Momentul în care am început să nu mai invidiez persoanele slabe

Nu-mi mai amintesc exact când am invidiat prima dată o altă fată pentru simplul fapt că era slabă. Poate a fost în şcoala generală când am trecut prin experienţa primei şicane pe tema că eram grăsuţă, poate în momentele în care băteam magazinele din mall-uri în lung şi-n lat în căutarea de haine “la modă” care să îmi vină şi mie, sau poate s-a întâmplat în timpul uneia dintre multele mele încercări de a slăbi.

Însă nu vreau să credeţi că am fost genul de persoană retrasă cu o stimă de sine foarte scăzută doar pentru că nu eram slabă. Din contră, întotdeauna am fost un om vesel care a călătorit mult şi a întâlnit mulţi oameni, care s-a implicat în acţiuni de voluntariat şi care întotdeauna a avut mulţi prieteni. Am ales să mă bucur de viaţă indiferent de măsura pe care o purtam la haine. Sunt sigură că au contat foarte mult iubirea şi încurajările pe care le primeam din partea familiei. Este important să te simţi iubit şi acceptat mai întâi în propria familie şi abia apoi în societate.

Au fost atâtea fete şi femei care mi-au spus de-a lungul timpului că şi-ar dori să fie atât de încrezătoare şi puternice ca mine. Şi nu doar o dată mi s-a întâmplat să rămân fără replică. Ce era să le spun? Că mama mea mi-a spus întotdeauna că sunt o fată frumoasă şi deşteaptă şi că pot reuşi tot ce îmi doresc dacă voi munci pentru asta? Să le spun că eu am învăţat de foarte devreme că nimeni nu este mai presus şi că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui altcuiva în afară de mine? Sau să le mărturisesc că şi eu am momente de slăbiciune în care mă simt foarte nefericită? Niciodată nu am ştiut care este răspunsul potrivit la această întrebare.

De când am început My Body Journey mi se spune foarte des că sunt invidiată pentru voinţa şi determinarea pe care le am. Brusc, se pare că, am început eu să fiu cea invidiată – sentiment total nou pentru mine. Însă, adevărul este că am momente când sunt foarte motivată şi concentrată pe obiective, dar şi momente când uit de ce vreau să fac asta. Însă cu timpul devine mai uşor şi momentele de slăbiciune sunt din ce în ce mai rare. Şi când spun că devine mai uşor, nu înseamnă că este mai uşor chiar în adevăratul sens al cuvântului să rezist tentaţiilor, ci că reuşesc mai uşor şi mai rapid să îmi amintesc de ce m-am apucat să fac asta şi că prin astfel de episioade îmi bat joc de munca mea şi de a celor care mă susţin.

Sunt momente în care mă simt mândră de mine şi de tot ce am reuşit. Şi în aceste momente mă simt puternică şi foarte încrezătoare. De exemplu, ieri mi-am făcut iar ordine în haine pentru că urmează să vină Mariana să îmi organizeze garderoba de toamnă. Şi chiar dacă mi-a fost destul de greu şi am rămas cu mult mai puţine lucruri, am renunţat la toate hainele care mi-au rămas mari. Şi printre ele erau haine foarte drăguţe, care îmi plăceau mult şi în care mă simţeam confortabil, dar care au fost  cumpărate de o persoană ce dorea să se ascundă în spatele hainelor. Iar eu nu mai sunt acea persoană.

Un alt lucru pe care vreau să îl împărtăşesc cu voi este faptul că la începutul acestei călătorii aveam ascunse undeva în spatele şifonierului 10 perechi de jeans care îmi erau mici, dar în care speram că voi mai intra la un moment dat. Jeanşi pe care i-am cumpărat de-a lungul timpului pentru că aveam nevoie de măsură mai mare. Ba chiar una dintre perechi am cumpărat-o acum vreo doi ani special cu vreo trei măsuri mai mică în speranţa că mă va motiva să slăbesc. Însă cel mai mult îmi doresc să intru din nou în blugii din facultate. Îi mai am şi pe aceia. Şi revenind la cele 10 perechi de jeans din şifonierul meu, de-a lungul ultimelor luni le-am tot probat şi iată că o parte dintre ele începeau să îmi vină, ba chiar să îmi devină prea largi. Şi ieri am constat cu satisfacţie că din 10 perechi au mai rămas doar 4 în care trebuie să încap. Şi acest lucru s-a întâmplat în cinci luni.

Momentul în care am început să nu mai invidiez persoanele care sunt slabe fără să se străduiască, a fost când am început să conştientizez că tot acest efort pe care îl depun zi de zi la antrenamentele cu Iulian şi toate luptele castigate dintre mine şi poftele mele culinare mă duc mai aproape de obiectivele mele. La fiecare antrenament observ că pot face din ce în ce mai multe abdomene sau genuflexiuni, că antrenamentele devin din ce în ce mai complexe şi mai lungi, iar eu chiar dacă am impresia că nu pot susţine tot efortul, când văd că pot duce un antrenament la capăt exact aşa cum mi l-a structurat Iulian, devin foarte mândră de mine. Pur şi simplu sunt surprinsă de cât de mult a evoluat corpul meu şi de cât efort poate susţine acum.

Suntem diferiţi şi nu este vina noastră că lucrurile stau aşa. De aceea nu voi înţelege niciodată şi nu voi tolera persoanele care spun răutăţi la adresa altei fiinţe doar pentru că nu arată sau nu se comportă la fel.

Am început să nu mai invidiez persoanele care sunt slabe fără să facă nici cel mai mic efort şi să  nu mai văd asta ca pe un cadou divin pe care l-au primit doar unii dintre noi, atunci când am înţeles că pot fi stăpână pe propria viaţă şi că singură pot să îmi fac acest cadou. Am înţeles că este responsabilitatea mea să trăiesc aşa cum îmi doresc şi să schimb lucrurile care nu îmi plac la mine. Am înţeles într-un final că este o călătorie care va dura mult şi că rezultatele nu vor apărea peste noapte, că trebuie să îmi dozez motivaţia şi determinarea cât să îmi ajungă în fiecare zi şi că degeaba sunt foarte motivată 3-4 zile şi apoi îmi reiau vechile obiceiuri. Am învăţat să mă concentrez doar pe lucrurile bune şi frumoase pe care le primeşti din partea oamenilor şi să ignor toate răutăţile celor care nu au altceva mai bun de făcut cu timpul lor. La urma urmei, este un lucru pe care îl fac pentru mine şi nu pentru cei din jurul meu. Nu vreau să fiu slabă, ci vreau doar să fiu sănătoasă şi fericită. Aşa că invidia nu este un sentiment cu care să trăiască un om fericit.