Primesc foarte multe mesaje în legătură cu #MyBodyJourney: cât am slăbit, cum am reuşit, ce mănânc, ce mă motivează să nu renunţ şi mai ales, cum m-am apucat să slăbesc. Se spune că începutul este cel mai greu. Iar eu nu neg acest fapt. Însă nimeni nu subliniază că tot procesul este extrem de dificil.

De cele mai multe ori nici nu ştii de unde să o apuci. Trebuie să începi să faci sport, să ţii o dietă sau să îţi dai un restart cu totul? Deşi sunt foarte mulţi specialişti care te pot îndruma în acest proces, iar internetul facilitează accesul la informaţie gratuit, când vine vorba de propria persoană uneori ne simţim debusolaţi. Şi este de înţeles. Eu una, vă înţeleg perfect pentru că şi eu am trecut prin asta.

Tocmai de aceea, m-am hotărât să vă povestesc experienţa mea. După ani în care am încercat tot felul de diete minune şi programe de sport care s-au finalizat cu renunţarea mea şi întoarcerea la vechile obiceiuri, am înţeles într-un final unde greşeam. Greşeam pentru că mă concentram doar pe rezultate. Rezultate pe care le voiam atunci şi acolo. Cred că ştiţi despre ce vorbesc.

Sunt conştientă de faptul că atunci când ne hotărâm să facem o schimbare, cu toţii suntem motivaţi de rezultatele pe care dorim să le atingem. Şi eu am fost la fel acum un an. Însă acum, după ce am slăbit 30 de kilograme, mi-am dat seama cât de mult am evoluat ca persoană şi asta nu se datorează cântarului care arată mai puţin, ci lucrurilor pe care le-am învăţăt. Sunt oameni care îmi scriu că într-un an ar fi trebuit să dau jos 50kg şi nu doar 30. Şi chiar nu înţeleg de unde vine acest ton imperativ din partea unei persoane care nu a trăit şi nu a muncit alături de mine pentru aceste rezultate. Suntem diferiţi, trăim în medii diferite, avem condiţii de sănătate diferite şi nu există un TREBUIE universal valabil. Prin urmare, nu vă setaţi obiective poate nerealiste pentru organismele voastre, doar pentru că din auzite ar trebui să… Ci mai degrabă, acomodaţi-vă cu schimbarea, însuşiţi-vă obiceiuri noi şi sănătoase (iar pentru asta este nevoie de timp) şi bucuraţi-vă de călătorie indiferent de cum aţi început şi unde vă doriţi să ajungeţi.

Ioana-Dumitrache-Iulian-Dinu-Slabit

împreună cu Iulian înainte de antrenamentul de vineri, 22 iulie 2016

Când m-am hotărât eu că vreau să slăbesc și să încep #MyBodyJourney (la sfârșitul lunii mai 2015) nu îl cunoşteam pe antrenorul meu Iulian Dinu şi nici nu făceam sport. Pentru început am hotărât doar că vreau să renunţ definitiv la sucurile acidulate, zahăr şi mâncarea prăjită. Şi în următoarele zile am mâncat mai multe salate, am băut  doar apă sau cafea cu lapte neîndulcită şi nu m-am atins deloc de dulciuri. Efortul meu poate părea infim în comparaţie cu numărul de kilograme pe care le aveam de slăbit şi poate mulţi credeţi că nici nu ar face diferenţă. Dar a făcut. Pentru că am început să mă simt mai bine, s-au dus câteva sute de grame pe cântar, iar eu începusem să am speranţe şi să fiu entuziasmată în legătură cu drumul pe care am ales să merg. Apoi, mi-am dat seama că trebuie să mai schimb ceva. Şi atunci am decis să merg mai mult pe jos. Mers pe jos simplu, nu efort fizic intens. Şi chiar dacă diferenţele nu erau mari de la o săptămână la cealaltă iar poftele mă copleşeau uneori, am continuat.

Apoi, la câteva săptămâni, l-am cunoscut pe Iulian şi am început să fac antrenamente cu el. Nu a fost deloc uşor. Tot timpul îl luam pe nu pot în braţe când îmi era greu, dar el nu m-a lăsat în pace şi mi-a arătat că pot. Şi am putut din ce în ce mai mult şi mai mult. Schimbările spre un stil de viaţă mai sănătos le-am făcut lent şi cu paşi mici, dar este important că le-am făcut şi că nu am dat niciodată înapoi. Şi asta vreau să vă sfătuiesc şi eu pe voi: să începeţi uşor, cu schimbări mici dar pe care să le puteţi susţine pe termen lung. Să nu căutaţi acele reţete drastice de succes, ci să vă creaţi propria reţetă care funcţionează în cazul vostru. Să înlocuiţi mici obiceiuri nesănătoase cu unele sănătoase şi să vi le însuşiţi pe termen lung. Să nu vă gândiţi la ce aşteptări au alţii de la voi, ci să vă concentraţi pe micile victorii pe care le obţineţi şi acestea să vă conducă spre altele mai mari.

Într-un an de zile am reuşit să renunţ aproape în totalitate la alimentele care conţin zahăr, am făcut sport de 3-6 ori pe săptămână, am reuşit să alerg 6km fără să mă opresc, am făcut un curs de nutriţie pentru a înţelege mai bine cum trebuie să îmi hrănesc organismul şi am învăţat foarte multe lucruri despre un stil de viaţă sănătos de la antrenorul meu, am slăbit 30 de kilograme şi am trecut de la măsura 52 la haine la măsura 44. Şi nu voi nega că mare parte din merit se datorează lui Iulian care a ştiut nu doar să mă înveţe şi să mă motiveze, ci mi-a arătat că suntem o echipă şi că orice gest afectează în mod egal echipa.

În concluzie, ceea ce am vrut este să spun este că nu contează cum te apuci de slăbit, important este să începi. Să o iei cu paşi mici, dar să nu te opreşti pentru că pe parcurs vei învăţa din ce în ce mai bine ce trebuie să faci că să ajungi acolo unde îţi doreşti.

journeydestination

 

Comentariile la 5 despre “Cum să te apuci de slăbit

  1. Andreea spune:

    Bravo Ioana! Este exact asa cum spui tu! Succes pe mai departe!

  2. Felicitari Ioana! Ai reusit sa dai mult jos si te admir pentru perseverenta si determinare. Acum trec si eu printr-un proces similar (povestea mea o gasesti aici:http://eupot.cristinaionescu.ro/ ) si ma ajuta sa cunosc povestile de succes ale altor oameni cu acelasi vis ca si al meu.

  3. Tea spune:

    Bravo! Si salutari lui Iulian 🙂
    Si eu am slabit cu el, acum 4 ani. Apoi m-am lasat si m-am ingrasat. Apoi iar m-am apucat de slabit, am dat jos 20 kg pe care le-am mentinut un an, am facut un copil 🙂 si le-am pus la loc. De 1 an stau mai mult prin casa si nu reusesc sa ma urnesc din loc, am insa speranta ca-mi voi face un program de plimbari cu copilul si-o sa fim activi impreuna.

    Don’t stop! Asta e sfatul meu pentru tine. Recalibreaza mereu efortul/continutul farfuriei, dar nu scapa controlul. Esti super-puternica, I can tell, ai facut o treaba foarte buna, intr-un ritm excelent. Sper ca iti place viata ta de acum si ti-ar fi ok sa o traiesti asa forever, cred ca asta e de fapt secretul! Felicitarile mele si cat mai multe outfit-uri simpatice pentru noua silueta!

  4. Diana spune:

    Multa lume habar nu are ce efort fizic Dar mai ales mental trebuie sa infrunte o persoana cu cateva kg in.plus, zi dupa zi. Aud foarte multa lume zicand : ” Daca n-are mai manca asa mult poate ar slabi” ; traim Intr-o lume urata , care se bazeaza pe aspectul fizic, nici macar apropiati nu reusesc sa inteleaga.
    Succes in continuare , te admin pentru perseverenta si determinare.

  5. Felicia spune:

    Si eu am trecut prin acest proces de slăbire si am reușit sa dau jos 34 kg dar după 3 ani am renunțat si am pus 55 kg. Important este sa nu renunțam.

Comentariile sunt închise.