De ce nu răspund la întrebarea “Câte kilograme ai?”

Cred că am spus de ce nu răspund la această întrebare de mult prea multe ori și pe toate canalele mele de comunicare, dar se pare că mesajele mele nu au avut niciun efect pentru că în continuare primesc aceeași întrebare în mod constant.

Pentru persoanele supraponderale, și în special pentru femei – pentru că pe ele se pune mai mult presiune de arăta într-un anumit fel, numărul kilogramelor este un subiect delicat. Pentru unele chiar tabu. De ce? Pentru că a avea kilograme în plus este văzut ca o slăbiciune în societatea în care trăim, iar oamenii (încă de când sunt copii) se folosesc de slăbiciunile altor oameni pentru a le face rău într-o mai mică sau mai mare măsură. Este o vulnerabilitate și nimănui nu îi place să iasă în lume și să spună “Aceasta este vulnerabilitatea mea, folosiți-vă de ea cum consinderați!”. Este adevărat sau nu?

Oamenilor cărora le pasă cu adevărat de tine, nu le pasă cât arată exact cântarul. Dacă le pasă cu adevărat de tine nu îți vor apăsa pe rană într-un mod barbar, ci vor încerca să vadă cum te pot ajuta. Vor face un efort să-ți înțeleagă adevăratele nevoi. Mie dacă îmi spui “Ești cam grasă, ar trebui să mai slăbești!” și apoi mai adaugi și un “Ți-o zic pentru sănătatea ta!”, să știi că nu are niciun efect asupra mea. Sau cel puțin nu unul bun. Doar mă ajuți să descopăr că ești un om prost crescut și lipsit de empatie, iar faptul că spui că te gândești la sănătatea mea este o minciună mai mare decât fundul meu pentru că este doar ceva ce spui ca să te facă pe tine să te simți un om mai puțin răutăcios decât ai fost în momentul în care ai scos jignirea pe gură. Nu te-ai gândit la asta până acum? Nu mă mir, ți-am zis doar că ești lipsit de empatie.

Prietenele mele de exemplu, nu prea știu câte kilograme am, de la câte kilograme am pornit și câte sute de grame am slăbit după un antrenament. Deși periodic le mai țin la curent pe grupul nostru de whatsapp cu progresul meu. Ele doar văd că arăt mai bine, că îmi schimb garderoba mai des și că sunt mai mulțumită eu de progresele mele. Dar și ele mă susțin într-o manieră pe care o apreciez mult: nu mergem la fast food-uri, când ieșim în oraș nu comandă mâncăruri care m-ar putea tenta, nu comandăm desert (sau când comandăm îl împărțim), una dintre ele pregătește deserturi sănătoase pentru toată lumea – acesta este modul în care ele au ales să mă susțină.

M-am închis și mai tare în mine pe tema numărului de kilograme acum vreo doi ani, când un blogger cu o comunitate formată din oameni extrem de răi, mincinoși și care au valori total diferite de ale mele, m-a atacat public din nevoia de atenție. Sau poate doar din nevoia de a face rău gratuit. Despre acel episod am comentat aici și nu vreau să dezvolt mai mult pe tema lui. Însă, în urma lui am rămas cu niște cicatrici sub forma unor amenințări cu moartea, a unor minciuni despre mine și despre oameni apropiați mie, și foarte, foarte multe jigniri la adresa modului în care arăt. Și pentru ce? Mi se reproșa că nu pot fi beauty blogger pentru că sunt grasă. Nu pot activa în domeniul frumuseții pentru că sunt grasă. Pentru o perioadă am fost destul de afectată și mi-am dat seama că dacă fără să știe exact ce greutate am oamenii se poartă așa, nu vreau să aflu cum m-ar juca în picioare dacă ar avea și această informație. La momentul respectiv a fost un mod de mă proteja.

Între timp eu mi-am văzut în continuare de stilul meu de viață sănătos și de progresul pe care îl obțineam cu #MyBodyJourney. Dar am descoperit ceva interesant: oamenilor, în special femeilor, le place să se compare cu alți oameni. Îmi amintesc că eram acum vreun an și jumătate la un eveniment de beauty și am făcut o poză cu o colegă la panoul evenimentului. Când ne-am uitat la poză mi-a zis ceva de genul “Ia uite, ești mai slabă decât mine!”. Și într-adevăr arătam mai mică decât ea (și chiar și la înălțime sunt ceva mai scundă, iar asta contează), dar cântăream cu vreo 12kg mai mult. Noroc că eram în perioada în care țineam cu dinții de secretul numărului meu de kilograme, căci dacă i-aș fi spus probabil că aș fi necăjit-o. Însă eu fiind în perioada în care făceam și 5 antrenamente pe săptămână probabil că eram mai musculoasă. Și se știe că sportul modelează frumos corpul și că mușchii cântăresc mai mult și ocupă un volum mai mic decât grăsimea. Probabil așa se justifica diferența dintre noi.

În cei trei ani și jumătate de când am început #MyBodyJourney oamenii au dorit cel mai mult să știe câte kilograme am slăbit, câte kilograme aveam la început și câte kilograme am în prezent. Sunt puțini cei care mă întreabă cum mă simt, dacă mai pot sau dacă mai vreau. Oamenii sunt foarte interesați de numere. Mie mi se pare destul de nepoliticos să întrebi un om câte kilograme are, mai ales dacă nu îl cunoști. Cum te-ai simți să te întrebe un străin din senin pe stradă în gura mare câte kilograme ai? I-ai răspunde relaxat? Dar dacă ai posta pe Facebook o poză drăguță și un prieten virtual te-ar întreba ce greutate ai acum te-ai simți confortabil să îi răspunzi la întrebare în comentarii? Și dacă ai face asta, ai spune adevărul? Înainte de a face un astfel de gest, pune-te în locul persoanei respective și întreabă-te cum te-ai simți tu.

Primesc des întrebarea câte kilograme ai, dar persoana care mi-a adresat această întrebare ieri mi-a dat ceva mai mult de gândit și mi-a dat imboldul necesar pentru a scrie acest articol. Mi-a spus că mă întreabă acest lucru pentru că se află într-o situație asemănătoare și pentru că i se pare că arăt chiar fain, chiar dacă am niște kilograme în plus. Mi-a scris și ce înălțime și greutate are acum și că ea pare mai plinuță decât mine. Întâmplător avem aceeași înălțime. Ironic, ea are acum fix greutatea la care mi-aș dori eu să ajung și la care aș vrea să mă stabilizez. Ce ar fi trebuit să îi zic? Mai pune 7-8 kilograme pe tine și o să arăți ca mine? Cum să îi zic așa ceva? Este clar că și dacă avem aceeași înălțime și același număr de kilograme tot vom arăta diferit. Ba chiar, mă uit la poze cu mine de acum un an și câteva luni când aveam fix aceeași greutate și mi se pare că acum arăt diferit față de atunci. Doi ani de sport constant modelează corpul frumos, dar trei ani și jumătate modelează corpul și mai frumos. Și oricum contează și conformația fiecărei persoane. Normal că o femeie cu siluetă clepsidră va părea ca are o siluetă mai armonioasă decât o femeie cu siluetă măr. Dar asta nu înseamnă că valoarea umană este alterată de felul în care arătăm.

Modul în care arătăm este important. Dar nu este mai important decât modul în care gândim și modul în care alegem să trăim. Dacă faci parte din categoria persoanelor norocoase care au fost înzestrate cu un organism activ și un metabolism accelerat, și care nu trebuie să facă niciun efort pentru a-și menține greutatea sub control, ești pur și simplu norocos și bucură-te de asta. Dar înțelege că nu ai niciun merit în faptul că genetica a fost mai generoasă cu tine, și asta nu te împuternicește să îi desconsideri pe cei care duc o luptă cu greutatea. La urma urmei, atitudinea pe care o ai față de ceilalți spune mai mult despre tine decât despre ei.

Motivul pentru care în momentul de față nu doresc să răspund la această întrebare este pentru că oamenii simt nevoia să se compare. Simt nevoia să fie mai buni sau simt nevoia să își găsească un reper. Și poate de cele mai multe ori acel reper este greșit (cum aș fi eu pentru persoana care mi-a lăsat mesajul de ieri). Cred că este important să înțelegem cu toții că cel mai bun reper suntem tot noi, persoanele care am fost ieri, acum un an sau acum zece ani. Că cel mai sănătos este să ne concentrăm pe propria evoluție și să nu ne risipim resursele (mai ales cele emoționale) pe alții. Este greu. Și eu sunt în acest proces, dar uitându-mă în urmă văd clar care îmi este progresul, văd reperele care îmi stau în propriul șifonier sau în valiza cu emoții. Îmi văd greșelile, dar nu pe toate pentru că sunt om și îmi place să mă mai mint frumos din când în când. Însă cel mai clar îmi văd valoarea și care sunt oamenii care au avut nevoie ca eu să dau jos multe kilograme ca să mi-o vadă și ei. Trist. Se spune că oamenii nu se schimbă. Eu totuși cred că oameni pot evolua dacă doresc să facă asta.

Și dacă ar fi să nu mai pot da jos nici măcar un kilogram de acum încolo, să știți că mie îmi place de mine. Aș putea trăi așa cum sunt acum – ca o femeie supraponderală (sau cu forme, ca să sune mai bine) pentru că mă simt bine. Am o viață activă (poate mai activă decât a multor persoane normoponderale – uite comparația!), pot alerga și chiar îmi face plăcere, fac sporturi de iarnă și tot timpul îmi place să experimentez ceva nou, am un stil de viață echilibrat, oameni faini în jurul meu și îmi place ceea ce lucrez. Pe scurt, sunt bine. Întotdeauna se poate și mai bine, dar asta este decizia mea. Și a fiecăruia în parte, de altfel. De aceea, un străin care te întreabă ce greutate ai poate fi intrusiv.
După toate lucrurile pe care vi le-am povestit mai sus vă rog să îmi spuneți sincer: puteți trăi fără să știți ce greutate am? Nu știu când va veni sau dacă va veni momentul când voi dezvălui acest detalui nesemnificativ, dar până atunci mi se pare mai important să vă reamintesc că principalele persoane în care e bine să vă investiți energia și cu care să vă comparați sunteți chiar voi.