Când am început My Body Journey ştiam că trebuie să renunţ la multe dintre plăcerile mele culinare, mai ales la cele dulci. Şi mi-am asumat.  Însă practica este ceva mai grea decât teoria, şi oricum mult mai grea decât mi-am imaginat.

Pe lângă sucurile dulci, mâncărurile prăjite şi snack-urile de orice fel, a mai trebuit să renunţ şi cam la orice conţine zahăr. Destul de greu în nişte timpuri în care aproape orice aliment are zahăr adăugat.

Nu vreau să mă plâng, căci consumul moderat de zahăr are beneficii majore pentru organism, însă sunt momente în care îmi doresc ceva mai dulce decât un măr, un kiwi sau un baton proteic. Am căutat mult, dar am găsit alternativa sănătoasă a gemurilor făcute toamna de bunici.

Dalfour (3)

St. Dalfour produce gemuri fără zahăr adăugat, după o reţetă veche din al doilea război mondial când zahărul era costisitor şi disponibil doar în raţii. Astfel că zahărul folosit în mod tradiţional în gem a fost înlocuit cu zahărul din fructe (suc concentrat).

Eu am gustat deja câteva sortimente (nu pe toate, încă!) şi m-am bucurat că mi-am putut diversifica puţin micul dejun sau gustările de la birou. De exemplu, acum adaug o lingură de gem St. Dalfour Wild BlueBerry în steluţele de brânză dietetică şi deja gustarea are o altă savoare!

st-dalfour

Important este să fiţi creativi, să încercaţi să găsiţi alternative sănătoase pentru plăcerile voastre culinare şi să nu faceţi niciun fel de exces.

CONCURS!

Vrei să câştigi o cutie plină cu 5 sortimente de gem delicios St. Dalfour? Atunci intră pe site  şi spune-mi care este sortimentul pe care îţi doreşti cel mai mult să îl încerci (link-ul sortimentului).

Tot ce trebuie să faci pentru a fi înscris în concurs este să completezi acest formular.

Spor la degustat!

Perioada de înscriere: 27 noiembrie – 2 decembrie 2015.

* premiul se expediază doar pe teritoriul României.

Comments

comments