile si machiajul. Imi da curaj sa mai fac astfel de postari pe blog 😀

  4. Oanna Maria spune:

    Asta e hands down articolul meu preferat din categoria machiaj de la tine :D. Ai dat sfaturi practice, la obiect. Machiajul e superb (si modelul de asemenea) si pot sa spun ca asa m-as machia si eu in ziua nuntii (sau ma rog, la orice alt eveniment important). Nu mi-e frica de smokey eyes si asta e tipul de machiaj cu care ma simt cel mai confortabil. Felicitari!

  5. Foarte bune sfaturile! Felicitari pentru machiaj, e superb!

  6. Adina spune:

    e superba SImona!

  7. Minunat machiajul, esti foarte talentata Ioana, se soune ca racii sunt artisti, dar desi si eu sunt rac nu sunt deloc talentata la machiaj, pictura etc. Inca imi caut latura artistica,ha,ha! Pupici!

  8. sudessa spune:

    Haha..Simona este o fosta colega de clasa de scoala primară. .foarte simpatic machiajul

  9. Lamiita Durac spune:

    Cred ca machiajul de mireasa trebuie asortat cu tipul de personaliate al fiecareia si fizionomiei iecareia .Mie imi place machiajul pe care l-ai facut , simplu si elegant in acelasi timp .

  10. Andreea spune:

    Ooo, ce machiaj frumos!

  11. Un articol f bine structurat, cu sfaturi f utile si un machiaj f reusit. Mi se pare delicat, ii pune bine in valoare calitatile fara a exagera.
    Tema aleasa e de mare interes pentru mine si vin cu o intrebare, o rugaminte: imi poti recomanda vreun make-up artist talentat din Ploiesti? Multumesc!

  12. nadejda spune:

    Buna ziua , as vrea sa stiu am nevoie de machiaj pentru o nunta daca puteti sa dai numarul de telefon sa va contactez .

    merci

  13. Nicole spune:

    Frumos machiaj. Putine persoane stiu ca machiajul de mireasa trebuie sa fie mai natural dar setat bine….pacat ca multe considera curcubeul un machiaj adecvat. :*

  14. ganta anamaria spune:

    Am citit cu drag acest articol. Eu am nunta in 7 sept…si sunt nehotarata in privinta machiajului. Dar ma ajutat mult ce ai scris♡♡♡♡. Foarte dragut machiajul. Pupici

  15. Deea spune:

    E foarte frumos machiajul!
    Nu vreau sa fiu malitioasa, dar esti primul blogger din Romania care chiar face machiaje frumoase si care arata cu adevarat profesional.
    Am observat ca multe din bloggeritele pe care le citesc au facut cursuri de make-up artist, insa nu pot spune ca m-au impresionat machiajele pe care le-au realizat ulterior.
    You definitely got what it takes 🙂

  16. Andreea spune:

    Deosebit nu numai machiajul cat mai ales luminozitatea chipului modelului. Felicitari!

    1. MUltumesc Andreea, ma bucur foarte mult ca iti place machiajul 😀

Comentariile sunt închise.