Oamenii grași nu merită să trăiască

În curând se fac doi ani de când am postat primele mele outfit posts, adică acesta și acesta. Atunci reacțiile au fost împărțite, iar unii au înțeles ce am dorit să transmit, iar alții m-au condamnat. Este normal, nu trebuie să fim cu toții de aceeași părere. Însă recunosc că și atunci, dar și acum am rămas fix cu același sentiment: sunt persoane care cred că oamenii grași nu merită să existe, și nu le este teamă să o spună sub o formă sau alta.

Mă revoltă treaba asta și simt nevoia să mă descarc și să vă spun și parerea mea pentru că dacă eu trebuie să ascult ce cred alții, să afle și ei ce am eu de zis.

La un moment dat în viața asta am decis că vreau să fiu fericită și să îmi trăiesc viața cât pot eu de frumos indiferent dacă sunt sau nu slabă (sau normală, mai bine spus). Am decis că vreau să mă bucur de viața mea chiar dacă nu îmi găsesc haine în magazinele mall-uri, chiar dacă nu am cel mai frumos corp de expus la plajă și chiar dacă nu sunt cea mai activă persoană pe care o cunosc. Poate veți crede că am ales să mă complac într-o situație și că nu am făcut cea mai bună alegere. Însă nu e treaba voastră și nu trebuia să cer permisiunea nimănui pentru a fi așa cum îmi doream să fiu. Oamenii au dreptul de a alege cum vor să fie. Unii oameni nici măcar nu au opțiuni, așa că hai să ne vedem cu toții de ale noastre și să nu mai stăm cu ochii în grădina vecinului.

[Apropo de grădina vecinului, vreau să vă povestesc un lucru care s-a întâmplat acum maxim șase luni. Mi-a povestit o bună prietenă că la ea la muncă o colegă începuse să spună că s-a săturat să mă vadă peste tot prin ziare și reviste (fără să știe că noi suntem prietene), că nu înțelege de ce mă laudă așa toată lumea că nici nu am slăbit prea mult (deși la momentul respectiv dădusem vreo 35kg jos) și că săracul meu antrenor sigur s-a plictisit să tot încerce cu mine și eu să nu am niciun rezultat, și că 35kg nu sunt chiar atât de multe. Și acum vine partea frumoasă: prietena mea mi-a zis că atunci a intervenit o a treia persoană care i-a zis fix așa “Nu știu cum îți permiți să vorbești tocmai tu care de jumatate de an ne spui că vrei să slăbești 5 kg și nu reușești“. Pentru mine a fost un alt exemplu că oamenii tind să se concentreze mai mult pe ce fac alții decât pe ce fac ei. Și mai mult decât atât, încearcă să evidențieze asupra altora un defect propriu.]

Eu îmi doresc ca nici eu și nicio altă persoană din lumea asta să fim blamate pentru că în loc să stăm în casă nefericite și izolate de oameni, am ales să ne continuăm viața într-un mod cât se poate de firesc: să activăm profesional în toate domeniile, să ne îmbrăcăm așa cum dorim, să facem activități de relaxare obișuite, adică pur și simplu să trăim firesc printre oameni.

M-a întrebat cineva pe Facebook zilele trecute de ce la oamenii care trec printr-o schimbare mare, așa ca mine, este o discrepanță așa mare între pozele de dinainte și cele de după. De ce oamenii înainte erau mai triști, se ascundeau mai mult, se îngrijeau mai puțin și se îmbrăcau aproape numai în negru. I-am răspuns că nu știu de ce, pentru că nu este cazul meu și că eu eram o persoană cochetă și înainte de a slăbi. Dar cred că un răspuns corect și complet ar fi pentru că se simțeau altfel, iar acum se simt mult mai bine. Dar și pentru că oamenii din jur îi făceau să se simtă singuri sau chiar mizerabil. Mie anul trecut mi-au spus cititori de-ai bloggerului care se luase de mine pe motiv că sunt grasă că nu merit să trăiesc. Pentru că sunt grasă, să nu uităm motivul. Eu am trecut destul de ușor peste acest episod neplăcut, dar astfel de episoade de hărțuire au loc zilnic și indiferent de motive (greutate, sex, orientare sexuală, religie, stare materială) nu trebuie nici tolerate și nici încurajate pentru că pot degrada viața unui om. Consider că nimeni nu are dreptul să îi spună altei persoane cum să își trăiască viața, și că indiferent dacă deciziile sunt bune sau rele trebuie să ne vedem de treburile noastre. Chiar dacă eu decid că vreau să fiu o grasă fericită, nu este treaba ta să îmi spui cum să fiu. Dacă eu mi-am asumat cine sunt, de ce mai simți nevoia să intervii și tu?

Să știi că nu faci un bine dacă spui cuiva: ce grasă ești, pune mâna și slăbește! Să știi că jignești. Și dacă apoi apelezi și la pretextul ți-o zic pentru sănătatea ta, să știi că doar cauți un paravan după care să îți ascunzi nesimțirea. Dacă într-adevăr te-ar preocupa sănătatea persoanei de lângă tine cu siguranță te-ai gândi și la cea emoțională și ai folosi alte cuvinte. Sau ai înțelege din start că nu este problema ta să te bagi.

Să știți că schimbările nu se produc peste noapte. Și dacă vreți să ajutați un om care trece printr-un astfel de proces vă zic eu cum să procedați cel mai bine: vă vedeți de treaba voastră, îl lăsați să se simtă bine pe tot procesul și să se bucure de micile reușite sau vă bucurați cu el, îi dați ajutorul dacă vi-l cere și faceți-l să se simtă normal. Fără comentarii de genul dar ai voie să mănânci asta? sau Te spun antrenorului tău! și multe altele pe care eu le-am tot auzit de-a lungul acestor doi ani. De fapt, ce doresc eu să subliniez este că oamenii nu pot să dispară pur și simplu până ajung să fie considerați normali, frumoși, banali sau oricare alt atribut care să nu deranjeze. Și dacă aleg să fie fericiți pe parcursul acestei călătorii, părerea mea este că trebuie încurajați.

Nu uitați, dacă un om este diferit nu înseamnă că merită mai puțin respectul celor din jur.

PS: vă rog să citiți și acest articol în care explic de ce mi-a fost toată viața teamă de cuvântul gras.

PSS:vă rog să vă abonați la canalul meu de YouTube și dacă aveți întrebări pe orice temă să le lăsați în comentarii pentru că vreau să fac un video în care să răspund la ele.

Credit foto: The Bucharests