De-a lungul călătoriei #MyBodyJourney v-am mai menționat din când în când despre cele 10 perechi de jeans pe care le-am păstrat de-a lungul ultimilor ani. Este vorba despre blugi în stare foarte bună, dar pe care nu i-am mai putut purta deoarece m-am îngrășat și a trebuit să cumpăr mereu câte o pereche mai mare. Despre cele 10 perechi de jeans am mai vorbit și în articolul despre Momentul în care am început să nu mai invidiez persoanele slabe când eram bucuroasă că mai rămăseseră doar patru. De acolo a început greul, dar simt că efortul a meritat.

Ultima pereche de jeans era una cu adevărat specială și o păstram din 2009, când avusesem un episod de slăbit cu reușite destul de mari: -16kg. Este adevărat, nici nu pornisem de la o greutate formată din trei cifre. Însă atunci am primit aceasta pereche de pantaloni de la colega și prietena mea de la facultate care era model la momentul respectiv. A fost ciudat pentru că la un moment dat acea pereche de jeans ni s-a potrivit amândurora, dar era un lucru special pe care noi îl împărtășeam. Prin urmare, îmi doream să încap nu doar în blugii din facultate, ci în blugii aceia.

Prin iarnă Miruna (fotografa aia șmecheră de la the Bucharest’s este colega care mi-a dăruit pantalonii cu pricina) a început să mă bată la cap să probez pantalonii. Ea era convinsă ca a venit momentul să îi îmbrac. Eu nu simțeam așa și ca să nu am dezamăgiri, am evitat să îi probez. Insistențele ei au avut succes abia prin martie când mi-am făcut curaj și i-am pus pe mine. Venisem de la antrenament într-o seară, și pentru că mă simțeam bine (probabil de la endorfine) am zis că orice s-ar întâmpla măcar știu care este situația. Cu toții ne temem de respingeri sau dezamăgiri, iar eu nu fac excepție.

Și i-am probat.

Am sunat-o imediat pe Miruna pe Face Time. Era ceva ce trebuia împărtășit cu ea. Ratasem momentul și voiam să îi arăt că avusese dreptate: trebuia să îi probez în iarnă. Acum îmi erau mari. Mă întrebați unde îmi găsesc motivația să continui. Mai este nevoie să răspund?

Cu această ocazie m-am întors în studio-ul the Bucharest’s și am făcut o ședință foto cu această pereche de jeans. Dacă tot nu am reușit să mă bucur de ei, măcar să îi imortalizez în niște fotografii ca să îmi amintesc de acest moment toată viața. Vreau să vă zic că deja am dăruit acești pantaloni altei persoane care să îi aibă drept obiectiv, iar ea mi-a promis că la rândul ei îi va dărui mai departe atunci când nu îi vor mai fi de folos.

Motivația o putem găsi și în lucrurile mici. Să nu vă imaginați că motivația este ca o forță care vă va lovi într-o zi și tot ce trebuie să faceți este să o așteptați. Poate că ea nu vă va găsi niciodată și atunci trebuie să o căutați voi. Motivația dispare brusc. Se întâmplă des acest lucru. Ce este de făcut atunci? Căutați altceva, poate ceva nou, ceva mic sau ceva ce aparent nu are nicio legătură cu voi. De exemplu, pe mine mă motivează să împrumut hainele prietenelor mele care întotdeauna au fost zvelte.

 

Cu ocazia ședinței foto, Miruna mi-a dăruit următorul meu obiectiv de atins, o rochie din garderoba ei care mie îmi place foarte mult. Mai am până acolo, dar sunt determinată să mă bucur de călătorie și de toate momentele și lecțiile pe care le am de învățat. Poate că la exterior sunt mai slabă, dar la interior mă simt mult mai puternică și mai bogată.

Eu și Miruna, 29 octombrie 2014. Râdeam cu gura până la urechi pentru că tocmai ne dădusem cu același ruj. Vă sună cunoscut?

Comments

comments