Outfit post. Plus-size post. Puteţi să-i spuneţi voi cum vreţi
Nu mă simt confortabil să fac asta, dar probabil în situaţia mai sunt alte câteva sute de mii de femei în toată lumea. Femei de vârste şi naţionalităţi diferite, cu statute sociale şi situaţii financiare diferite. Însă cu toate ne-am întrebat cel puţin o dată săptămâna aceasta „eu cu ce mă îmbrac?”. Şi întrebarea devine din ce în ce mai iritantă cu cât depăşeşti cu mai multe numere mărimea 42. Eu am depăşit-o de câţiva ani şi pe măsură ce mă departam de ea, devenea din ce în ce mai dificil să găsesc de cumpărat haine drăguţe, colorate, la modă şi potrivite vârstei mele. Mărimea hainelor devenise un subiect tabu. Nu mă încadram în clasicele S, M şi L, dar nu trebuia să o spun cu voce tare pentru că îmi era teamă că nu îmi voi mai găsi locul în societate. Eram pe un fel de incognito mode. Eu nu aduceam în discuţie acest subiect şi în schimb eram tolerată. Şi nu mă refer la prietenii mei. Prietenii mei sunt cool şi deschişi. Deschişi să te asculte şi să te susţină. Din păcate lumea asta nu este formată doar din prietenii mei. Sau cel puţin nu a fost mult timp. Căci internetul şi blogul m-au ajutat să descopăr oameni frumoşi care, deşi se află la mulţi kilometri distanţă, pot fi foarte aproape de tine. Şi astfel am realizat că în jurul blogului meu s-a format un grup de prietene faine care îmi cer sfaturi şi care la rândul lor mă ajută cu sfaturi, care învaţă de la mine şi de la care şi eu învăţ. Femei care mă inspiră şi care mă susţin să spun cu voce tare lucruri pe care poate şi alte tinere ca mine nu avut curajul mult timp să o facă.
The fashionista.
Nu, nu am de gând să mă autointitulez fashionista pentru că nu sunt. Nu am fost niciodată şi nici nu mă voi transforma peste noapte într-una. Sunt doar femeie tânără care vrea să se îmbrace pretty&chic. Vreau să mă îmbrac corect, frumos, colorat, potrivit contextului, siluetei şi vârstei mele. Vreau să uit de hainele închise la culoare, cu croieli de tip sac care să acopere absolut tot. Sigur am şi părţi ale corpului bune. Şi sunt sigură că şi voi aveţi. Trebuie doar să le descoperim (la figurat şi uneori, şi la propriu).
Şi am început această colaborare cu C&A pentru că am simţit deschidere din partea brandului. Această deschidere se traduce printr-o gamă largă de piese şi ţinute care se adresează publicului 42+, croieli moderne care subliniază silueta şi materiale de foarte bună calitate. Astfel că am început să vizitez din ce în ce mai des acest magazin. Apoi eu venit ei spre mine. Asta s-a întâmplat vara trecută, dar eu nu eram pregătită să mă dezvălui, aşa că abia acum o lună am avut curajul să merg către ei şi să le spun „Hai să facem acest proiect! O facem pentru mine şi pentru femeile ca mine.” Sunt fericită că am luat această decizie, deşi am mari emoţii să vă arăt primele poze.
Cum să fii un model când de fapt nu eşti un model.
Ţinuţele mi le-am ales singură. Iar fotografiile sunt făcute de Miruna Minculescu de la FotografulTAU Studio. Eu şi Miruna suntem prietene foarte bune din facultate. Foarte bune este puţin spus, dar uneori nu există cuvinte care să descrie legătura dintre nişte persoane. Sigur ştiţi despre ce vorbesc.
Nu am ales să-mi facă ea pozele pentru că este uber-talentată şi ştie să photoşopeze pozele ca nimeni alta, ci pentru a mă simţi confortabil. Şi bine am făcut pentru că după câteva cadre nereuşite în care eram rigidă şi încercat să imit postura unui model, mi-a zis „Bub, tu nu eşti aşa. Comportă-te normal şi fă ce ai face în mod normal dacă ai purta ţinuta aceea.”
Aşa că mai jos vă aşteaptă nişte fotografii în care mă comport firesc, goofy, la editarea cărora nu s-a folosit liquify. Mă veţi vedea cu burtică, cu celulită, braţe groase şi tot ce în mod normal aş încerca să ascund. Dar aşa sunt eu şi până voi reuşi să schimb asta, mă voi bucura de viaţă, de haine colorate şi de oamenii din jurul meu.
Mai jos vă arăt o parte dintre piesele mele preferate din colecţia de primăvară-vară 2015 C&A. Piese pe care le port des şi în care mă simt foarte bine.
Enjoy the pictures, go shopping, be happy & follow #MyBodyJourney!
Rochie cu imprimeu floral C&A SS’15, Yessica, 249 lei
Fustă cu dungi C&A SS’15, Yessica, 69,9 lei
Bluza kaki C&A SS’15, Yessica, 59,9 lei
Pantaloni negri C&A SS’15, Yessica – am uitat preţul
Bluză neagră C&A SS’15, Canda, 99,9 lei
Credit foto: The Bucharest’s
Comentariile sunt închise.
esti minunata, Ioana! <3
Multumesc, omulet frumos! Am atatea emotii :*
Nota 10 pentru acest articol!
Multumesc, Cris! Recunosc ca nu mi-a fost usor, dar si sigura ca mai sunt alte fete ca mine carora nu le este usor sa spuna cu voce tare anumite lucruri. Te pup si iti multumesc pentru vizita si comentariu!
Citesc des si comentez rar. Lenea ma caracterizeaza dar, de data asta, am simtit nevoia sa ti-o spun! O zi minunata si tie si spor in toate!
Mi-a placut mult de tot postarea, modul de abordare si fotografiile! Esti grozava, Ioana!
Multumesc, Diana! <3 M-am hotarat sa ma deschid mai mult cititoarelor mele. Pana acum vad ca este bine 😀
Foarte simpatic articolul!La mai multe!
A fost greu inceputul, promit sa ma pun pe treaba! :*
Felicitări! Atitudinea ta face totul! Sper să faci mai des astfel de articole! Te pup :-*
Promit sa mai fac 😀
Bravoi, Rozica! Me gustas mucho!
Hihi…muchas gracias! :*
Felicitari pentru postare. Incepe si scrie in engleza and go worldwide. Esti super fotogenica si o sa prinda postarile tale afara mult mai mult decat in Romania. Spor!
Multumesc, Adina pentru sugestie! Este o idee minunata, chiar o voi lua in considerare 😀
esti frumoasa
Multumesc, Monica! te pup si te mai astept 😀
Excelent proiect…sper ca vor fi din ce in ce mai dese articolele de acest fel fiindca esti o persoana foarte carismatica, care inspira si care are stil! Imi place atitudinea, postura, machiajul, parul, tinutele! Sincer, arati cel mai chic in fusta/ rochie; combinatia mea preferata este fusta cu dungi pe care ai asortat-o foarte fain cu espadrilele!
Iubesc fusta aia! Si acum am intalnit-o pe Mariana Romanica de la Art Of Image si mi-a dat cateva sugestii cum sa o port. Ma bucur mult ca iti place conceptul si iti multumesc pentru vizita si mesaj. Te pup
Darling, felicitari pentru colaborare si pentru aceasta postare. Tu radiezi si pozele au iesit super. Imi plac tinutele alese si am pus ochii pe tricoul ala<3 Cred ca o sa dau o fuga pana la C&A. Nu stiu de ce, dar de obicei ocolesc magazinul ala.
Te pup si de abia astept sa ne vedem.
Si eu abia astept sa ne vedem si iti multumesc pentru pentru mesaj! Sa nu mai ocolesti magazinele C&A, vei fi surprinsa sa vezi ce haine dragute au! te pup :*
nu toate avem 90-60-90..important este sa te simti bine in pielea ta!
esti tare draguta!
Multumesc, Nicoleta! Te imbratisez :*
Buna apreciez ceea ce ai facut si ca ai curajul sa o spui .Eu imi cumpar de 2 ani de zile de la C&A haine chiar sunt faine si de calitate .Bravo
Asa este, Alexandra. Hainele de la C&A sunt foarte frumoase si oricine isi poate gasi ceva pe placul sau. Te pup si iti multumesc pentru mesaj.
Este foarte frumos proiectul! Astept mai multe postari de acest fel :*
Hihihi.. ma bucur ca iti place 😀
Foarte faine pozele! <3 Sa nu-ti fie rusine de tine, esti frumoasa!!! Te pup cu drag!!!
Te pup si eu! :*
Suuuuuper pozele si la fel de frumoase si hainutele!! Te incurajez sa continui acest gen de postari pentru ca in blogosfera, majoritatea dintre noi ne indreptam atentia catre o parte a publicului, iar cealalta parte nu isi gaseste locul, desi ar putea lua sfaturile pe care noi le prezentam la fel de bine, indiferent de marimea bluzei pe care o poarta. Asadar sunt sigura ca daca vei continua, iti vei crea propriul public fashionist care sigur te va urmari cu placere, la fel cum fac si eu.
P.S. : Rochia inflorata e geniala!!!
Multumesc, Catalina! Adevarul este ca iti poti gasi sursa de inspiratie in orice, asa ca de ce sa nu fiu si eu o sursa de inspiratie pentru publicul meu. Te pup si iti multumesc pentru mesaj :*
Ioana, arati minunat si sper ca aceasta este doar prima dintr-un numar mare de postari de fashion! You go, girl!
Promit sa mai postez outfit-uri desi voi mentine directia de beauty a acestui blog. Insa recunosc ca toate aceste ganduri frumoase ma coplesesc si imi dau energie sa mai postez si alte tinute 😀
Arati minunat si pozele sunt de-a dreptul superbe 🙂 toate tinutele ti se potrivesc manusa <3 Pupici
Multumesc, Irina! Aveam niste emotii inainte de posta pozele si articolul… Te pup si iti multumesc pentru vizita si mesaj 😀
Nu stiu de ce dar presimteam ca o sa ai o astfel de rubrica. Felicitari pentru atitudinea relaxanta, sa speram ca nu postezi outfituri doar acum cand a picat colaborarea asta :D.
Pup!
Sunt hotarata sa mentin directia de beauty a blogului, dar vor mai fi si articole fashion-related din cand in cand. Macar o data pe saptamana. Te pup si iti multumesc pentru vizita si mesaj :*
Bravo! Pentru curaj, pentru indrazneala si pentru adevarul cu care ai scris!
Pentru atitudinea din poze – imi plac la nebunie pozele, iar tinutele iti vin chiar foarte bine!
Esti o femeie frumoasa! Pana la urma..cine a zis ca pentru a fi frumoasa este nevoie sa ai 50 kg? Este vorba despre atitudine – iar tu, girl, o ai din plin!
Te pup!
Thank youuu! Nu ma asteptam sa primesc atatea mesaje frumoase si sa existe atatea reactii pozitive, dar ma bucura enorm. Iti multumesc pentru mesaj, te pup!
Ma bucur ca ai facut pasul asta, stiu ca n-a fost deloc usor. Sper sa-ti dea acel ceva de care ai nevoie sa ajungi unde vrei.
Multumesc pentru mesaj, Camelia! Intr-adevar nu este usor, dar prefer sa fiu fericita in orice forma 😀
Multumesc atat de mult pentru post! Este prima oara cand vin pe blogul tau, am vazut postul doar pentru ca un alt blogger a dat like pe facebook articolului. Am sa te urmaresc cu interes, mai ales rubrica de outfit, mostly because I’m plus size as well, aveam nevoie de un blogger sa imi recomande magazine unde pot gasi haine care sa imi vina. Tu esti singurul blogger care a facut un outfit post fix „pe masura mea”
Again, keep up the awesome work!
Oh, iti multumesc Cristina si bine ai venit pe blogul meu! Te pup si te mai astept! :*
Mi-e familiar sentimentul descris de tine, dar te-ai descurcat tare bine! M-a amuzat pisica aia, imediat s-a infiltrat ea in fotografii :))
Si nu m-am putut abtine sa nu o iau in brate. Nu prea avea chef de poze :)))
Felicitari pentru ca ai inceput proiectul acesta. Chiar duminica trecuta scriam cateva randuri despre importanta blogului in depasirea zonei de confort si despre faptul ca daca incerci anumite lucruri se poate sa ti se potriveasca mult mai bine decat te asteptai.
Multe fete nu se incadreaza in tiparele alea de frumusete, dar asta nu inseamna ca nu au tone de farmec :).
Am citit postarea ta si chiar m-a pus putin pe ganduri atunci. Te pup si iti multumesc pentru vizita si comentariu! :*
Esti frumi, frumi, atat in interior, cat si la exterior! 😉 Cu Miruna si cu Alex am fost colega de liceu , sunt foarte talentati. Pupici !
Whoai, ce tare! cred ca esti tare mandra de reusitele lor 😀 Te pup si iti multumesc pentru cuvintele frumoase :* :* :*
Nu sunt Gica-Contra si desi sunt sigura ca multi dintre cititori imi vor sari in cap, spun ca nu este normal sa incurajam si sa promovam obezitatea. Nu sunt sustinatoarea modelelor anorexice din reviste si nici nu sunt eu una dintre ele. Dar cred ca ducem lucrurile cam prea la extrem. Exista o diferenta intre a te simti bine in pielea ta si a flutura asta pe sub nasul celorlalti. Este doar parerea mea si imi aum tot ce am spus, cu riscul de a fi facuta albie de porci.
Nu o sa te faca nimeni albie de porci, caci cititoarele mele sunt niste femei fabuloase cu minti deschise. Insa cred ca ai inteles total gresit ideea acestui articol. In niciun caz nu promoveaza obezitatea, si daca mi-ai rasfoi blogul vei vedea ca am povestit de mai multe ori despre lupta mea cu kilogramele prin jurnal de dieta si de sport. Acest articol este despre a te iubi si a fi fericit chiar daca nu te incadrezi in tiparele unei societati. Despre a nu renunta la tine daca te afli intr-o astfel de situatie. Sau crezi ca persoanele supraponderale ar trebui pur si simplu sa dispara pana slabesc, iar daca nu reusesc sa slabeasca trebuie condamnate de catre societate si inseamna ca nu au dreptul la fericire? Sanatatea este un lucru important si oricat de puternic ar fi acest argument, sa stii ca oamenii nu aleg sa se ingrase. Fiecare are o poveste si nu cred ca trebuie judecat de cei din jurul lor doar pe baza copertii cartii. Faptul ca aleg sa ma simt bine si sa fiu fericita nu inseamna ca flutur nimic pe sub nasul nimanui. Inseamna ca eu aleg sa ma bucur de viata.
Esti tare frumusica! Fusta in dungi imi face si mie cu ochiul. Abia astept sa mai vad outfit-uri aici pe blog. Pupici!
Multumesc, Adela! Promit sa mai postez outfit-uri din cand in cand 😀
Te urmaresc de ceva timp, dar e prima oara cand las un comentariu. Asta pentru ca simt nevoia sa iti spun ca esti frumoasa, iar daca te simti bine cu ceea ce esti, asta te face frumoasa si in interior :),superbe poze si atitudine pe masura!te pup!
Draga Iulia, iti multumesc foarte mult ca imi urmaresti blog, conteaza enorm pentru mine! stiu ca timpul nu ne permite sa facem tot ce ne dorim, asa ca simpla ta vizita este minunata. Te pup si iti multumesc pentru mesaj :*
Pe partea de make-up mi-au placut intodeauna ‘fetele’ tale si imi place si aceasta fateta. Esti frumoasa si gurile rele sa-si caute paiele/barnele si ce-or mai avea prin ochi.
Felicitari pentru colaborare, sunt frumoase hainele, poate intru si eu la C&A sa vad ce au. Preferatul meu e tricoul cu „Hola Havana”, apoi am vazut si fusta si espadrilele – gata, cu combinatia aia ai incheiat perfect (love that gif)
Felicitari Mirunei, sunt minunate fotografiile; e si asta un talent al fotografului, sa faca omul sa se relaxeze si sa se simta in largul lui – altfel … pe degeaba lumini, contraste, incadrari etc.
O seara frumoasa si un sfarsit de saptamana placut!
Iti sta foate bine in fustita dungata. Si in rochita inflorata.
Eu de cativa ani numai de la C&A imi cumpar de imbracat, pentru ca de obicei in celelalte magazine daca gasesc ceva sa-mi placa, mi-ar trebui exact o marime mai mare decat ultima pe care o ofera ei. In plus, eu am coapsele si posteriorul mai proeminente decat mijlocul (hourglass) si mare parte din pantaloni imi vin mari in talie. Nu se intampla asta si cu cei de la C&A. Sunt croiti foarte bine.
Succes in continuare!
Supeeeeer, te felicit pentru initiativa…si curaj!
http://www.descude.com
Super, te felicit pentru initiativa…apreciez mult ceea ce faci!
Pupici
http://www.descude.com
fixed
Atat te duce capu, atat postezi
Ce om trist esti, chiar imi pare rau pentru tine
Dacă modelele preferate nu se găsesc disponibile în mărimi ce îi pot face indivioși până și pe americani, se poate opta și pentru: draperii living, foi de cort, recuzită teatru. Pentru o atingere mătăsoasă, se poate folosi și materialul de parașută.
Eugen, sa stii ca de cele mai multe ori lucrurile pe care le spui despre altii si modul in care alegi sa o faci spun mai multe despre tine decat despre persoanele in cauza.
Știu și îți dau dreptate. Te asigur însă că nu e nicio urmă de răutate în glume, cel puțin nu intenționat, și mă bucur că nu ai reacționat ofensiv la niciuna din ele.
Momentul ala cand umorul e confundat cu rautate
Cu asta am incheiat
Cum ai sumarizat tu esenta unui articol in doar 4 cuvinte. Nici un adolescent in plina pubertate caruia ii lipsesc cei 7 ani de acasa nu ar fi reusit. Felicitari, te-ai facut de ras si aici!
Doar umor, nimic mai mult 🙂
Cine ți-a spus că ai glume bune în program, nu îți e prieten adevărat.
Drept îi. Pe de altă parte, nu pot să nu observ că pantofii cu toc sunt doar de decor în sesiunea foto de mai sus. Probabil că nu mai aveau în stoc modelul cu toc din titan.
Cred că o vizită la cabinetul unui medic oftalmolog ți-ar fi de folos.
Degrabă voi purcede.
Ce post frumooos! Sunt superbe pozele, tu si tinutele.
Am avut acum ceva timp o fusta in dungi, la fel ca a ta, pentru care facusem o obsesie.
Si nu, dungile verticale nu-mi plac deloc, orice silueta ai avea, cu tot cu efectul lor optic.
Chiar emani veselie si buna dispozitie, te citesc cu placere mereu si sunt invidioasa pe parul tau.
Nici nu-ti poti imagina cat de tare ma entuziasmeaza intiativa ta! Urmaresc de ceva vreme blogurile de afara cu plus size fashion si sa vad asta in peisajul autohton mi se pare WOW! Iti spun din tot sufletul sa nu asculti o secunda sau sa te lasi influentata in vreun fel de comentariile nepotrivite. La finalul zilei, oamenii aia tot „saraci cu duhul” o sa ramana si tu vei fi infinit mai castigata si apreciata! Keep up the good work ‘cause you’re awesome!
Nici nu-ti poti imagina cat de tare ma entuziasmeaza intiativa ta! Urmaresc de ceva vreme blogurile de afara cu plus size fashion si sa vad asta in peisajul autohton mi se pare WOW! Iti spun din tot sufletul sa nu asculti o secunda sau sa te lasi influentata in vreun fel de comentariile nepotrivite. La finalul zilei, oamenii aia tot „saraci cu duhul” o sa ramana si tu vei fi infinit mai castigata si apreciata! Keep up the good work ‘cause you’re awesome!
Te felicit din toata inima pentru aceasta postare !!! Nu conteaza marimea pe care o avem la haine…uneori nu depinde de noi sa fim slabi sau grasi si fiecare dintre noi are o poveste in spate. Important e sa te simti bine in pielea ta. Tu esti foarte frumoasa si plina de viata..asta se vede, chiar daca nu te cunosc.
Iti doresc sa ramai la fel de plina de viata si sa ne mai incanti cu astfel de postari 🙂
Esti foarte frumoasa, Ioana !
Stim toti ca in ziua de astazi conteaza foarte mult imaginea, dar tot sufletul si atitudinea raman cele mai importante.
Felicitari pentru curaj si la cat mai multe postari de acest gen 🙂
Pupici si zile frumoase, noi te sustinem 🙂
Esti o frumoasa.pozele di tinutele sunt superbe.mai vrem astfel de articole.choar daca am 56kg tinutele altora mereu mă inspiră
Sunt frumoase pozele si ideea ta in sine a fost buna, eu te inteleg oarecum. fiecare femeie vreau sa fie un pic vedeta asa si fotomodel, dar eu am urmarit articolele tale despre slabit incercand sa vad ceva de ajutor pentru fetele tinere care te citesc, cum e si fata mea. Practic cu acest articol un pic ai aratat ca poti fi grasa si sa te multumesti ca esti asa si un pic sa te amagesti. Trebuie sa te gandesti ca te citesc atatea adolescente, fata mea are 16 ani si citeste mai multe bloguri. ele ar trebui sa fie ajutate oarecum sa se ingrijeasca de sanatate si de felul cum arata. din experienta mea si la anii mei, o doamna mai plinuta trebuie sa puna toc in poze si atentia la fuste, nu te avantajeaza scurte mulate asa. in fine, cu moda asta noua nu prea inteleg. poate eu sunt mai din vechea generatie, insa cand fac poze si acum am grija a am un toc si rochie care sa ma avantajeze. Sanatate si sper sa iti fie bine.
Eu nu inteleg de ce imi urmaresti blogul daca nu esti de acord cu ce fac eu. Sunt atatea alte bloguri si site-uri pe care te poti delecta si pe care poti gasi ceva folositor din punctul tau de vedere. Indreapta-ti energia si timpul acolo si cu siguranta vei fi mai fericita.
Haideti sa nu ne mai mintim ca „ne simtim bine in pielea noastra”! Amagire crunta! Nu ai cum sa te simti confortabil ca te tin colaceii, ca te dor genunchii si/sau spatele de la excesul de greutate, ca ti-e cumplit sa iesi la plaja, sau ca nu incapi in enorm de multe modele de haine. Nimeni nu ma va convinge ca e sincera sintagma . O spune o persoana care s-a complacut la peste 90 de kg, 10 ani. Rupeti matza in doua si mergeti la un nutritionist cunoscut pentru rezultate, care va pune sa faceti analize.
Eu am batut 250 de km pentru a intelege (desi recunosteam de pe net foarte multe dintre reguli, doar ca nu aveam si explicatiile medicale si limpezirea altor semne de intrebare) si ca trebuie pus punct cercului vicios.
Va recomand sa va documentati mai bine si sa vedeti ca ai mai multe sanse sa fii impuscat in cap si sa supravietuiesti decat sa iti schimbi constitutia (doar 2 din 1000 de oameni care slabesc reusesc sa se mentina la o greutate care nu le e genetica si sa se mentina asa – si aceia oricum cu eforturi mari, o obsesie a mentinerii). In plus tot ce rezolva dietele si sportul sunt dezechilibre de metabolism care fac mai mult rau decat bine. Aveti internet oameni buni, documentati-va. Ce faceti voi e o discriminare oribila pornita dintr-o lipsa de educare pe subiect.
Congrats, asta demonstreaza ce personalitate puternica ai, insa nu esti cu nimic mai diferita de ceilalti oameni, esti tot un suflet (minunat, caci iubesti pisicile). Te apreciez si te stimez enorm, acum mult mai mult decat o faceam inainte poate. Si da, vor fi multe pareri negative, insa chiar si una singura pozitiva e de ajuns sa te faca sa zambesti. Ne-am obisnuit sa criticam si e oarecum dureros ca vad mai jos comentarii cum ca vrei sa promovezi altceva. Cred ca oamenii cu adevarat smart isi dau seama ce sustii tu aici. Nu te obosi, nu ti consuma energia in directia criticilor. Ei vor fi acolo si la 50 si la 100, si cand esti machiata si cand esti nemachiata, si cand ai tricou alb si cand il ai negru. Ce vreau eu sa zic din mica mea experienta, e ca sunt oameni care trec cu vederea peste lucrurile astea neinsemnate si oameni care te critica, oameni care te vor sustine indiferent si altii care te vor judeca (mare grija sa faci distinctia). Fiecare e frustrat de anumite lucruri. Am intalnit fete care mie imi pareau perfecte, se incadrau in standardele societatii, insa mi-au spus cat de mult se urasc si cate ar schimba la ele. Iubeste-te in primul rand pe tine si daca tu la finalul zilei, cand te uiti in oglinda, nemachiata si cu parul desprins, obosita dupa o zi lunga, iti vine sa zambesti, e tot ce conteaza. Iubeste-te asa cum esti, accepta-te, asta e secretul, o sa treci prin anumite etape si toate au farmecul lor, o sa vezi ce oameni minunati iti sunt alaturi, n-ai nimic de pierdut daca te iubesti. Oricum pentru noi esti foarte frumoasa, asta inseamna sa fii diva 🙂
Deja au spus-o multi inaintea mea, dar o sa o spun si eu. Fotografiile sunt foarte frumoase, iar tinutele iti vin foarte bine. Nu ai de ce sa te simti inconfortabil, esti frumoasa. Nu ii inteleg pe cei care spun ca incurajezi obezitatea. Eu vad doar o femeie care prezinta cateva tinute reusite. Btw, preferata mea este prima, cea cu rochita.
Felicitari pentru post! La cat mai multe.
Ioana, felicitari pentru initiativa! Si eu aleg hainele de la C&A, sunt de calitate si nu trebuie sa probez 1000 de chestii pana sa gasesc ceva care sa mi se potriveasca.
Am citit comentariile de pe aici si nu inteleg o chestie..o persoana mai plinuta ce ar trebui sa faca pana slabeste? sa-si puna un sac in cap si sa stea numai asa pana va arata „demna” de purtat haine frumoase?
Multi nu inteleg ca asta e un proces de durata care implica fizicul, dar mai mult psihicul si de aceea nu ne putem transforma corpul „peste noapte”. Si da, nu e un lucru rau sa ne si simtim bine in tot acest timp 🙂
Imi plac foarte mult tinutele tale, iti sta super bine, imi place cum pozezi, esti happy, eu sincer nu am curaj sa fac un articol de acest gen, desi ma bate gandul :). te pupacesc si iti sta foarte bune :*.
Buna! Imi place foarte mult expresivitatea ta! Eu lucrez ca fotograf de ceva vreme si tare as vrea sa facem o colaborare :D. Love your style! Keep on rockin’!